Calea spre fericire in viata de zi cu zi – Imi vad de traba mea

Pot găsi doar trei tipuri de treburi în Univers: a mea, a ta şi a lui Dumnezeu. (Pentru mine cuvântul Dumnezeu este sinonim cu  „realitate”. Realitatea este Dumnezeu, pentru că guvernează totul, ne conduce vietile. Orice nu este sub controlul meu, al tău, orice nu depinde de un om anume, este treaba lui Dumnezeu).

Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara treburilor noastre. Când mă gândesc „Trebuie să-ţi găseşti o slujbă, vreau să fii fericit, ar trebui să fi punctual, ar trebui să ai mai multă grijă de tine”, ma bag în treaba ta. 

 Când sunt îngrijorată de cutremure, inundaţii, război sau când voi muri, ma bag unde nu imi fierbe oala, adica în treaba lui Dumnezeu.

Dacă sunt mental în treaba ta sau a lui Dumnezeu, efectul este separarea. Am observat asta la începutul anului 1986. Când ma bagam mental în treaba mamei mele, de exemplu, cu un gând ca „Mama mea ar trebui să mă înţeleagă”, am experimentat imediat un sentiment de singurătate. Şi am înţeles că de fiecare dată în viaţa mea, când m-am simţit rănită sau singură, mă aflam în treaba altora.
Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu trăiesc mental viaţa ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în treaba ta, mă reţine de la a fi prezentă în treaba mea. Sunt separată de mine, întrebându-mă de ce viaţa mea nu funcţionează.

Să cred că ştiu ce e mai bine pentru altcineva, înseamnă să fiu în afara treburilor mele. Chiar şi în numele iubirii, este aroganţă pură, iar rezultatul este tensiune, anxietate şi frică. Ştiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă. Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.

Dacă înţelegi cele trei tipuri de treburi îndeajuns să stai în treaba ta, ţi-ar putea elibera viaţa într-un mod în care nici nu-ţi poţi imagina. Data viitoare când simţi stres sau disconfort, întreabă-te în a cui treabă te afli mental şi s-ar putea să începi să râzi! Întrebarea aceasta te poate aduce la tine insuti. Şi ai putea vedea cum nu ai fost niciodată prezent şi că ţi-ai trăit toată viaţa, mental, în treburile celorlalţi.

Doar simplul fapt de a  observa când te bagi în treburile celorlalţi, te poate aduce înapoi la sinele tău minunat.
Iar dacă practici asta pentru un timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viaţa ta se desfăşoară perfect pe cont propriu.

Autoare: Byron Katie, “Iubind ceea ce este”

**********

Anima

Marirea si tonifierea sanilor

Cel mai eficient mijloc de marire si/sau de tonifiere a sanilor, cu efect sigur si de durata este un masaj care provine din traditia taoista si se numeste ”exercitiul caprioarei”:

1. Asezati-va astfel incat sa puteti presa calcaiul unuia dintre picioarele dvs. pe deschizatura vaginului. Trebuie sa apasati destul de tare pentru a simti o presiune destul de puternica si continua. Daca nu puteti sa va deplasati piciorul in aceasta pozitie, atunci asezati un obiect rotund si destul de dur – o minge de tenis, de pilda – pe deschidura vaginului, daca este posibil chiar si pe clitoris. Veti simti desigur o senzatie agreabila cauzata de dinamizarea energiei sexuale. 

2. Frecati-va puternic palmele una de cealalta, timp de aproximativ un minut. Aceasta va va energiza si va va incalzi mainile. 

3. Asezati-va mainile pe sani si simtiti cum energia si caldura mainilor dvs. patrunde prin piele. 

4. Masati-va incet sanii, cu miscari circulare spre interior, care se realizeaza rotind mana dreapta in sensul acelor de ceasornic, iar mana stanga in sensul invers acelor de ceasornic; acest gen de masare a sanilor are drept efect cresterea volumului sanilor. 

5.  Masati-va sanii efectuand aceasta miscare circulara de minim 36 de ori pana la maxim 360 de ori, de 2 ori pe zi, minim 4 luni. 

Pentru mai multe detalii, raspunsuri la intrebari si experienta mea cu acest exercitiu, cititi si ACEST ARTICOL.


