Sărutul spune totul despre viitoarea relaţie


Care sunt semnele care ne asigură că suntem pe drumul cel bun atunci când începem să ne întâlnim cu cineva? O cheie de început are legătură cu compatibilitatea atingerii, de care ne putem da seama pur şi simplu când strângem mâinile cuiva. Mâinile noastre se potrivesc? Cum ni se pare pielea celuilalt? Ne place să rămânem mână în mână un timp îndelungat fără să simţim nevoia să ne retragem? 

Deşi nu e uşor să facem aceasta de la prima întâlnire, dacă reuşim să-l convingem pe potenţialul partener să-şi pună palma în palma noastră, putem verifica dacă degetele sunt de lungimi potrivite şi se potrivesc. In tipul de potrivire armonist, vom descoperi că liniile unde degetele se îndoaie în articulaţii sunt perfect simetrice.

Apoi, bineînţeles, este sărutul. Îţi mai aminteşti când erai adolescent şi învăţai cum să fii cât mai dibaci în acest domeniu? Probabil că ai sărutat pe cineva cu care pur şi simplu ai simţit că nu merge. Gustul buzelor era neplăcut, senzaţiile erau ciudate şi n-ai mai vrut să repeţi experienţa a doua oară. 


Primul sărut este important pentru că în timpul lui au loc schimburi de elemente electrice conţinute în salivă. Dacă aceste elemente nu se potrivesc, poţi chiar să fii alergic la sărutul acelei persoane. Gura, de asemenea, poate fi un indicator pentru un bărbat despre cum arată vaginul femeii respective. Dacă umiditatea, forma şi gustul buzelor sale nu sunt plăcute, la fel vor fi şi buzele vaginului ei, clitorisul şi fluidele sale.
   
În schimb, dacă o femeie se simte parca atrasă în interior atunci când este sărutată de un bărbat, acesta este un indicator puternic că va simţi un puternic recul energetic dacă îl va primi în ea însăşi. 

Din păcate, oamenii se sărută adesea după ce au băut câteva pahare. Facultăţile lor intuitive de judecată sunt depăşite de inhibiţiile descătuşate, care îşi iau avânt către dorinţa fizică de dragul ei şi atât. Dar luând în considerare cele spuse mai sus, puteţi să vă construiţi un mecanism de ghidare ca o a doua natură. Acest instrument al intuiţiei evoluate vă va proteja să vă implicaţi în situaţii pe care le veţi regreta mai târziu.

Fragment din capitolul 4 – Cum să-ţi găseşti iubitul potrivit – din cartea Erosul înălţător de John Maxwell Taylor 

CUM SA-TI GASESTI SUFLETUL PERECHE FARA SA-TI PIERZI SUFLETUL


Daca speri sa pui bazele unei relatii de durata, trebuie sa inveti sa iubesti dincolo de emotii. Majoritatea oamenilor cred ca dragostea e o emotie coplesitoare. De obicei, vorbim de dragoste la prima vedere cand doi oameni se indragostesc instantaneu si relatia lor ajunge la bun sfarsit, dar motivul pentru care relatia lor dureaza, nu se datoreaza sentimentului misterios avut cand s-au vazut pentru prima oara. Relatia functioneaza pentru ca ei aleg sa se iubeasca unul pe celalalt printr-o sumedenie de fapte bune si de sacrificii, mult timp dupa ce pasiunea dispare.
Sentimentul de a fi indragostit e palpitant, dar nu trebuie confundat cu dragostea propriu-zisa. Emotiile vin si pleaca. Daca egalam emotiile cu dragostea, vom ajunge la concluzia ca atunci cand sentimentele se estompeaza si dragostea dispare. Dar, daca asa stau lucrurile, atunci acea persoana nu a iubit de la bun inceput. Era indragostita doar de propriile emotii.

Cum stii cand trebuie sa spui DA unui barbat ?

1.Incepeti prin a pune temelia unei prietenii.


