Femei care te pot inspira, femei cu destine extraordinare

Dragi femei,

revin pe blog dupa o pauza lunga, pentru ca ma simt inspirata si impulsionata sa impartasesc cu voi descoperirile mele pe calea spre o viata mai buna, mai pura, mai feminina, mai naturala si mai implinitoare.

Exista in aceasta lume femei extraordinare, capabile sa ii inspire pe oameni sa sa isi urmeze cu incredere visele, sa realizeze transformari importante, femei care sunt modele de curaj, iubire, originalitate, forta sufleteasca, intelepciune a inimii si putere realizatoare. Sunt femei care ne pot impacta viata intr-un mod profund si merita sa stim despre ele, sa le cunoastem ideile si raza de lumina pe care o aduc in lume si care iti poate lumina si tie calea.

Doresc sa va vorbesc despre femeile care va pot inspira, de la care aveti ce invata si sa impartasesc cu voi ceea ce ma incanta si trezeste.

Vom deschide impreuna o fereastra catre lumea reala a Feminitatii, privind spre o lume cu totul speciala, lumea noastra, a femeilor, asa cum se exprima ea prin intermediul acelor femei care au facut si fac o diferenta in aceasta lume. Sunt femei care au creat opere extraordinare sau au trait constient, intr-un mod deosebit, plin de senzualitate, feminitate si curaj, femei de la care eu invat zi de zi si femei de la care te poti inspira enorm pe drumul vietii tale de femeie.

Voi scrie despre femei diferite, de la cele ce s-au remarcat prin frumusete si charisma, ca Marilyn Monroe sau Audrey Hepburn la cele care au tarit cu o sublima intensitate, cum a facut-o Anais Nin ori cele care au facut descoperiri foarte importante pentru fericirea femeii, cum ar fi Nicole Daedone sau Lisa Rankin, precum si despre femei care ne invata si ne ajuta sa fim mai sanatoase, mai pline de vitatlitate si sa traim natural si in armonie, cum ar fi Olivia Steer si Cristela Georgescu. Voi scrie atat despre femei romance exceptionale, cat si despre femeile care m-au cucerit prin discursurile de pe Ted Talks sau Awsomness Fest ori prin cartile scrise si cercetarile pe care le-au inreprins. Vom admira atat femei aparent obisnuite -mame, medici, educatoare,  femei de scucces in afaceri, cat si actrite, curtezane, oameni de stiinta, regine, scriitoare.

Traim timpuri in care modelele care ni se ofera cel mai adesea sunt false, “plasticate”, lipsite de substanta. Vedem promovati la televizor sau in presa scrisa multi oameni lipsiti de traire profunda, lipsiti de cultura, dar mai ales lipsiti de pasiune, de forta vietii, de sete de cunoastere, de pace sufleteasca si de aspiratii care sa le lumineze viata. Ca femei, ajungem sa fim ademenite astfel spre stiluri de viata care nu ne implinesc inima, care nu ne dau un sens vietii si ne simtim uneori pierdute intr-o lume fara orizont, fara inaltimi si adeseori chiar fara fericire. Este foarte usor in societatea moderna sa treci pe pilot automat, sa te trezesti ca faci zi de zi aceleasi lucruri, pe care le vezi la vecinele si colegele tale, ca alergi de colo colo fara a mai sti parca ce este fericirea, pacea, care sunt visele sufletului tau, dorintele tale reale, cele de dincolo de cea mai noua pereche de pantofi si de ce ne-am mai cumparat pentru casa ori am gatit pentru familie.

Bineinteles, exagerez un pic creionand acest tablou, caci multe dintre noi cautam cu sufletul si chiar gasim lucruri, idei, fragmente de lumina care ne inspira si urmarim ca zi de zi sa mai adaugam o scanteie de viata pura si vie existentei noastre – prin iubire, prin binele pe care il facem, prin ajutorul pe care il oferim, prin invataturile noi ce ne expansioneaza orizontul, prin ceea ce cream frumos si realizam cu suflet, prin meditatie, rugaciune, arta, iubire. Insa ne simtim adesea singure, deoarece cel mai adesea modelele oferite sunt unele in care nu ne recunoastem si simtim in adancul sufletului ca ne dorim mai mult de la viata. Si mai bun.