Exercitiul caprioarei mareste odata cu sanii si senzualitatea si magnetismul charismatic al femeii care il practica cu perseverenta si de asemenea este un adjuvant important in vindecarea  mastozelor chistice si a menstruatiilor prelungite si dureroase, mai ales daca masajul se realizeaza in sens invers, spre centrul pieptului.

 Are efecte reintineritoare remarcabile (este secretul aspectului tanar al asiaticelor pana la varste inaintate), iar daca este urmat de o serie de 49 de contractii puternice ale muschilor planseului pelvian si de vizualizarea unei lumini albe intens radiante ce se ridica de la baza coloanei vertebrale spre crestetul capului, poate ajuta la vindecarea de chisturi ovariene si/sau fibrom uterin.

Succes tuturor “caprioarelor”:) si daca acest exercitiu se va dovedi de ajutor va rog sa impartasiti din experienta si rezultatele voastre scriind un comentariu, pentru ca si alte femei sa fie inspirate de exemplul celor care se bucura din plin de reusita!

Noaptea cea neagra a sufletului – marturie

Motto: “Finally I see….I let a weak and vain liar hide in my heart“. 

Loreena Mckennit – The Dark Night of the Soul
http://www.4shared.com/flash/player.swf?ver=9051
http://www.4shared.com/flash/player.swf?ver=9051

Oamenii ne vor mereu fericiti ca sa se simta bine, noi insine ne vrem mereu macar aparent fericiti, vrem sa “reusim”,  in societatea actuala tristetea este un lucru inacceptabil si se prefera “astuparea” durerilor prin orice mijloace – de la dependente la uitatrea de sine – alcool, droguri, agresivitate sau mai “acceptabil”: antidepresive, afundarea in munca, “distractii” in care inima nu se bucura, ci doar uita, conversatii fara sfarsit si despicarea firului in 4, reprosuri, cautarea “tapilor ispasitori”, ore peste ore de anestezie in fata computerului, jocuri de noroc (de la fotbal si jocuri pe calculator la pariuri si poker) , shopping si mancat compulsiv.

Totul, ca sa evitam suferinta. Totul numai ca sa nu dam fata in fata cu durerea (credem noi), dar de fapt cu noi insine, cu Viata, asa cum e ea, cu modul in care ea ne indruma. Omitem ca in acea durere, ca si in orice bucurie, suntem noi insine. Fugim, dar fugim de noi. Mergem inainte fara sa ne oprim macar o clipa sa ne tragem sufletul, ca soricelul pe roata lui de jucarie, ce ii da iluzia ca merge mai departe. Vrem sa uitam ca si ce ne doare, dar pe noi ne uitam. Trairea constienta a durerii sufletesti ne-ar aduce la liman. 
Acceptarea suferintei ne da sansa sa fim autentici si sa descoperim adevarul inimii noastre.

Va mai amintiti de Byron Katie si de acceptarea de sine prin observare lucida? Am gasit printre marturiile celor ce aplica lucrul cu  cele 4 intrebari din invatatura ei, o scrisoare f frumoasa si sincera, o intelegere aparuta in urma lucrului cu sine, ce mi-a adus aminte de celebra sintagma “Noaptea cea neagra a sufletului”. Aceasta metafora desemneaza acele perioade de framantare perceputa ca o crunta suferinta si neliniste existentiala, prin care fiinta umana trece pentru a ajunge mai aproape de lumina, cateva treapte mai sus, spre un nou nivel de intelegere a sensului vietii si a fiintei.

 

Atunci cand suntem pe cale sa facem un salt, atunci cand suntem capabili sa intelegem mai mult, sa ne expansionam si sa cuprindem mai mult, atunci cand suntem gata pentru un nou inceput, perioada premergatoare poate fi o perioada de mare framantare, o durere crunta, nascuta din chiar rezistentele noastre fata de viata, o insingurare benefica sufletului, dar care ne sfasie parca, rupandu-ne de lume, un intuneric perceput astfel pentru ca nu ne-am intors inca ochii spre lumina. 

