Vrei un cuplu fericit? Iubeşte-te mai întâi pe tine însăţi



Bucură-te de prezenţa iubitului tău, fără teama de a-l pierde, fără teama de a suferi. Gândeşte-te că nimeni nu poate să-ţi facă rău. Ai întreaga responsabilitate a gândurilor, emoţiilor, sentimentelor şi intenţiilor tale.

Ai şansa de a fi fericită

Ai  puterea de a-l iubi pe celălalt fără să-i pretinzi ceva anume, fără să te plângi de una sau alta, fără să te îndoieşti, admirându-i pur şi simplu calităţile, sprijinindu-l în dezvoltarea lui personală.

Iubirea voastră este în felul acesta echilibrată, adevărată, bogată, mereu nouă şi veselă. Eliberată de aşteptarea neliniştită, îi primeşti dragostea ca pe un dar, nu ca pe un ajutor vital (în mod paradoxal purtător de potenţiale suferinţe).

Iubitul tău nu se află aici pentru a umple un gol în sufletul tău, ci pentru a aduce un prinos. Alege să atragi fericirea şi aşa drumul spre iubirea adevărată e deschis. Pentru că totul începe cu dăruirea de sine.

Intră în contact cu forţa interioară
Cea care nu se iubeşte pe sine îi cere insistent iubitului să o iubească şi se arată deseori nesăţioasă. Câteodată aşteaptă dovezi de dragoste, pândeşte cuvintele, iscodeşte gesturile. Îi sunt necesare confirmări, reasigurări.
Uneori îi este teamă să nu piardă fiinţa iubită, se nelinişteşte la cea mai mică aparenţă de retragere afectivă.
Interpretează frazele şi atitudinile într-un sens care îi este defavorabil. Din când în când reţine  exact ceea ce ar putea fi o dovadă a lipsei de afecţiune.

Când îi e lumea mai dragă trece de la bucurie la suspiciune, de la adoraţie la pesimism. Iubirea bazată pe astfel de comportamente şi pe dependenţă se va sfârşi într-o zi sau alta.

Încercările în cadrul cuplului nu sunt problemele celuilalt. Sunt evenimente care provoacă o întâlnire cu noi însene. Fie o refuzăm, fugim mâncând pământul şi recădem mereu în aceeaşi eroare, fie acceptăm confruntarea cu propriile limite şi alegem să intrăm în contact cu propria forţă interioară, cu zona de pace din noi însene.

Preţuieşte marele privilegiu
Iubeşte-ţi propriul suflet şi nu vei mai tânji mereu după suplimente de iubire. Ai încredere deplină în sine şi nu vei simţi nevoia să cauţi reasigurări, de-aici, sau de acolo. Descoperă-ţi calităţile şi defectele şi nu vei avea impulsul să cucereşti pentru a-ţi dovedi că exişti cu adevărat.

A te iubi  pe tine însăţi nu are nimic de-a face cu egoismul sau orgoliul. Acestea sunt doar lipsa de comunicare cu eu-l profund. Iubirea de sine aduce cu ea bunătate, modestie, nobleţe, mulţumire interioară, optimism şi  maturitate emoţională.

Iubirea adevărată respectă în mod firesc libertatea celuilalt. De multe ori credem că avem drepturi asupra celuilalt, pentru că îl iubim, iar el are obligaţii faţă de noi. Nu avem nici un drept asupra lui. Iar el nu are nici o obligaţie faţă de noi. Iubirea nu oferă drept de proprietate. Este dăruire spontană.

Bineînţeles că viaţa în cuplu îţi dă un statut privilegiat care deschide accesul la intimitatea celuilalt. Acesta este un privilegiu acordat, nu un drept  datorat. Un privilegiu pe care îl poţi primi cu demnitate. Un dar pe care doar iubirea te face să-l meriţi în fiecare zi.

Perseverează să pui în practică aceasta
În afara nefericirii din cuplu nu ai nimic de pierdut. Fericirea nu este scopul, ci mijlocul împlinirii vieţii.



de Aida Călin

Complexul Cenușăresei și cum să ne vindecăm de el

Ce este complexul Cenușăresei?