Imi doresc tocmai de aceea sa  adun aici pa blog, in acest spatiu dedicat special femeilor si feminitatii, saptamana dupa saptamana, noi modele feminine care inspira. Vreau sa cunoastem impreuna femei extraordinare, femei care si-au croit destinul intr-un mod diferit, femei care dovedesc faptul ca a fi feminina inseamna nu neaparat sau nu numai sa ai unghiile facute si parul mereu aranjat, ci sa fi o adevarata forta a Naturii, o forta creatoare, binefacatoare, o sursa de bine, de frumos, de speranta.

Vom invata impreuna de la femei care dovedesc prin viata lor ca feminitatea inseamna ca in mod practic, acolo unde esti sa faci ca lumea sa se transforme in bine, vom descoperi femei care au un cuvant de spus, o voce limpede si clara, desi suava si feminina si o prezenta puternica. Caci femeia este puternica dincolo de imaginatie prin iubire, prin creativitate, prin senzualitate, intuitie, inspiratie, ea poate fi o forta uimitoare, care se naste dintr-o inima vie si treaza.

Aceasta serie de articole pe care le voi scrie saptamanal sunt pentru tine, draga femeie si femeile despre care vom vorbi vin cu idei practice pentru viata ta de zi cu zi sau pentru armonia relatiei de cuplu in care te afli, aduc idei care te pot ajuta in afacerea ta, in trezirea ta ca femeie sau chiar in viata ta intima. Sunt idei pentru minte, dar si pentru inima, spre descoperirea frumusetii vietii de femeie si a puterilor noastre feminine.

Mi se spune foarte des in discutiile pe care le am cu femeile cu care realizez sedinte de consiliere sau in Grupurile de Feminitate pe care le conduc sa vorbesc si sa scriu mai mult despre secretele minunate ale feminitatii asumate pe care le-am descoperit si care au un impact foarte mare in viata femeilor. Femeile sunt efectiv fascinate pe masura ce descopera ce miracol poate fi viata in trup de femeie, ce binecuvantare este sa fi femeie atunci cand sti sa folosesti puterea ta feminina, specificul tau si calitatile care te fac unica si speciala.

Aceasta serie de articole – “FEMEI CARE NE INSPIRA” – este o ocazie perfecta pentru a invata impreuna si a aprofunda tainele feminitatii reale, cea de dincolo de moda, haine, dans senzual, exercitii pentru tonifierea sanilor sau pentru o nastere usoara si cresterea unui bebe mic sau mare. Nu ca toate aceste lucruri nu ar fi  necesare unei feminitati sanatoase, ele sunt instrumente perfect valabile si binefacatoare si te incurajez din toata inima sa le folosesti. Exista insa, dincolo de aceste instrumente, Inima si Puterea Feminina, forta creatoare colosala a  femeii, puterea ei de a creste prin iubire, exista adancimi ametitoare ale sufletului feminin si realizari extraordinare pe care femeile le au. Spre acestea vreau sa te inspir sa iti intorci atentia si abia astept sa le descoperim impreuna, prin “studierea” acestor modele feminine!

Te invit, draga femeie, sa cream impreuna aceasta “baza de date” pentru suflet de femeie, sa avem un dialog, si mai ales sa imi sugerezi modele feminine pe care tu le admiri si care merita incluse in “cufarul cu comori” pe care il vom crea spre a invata de la femeile ce au facut si fac o diferenta in aceasta lume.

Merita sa cinstim, sa onoram si sa ne cunoastem Feminitatea si valorile feminine. Meritam sa urmam modele autentice, de suflet. Meritam o viata plina de culoare, de sens, de iubire.

Te invit pe blogul ARTA-FEMINITATII in fiecare sambata, pentru o portie sanatoasa si savuroasa de FEMINITATE AUTENTICA.

Te poti inscrie la newslwtter, pentru a primi toate articolele noi pe care le public, trimitandu-mi un email la adresa alina.dospinescu@yahoo.com


Cu drag,
Alina Dospinescu
Psiholog
ARTA-FEMINITATII Life Coach