Sa ne amintim ca si in pantecele matern e intuneric si acolo unde samanta germineaza, si in despartirile care ne conduc spre o iubire si mai mare, si in sfarsiturile care ne lasa la rascrucea intunecoasa, dar ne dau sansa unui  inceput  si mai bun…Inaintea zorilor intunericul e cel mai dens si parca nu sclipeste nicio stea si nu mai avem nicio speranta. 
Si totusi, ultima stea sclipinda ne inmaneaza zorilor de ziua!
Si totusi, orice intuneric trait ne scoate la lumina. 
Tot ce e necesar, este sa acceptam sa ii dam atentie, sa il traim cu inima deschisa.

Nu iti intoarce atentia de la inima ta, nici chiar atunci cand doare. Nu da vina pe cineva, nu o fa sa taca. Intreaba-ti suferinta incotro vrea sa te ghideze?

*********
Anima

Iata si traducerea frumoasei scrisori-marturie, cu cateva mici modificari, care ii dau un caracter mai general:

Sufletul meu, 

te regasesc dupa ani de uitare.  M-a adus fata in fata cu tine suferinta cea grea, dar in sfarsit sunt in stare sa-ti spun: 

Sunt dispus sa trec prin suferinta ca sa ma intorc in suflet si sa fiu cu adevarat eu.. Sunt dispus sa ascult glasul durerii, sa aud ceea ce imi spune ea, ca sa ma cunosc si sa o las sa ma conduca spre ceea ce e bun. Iarta-ma, suflet al meu, ca am trait uitand de tine, in ceata unor “fericiri” meschine si trecatoare, intr-o viata modelata dupa asteptarile celorlalti, insetat fiind de succese sterile.

Sunt dispus sa ma doara durerea asta din piept, sa simt arsura singuratatii, tristetea dezamagirii, greutatea fricii de viitor care apare cand ignor prezentul, deznadejdea instrainarii, gheara indiferentei, sunt dispus sa simt tot ceea ce este necesar ca sa ma regasesc.

Nu am ceea ce imi trebuie ca sa traiesc fara suflet. Si nici nu vreau sa am. Nu vreau sa traiesc pe pilot automat. Nu mai vreau sa ma ascund in rutina, nu mai vreau sa traiesc in uitare de sine, mecanic, imitand. Nu mai vreau sa fac zi de zi aceleasi lucruri, fara sa fiu prezent caci sufletul meu e plecat undeva unde mie mi-e frica sa ajung.

Multumesc acestor evenimente “nefericite” ca mi-au intors fata catre suflet. 

Salveaza-ma, suflete! Vorbeste-mi despre cine sunt eu, cheama-ma spre Fericirea pe care am ignorat-o din teama si comoditate. Cararile sunt abrubte, drumul nu e batatorit,dar e drumul pe care simt cu toata fiinta sa il urmez. Stiu ca tu imi vei da taria.

Am crezut ca eu am, descopar ca eu sunt. Si vreau sa iti daruiesc ceea ce sunt, suflete.

Noaptea neagra a sufletului este un termen folosit pentru a descrie o faza specifica in viata spirituala a fiintei umane. Este  folosita pentru a descrie experienta singuratatii si a dezolarii din viata unui om. Cu toate ca este in mod tipic asociata cu o stare de criza a credintei, traditiile spirituale din intreaga lume se refera la ea ca la o etapa general acceptata ca fiind inerenta in calatoria evolutiei sufletului.

Orgasmul feminin vindeca toate formele de dependenta

 Foarte interesant…

*********

Anima

Tu si lumea

Suntem un univers în miniatură.Câţi oameni atâtea universuri, atâtea lumi diferite, altă vibraţie, altă culoare predominantă, alt amestec de nuanţe, altă muzică, alt fel de a cânta muzica, de a o asculta. Suntem atât de diferiţi unii de alţii încât nici nu ne dăm seama de ce unele cuvinte pe unii îi fac să zâmbească, pe alţii îi rănesc, iar pe alţii nici nu-i ating.

 Trăim fiecare dintre noi într-o lume proprie, ca într-o bulă de săpun. Ne rostogolim toată viaţa atingându-ne marginile moi ale lumii noastre de flori, de pietre, de ascuţişuri de vorbe, de răceală de ziduri, de mângâiere aurie de soare, de surâsuri, de umbre, de parfumuri , de curcubee.

