2013: anul Marelui Început


După cum aţi constatat cu toţii, anul profetic 2012 nu a adus cataclisme, catastrofe sau mult-trâmbiţatul sfârşit al lumii. A adus, în schimb, foarte multe mesaje adresate umanităţii de către entităţi angelice sublime şi civilizaţii benefice, pe care le putem uni sub titlul generic de “profeţii ale unui nou început”, al unei noi dimensiuni a fiinţei umane care nu este nici 3D, nici 4D nici 5D, ci, simplu, DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ. Lor li se adaugă multe alte mesaje, scrieri, descoperiri, cercetări sau conferinţe spirituale necunoscute încă, deoarece puterile mondiale nu sunt interesate de evoluţia spirituală a actualei rase umane şi, ca atare, nu susţin publicarea sau circulaţia lor. Ne rămâne nouă efortul personal de a le căuta pe internet şi de a găsi ceea ce se potriveşte cel mai bine cu structura noastră psiho-mentală şi cu nivelul nostru de conştiinţă spirituală.

Am dorit ca acest material să ne ajute să înţelegem ideea de timp sacru care, în esenţa ei, indică timpul potrivit fiecărui lucru. Civilizaţia comercială, bazată pe concurenţă şi competitivitate, distruge acest timp, din nevoia de a câştiga întâietate, audienţă sau clientelă. 

Din acest motiv, de exemplu, colindele încep a fi cântate încă de la 1 decembrie, în vreme ce, în inima Maramureşului, ele au un timp exact al lor: 24 decembrie, noaptea de Ajun, când sunt „rostite” ca incantaţii magice ce ne pun în rezonanţă cu illo tempore, timpul sacru, iniţial, în care a avut loc naşterea lui Iisus. A ne situa in illo tempore, în timpul de ATUNCI, înseamnă a deveni instantaneu contemporani cu acel moment în care Iisus se naşte şi care, prin naşterea Lui, generează un nou Început. Funcţia magică a colindelor este, astfel, activată, în timpul sacru în care ele au putere de evocare, de acces la clişeele akasha-ice prin intermediul cărora illo tempore devine prezentul etern ce purifică, înnoieşte şi binecuvântează lumea. A le folosi într-un alt moment al anului decât seara de Ajun înseamnă deopotrivă a distruge forţa lor magică şi a activa energia lor într-un prezent profan, când ea nu funcţionează. Astfel, prin prostia şi ignoranţa noastră îngrozitoare, stricăm rezonanţe care nu mai au forţă magică atunci când le solicităm eficienţa spirituală. Timpul sacru nu trebuie grăbit, tot aşa cum el nu trebuie evocat oricând, oriunde, oricum, de către oricine.

În acelaşi fel, în astrologie, predicţiile pentru noul nostru an astrologic nu trebuie făcute în avans. Până în ultima clipă a anului astrologic în curs mai putem face fapte bune şi putem proiecta asupra anului ce vine idei-forţă benefice. Desigur, aceste atitudini nu schimbă poziţia stelelor pe Cer, dar ele se vor lăsa „citite” pe niveluri informaţionale superioare după ce noul an a sosit deja.

Am folosit aceste două exemple ca să realizăm că, pentru astrologul moral din punct de vedere profesional, şi cu o reală pregătire spirituală, predicţiile colective trebuie făcute nu ca el să aibă glorie şi întâietate, nu ca revista pe care el o conduce să fie „prima care…”, ci ca aceste predicţii să devină linii de forţă benefică ce pot ajuta oamenii să se focalizeze la unison, într-un număr cât mai mare, asupra unui scop benefic prin definiţie. În al doilea rând, Sărbătorile sunt şi ele sacre şi, asemeni oamenilor, trebuie respectate, deoarece, a respecta tradiţia spirituală, înseamnă a-L respecta pe Dumnezeu. Înseamnă a respecta Timpul în general şi, în mod special, timpul care a mai rămas până la clipa ceremonială a Începutului.