2. Ia-ti angajament fata de el numai daca te vezi ramanand cu el pe o perioada lunga de timp. Iata zece intrebari pe care sa ti le pui inainte de a incepe o relatie de iubire :

-Pot avea incredere totala in el ?
-Imi respecta visele si telurile in viata?
-Trateaza toate femeile cu respect ?
-S-a despartit recent de alta femeie ?
-Ce cred fostele lui iubite despre el ?
-Ii pasa de fericirea mea sau numai de a lui ?
-Sunt o persoana mai buna cand sunt cu el ?
-Ar fi un tata bun?
-Dupa ce ne petrecem timpul impreuna ma simt pretuita sau folosita si speriata ?
-Ma va ajuta sa evoluez sau imi va sta in cale ?



3. Exprima-ti clar dorintele. Daca barbatul nu e suficient de matur pentru a-ti spune limpede ce vrea, atunci nu merita sa fie cu tine.

4. Implica-ti familia. Cu cat esti mai matura si mai chibzuita, cu atat mai mult iti implici familia in relatiile tale.

5. Cauta voia lui Dumnezeu. Daca vrei ca relatia ta de iubire sa aiba un scop si un sens, atunci ea nu poate fi izolata de scopul si sensul tau in viata. Inainte sa-ti poti iubi partenerul cu adevarat, Dumnezeu vrea sa fii sigura si multumita doar cu Iubirea Lui. Numai atunci ii vei putea permite Lui sa-i iubeasca pe altii prin intermediul tau.


Altfel, o relatie poate lua locul lui Dumnezeu in inima ta. In loc sa reflecte dragostea lui Dumnezeu, o inlocuieste. Daca relatia ta cu Dumnezeu este pe locul doi, dupa relatia cu un barbat, acesta din urma poate deveni un idol. Va domni peste inima ta si iti va influenta nivelul de fericire, iar uneori vei ajunge sa suferi insuportabil.  Te vei pierde. Pentru ca lucrurile sa decurga de la sine spre binele tau cel mai inalt, pune-l pe Dumnezeu pe primul loc.

Sursa: elfa sattva

7 semne ca ti-ai intalnit perechea


Ti se intampla uneori sa simti ca iti este foarte dor de cineva…necunoscut? Desi ai tot ce ti-ai putea dori, este posibil sa ai in continuare senzatia ca ceva lipseste. Un posibil raspuns pentru problema care te macina este ca poate inca nu ti-ai gasit sufletul pereche.


Tine mine, insa, ca nu este vorba este o relatie perfecta, in care problemele nu rasar niciodata, ci de acea legatura care te face un om mult mai bun. Sufletul pereche te schimba complet, dar trebuie sa te deschizi si tu pentru ca uniunea voastra sa iti transforme viata.

1 Pur si simplu stii

Ai fost vreodata absolut sigura de ceva? Ei bine, atunci cand iti intalnesti sufletul pereche, totul pare sa se limpezeasca si nu mai simti nici cel mai subtire firicel de indoiala. Il cunosti si stii imediat ca este ceva special care va leaga, ca o franghie invizibila. Nu numai atat, dar uiti complet ce stiai despre sufletul pereche si te lasi purtata de val, asa cum nu credeai ca vei face vreodata.

2. Cand sunteti impreuna va simtiti impacati
Dragostea poate sa fie foarte agitata si nu putine sunt cazurile in care pasiunea covarsitoare conduce la tensiuni si certuri. Intre o persoana si sufletul ei pereche, insa, parca exista mereu o stare de liniste, un calm absolut. Indiferent ce faceti sau prin ce momente grele treceti, atunci cand sunteti impreuna, nimic nu pare sa zdruncine acel echilibru interior ancorat in sufletul vostru. Oricat de grea ar fi o zi sau o perioada, atunci cand sunteti unul in bratele celuilalt, uitati de toate neplacerile.