Unele atingeri ne impregnează pozitiv, ne dau aripi să zburăm prin spaţii nesfârşite de fericire, să plutim diafan cu zâmbete strălucitoare în ochi luminoşi. Atunci contururile bulei în care ne aflăm se pot dizolva uşurel în oceanul fericirii care ne înconjoară permanent chiar dacă ştim, chiar dacă nu ştim aceasta şi ne putem trezi înotând firesc, dezbrăcaţi de carcasa ce ne-a înconjurat până atunci, în lumina euforică a iubirii.

 
Alte atingeri ne pot aduce, însă, suferinţă, ne pot răni rotunjimea propriei lumi, ne pot zgâria suprafeţele, pot chiar crea tensiuni şi agitaţie în interiorul bulei noastre. Atunci totul se vede vălurit, distorsionat, exagerat, ne supărăm pe cei din afară, ne izbim de asperităţile şi marginile lumilor lor, nu vrem să mai comunicăm cu ei şi pereţii iniţial elastici, transparenţi, acum se rigidizează, se împietresc. Fără să ne dăm seama începem să trăim într-o bulă rece, tristă şi însingurată, în care nu ne mai atingem de nimeni şi de nimic din teama de a nu fi din nou răniţi; de fapt, trântim uşa în faţa vieţii din frica de a iubi, de a fi iubiţi, de a fi fericiţi. 

 
Frumuseţea vieţii noastre, aşa cum e trăită ea de fiecare lume, de fiecare propriu univers, nu constă doar din momentele de îndrăgostire, de zbor, de odihnă şi distracţie, ci şi din momentele în care ne pregătim pentru acestea, în care ne şlefuim muchiile, ne netezim colţurile, în care învăţăm să ne atingem mai armonios de celelalte bule, chiar să dansăm cu ele fără să le tulburăm conţinutul. 

Treptat, pe măsură ce ne transformăm tot mai mult şi bula noastră devine tot mai mare, mai încăpătoare, mai expansionată, mai caldă şi permeabilă, putem să înţelegem cu inima, iubind, felul specific de a fi al fiecărei fiinţe pe care o întâlnim în acest spaţiu plin de baloane colorate. Şi poate, într-o zi specială, vom reuşi chiar să-l putem îmbrăţişa în inima lumii noastre pe Cel care suflă zâmbind neîncetat viaţă, mişcând în fluxul perfecţionării bulele de săpun.

Autoare: Simina
Sursa: http://www.poeziaiubirii.blogspot.com

Despre dragoste

 

Sursa: http://www.formula-as.ro

 De iubire nu ne saturam niciodata si dorim sa cunoastem cat mai mult. Discutia care urmeaza m-a impresionat profund, pentru ca ofera o perspectiva foarte adanca si raspunsuri drept la tinta pentru intrebarile dragostei:

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

– Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca.
Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se
raporteaza la dragoste?

– As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea
insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu
fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede.
Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are asa mare valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai  ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem,
cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe
mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale
e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara
stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o
putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l
stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l
transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie

sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur. 

 – Care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim.
Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni
transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa
ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult.
Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult
mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

– Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nugaranteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit!
(rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt. 

– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe
celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

In acelasi timp, in iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii.

Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

– De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te
iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

 

– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult.

*********

Anima

5 masti naturale pentru par

Masca cu miere si ou pentru parul uscat, degradat sau fragil

Se amesteca intr-un bol doua linguri de miere, doua galbenusuri de ou, doua linguri de ulei de masline, cateva picaturi de ulei de ricin. Se amesteca bine pana se omogenizeaza compozitia si se aplica apoi pe tot parul, masand sclapul timp de un minut. Se lasa masca sa actioneze jumatate de ora, dupa care se clateste parul cu sampon si apa din abundenta. Daca ati aplicat masca seara, puteti clati parul doar cu apa, il acoperiti apoi cu un prosop si samponarea o puteti efectua abia dimineata – in felul acesta ingredientele active din masca ramase pe par vor actiona pe parcursul noptii.