De aceea, fiecare moment care ne este dat trebuie trăit până la capăt, conştient şi cu luciditate, ÎN PREZENT. Sunt Aici şi Acumdacă Aici şi Acum îmi înţeleg fiinţa şi viaţa, înseamnă că fiecare astfel de moment dintr-o perioadă dată poate fi construit pozitiv. Dacă un an are 365 sau 366 de zile, atunci fiecare zi trebuie trăită conştient de calitatea şi durata ei, de la ziua 1 până la ziua 365/366. Când va începe noul ciclu de 365/366 de zile, după primele lui zile am timp să prezint sau să aflu şi predicţiile, de care nu mă mai tem,pentru că la momentul Trecerii mintea mea a fost relaxată, pozitiv dinamizată şi benefic orientată.
Aşadar, fiecare moment spiritual trebuie trăit cu focalizarea mentală şi afectivă intensă asupra lui, deoarece el ne încarcă energetic pentru un întreg ciclu temporal. Începuturile sunt momente magice pe care este trebuie să le savurăm, spre a le da o conotaţie pozitivă, benefică, şi o orientare optimistă către ceea ce va urma după ce magia lor se va termina. Astrologia nu are nevoie nici de competitivitate şi nici de reuşite comerciale. Ea este ştiinţa aflată pentru Eternitate în slujba Tatălui Ceresc şi aşa trebuie să rămână, deoarece, în această calitate, ea este ştiinţa care îl ajută pe cel înţelept să fie deasupra astrelor, iar pe cel aflat pe calea desăvârşirii spirituale să aibă acţiuni divin integrate.

Există o regulă de aur mai puţin cunoscută la care aş vrea să ne gândim cu toţii de-a lungul întregului an 2013 ca an al Marelui Început: „Dacă este cumva nevoie, trebuie chiar să facem eforturi adecvate şi susţinute pentru ca nimic din ceea ce este bun, frumos, dumnezeiesc şi adevărat să nu ne fie vreodată interzis”.

Deocamdată, pentru că abia am intrat într-un nou ciclu cosmic şi terestru, iată mai jos câteva idei-forţă semnificative pentru fiecare Semn zodiacal în parte în 2013:
Nativii Capricorn – Nu merge niciodată mai repede decât poate zbura îngerul tău păzitor.
Nativii Vărsător – Dumnezeu este o sferă cu centrul pretutindeni şi cu marginile nicăieri.
Nativii Peşti – Acolo unde eşti tu, sunt de asemenea şi eu însumi. Ce eşti tu, am fost şi eu. Ce sunt eu, vei fi şi tu.
Nativii Berbec – Fiecare sfânt îl reflectă pe Dumnezeu în felul său; expresia individualităţii este esenţială într-o lume în care două grăunţe de nisip nu seamănă una cu alta
Nativii Taur – Omul care nu are nimic de pierdut este cel mai greu de învins.
Nativii Gemeni – Un om informat face cât doi ignoranţi.
Nativii RacDeoarece Luna reprezintă întregul nostru caracter, sentimentele, înclinaţiile şi conştiinţa personală, aspectele lunare arată direcţia în care se vor dezvolta interesele personale în viaţă. Karma nativului, norocul şi schimbările prin care va trece sunt toate conţinute în informaţia lunară.”
Nativii Leu – Unde este voinţă, este şi o cale de reuşită.
Nativii Fecioară – Odată cu ispita, Dumnezeu a creat şi portiţa de a scăpa de ea.
Nativii Balanţă – Dumnezeu este Iubire şi cine este în Iubire, este în Dumnezeu.
Nativii Scorpion – Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi.
Nativii Săgetător – Îngerii nu ating nici măcar cu vărful degetelor acolo unde nebunii dau năvală.

Sursa: Rodica Purniche – astrologie de calitate

-va urma-

**********
Alina Anima

Cel mai bun an de până acum !

A mai trecut un an şi privesc acum în urmă cu recunoştinţă pentru tot ce a însemnat 2012 pentru mine. Încă de la începutul anului, îmi amintesc că îmi propusesem că 2012 să fie cel mai bun an al meu de până atunci. Şi aşa a fost!