3. Ati fost in locuri comune
Nu de putine ori se intampla ca sufletele pereche sa se tot intersecteze de-a lungul vietii, fara insa a face cunostinta pana in momentul potrivit. Poate ati trecut unul pe langa celalalt de nenumarate ori. Uneori, norocosii care ajung sa se descopere unul pe celalalt afla cu surprindere ca frecventau aceleasi locuri si ca au existat nenumarate ocazii in trecut de a se cunoaste.


4. Exista telepatie intre voi
Nu ne referim, desigur, la telepatie ca in filme, unde cineva transmite ganduri clare unei alte persoane. Telepatia dintre doua suflete pereche are la baza legatura emotionala puternica dintre cei doi. La fel cum mama simte totul in legatura cu copilul ei si ii ghiceste gandurile cu o usurinta nefireasca, la fel si intre sufletele pereche exista o intelegere tacita greu de explicat, dar minunata.

5. Va cunoasteti defectele, dar nu va deranjeaza
Nu iti imagina ca daca iti gasesti sufletul-pereche, inseamna ca ai gasit persoana perfecta. Nu exista om pe lume fara defecte, iar faptul ca este perechea ta spirituala nu inseamna ca nu le vei observa. Le vei vedea clar, le vei intelege si pur si simplu nu te vor deranja, ci le vei accepta ca pe ceva natural. Ce ai putea sa iti doresti mai mult decat sa iubesti pana si defectele cuiva?

6. Gelozia nu isi face loc intre voi
Nu credeai vreodata ca este posibil sa ai incredere oarba in cineva? Ei bine, atunci cand iti gasesti sufletul pereche, nici nu iti trece prin cap ca ai putea fi tradata. Este un sentiment de siguranta cimentat si imposibil de distrus. Stii ca oriunde ar fi perechea ta spirituala, va ganditi intens unul la celalalt si nimic nu va poate desparti.

7. Aveti valori morale similare
Nu trebuie sa semanati perfect unul cu celalalt, dar atunci cand vine vorba de principiile dupa care va ghidati in viata, sunteti facuti din aceeasi fibra morala. Hobby-urile, dorintele si gusturile se schimba de-a lungul vietii, insa nu si esenta fiecarui om. Iar atunci cand ai pe cineva care este pe exact aceeasi lungime de unda cu tine, stii ca ti-ai gasit sufletul pereche!

Ce este sufletul pereche?


Suna perfect: sufletul pereche. Cati oameni il intalnesc? Ce rol are in viata noastra? Cum il recunoastem? Cum ne schimba viata? Ce este sufletul pereche? Sa fie o personalitate ingemanata, copia noastra fidela? Sau dimpotriva, ar putea fi oglinda greselilor pe care le facem, aparut in viata noastra pentru a ne ajuta sa devenim mai buni, in timp ce traim cea mai mare pasiune?

