Pentru Florin
Pe Monica am cunoscut-o fata in fata pe 29 noiembrie 2007 la una dintre primele intalniri live ale “Mamicilor si gravidutelor din Constanta” dupa cum se numea topicul pe care activam pe forumul Desprecopii. (DC)
Theo, baietelul Monicai, tocmai implinise trei luni si am fost pur si simplu innebunite de drag sa vedem omuletul acela dolofan adormit in caruciorul lui, imbracat foarte sic in pantaloni in miniatura, pulover si cizmulite asortate. Iar cand s-a si trezit si ne-a privit cu ochisorii lui negri, ne-a topit definitiv.
La momentul respectiv eram patru gravide pe ultima suta de metri si orice avea legatura cu copiii ne topea pana la lacrimi. Iar Theo, cel putin pentru mine, a fost constientizarea puiului de om pe care aveam sa il tin si eu in brate peste numai o luna.
Timpul a trecut, lunile s-au scurs, am nascut toate si legatura dintre noi s-a intarit si mai mult. Ne povesteam bune si rele, ne ajutam una pe cealalta cu sfaturi atunci cand ne simteam coplesite de tot si de toate; faceam schimb de pompite de muls, wrap-uri, paturici electrice, idei si mai ales vorbe bune.
Pe 28 martie 2008 l-am cunoscut si pe Florin, sotul Monicai si pe fetita lor mai mare, Crina. Tot asa, la o intalnire a “fetelor de pe DC”, organizata chiar acasa la ei. Florin, saracul, se simtea putin depasit de situatie in prezenta unui numar atat de mare de femei si copii urlatori, dar a facut fata cu brio si a facut onorurile casei cu multa indemanare, distrandu-ne cu cate o gluma sau povestire amuzanta de la el de la serviciu sau cu amintiri dulci din copilaria Crinei.
Vara trecuta am facut plaja impreuna, aproape zilnic, cu totii, mamici, tatici, copii, am ras, am glumit, am innotat, copiii nostri s-au mozolit cu nisip si s-au paruit pe lopatele, galetuse si pufuleti, Pupicu a facut o pasiune pentru Crina si nu se mai oprea din facut ochi dulci, eu nu mai conteneam sa nu ma mir in sinea mea ce fata mare si frumoasa au Monica si Florin …
Pe 28 august 2009 am fost invitati la ziua lui Theo care implinea doi anisori. Vara, cald, o curte obisnuita si primitoare dar multa caldura, rasete si veselie. Copii multi care se alergau printre straturile de flori si se intreceau in nazdravanii. Noi, care vorbeam vrute si nevrute, toti deodata, razand si facand planuri sa ne vedem si in zilele urmatoare, bucurandu-ne de vara care nu dadea semne ca vrea sa ne paraseasca.
Nimeni nu banuia la momentul respectiv absolut nimic din ceea ce va urma si avea sa schimbe pe vecie viata lui Florin, a Monicai si a copiilor lor.
Monica are 34 de ani. Florin – doar 36. S-au casatorit de foarte tineri, aproape copii. Crina va implini anul acesta 14 ani. Iar Theo 3.
Sunt o familie frumoasa si fericita. Asa cum este familia mea si familia ta. Cu impliniri si esecuri, cu bune si rele, cu dorinte si planuri de viitor… mai ales multe planuri de viitor. Asa cum avem fiecare dintre noi. Cu dorinta de a munci si de a le face un viitor copiilor lor, cu eforturi si sacrificii, cu renuntari de sine pentru a le putea oferi copiilor ceea ce isi doresc. Cu socoteli si planuri de a obtine intr-o buna zi propria lor casa, intrucat inca de la casatorie locuiesc in casa mamei Monicai.
Sincer spun, acum cand vorbesc despre ei, nu pot sa cred ca nu sunt decat doi ani de cand ne cunoastem. Parca ne cunoastem de cand lumea. Nu exista zi sa nu vorbim, atat de mult ne-am legat in grupul nostru, atat de bine ne cunoastem si bunele si relele, incat parca legaturile dintre noi ar fi de sange, nu dintr-o simpla prietenie care a debutat dupa un criteriu aparent banal: Gravidute si mamici de Constanta…
La sfarsitul lui octombrie Monica ne spunea ca este ingrijorata din pricina sanatatii lui Florin. Ca a slabit foarte mult, ca are probleme digestive si ca urmeaza sa faca un control medical. Toate am incercat sa o incurajam si sa ii spunem ca dupa simptome s-ar putea sa sufere de sindromul colonului iritabil, mai ales ca stiam ca in perioada aceea fusesera foarte stresati si agitati cu contractarea unui credit prin Prima Casa si in sfarsit , cu mari eforturi, cand aproape isi pierdusera sperantele si ramasesera pe zero cu finantele, isi achizitionasera un apartament. Spun sincer, cu mana pe inima, ca nici cu gandul nu am gandit ca s-ar putea sa fie ceva mai mult decat atat. Doar Florin nu are decat 36 de ani!! La varsta aceasta ce altceva ar fi putut fi??