Secretul transformării ideilor şi viselor mele în realitate a stat în ore întregi de planificare şi setare a obiectivelor, multă transpiraţie dar şi inspiraţie, vizualizarea rezultatelor dorite chiar şi atunci când simţeam că nimic nu se leagă şi mă pândeau gânduri de renunţare, şi, bineînţeles, perseverenţă, autodisciplina şi CAPACITATEA DE A ACŢIONA, chiar şi atunci când toţi cei din jur îţi spun să nu mai visezi cai verzi pe pereţi.

Dar pot să-ţi spun, drag cititor, cu mâna pe inimă, că am reuşit tot ceea ce mi-am propus la început de an. Poate că unii vor considera obiectivele mele banale sau nesemnificative, însă pentru un om la început de drum, consider că mi-am stabilit nişte obiective juste, realiste şi realizabile. Acesta e un lucru foarte important, pe care mulţi îl uita, îşi setează ţinte mult prea înalte, iar atunci când eşuează se încarcă cu o anumită energie a eşecului şi cel mai adesea, sfârşesc prin a renunţa la visele lor. Succesul se construieşte pas cu pas, şi nu peste noapte. 

Până acum ceva timp, nu am realizat ce forţă magică au cuvintele scrise, sau, mai bine zis dorinţele/obiectivele scrise. Citisem multe cărţi în care se sublinia importanţa obiectivului scris, aşa că, la început de 2012, am stat, am reflectat, şi am dat viaţa dorinţelor mele pe hârtie. În primul rând, exerciţiul acesta al transpunerii gândurilor în cuvinte aşezate pe hârtie te determină să îţi clarifici ce vrei, iar a fi clar şi specific în ceea ce vrei va aduce spre tine rezultatele dorite. Întocmai ca în vorbă aceea: “verba volant, scripta manent”. Gândurile sunt la fel de haotice precum peştii în ocean, se învârt încolo şi încoace, pe când ceea ce este scris rămâne, şi determină un angajament mai puternic din partea noastră. (la fel ca atunci când semnezi actele pentru căsătorie, că tot mă întrebam mereu, de ce mai trebuie să dai şi în scris că îl iubeşti pe subsemnatul…)

Ei bine, zilele trecute, când m-am uitat peste obiectivele SCRISE anul trecut, am remarcat că tot ce mi-am propus am realizat. Am reuşit să fac blogul, (deşi ideea o aveam în cap de mai mult timp, însă mereu amânăm), am reuşit să ţin primele workshopuri, am reuşit să vizitez China (deşi părea imposibil în momentul acela), am reuşit să schimb un job care nu mă împlinea cu unul în care mă regăsesc total, am reuşit să fac cunoscute gândurile şi ideile mele în reviste de largă circulaţie.

Mesajul meu pentru tine este că SE POATE. Nu vreau să-ţi dau o reţetă a succesului, nu vreau să-ţi dau vreun plan complex cu 5 paşi magici prin care ajungi de la vis la realizarea sa. Vreau să-ţi dăruiesc câteva idei, câteva principii, care te pot ajuta să-ţi construieşti singur, după chipul şi asemănarea ta, propria reţetă a succesului.

Poţi începe prin a te sărbători, prin a te recompensa pentru tot ceea ce ai reuşit să faci în anul ce a trecut. E foarte important să te opreşti din când în când din fugă după obiective şi idealuri şi să te recompensezi cumva pentru ceea ce ai realizat până acum. Fă-ţi un inventor al succeselor înregistrate, şi acest lucru te va umple de încredere debordantă în forţele proprii şi îţi va da putere să mergi mai departe. Cumpără-ţi o sticlă bună de vin, sau oferă-ţi un mic răsfăţ, sau de ce nu, o vacanţă de câteva zile în care să te bucuri de tine?