Masca regeneranta si fortifianta

Aceasta masca se obtine din amestecul urmatoarelor: 10 picaturi de vitamina A uleioasa, o lingura de ulei de ricin, o lingura de iaurt, un galbenus de ou, o lingura de miere, zeama de la o jumatate de lamaie. Se amesteca bine pana se obtine un continut omogen apoi se aplica masca pe par, masand la radacina. Se lasa sa actioneze jumatate de ora dupa care se clateste parul cu apa si sampon. Puteti aplica masca seara, ca in exemplul de mai sus. Aceasta masca regenereaza si hraneste intens parul, ajutandu-l sa creasca mai repede si sa ramana sanatos, fara sa se degradeze. 

Masca pentru par gras

Se amesteca o banana pisata cu un kiwi pisat si zeama de la o portocala. Se adauga doua linguri de iaurt si un galbenus de ou si se amesteca pana se obtine un continut omogen. Se aplica masca pe par (nu conteaza daca este ud sau uscat), se intinde bine si se maseaza usor la radacina. Se lasa sa actioneze jumatate de ora, poi se spala parul cu sampon, balsam si apa din abundenta.

Spray de intretinere pentru par

Acest spray protejeaza parul impotriva degradarii, previne varfurile despicate si mentine sanatatea parului. Se obtine astfel: o sticla de ulei de ricin, doua linguri de ulei de masline, zeama de la o lamaie, jumatate de sticluta de vitamina A uleioasa, doua fiole de vitamina E (sau stoarceti 20 de capsule de vitamina E). Amestecul se pune intr-un recipient spray, de exemplu ramas de la un ulei de masaj, apoi se aplica doua-trei pufuri pe parul ud umediat dupa spalare. Se piaptana delicat parul si se evita uscarea cu foehnul. 

Masca energizanta pentru par

Masca energizanta are la baza principii active din fructe. Se folosesc: un kiwi pisat cu tot cu suc, zeama de la o portocala, o jumatate de banana pisata, doua linguri cu lapte, un castravete (mediu) pisat cu tot cu suc si doua linguri de miere. Puteti adauga si doua felii de mango pisate. Masca se aplica pe par masand usor la radacina si se lasa sa actioneze timp de o ora. Se clateste apoi parul sau se spala cu sampon.

Sfat: Aplicati aceste masti inainte de culcare si clatiti doar cu apa parul, acoperiti-l cu un prosop si lasati-l astfel pana a doua zi dimineata, cand il spalati cu sampon si balsam. Astfel principiile active ramase pa par vor actiona pana dimineata.

Aceste masti sunt recomandate saptamanal.

 sursa:http://kudika.ro

*********

Cresterea si regenerarea naturala a parului

Pe langa produsele cu aplicare locala pentru cresterea si regenerarea parului este utila consumarea dejunului Kolath, zilnic.

Reteta este urmatoarea:
– se pun intr-un vas 3 linguri de faina integrala de grau, peste care se pun 5 linguri de apa si se lasa 6 ore (de seara pana dimineata) la fermentat;
– in alt vas se pun 2 linguri de stafide care se acopera cu apa si se lasa peste noapte;
– dimineata se amesteca continutul celor 2 vase, fara sa se arunce apa si se rad peste acest continut 2 mere, se adauga 2 linguri de miere, 2 linguri de nuci pisate si 2 linguri de suc de lamaie; se mananca dimineata. Puteti consuma orice cantitate doriti, pastrand aceste proportii.

+ Cumparati de la plafar 4 tincturi: de brusture, urzica, ardei iute si mesteacan. La o spalare puneti intr-un bol cate o lingurita din fiecare tinctura+2 galbenusuri+4 linguri de apa. Masati pielea capului si restul parului cu acest sampon rezultat. Clatiti f f f f f bine. In loc de balsam folositi ulei de cocos, aplicat pe par inainte de spalare 30 min. Elimina matreata si face parul foarte matasos. In asta consta secretul.Splati-va numai cu asa ceva fara nici un pic de sampon, cel putin pana terminati sticlutele cu tinctura, adica o luna si ceva. Veti vedea rezultatele.

*********

Anima