Si atunci, bomba. Iata ce ne-a scris Monica joi, 12 noiembrie 2009:
Buna seara!
Nici nu stiu cum sa incep sa-mi strig supararea. S-ar putea sa nu pot fi coerenta.
Starea sotului meu ma ingrijoreaza foarte tare. Luni este programat la colonoscopie dar parca nu mai trece timpul odata! Am fost cu el la ultimul consult la dr. Voinea Florea care nu a dorit sa se pronunte asupra unui diagnostic. A spus doar ca simptomele descrise de Florin nu sunt in totalitate oglinda colonului iritabil. Asta inseamna pierderea in greutate inexplicabila, durerile de mijloc si dureri de picioare (la muschi). Iar eu sunt disperata. Noptile nu doarme, se muta de la un capat la altul, ofteaza, geme, face drumuri la baie si intr-un final, spre dimineata cateodata pleaca din pat ca nu mai are stare. In cursul zilei, a adoptat o atitudine care nu ii este caracteristica, in sensul ca incearca sa para excesiv de vesel si glumet in fata mea, dar il surpind in momente cand se ascunde si i se schimba complet figura … mai exact i se citeste suferinta pe fata. Iar eu plang pe unde pot sa nu ma vada el. Va scriu acum ca e de serviciu azi si maine dar nu am mai indraznit sa intru pe forum stiindu-l pe el ca sufera.
Eu nu sunt de fel prea prapastioasa dar nu stiu ce ma face sa am ganduri urate. Am asa un sentiment pe care nu il pot descrie in cuvinte ….
Nu mai pot sa scriu ca m-a luat plansul iar.”
Iar ceva mai tarziu, in aceeasi zi:
“Cei doi medici la care am fost inainte au spus ca e vorba de SCI dar cel de-al treilea nu a vrut sa se pronunte. Ceea ce m-a daramat/ingrijorat si mai tare. Mai mult, nici nu a comentat prea mult ce a vazut la echo. Iar scaderea in greutate nu este caracteristica pentru SCI si nici durerile din timpul noptii. Iar eu sunt o fire foarte slaba si nu stiu cum sa ma comport sa nu il daram si pe el. Iar in ce mai citesc pe net despre caracteristicile anumitor boli ale colonului, il regasesc in cele mai sumbre.”
Imi aduc aminte ca chiar am certat-o ca se gandeste numai la prostii si pune raul in fata. Iar ea avea dreptate cu tot ceea ce gandea…
Ce a urmat a fost un adevarat tavalug. Controale, colonoscopie, analize la Constanta, trimitere la Oncologie la Bucuresti, operatia, biopsii, diagnostic…. cancer in stadiu foarte avansat. In urma operatiei , tumora fiind foarte mare, a fost necesar sa i se faca “anus contra naturii” bucata de intestin taiata fiind mult prea mare pentru a mai putea fi atasata normal.
In clipa de fata Florin este la Bucuresti unde face sedintele de chinmoterapie. A inceput sa piarda iar in greutate, se simte foarte rau. Sunt muta de admiratie in fata puterii Monicai de a face fata intregii situatii, unui serviciu solicitant, gospodariei si celor doi copii care numai linistiti nu pot fi. A slabit ingrozitor de mult, dar pe chip i se citeste o forta si o incapatanare de a lupta cum nu am vazut inca pana acum pe chipul nimanui.
A auzit recent de o clinica din Viena unde se trateaza tipul acesta de cancer. Iata ce ne scria in seara aceasta:
“Situatia de dupa intalnirea de azi se prezinta cu urmatoarele variante:
1. consult la Spitalul AKH in Viena, la inceputul lunii martie, unde va trebui sa merg cu Florin, dar nu stiu cum va suporta drumul avand in vedere ca se simte destul de rau. Acolo, va trebui sa fiu insotita de un interpret care pentru asta va percepe un onorariu, traducandu-mi tot ce spune dr, si pe urma … probabil, de cate ori ar fi nevoie sa il solicit contra cost
2. am o recomandare pentru o clinica privata, unde poate fi tratat de un profesor care cunoaste si limba romana, iar acolo mai este un angajat roman care poate sa ne asiste si indrume ori de cate ori ar fi nevoie. Acolo as putea sa merg cel mai devreme saptamana viitoare, singura, cu toate analizele, cu lamele de la biopsie pentru o reanalizare, numai ca ar fi costurile putin mai mari, dar as scapa de nevoia de interpret. In urma reanalizarii situatiei, poate sa imi spuna:
a) da, pot sa te ajut si te costa atat ….(pentru ca mi s-a spus de catre medicul care m-a indrumat si care a trimis pacienti acolo, ca tehnicile sunt mult diferite, iar din punct de vedere chirurgical, este o cu totul alta situatie acolo … nu mai pot sa exprim corect tot ce mi s-a spus …. dar in alta ordine de idei, in stadiul IV, inainte de operatie, ar fi fost imposibil ca markerii tumorali sa ii iasa stas in situatia data …. iar asta ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri de la inceput
sau
b) imi pare rau, nu se poate sa mai faceti nimic in situatia data
Eu as inclina pentru varianta a doua, pentru ca nu stiu cat de bine ar rezista Florin drumului pentru varianta 1, indiferent pe ce cale.