Deşi ai auzit acest lucru de multe ori, insist şi eu: fii recunoscător pentru ceea ce ai déjà. Chiar dacă nu ai ajuns să-ţi împlineşti visul, fii recunoscător pentru faptul că ai un vis. Mulţi oameni nici nu ştiu ce vor de la viaţă! Poţi să găseşti atâtea motive pentru a fi recunoscător: pentru faptul că ai un acoperiş deasupra casei, pentru că ai ce mânca, pentru că ai prieteni, pentru că cineva ţi-a zâmbit pe stradă, pentru că eşti sănătos şi lista poate continua la nesfârşit. Iisus spunea că “celui ce are i se va mai da, iar celui ce nu are i se va lua şi ceea ce are”. Când eram mică şi citeam acest citat, mă gândeam că e oarecum nedrept, dar în cele din urmă am înţeles că se referea la simplul fapt de a fi recunoscători pentru ce avem, căci astfel vom atrage mai multe lucruri bune către noi. Iar dacă nu suntem recunoscători, viaţa ne ia şi ceea ce avem, pentru ca să ne dăm seama de câtă abundenta suntem înconjuraţi.

Diferenţa dintre oamenii care reuşesc să realizeze ceea ce şi-au propus şi cei care nu reuşesc să-şi atingă propriile ţeluri este că primii “îşi programează mental anul” într-un fel sau altul. Prin programare înţeleg tot ceea ce ţine de trasarea priorităţilor, obiectivelor, şi lucrurile practice pe care le putem face pentru a ne atinge visele/obiectivele etc. Aşadar, scrie pe o foaie obiectivele pentru anul ce vine, având grijă ca acestea să fie specifice, măsurabile (ex. Vreau Ca în 3 luni de zile să pot dansa salsa la nivel avansat), abordabile, realiste şi să se încadreze într-o perioadă de timp. “Trebuie să ne definim priorităţile: valorile, năzuinţele şi visele care ne călăuzesc – şi să ne construim viaţa în jurul lor. Nu e suficient să treci prin încă o zi. Trebuie să facem din fiecare zi o rampă pentru a obţine ceea ce ne dorim de la viaţă.” spunea Joanna Smith Bers.

 

  Altfel spus, degeaba visam să obţinem un anume lucru, dacă nu facem ceva practic să şi obţinem acel lucru. NU e nevoie să aşteptăm nu ştiu ce miracol sau nu ştiu ce acţiune măreaţă, secretul consta în paşii mici făcuţi cu regularitate. Spre exemplu, să zicem că vrei să dai burta jos. NU trebuie să te aştepţi să se inventeze un aparat sau o pastilă minune care o să facă să-ţi dispară burta peste noapte. Dar făcând zi de zi 30 de abdomene (dar făcute cu conştiinţă) sunt convinsă că în câteva luni de zile poţi avea un abdomen de vis.

Şi nu în cele din urmă, vizualizează în culorii vii cum vrei să arate viaţa ta. Simte-te ca şi cum ai avea déjà ceea ce îţi doreşti, pune emotie in ceea ce vizualizezi, aceasta este practic secretul materializarii viselor.

De mult timp mi-am dorit să scriu acest articol, însă am aşteptat până în acest moment pentru a vedea pe pielea mea că ceea ce ţi-am spus eu în acest articol funcţionează. Şi cu siguranţă va funcţiona şi pentru tine, atâta timp cât vei ACŢIONA!

Sursa: Kaizen-art 

Exercitiu de feminitate – Ce faci atunci cand esti suparata?

Ti s-a intamplat sa fii foarte suparata si necajita din cauza unei persoane sau a unei intamplari?  Ce ai facut atunci?

Multe persoane suna o prietena sa ii povesteasca. Daca faci parte din aceasta categorie, atunci cand povestesti necazul tau ii faci un mare rau prietenei tale si TIE.

De ce? Sa iti explic ce se intampla la nivel energetic. Tu povestesti despre supararea ta si dai putere acelei persoane, acelui eveniment, pui energie acolo. Te duci pe o frecventa vibrationala joasa, care nici tie nu iti place, si inca ceva foarte important: vei continua sa atragi acest gen de experiente din partea aceleiasi persoane sau de la alte persoane.

Ce se intampla cu prietena careia ii povestesti? Iti e prietena si te asculta, pune suflet si e alaturi de tine…si “se incarca” cu aceea vibratie joasa pe care tu i-o transmiti.

Concluzia: frecventa voastra vibrationala scade, starea pe care o resimtiti nu e placuta pentru nici una dintre voi.