Avem in continuare cateva citate despre sufletul pereche, care exprima diferite pareri si care pot sa-ti confirme ca nu esti singurul care simte intr-un anume fel, indiferent ce crezi tu despre sufletul pereche.
„Sufletul pereche nu este o persoana care vine in viata ta si te iubeste asa cum vrei tu sa fii iubit, ci o persoana care te iubeste asa cum ai nevoie sa fii iubit.” (Terra Wolfe)
„Sufletul pereche este, daca ar fi sa-l definim, persoana in preajma careia poti sa fii cu adevarat tu insuti si, cand te uiti in ochii ei, sa te simţi acasa, in siguranta.” (Arielle Ford)
„Legatura dintre sufletele pereche merge mai departe decat “pana moartea ne va desparti” pentru ca dragostea adevarata nu moare niciodata.” (Richard Webster)
„Atunci cand are loc intalnirea fizica dintre cele doua suflete pereche, il recunosti pe cel care iti este ursit ca facand deja parte din tine, chiar daca il vezi pentru prima oara. Se creeaza o legatura magica, despre care ai impresia ca a existat dintotdeauna, chiar daca acum o constientizezi. E vorba de o contopire totala.” (Lee Ann Wiseman)
„Sufletul pereche este ceea ce aspiram noi si am vrea sa intelegem despre noi, este ceea ce consideram a fi perfectiune, puritate si nemarginire la propria noastra fiinta.” (Sorin Cerin)
„Relatiile intre suflete pereche sunt intense, strans legate pe partea spirituala si de comunicare. Partenerii sunt devotati, deschisi, onesti, au perfecta incredere unul in celalalt.” (Arielle Ford)
„Sufletul pereche este acela care te face sa simti ca traiesti.” (Richard Bach)
„Poate prietenele noastre ne sunt suflete pereche si barbatii sunt doar acei oameni cu care te distrezi.” (Candace Bushnell)
„Ne vom intalni sufletele pereche cand ne vom urma calea sufletului nostru.” (Karen M. Black)
„Sufletele pereche sunt acele persoane care te fac sa fii mai bun. Nu sunt oameni perfecti , insa sunt mereu perfecti pentru tine.” (Anonim)
„Nu cred ca iubim o singura data in viata, desi mi-as dori nebuneste sa fie asa. Cred in iubiri care se nasc si cresc valvataie si accept implacabil ca uneori ne moare dragostea. Stiu ca exista povesti zvarcolite care vin si se duc si apoi se intorc, mai vii, mai acute, mai pline de tipat dulce si de dor. Si stiu ca exista vorbe, amintiri, gusturi de care nu ne vom dezice niciodata.”  (Alice Nastase)
„Ce-ti poti dori mai mult decat sa ai pe cineva cu care sa poti vorbi ca si cu tine insuti?” (Cicero)
„Sufletul tau pereche nu e cineva care intra in viata ta linistit. Este cel care te face sa-ti pui intrebari, care-ti modifica realitatea si care creeaza in viata ta un marcaj pentru „inainte de” si „dupa”. Nu este omul ideal, ci un om normal care reuseste sa-ti dea peste cap intreaga lume intr-o secunda.” (Anonim)
„Nu inteleg cum de imi esti atat de familiar si de ce nu simt ca urmeaza sa te cunosc, ci mai degraba ca imi amintesc cine esti. Cum fiecare zambet, fiecare soapta ma aduce mai aproape de concluzia imposibila ca ne-am mai cunoscut candva, ca te-am mai iubit si inainte, in alt timp si loc, intr-o alta existenta.” (Lang Leav)
„El este „eu insumi” mai mult decat mine. Indiferent din ce sunt facute sufletele noastre, al meu si al lui sunt la fel.” (Emily Bronte)
„Uneori intalnesti un om si va simtiti atat de confortabil impreuna, de parca v-ati cunoaste de-o viata. Cu el te simti „acasa”. Si nu trebuie sa pretinzi ca esti nimeni si nimic altceva decat esti.” (Anonim)
„Uneori cand intalnim anumiti oameni, chimia dintre noi este atat de puternica, incat amandoi suntem transformati.” (Priya Sher)
„Ceea ce gasim la sufletul pereche nu este ceva salbatic pe care sa-l imblanzim, ci ceva salbatic cu care sa mergem inainte.” (Robert Brault)
Cel mai frumos film pe care l-am vazut pe tema sufletului pereche este „The Notebook”, pe care ti-l recomand cu multa caldura.
Preferatul meu este ultimul dintre citate. Al tau care este?

Ce se petrece în mintea noastră când auzim «Te iubesc»?