Complexul acesta a fost descris de Colette Dowling în cartea sa ”Complexul Cenușăresei – Teama femeilor de independență”. Ea l-a definit ca fiind frica femeilor de independență, ca o dorință inconștientă de a fi luate în grijă de către alții. Această tendință inconștientă este una din cauzele care mențin femeile în relații disfuncționale sau le fac incapabile să-și găsească un iubit și să se împlinească în cuplu într-o relație sănătoasă și echilibrată.
Este un amalgam de sentimente, atitudini și frici care le determină pe femei să-și nege, să-și suprime sau să nu aibă suficientă încredere în propriile abilități.
Acest complex este specific femeilor care deși au multe calități reale,  nu sunt capabile să se bazeze pe forțele proprii și să acționeze pentru a-și transforma viața așa cum doresc. Ele nu au încredere în propriile lor valori – calități și aptitudini reale – și așteaptă ca cineva din exterior să le pună în valoare și să le ajute să creadă în ele, asemenea Zânei Bune și Prințului din poveste. Aceste femei nu cred că pot răzbi prin propriile forțe. Ele au foarte puternic înrădăcinată această credință distructivă a neputinței.

Aceste femei ajung chiar la o discrepanță foarte mare între ceea ce-și doresc (imaginează) și ceea ce se petrece concret în viața lor. Se pierd în imaginație și nu mai observă ceea ce este deja bun în viața lor sau oportunitățile care li se oferă. Se simt adeseori nefericite, singure și triste, chiar când au în jurul lor oameni care le iubesc. 
Să nu uităm că dacă nu ne iubim pe noi însene cu adevărat, nu putem simți cu adevărat nici iubirea celorlalți pentru noi. Dacă nu ne prețuim  noi însene cu adevărat, nu o să credem nici când ceilalți ne apreciază sincer. Sunt atâtea situații în care spunându-i-se unei femei ”ce frumoasă ești” sau ”ce mult apreciez la tine calitatea X” să spună ”eu ?” fiind total surprinsă că are calități și cineva o apreciază. 
Cenușăreasa vrea într-adevăr metamorfozarea vieții sale, vrea transformarea profundă, vrea ca ceva bun să se petreacă în viața ei, vrea împlinirea viselor. Dar se mulțumește cu visatul, cu doritul, cu o atitudine irațional de pasivă. Într-un sens concret și palpabil nu întreprinde nimic. Și, deloc întâmplător, ca în basmul Cenușăresei, apar în viața ei personaje negative care îi îngreunează drumul spre fericire și împlinirea viselor, care o subapreciază, o critică, îi minimalizează valoarea.

Cum se comportă Cenușăreasa în relația de cuplu

Femeile care au complexul Cenușăresei se atașează foarte mult de bărbatul pe care îl iubesc. Gravitează foarte mult în jurul nevoilor bărbatului sau familiei neglijându-și foarte mult nevoile proprii. Trăiește interior sentimentul (conștient sau inconștient) că ea nu merită prea mult. De aceea nu are capacitatea sănătoasă de a-și exprima dorințele și nevoile nici măcar față de ea însăși, cu atât mai puțin față de iubitul ei. 
Zi după zi acumulează în felul acesta frustrări, însă nu acționează pentru a modifica ceva. Ea se refugiază într-un vis steril sperând că va apărea într-o zi o Zână Bună care o va învăța ce să facă și îi va transforma zdrențele în haine de bal strălucitoare și abia atunci ceilalți vor fi capabili să o aprecieze la adevărata ei valoare și o vor trata ca pe o prințesă.
Dependența de ființa iubită o face să-l lase pe celălalt să-i organizeze viața și asta în primul rând pentru că nu are curajul să-și asume propria viață. Așteaptă să fie ajutată, să-i fie ghidată viața pas cu pas, ca și cum grija pentru propria ei viață nu e treaba ei ci a iubitului, soțului sau a altor persoane apropiate ei.

Stima de sine nu ne-o poate da nimeni, trebuie să o dobândim singure

Unele femei spun ”nu am încredere în mine pentru că nu m-a apreciat nimeni niciodată” sau ”nu am încredere în mine pentru că în copilărie am fost foarte mult criticată”. 
Da, ceea ce ni s-a petrecut în copilărie ne influențează, modul în care s-au comportat sau se comportă ceilalți cu noi ne afectează într-o măsură mai mică sau mai mare. Însă a venit momentul să renunțăm să mai fim Cenușărese, să ieșim din visare și pasivitate, să renunțăm la basmul cu Zâna Bună și Prințul salvator și să ne asumăm propria viață. Acum e momentul să acționăm pentru a ne pune în practică visele, indiferent ce s-a petrecut în viața noastră până acum.
Ceea ce o împiedică pe o femeie care are complexul Cenușăresei să fie împlinită nu este lipsa calităților sau oportunităților, ci faptul că ea rămâne la faza în care visează la ceea ce vrea și nu acționează în nici un fel pentru a obține ceea ce vrea. Această pasivitate ne afectează stima de sine pentru că, doar visând și neconcretizând nimic, ne dovedim zi de zi că nu suntem capabile, că nu avem valoare. De multe ori dăm vina pe ceilalți pentru incapacitatea noastră de a realiza ceea ce dorim, dar de fapt totul ține numai de noi, de alegerile noastre. 