Pentru asta, voi incerca sa solicit ajutor tuturor rudelor, prietenilor si poate se vor aduna cei 2500-3000 Euro de care as avea nevoie sa fac drumul asta + reanalizarea lamelor de la biopsie. Dar maine, voi lua legatura cu persoanele recomandate, iar situatia se poate schimba.
Va tin la curent.”
Pozele acestea au fost facute de Craciun
Am permisiunea Monicai de a le face publica povestea si fotografiile pentru a solicita in numele lor ajutor.
Un ajutor, cat de mic, este mai mult decat nimic. In ziua de astazi, orice boala este un lux si te da peste cap ingrozitor din punct de vedere medical. Cu atat mai mult o ASTFEL de boala. Cu atat mai mult cu cat sunt doi copii nevinovati la mijloc. Cu atat mai mult cu cat costurile tratamentelor, vizitelor medicale si absolut tot ce inseamna TOT sunt atat de ridicate.
Va implor din tot sufletul meu sa incercam sa facem ceva.
Daca se poate sa puneti link-ul acestui articol pe blogurile voastre v-as ramane etern recunoscatoare. Daca s-ar putea sa afle cat mai multa lume despre asta ar conta enorm.
Voi initia si o campanie umanitara pe Desprecopii dupa ce voi solicita si obtine aprobarea administratorilor site-ului – pentru asta mai este nevoie sa intru in posesia tuturor actelor doveditoare; deja sunt in posesia majoritatii documentelor medicale pe care le pot pune la dispozitia tuturor celor care au nevoie de confirmarea celor spuse de mine.
Nu trebuie decat sa imi scrieti pe adresa de e-mail piramidal.12@gmail.com
Pot pune la dispozitia celor care pot si doresc sa faca ceva un numar de cont deschis la BCR, sucursala Constanta, pe numele Marinescu Monica
RO70RNCB0114031895610002 (EUR) – BCR Sucursala Constanta – in euro
Contul in lei: RO84 RZBR 0000 0600 0274 1556 deschis la Raiffeisen Bank SA Agentia Constanta, pe numele MARINESCU FLORIN. (este contul de card unde isi primeste salariul)
Pentru ei am suferit mai mult decat pentru oricine in viata mea. Nu reusesc sa imi mai revin din suferinta. Daca eu sunt coplesita de durere si disperare, nici macar nu pot sa imi imaginez ce este in sufletul lor. Suntem atat de efemeri. Iar copiii nostri atat de vulnerabili. Si au atata nevoie de noi. De noi SANATOSI. De noi IN VIATA. Nu trebuie sa uitam asta niciodata….
Sursa: http://zicolorata.blogspot.com
Situatia lui Florin deja e tragica. De fapt situatia intregii lor familii este tragica. Fiindca Monica este la capatul disperarii, nici macar nu mai are putere sa gandeasca in perspectiva. Nu ştie ce să mai facă, doar luptă şi luptă cu dinţii strânşi. Şi plângând pe ascuns.
Sunt intoarsa pe dos, nu stiu ce sa fac in afara de a scrie aici. Acum am terminat de vorbit cu ea la telefon. Stiam deja ca de doua zile Florin se simte foarte rau. Nu a mai avut scaun de 9 zile, cei de la Bucuresti au vrut intr-o prima faza sa il deschida din nou sa vada ce se intampla, pe urma au renuntat. Acum Monica imi spunea la telefon ca deja nimeni nu ii mai face nimic, toata lumea ridica din umeri. In disperare de cauza i-a sunat pe cei de la Viena si ei au chemat-o de urgenta acolo. Daca e de operat, il opereaza, daca nu e de operat, il vor supune unui tratament intensiv.
Costul acestui lucru se ridica la 20.000 de euro. Monica mi-a spus că a luat deja împrumut 8.000 de euro si mai are nevoie de 10.000 de euro. ÎMPRUMUT, zice ea… „In seara asta plec cu el la Viena. Am vorbit cu sora mea, vindem casa şi dam inapoi toţi banii”…
E atat de disperata incat nu se mai gandeste ce vor face fara casa, unde vor sta cu doi copii pe drumuri? Ce se va alege de ei fara casă, indiferent de evolutia bolii lui Florin? Deja ma apucă pe mine disperarea numai gandindu-ma la toate aceste implicaţii la care a in disperarea ei nu se mai gandeste.
Nu pot sa nu ma revolt cand vad cum aruncă unii cu bani in stanga si in dreapta pentru fitele pământului, pentru petreceri inutile de sute de mii de euro şi pentru salvarea atâtor oameni nevinovaţi cu familii şi copii care depind de ei nu se mişă un deget.
Vă rog din suflet să mai transmitem o dată mai departe acest strigăt de ajutor, poate îl aude cineva. Mă îngrozesc la gândul că îşi vor pierde casa fiindcă ea nu se va lăsa…
Sursa: http://viatapentruflorin.blogspot.com/
Alina Dospinescu- Psihologie feminină holistică 