Te iubesc” nu este doar un simplu clişeu pe care îl spunem când suntem fericiţi, ci are o putere atât de mare, încât activează întregul sistem neuronal din creierul nostru şi generează o stare euforică la nivelul întregului corp.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, , iubirea este, în fapt, cea mai puternică emoţie – măsurată de cercetători – pe care corpul nostru o poate manifesta, dar aceasta nu vine din minte, ci este doar coordonată de către minte. Ea produce în noi o forță atât de mare, încât toate cele cinci simțuri fizice își măresc intensitatea. Gustul este altul, atingerile mai intense, privirea mai ageră și vigilentă, auzul mai calibrat și mirosul mai fin. 
Studiile arată că procesele de memorare, amintire și inovație în timpul unei relații de iubire devin mult mai facile și deschizătoare de noi oportunități în viață. Mai mult, specialistul consideră că iubirea este singura stare care îl conduce pe om să observe ce puteri are de fapt, însă gândurile, obiceiurile şi chiar prejudecăţile noastre ne împiedică să o trăim intens şi pe termen lung.
Iubirea – ca stare – o avem genetic întipărită în fiecare dintre noi, este substanţa primă din care suntem clădiţi, însă mintea noastră a generat un sistem alternativ, dihotomic, care estompează sau remodelează fluxul de iubire care ne curge prin fiecare celulă a corpului nostru. Acest sistem alternativ construit artificial de creier, care a primit aceste învăţături de la societatea contemporană, ne împinge spre iubire unilaterală, spre iubire condiţionată şi spre orgolii în dragoste. Această stare duală în care trăim – iubirea înseamnă libertate totală / iubirea implică condiţii – ne face să experimentăm confuzia, stresul şi stările de anxietate şi ne este foarte greu să vedem şi să experimentăm acest sentiment în starea lui pură. Iubirea are nevoie să fie înțeleasă ca fiind neschimbătoare, necondiționată de gânduri; nu fluctuează și nici nu depinde de factorii externi. Ea fiind un proces al inimii, și nu al gândurilor. Gândurile sunt de fapt obișnuințele minții, care de cele mai multe ori distrug căsnicii, relații, colaborări etc.”, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

Primul „Te iubesc” înseamnă aprobarea sentimentelor. „Te iubesc” spus în timpul unei relaţii lungi, înseamnă confirmarea primului „Te iubesc”

Exponentul sau simbolul sentimentului de iubire, în toată convenţia noastră socială, este expresia „Te iubesc”, iar implicaţiile acesteia au depăşit cu mult graniţele sale iniţiale. În acelaşi timp, psihologul afirmă că poveştile de dragoste aflate la început sunt guvernate de iubire pasională, care activează o cantitate mare de oxitocină – hormonul fericirii şi al ataşamentului, iar primul „Te iubesc” pe care îl spunem persoanei dragi, va fi perceput la nivel mental ca fiind aprobarea şi acceptarea sentimentelor. „Te iubesc” va transcende omul dintr-o stare fizică într-una pur spirituală. 
Cu cât repetarea cuvintelor „Te iubesc” va fi confirmată unul altuia, cu atât mai mult omul va fi readus la starea inițială, puternică și transcendentală pe care a avut-o la prima auzire a acestor cuvinte. „Învățarea repetării cuvintelor «Te iubesc» către persoanele dragi devine o expresie cu putere atât de mare, atât din punct de vedere emoţional, cât şi mental, încât poate învinge toate filtrele mentale care împiedică iubirea să se manifeste la nivelul cel mai înalt. Spuneţi-le des părinţilor, bunicilor, fraţilor, verişorilor, soţiilor, soţilor, iubiţilor şi iubitelor acest «Te iubesc» deoarece depresiile, supărările şi toate stările negative produse de creier, pot dispărea instantaneu datorită acestui mic impuls. Percepția pe care o vedem de la cei care spun des «Te iubesc», este construită în jurul stărilor de fericire, venită din bunăvoință și ajutor nelimitat, milă, iertare și înțelegere fără judecată”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Ce facem atunci cand desi ne iubim, ceva nu mai merge?