Si firesc apare intrebarea: Cum sa procedez in astfel de cazuri? Asa face toata lumea…doar de asta avem prieteni, asa e?

Te invit sa testezi o metoda care a dat rezultate la multe persoane. Citeste doar daca esti dispusa sa schimbi modul in care “reactionezi” la o situatie neplacuta, sa schimbi “a reactiona” cu a “actiona”.

Sa presupunem ca tocmai ai fost implicata intr-o astfel de situatie neplacuta. Dupa un astfel de eveniment, trage aer in piept, ia o foaie de hartie, un pix sau un creion si incepe sa scrii ca si cum ai povesti Atotcreatorului ce ti s-a intamplat. Lasa cuvintele sa curga, scrie exact ce iti trece prin minte…esti doar tu si divinitatea care te iubeste neconditionat. Daca iti vine sa plangi atunci cand scrii, lasa lacrimile sa curga. Daca simti ca ai vrea sa ii dai pumni persoanei care te-a suparat, ia o perna si descarca toata supararea in perna. Scrie pana cand simti ca te eliberezi; mainile sunt “aripile sufletului” si toata energia de vibratie joasa care ai strans-o in sufletul tau se va descarca in acea foaie de hartie.

Cand esti impacata ca ai povestit tot, cand simti pacea si linistea care se revarsa catre tine, rupe acea coala de hartie in bucati mici si da-i foc. Astfel toata acea energie a supararii, a faptului ca ai fost nedreptatita va fi distrusa.

Te eliberezi si TU si nici nu mai simti nevoia de a povesti cuiva.

Apoi adu imaginea acelei persoane sau imaginea situatiei care te-a suparat in mintea si sufletul tau si trimite catre ea iubire neconditionata si lumina. Multumeste si fii recunoscatoare ca acea persoana prin actiunea ei te-a ajutat sa dezgropi “sentimente ingropate de vii”. Totul s-a petrecut in oglinda. Acele sentimente care au iesit la suprafata  zaceau undeva ascunse adanc si iti micsorau frecventa vibrationala.Acum le-ai eliberat, ai dus cosul de “gunoi energetic”.Multumeste si fii recunoscatoare Universului si Divinitatii pentru aceasta experienta care a contribuit la eliberarea sufletului tau.

Practica aceasta tehnica in fiecare seara. Fa o retrospectiva a evenimentelor de peste zi si povesteste Divinitatii ce te-a suparat, scriind pe o foaie de hartie. Cand ai terminat, rupe foaia si da-i foc.

Ia un caiet care iti place si deschide un jurnal al recunostintei.

Multumeste si fii recunoscatoare pentru ziua care tocmai s-a incheiat, multumeste si fii recunoscatoare pentru toate evenimentele de peste zi, multumeste si fii recunoscatoare pentru lectiile pe care le-ai invatat, multumeste si fii recunoscatoare pentru persoanele care le-ai intalnit, multumeste si fii recunoscatoare pentru pacea si linistea din sufletul tau.

Procedand in acest mod te vei culca impacata cu tine, vei adormi in vibratia inalta a recunostintei si somnul tau va fi linistit. Daca esti perseverenta si aplici aceasta metoda in fiecare seara, vei evita sa-ti transformi sufletul intr-un cos de “gunoi energetic”, vei fi aliniata cu tine cea care esti cu adevarat, vei fi in armonie si echilibru divin cu ceea ce ai venit sa experimentezi in aceasta viata.

Doar de tine depinde ce vibratie energetica ai; frecventa pe care emiti catre Univers e data de media vibratiilor sentimentelor din sufletul tau. Fii recunoscatoare in orice moment pentru ceea ce traiesti si experimentezi pentru ca totul se intampla pentru binele tau cel mai inalt. Intreaga creatie este aici pentru tine! Asuma-ti responsabilitatea pentru actiunile tale si vei dobandi LIBERTATEA!

Autoare: Marcela Mantz, 
fondator “Indrazneste sa-ti urmezi Visul!”
Sursa: Ghidul Tuturor Femeilor

Marcela te asteapta alaturi de ea in Reinventare Feminina: cel mai complet program dedicat IMPLINIRII  sufletesti a FEMEII! Click aici.