Pentru a simți că avem valoare e necesar să începem prin a fi atente la noi și apoi să avem curajul să ne punem în valoare. Când ne hotărâm să acționăm poate apărea sentimentul de teamă: teama de a nu greși, teama că nu vom fi perfecte, teama că cineva ne va critica, teama că nu ne vor fi apreciate eforturile etc. Dacă lăsăm frica să ne copleșească și nu acționăm atunci vom rămâne o Cenușăreasă plină de potențialități, dar care nu va străluci niciodată.
Fiecare Cenușăreasă trebuie să înțeleagă că nu ”Mama Vitregă” este motivul pentru care visele ei nu se împlinesc ci faptul că se ascunde în ”cenușa de la gura sobei” sau ”trebăluiește” prin casă și nu face nimic pentru a se pune în valoare și pentru a-și împlini visele.
Acționează – acesta este antidotul pentru complexul Cenușăresei
Toate avem vise și ne dorim ca acestea să se împlinească. Ieși din visare și acționează concret ACUM. Ai traume emoționale ? Acționează ACUM pentru a ți le vindeca. Metodele sunt foarte numeroase, trebuie doar să cauți. Nu ai încredere în tine? Acționează ACUM pentru a-ți mări încrederea în forțele proprii și stima de sine. Există metode eficiente și pentru aceasta. Vrei să realizezi ceva anume? Acționează ACUM și împlinește-ți visele.
Viața ta e în mâinile tale!

Autoare: Adina Gheorghe

Schimba-ti atitudinea fata de corp si vei vedea ce se intampla


Corpul este adevărul tău de bază, aşa că nu te împotrivi niciodată lui. Ori de câte ori te împotriveşti corpului fizic, te împotriveşti lui Dumnezeu. Ori de câte ori acţionezi fără respect faţă de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea, căci acest contact se realizează prin corpul tău. Corpul este puntea care te leagă de realitate, este templul fiinţei tale.

Tantra vorbeşte despre reverenţa care trebuie arătată corpului fizic, despre iubirea şi respectul faţă de trup, despre recunoştinţa faţă de acesta. Corpul este o minune a naturii. El este cel mai mare dintre mistere. Dar voi aţi fost învăţaţi să vă împotriviţi corpului. Vă lăsaţi uneori copleşiţi de un copac măreţ, de soare şi de lună, de o floare, dar niciodată de propriul vostru corp. Iar corpul vostru este cel mai complex fenomen din întreaga natură. Nici o floare, nici un copac nu are un corp mai frumos decât voi înşivă. Nici soarele, nici luna, nici stelele nu au un mecanism de funcţionare atât de evoluat ca şi voi. Dar aţi fost învăţaţi să apreciaţi o floare, care este un obiect simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi un copac, care este un lucru simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi pietrele, stâncile, munţii, râurile, dar nu şi propriul vostru trup. Acesta nu vă copleşeşte niciodată. Este adevărat că este atât de aproape de voi încât este uşor să uitaţi de el. Este atât de evident, încât este uşor să-l neglijaţi. Dar el reprezintă cel mai frumos fenomen din natură.

Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveţi să îţi respecţi corpul, renunţând la toate prostiile care v-au fost băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuşi niciodată să îţi trezeşti energia lăuntrică, nici să o reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo. Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este corpul fizic. Nu este deloc uşor să îţi accepţi corpul fizic. Voi îl condamnaţi, îi găsiţi întotdeauna greşeli, nu îl apreciaţi niciodată, nu îl iubiţi niciodată, dar pe de altă parte, aşteptaţi ca altcineva să vină şi să vă iubească trupul. Dacă voi înşivă nu îl puteţi iubi, cum ar putea altcineva să vă iubească trupul? Dacă voi înşivă nu vă iubiţi corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibraţia voastră de respingere îi va ţine pe ceilalţi la distanţă.