Stim cu totii  ca polii opusi se atrag. Am invatat la orele de fizica. Este suficienta o diferenta de potential si avem atractie instantanee. Magnetii sunt dovada vizibila ca este asa, iar in relatia barbat – femeie este exact la fel. Cu cat mai diferiti sunt cei doi, cu atat atractia este mai mare. Cu cat ea este mai relaxata si feminina si cu cat el e mai prezent si mai masculin, o forta irezistibila si delicios de “periculoasa” ii atrage unul spre celalalt. Sar scantei, cum se spune. Ne “aprindem”, “luam foc” si dorinta ne aduce unul spre altul. 


Dar oare ce este aceasta magie? De ce se petrece asa? 
Care este secretul atractiei si cum putem mentine sau reaprinde dragostea si pasiunea in relatia noastra de cuplu?

Raspunsul il gasim in polaritate.

In orice relatie de iubire in care exista o conexiune sufleteasca intima si profunda si o atractie erotica puternica, se manifesta jocul energiilor complementare. Ne simtim atrasi irezistibil intotdeauna de cei care raspund energiei noastre prin ceva care ne completeaza, fiind diferit. Daca eu sunt plus si tu esti minus, vom face totul sa fim impreuna. 

Spre exemplu, daca eu sunt romantica si visatoare, ingenioasa si creativa,  iar tu esti un om puternic, de actiune, ce stie sa isi transforme visele in realitate, o scanteie se va aprinde intre noi, chiar si fara sa vrem. Poate pentru ca daca eu visez, tu simti ca ti se da timp si spatiu sa visezi tu insuti… poate… pentru ca iti amintesc de o parte draga a sufletului tau, pe care nu ai des timp sa o vizitezi…Si invers, faptul ca tu esti mereu in miscare si stii cum sa lupti pentru visele tale, ma face sa cred mai mult in visele mele, sa simt si eu ca le pot realiza, iar asta, inevitabil, ma atrage.

Este doar un exemplu. Energiile opuse se exprima si se joaca in multe feluri intre oameni. Nu este nici pe departe nevoie ca femeia sa fie mereu cea visatoare si nici barbatul mereu cel activ. Este doar necesara o diferenta de potential. Putem fi in multe feluri, dar pentru a ne atrage, desi este bine sa ne asemanam la nivel de aspiratii si de suflet, este necesar sa existe diferente complementare in modul nostru de a ne manifesta. 

Polarizarea acestor energii, masculine si feminine prin crearea unei diferente de potential are loc la fel ca si in cazul electricitatii. Este ca si cum am gasit butonul, intrerupatorul pe care atunci cand apasam, curentul electric deodata lumineaza spatiul in care ne aflam. La fel ca si curentul electric si fiorul atractiei poate fi aprins atunci cand ne dorim!

In cazul multor cupluri insa, in ciuda faptului ca iubirea exista, scad dramatic pasiunea si emotia ce erau prezente la inceputul relatiei, in timpul fazei de indragostire si, desi exista un mit ce ii face pe oameni sa creada adesea ca perioada de inceput este maximul posibil al relatiei lor, lucrurile nu trebuie sa fie neaparat asa. 

Ceea ce se petrece atunci cand nu cunoastem regulile jocului polaritatii este ca cei ce formeaza un cuplu, chiar si atunci cand au foarte multe lucruri in comun si le place sa fie impreuna, simt (cu toate ca rar povestesc despre asta), ca nu mai gasesc in relatie electricitatea, fiorul si magnetismul pe care si l-ar dori. Iubirea exista, dar atractia nu mai este atat de mare.

CEI MAI MULTI SE SPERIE SI INCEARCA SA IGNORE SAU SA NEGE NEVOIA LOR DE POLARIZARE, IMPORTANTA ATRACTIEI IN RELATIA LOR DE IUBIRE. Cu timpul, asta pare sa ii indeparteze unul de celalalt din ce in ce mai mult…

Secretul atractiei e insa simplu: aprinde lumina! Fa posibil ca plusul si minusul sa se intalneasca. Cum? Pentru mai multa iubire si pasiune este nevoie sa iti cultivi propria energie. Daca esti femeie, fa totul pentru ca feminitatea ta sa infloreasca si sa se exprime liber. Daca esti barbat, creste-ti energia masculina. 

