În urmă cu 23 de ani, Heidemarie Schwermer, o profesoară de vârstă mijlocie abia ieşită din experienţa unui divorţ, s-a mutat cu cei doi copii ai săi în oraşul german Dortmund, un oraş în care numărul persoanelor fără adăpost şi lipsa lor de speranţă erau şocante, scrie cotidianul britanic „The Times”. Din acest şoc iniţial s-a năcut ideea lui Heidemarie Schwermer de a crea un magazin bazat pe troc de obiecte şi servicii. L-a numit „Gib und Nimm”, adică „dai şi iei”.
Heidemarie a fost întotdeauna de părere că oamenii fără adăpost nu au nevoie de bani pentru a se reintegra în societate şi că pentru asta e suficient să se facă utili. Doar că ideea nu prea a prins la cei vizaţi. În schimb, oamenii fără serviciu şi pensionarii au început să vină în număr mare la magazinul ei, formând o reţea care, în timp, a crescut exponenţial. Succesul conceptului a făcut-o pe Heidemarie să se gândească serios la propriul stil de viaţă.
A realizat că poseda multe lucruri de care nu avea neapărat nevoie. A decis să nu mai cumpere niciun obiect fără să renunţe la un altul. Apoi a început să se gândească la lucrurile de care avea cu adevărat nevoie. În ce priveşte hainele, şi-a dat seama că se descurca foarte bine cu ce putea agăţa pe zece umeraşe. La restul a renunţat. Nici cărţile nu au fost cruţate. Într-o zi, Heidemarie şi-a cărat toată biblioteca la un anticariat.
Hotărârea a venit în timp
În parte, decizia ei de a trăi o viaţă mai simplă a fost influenţată şi de psihoterapia pe care a făcut-o în anul ce a urmat divorţului său. „A fost un an foarte dificil. Plângeam necontenit la fiecare şedinţă, dar la sfârşit am fost atât de fericită încât am hotărât să trăiesc simplu şi să îi învăţ şi pe alţii ce acumulasem în timpul psihoterapiei”, povesteşte Heidemarie pentru „The Times”.
Aşa că a devenit ea însăşi psihoterapeut. Între timp, şi alte lucruri s-au schimbat. A început să practice meditaţia şi a realizat cât de nefericită era, de fapt, la locul de muncă. „Eram întotdeauna răcită sau aveam dureri de spate, dar nu făcusem niciodată legătura între starea mea fizică şi insatisfacţia de la locul de muncă.” Când a înfiinţat reţeaua „Gib und Nimm” a început, de asemenea, să experimenteze diverse alte joburi pe lângă cel de la catedră.
De exemplu, a lucrat în bucătăria unei cantine. „Oamenii îmi spuneau adesea: «Ai mers la facultate ca să faci asta?» Dar eu cred că fiecare persoană are o valoare intrinsecă. De ce aş fi mai preţuită pentru că sunt profesoară sau psihoterapuet decât pentru că sunt bucătăreasă?”
Cu cât ducea o viaţă mai simplă, cu atât era mai fericită. În 1995 era deja foarte implicată în activitatea comunităţii „Gib und Nimm”, nu mai cumpăra aproape nimic şi locuia mai mult prin casele membrilor comunităţii pentru perioade scurte, în schimbul unor activităţi casnice pe care le oferea. În 1996 şi-a dat seama că trebuie să meargă mai departe de atât şi a luat cea mai radicală decizie de până atunci: să trăiască fără bani. A renunţat la apartamentul său şi la meseria de profesoară şi a început o viaţă nomadă. Avea de gând să facă asta timp de 12 luni dar iată că, 14 ani mai târziu, încă trăieşte după principiile „Gib und Nimm”.
O lume plină de iubire
„Ce fac eu acum a fost, la început, un simplu experiment, care în timp s-a transformat într-un model demn de urmat. Situaţia lumii, în special discrepanţa dintre săraci şi bogaţi m-a convins să fac aceşti paşi. Eu trăiesc în continuare în abundenţă, chiar şi fără niciun ban”, a explicat Heidemarie pentru „Adevărul magazin de duminică”. „Eu sunt convinsă că la un moment dat toţi oamenii vor ajunge să trăiască fără bani pentru că aşa este mult mai uşor. Modelul meu încearcă să le explice oamenilor că este foarte important să preia răspunderea pentru sine şi pentru întreg.”