Oamenii se îndrăgostesc întotdeauna de persoane care îşi iubesc trupurile. Altminteri nu se poate. Prima formă de iubire trebuie să fie aceea de sine; numai din acest centru se pot naşte celelalte feluri de iubire. În clipa în care te vei accepta aşa cum eşti, vei deveni frumoasă. Atunci când propriul vostru corp te va încânta, el îi va încânta şi pe alţii. Mulţi bărbaţi se vor îndrăgosti de tine, pentru simplul motiv că tu eşti îndrăgostită de tine. Acum eşti furioasă pe propriul corp. Această idee îi respinge însă şi pe ceilalţi, ea nu îi ajută să se îndrăgostească de tine; îi ţine la distanţă. Chiar dacă ar dori să vină mai aproape, în clipa în care îţi vor simţi vibraţia, se vor îndepărta rapid. Căutarea altor persoane apare numai din cauza faptului că nu ne iubim pe noi înşine. Altminteri, oamenii vin singuri la noi. Dacă vă iubiţi singuri, ceilalţi vă vor iubi la rândul lor.

Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă ai deja o idee despre cum ar trebui să arate el, vei suferi; de aceea, renunţă la asemenea idei. 
Acesta este corpul pe care îl ai, corpul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Foloseşte-l, bucură-te de el! Dacă vei începe să-l iubeşti, vei descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. Nu-l mai îndopi cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îţi pasă de el. Nici nu-l înfometezi, căci ţii la el. Asculţi de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe. Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează automat.

Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge să-l urăşti şi mai mult. Şi, în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă.Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme. Ideea că nu îţi place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale.

Renunţă la idealul abstract. Iubeşte-ţi corpul aşa cum este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te de el şi îngrijeşte-l aşa cum merită. Fă exerciţii fizice, mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel ca şi maşina pe care o cureţi, la ale cărei semnale eşti atent tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai grijă de corpul tău, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă tu dormi sau eşti trează, dacă eşti conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere. Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său!

Schimbă-ţi atitudinea şi vei constata că în şase luni corpul tău îşi va schimba forma.Iubeşte-ţi corpul şi vei vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ţi atitudinea faţă de el şi vei vedea ce se întâmplă!”

Autor: Osho

NE VEDEM LA WORKSHOP!

Femei fericite – editia a-II-a

Dacă aștept să fiu fericită, voi aștepta la infinit.
Dacă sunt fericită acum, voi fi fericită mereu.
Studiile realizate în domeniul neuroștiinței arată că 50% din starea de fericire pe care o trăim este rezultatul a ceea ce facem în fiecare zi. 40% este legată de factori biologici, genetici și de funcționarea creierului iar 10% provine din condițiile de trai. Mai exact spus, fericirea ține în primul rând de atitudinea pe care o avem față de noi înșine, față de oameni și față de viață iar responsabilitatea pentru această atitudine ne aparține doar nouă.

Și pentru că fericirea însăși te îndeamnă să o cauți clipă de clipă, te invităm să participisâmbătă 7 martie 2015, orele 10.30-19.00,  la cea de-a doua ediție a evenimentului Femei fericite organizat de Asociația Venus cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. 

Programul evenimentului:10.30-10.40 Deschiderea evenimentului
10.40-11.30 Arta feminitatii – Alina Dospinescu – psiholog
11.30-11.40 Pauza
11.40-12.30 Trezirea femeii senzuale – Carmen Stoian – psihoterapeut, trainer Venus
12.30-12.40 Pauza
12.40-13.30  Fii cea mai buna prietena a ta – Adina Gheorghe – trainer Venus
13.30-15.00 Pauza de prânz
15.00-15.50 Secretele orgasmului feminin – Aida Calin – psihoterapeut, trainer Venus
15.50-16.00 Pauza
16.00-16.50 Yoga pentru femeile fericite – Aida Calin – psihoterapeut, trainer Venus
16.50-17.00 Pauza
17.00-17.50 Fericirea perpetua in momentul prezent – Simona Corduneanu, trainer Venus
17.50-18.00 Pauza
18.00-18.50 Secretul succesului in dormitor – Aniela Sircu – psiholog, trainer Venus
18.50-19.20 Inchidere eveniment

Înscrieri: email – evenimente@venus.org.ro
          telefon – 0724999099

Taxă promoțională: 20RON

Locația: Hotel Trianon
Zona Parcul Cișmigiu
Adresa:  prof. Gheorghe Cobălcescu, nr. 9, sector 1, București

Telefonul hotelului: 021/3114927 sau 0754065544
www.hoteltrianon.ro

Mijloace de transport: tramvaiul 44, troleibuzele 66, 69, 86, metroul până la stația Izvor.

Te așteptăm cu drag!