Vaza sparta

Astazi m-am simtit ca o vaza sparta.

Am ascultat la un moment dat o melodie si –  brusc! – a fost ca atunci cand atingi din greseala cu cotul vaza de portelan de pe masa, asezata acolo cu flori aranjate frumos, si o darami fara sa vrei.

Deodata e tandari, pe podea, cioburi peste cioburi…

Apa iti intra in sosete si ti se face frig, zgomotul a trezit vecinii, nu iti poti explica cum ti s-a intamplat tocmai tie si… chiar tineai la vaza aia, mama ei de treaba!!

O sa treaca si asta; dar cumva, cred ca aveam nevoie de acest moment, caci am trecut prea repede la faza de reconstruire si nu am simtit, nu am vrut sa simt… cat de tare doare a nu mai fi iubita de omul inca iubit. Acum SIMT.

Doare tare.

E un gol – ca un fier inrosit, o arsura pe cord deschis, o mare fierbinte, de lacrimi inghitite in sec si o frica inexplicabila, care ma face sa tremur. E un spatiu vid, care se naste din lipsa de sens. Doare ca o imbratisare pierduta, ca un sarut ramas in aer, ca o mangaiere uitata nemangaiata… Un vis frant, ca o rotire in gol care ma ameteste si ma lovesc de peretii atasamentelor mele si de oglizile de cristal ale dorului pur, incercand inca sa ma agat de ceva, intr-o incalceala de emotii facute ghem in cosul pieptului. Abia acum imi dau seama cat de tare si de cat timp am fost prinsa in ele.

Oare de ce abia acum SIMT, dupa luni de planuri marete si munca, multa munca, in care m-am aruncat, sa nu mai simt nimic, crezand ca o sa treci, ca o sa dispari daca nu sunt atenta, fara sa mai lasi urme.

Ar trebui sa strang cioburile de pe jos, sa arunc la gunoi florile de la tine, acum ca-s scuturate, frante si ciufulite, dar…

In sfarsit, nu ma mai grabesc.

Le strang la piept.

Vreau sa SIMT. Adevarul meu e ascuns acolo, in marea de emotii furtunoase de care am fugit.

As vrea ca de acum inainte, desi pare o nebunie, sa nu mai sar peste etape, sa nu ma mai fortez sa fiu bine cu orice pret.

As vrea sa permit durerii sa ma invete…  cine sunt eu, ce vreau cu adevarat, ce inseamna de fapt sa fi om, de ce trecem prin toate cate trecem, ce e iubirea si cum imi pot pastra inima intreaga, radianta, calda si vie, chiar daca uneori se mai face bucati.