Heidemarie profeţeşte o schimbare a valorilor „pentru că există lucruri mult mai importante decât valorile actuale”, lucruri despre care crede că vor prinde şi în afara grupului lor. „În loc de «Cum arăt?», «Cum pot să-i impresionez pe ceilalţi?» ar trebui să ne întrebăm «Cum aş putea să-mi las amprenta asupra lor?», «Ce ne face cu adevărat fericiţi?», «Cum îi putem ajuta şi sprijini pe cei din jurul nostru? şi «Cum putem ajunge să trăim împreună într-o lume plină de iubire?».” Heidemarie a pornit să schimbe lumea ţinând prelegeri despre stilul ei de viaţă. Multe dintre acestea se întâmplă în Germania, dar a mers şi în Spania, Italia şi Elveţia.
Dacă ar fi invitată, ar veni şi în România. „Depinde cât de deschis e fiecare om în parte. Eu am învăţat să mă apropii de alţii, să le ofer capacităţile mele şi să le descopăr pe ale lor. Dacă cineva doreşte să-i prezint ideile mele şi să afle despre experienţa mea, trebuie să mă întrebe. Nu pot obliga pe nimeni să mi se alăture.”
Nemţoaica ştie că mulţi o consideră o idealistă cu idei utopice, însă ea spune că dacă are vreo influenţă asupra oamenilor, aceea nu e legată de încercarea sa de a-i convinge să trăiască fără bani, ci de a schimba lucruri mărunte în vieţile lor. „Deviza mea este «pas cu pas» şi totul trebuie să fie în concordanţă. În afară de asta, paşii trebuie să se potrivească şi cu drumul din viaţa fiecărui om în parte.” Despre ea spune că a devenit un om cu adevărat fericit. „Temerile şi grijile mele au dispărut încet-încet, iar locul lor a fost luat de fericire şi aventură, sentimente ce mă urmăresc întreaga zi.”
Heidemarie participă la emisiuni televizate şi ţine numeroase prelegeri despre stilul ei de viaţă
În acest moment, singura companie pe care Heidemarie nu a convins-o să-i ofere serviciile în schimbul altor servicii este cea a căilor ferate. Aşa că încă are nevoie de bani pentru tren, atunci când călătoreşte pe distanţe lungi. Nemţoaica are puşi de-o parte 200 de euro, pentru cazuri de urgenţă. În rest, nu păstrează niciun ban care ajunge la ea. De exemplu pensia. „Am decis că este în regulă că-mi colectez pensia, însă o dau altora aproape pe toată şi păstrez doar cât am nevoie pentru a-mi plăti călătoriile cu trenul.”
Heidemarie nu are asigurare de sănătate pentru că nu a vrut să fie acuzată că cerşeşte la stat. În schimb, se bazează pe ceea ce numeşte „puterea autovindecării”. „Când mă doare ceva, îmi pun palma pe locul respectiv şi îmi spun că am puterea să mă vindec singură. Şi durerea dispare.” Dar dacă ar suferi de ceva cu adevărat serios? „Cancer? Atunci cred că voi muri. M-am pregătit deja pentru moarte de câteva ori, când m-am simţit foarte rău. Dar a doua zi m-am ridicat din nou şi eram în regulă.”
În general se simte tânără şi puternică însă Heidemarie s-a pregătit şi pentru ultimul pas, organizându-şi deja propria înmormântare. A aranjat cu un preot să îşi acopere costurile de înmormântare oferind regulat consiliere psihologică enoriaşilor care suferă după moartea celor dragi.Singura ei tristeţe sunt oamenii fără adăpost, cei care trăiesc fără bani dar nu din proprie iniţiativă. Pe ei nu a reuşit să-i convingă că nu e nevoie să cerşească pe stradă ca să aibă ce mânca.
„Am ţinut prelegeri pentru aceşti oameni, dar numai şase sau şapte s-au prezentat. Nici n-au vrut să audă. Unul dintre ei m-a acuzat că am «legături», că reuşesc să fac ceea ce fac pentru că cunosc oameni. Bineînţeles că am contacte. Despre asta e vorba. Altfel nu ar funcţiona!”, explică nemţoaica.
Autoare: Raluca Sofronie
ARTA FEMINITATII CONȘTIENTE 