O greseala foarte mare (desi involuntara),  pe care o fac oamenii care se iubesc, este ca incep sa faca aproape totul impreuna si aproape la fel, de fiecare data. Petrec prea mult timp impreuna, caci timpul liber le pare indragostitilor oricum putin, dar treptat, acest timp petrecut impreuna nu mai este unul de calitate. Intervine rutina, se insereaza automatismul si chiar  …plictiseala. Ne depolarizam pentru ca avem nevoie sa fim impreuna, sa ne contopim sufletele, dar avem nevoie, pentru a ne putea atrage si aprinde unul pe altul, sa fim totusi diferiti si sa facem lucruri diferite.  Si sa nu fim chiar tot timpul impreuna. 

Avem nevoie “sa existe un spatiu in acest impreuna al nostru, asa cum coloanele unui templu sunt special construite la o anumita distanta”, dupa cum spunea inteleptul Kahlil Gibran in minunatul sau poem sau despre iubire. 

De asemenea, este nevoie sa fim creativi si destul de “frumosi” si de “nebuni”, incat sa facem chiar si aceleasi lucruri, de fiecare data intr-un mod diferit. 

A fi predominant in energia ei masculina, activa,individualista, competitiva este pentru o femeie un stress. Asa cum si pentru barbat, a fi prea mult timp in energia sa feminina, urmarind spre exemplu filme romantice alaturi de iubita lui, si visand la lucruri pentru care nu face nimic este ceva ce ii consuma energia, pentru ca il indeparteaza de esenta sa.

Avem nevoie sa petrecem timp in propria noastra energie. Avem nevoie sa ne cultivam propria noastra esenta. Ceea ce, pentru femeia moderna de exemplu, care este nevoita ca oricum in cariera sa fie adesea in modul masculin, nu se petrece prea des.

Avem nevoie sa devenim constienti ca numai noi suntem cei care putem sa aprindem lumina. Ca numai acordandu-ne timp si ingaduinta de a fi diferiti si de a ne descoperi specificul, rostul faptului ca suntem femei sau barbati neintamplator si ce presupune asta. Ce inseamna sa fii cu adevarat femeie in relatia de cuplu? Si ce anume aduce barbatul in mod specific in relatia de iubire?

Fara a descoperi specificul si rolul nostru, cum am putea crea o iubire nemuritoare?

Avem nevoie, ca femei, sa fim alaturi de alte femei, facand lucruri feminine. Avem nevoie sa ne imbaiem, periodic, intr-o mare de feminitate. Avem nevoie sa ne intoarcem in adancuri, la feminitatea noastra profunda, arhetipala – aceea care hraneste, care are puterea de a regenera, de a primeni si de a crea. 

Avem nevoie sa fim mai des in inima, acesta este privilegiul femeii. Pentru a putea creste iubirea. Pentru a ne regasi puterea de a o crea, de a o hrani, de a ne regenera.

Avem nevoia sa oferim libertate si incredere barbatului pentru ca el, la randul lui sa isi regaseascain lumea sa masculina, esenta profunda si puterea ce il face capabil sa iubeasca. 

Pentru ca…


Avem nevoie de electricitatea dintre noi. 

Avem nevoie sa ne bata inimile tare de dor, de dorinta atunci cand ne privim, avem nevoie de scantei, de pasiune, de dragoste, de erotism, pentru ca abia atunci simtim cu adevarat ca suntem in viata, ca suntem vii si fericiti si nebuni si creatori si infiniti.

Avem nevoie sa realizam si sa ne bucuram ca.. SUNTEM DIFERITI… DIN FERICIRE!

Sa lasam deci diferentele noastre sa se ingemaneze si sa se completeze reciproc …pentru iubirea care este inca vie in noi.

cu mult drag, 
Alina Dospinescu