Putem fi feminine, intr-o lume masculina. E chiar atragator

IN ACEASTA LUME MASCULINIZATA FORTAT, BAZATA PE MINTE SI COMPETITIVITATE, CE NU MAI INCURAJEAZA NATURALETEA SI FACE HAZ CAM DE TOT CEEA CE ESTE EMOTIONAL, COMPLEX SAU PROFUND, NU ESTE USOR SA NU TE PIERZI PE TINE INCERCAND SA FII DIN CE IN CE MAI “BARBATA”.
Intr-o lume in care noua, “sexului slab” (ce expresie urata!), ni se cere perfectiunea, prin toate imaginile prelucrate si artificiale ale modelelor feminine promovate astazi, este aproape ceva miraculos sa te iubesti, sa traiesti armonios si cu suflet si sa ramai cu adevarat femeie.
Din pacate noi, femeile, ajungem sa purtam prin viata acest sindrom al perfectionismului, crezand ca este parte din cum suntem noi. Chiar  ne mandrim cu el, desi ne chinuieste si il transmitem mai departe fiicelor noastre.
Ne mandrim ca le stim pe toate, ca ne descurcam in orice situatie, ne “cioplim” din ochi trupul atunci cand ne privim in oglinda, considerand ca orice mica imperfectiune e un stigmat si trebuie  sa o facem sa dispara cu orice pret, tragem de noi toata viata fara a fi vreodata multumite, relaxate, impacate complet cu…noi insene.

Nu e nevoie sa fie totul perfect. Nu e nevoie sa fim prefecte. Putem fi vulnerabile, chiar si intr-o lume masculina. E chiar atragator

Ajungem insa, multe dintre noi sa fim mandre  nu de noi ca fiinte, ci doar (cel mult!) de “realizarile” noastre, ca si cum trebuie sa tot tragem lozul cel mare la bingo ca sa meritam sa traim. Fereasca Dumnezeu sa imbatranim, sa cedam, sa fim descoperite in vulnerabilitatea noastra sensibila si naturala. Nici nu mai intuim ca tocmai aceaste trasaturi feminine, vulnerabilitatea si deschiderea sunt  cele mai atargatoare pentru polul masculin si ar face loc in viata noastra iubirii, protectiei, comuniunii si fericirii firesti.
Ne indemnam una pe cealalta se fim “puternice”, fara sa ne dam seama ca ne pierdem treptat pe noi devenind “un pumn de otel intr-o manusa de catifea”, adica inflexibile, autoritare, deconectate de la emotiile si ritmurile noastre interne, traind predominant in cap, uitand de trup (cu exceptia machiajului si hainelor cu care incercam sa il acoperim) si chiar si de inima (fiindca “e prea sensibila si nu ne aduce decat necazuri”).
DEVIZA NOASTRA UNA PENTRU ALTA ESTE “FII BARBATA, ZOE” SI NU “FII FEMEIE, ESTE IN REGULA SA FII TU, ESTI IN SIGURANTA SI ESTI IUBITA, ORICE AR FI”.
Dealtfel noi,  femeile moderne, nu mai vrem afectiune decat de la barbati. Ei sunt tinta pe care ne-am pus ochii si trofeul pe care il declaram oricum adesea mai apoi, prin nemultumirea noastra aproape continua, a fi “nedemn “. Nu ne mai dam seama ca daca noi insene nu ne iubim este greu sa ne faca cineva vreodata pe plac, uitam ca daca noi in forul nostru interior nu ne consideram vreodata multumite de sine si suficient de bune vom fi mereu exasperate ca ceea ce primim nu e suficiet de bun. Am uitat sa ne bucuram de viata, am uitat puterea prieteniei, a conexiunii sufletesti, a comunitatii. Nu mai stim, am uitat cu timpul, ca femeile se refac si se regenereaza fiind impreuna cu alte femei sarbatorind feminitatea, ca acolo energia noastra se reface si ca doar regenerate si reconectate la feminitate putem avea o sansa reala, o sansa minunata la fericire alaturi de barbat.
Cerem cu disperare ceea ce nu mai putem primi de la barbati; si nu mai putem primi pentru ca suntem deja inchise, golite, ranite fiindca trecand prin viata am uitat sa ne intoarcem periodic la Izvorul Femeilor, la energia feminina care ne vindeca, ne primeneste, ne incarca si ne reconecteaza la suflet. Am uitat sa fin blande si atente la femeia din noi si la femei si feminitate in general. De altfel, foarte, foarte rar mai avem prietene de suflet.
FEMEILE MODERENE ISI SEACA PUTEREA INTRINSECA INCERCAND SA FIE BARBATI, CACI NU MAI STIU CA IN ELE SI IN CONEXIUNEA SUFLETEASCA CU SURORILE LOR FEMEI EXISTA O SURSA INFINITA SI INEFABILA DE ENERGIE, CARE POATE CREA MIRACOLE.
Daca ai avea puterea de a fi invizibila si de a citi atunci cand te apropii de un grup de femei aurele energetice si gandurile lor, ai vedea ca de multe ori acolo unde femeile se aduna, (desi zambesc si sunt politicoase, ori chiar mieroase), in aer pluteste foarte multa frica. Chiar si atunci cand femeile par ca se distreaza si sunt relaxate, energia lor este adesea contractata, mai ales in prezenta altor femei. Ne este teama ca vom fi criticate, barfite chiar, masurate la milimetru. Si adesea se peterece asa. Femeile au invatatsa fie competitive, sa se afirme si sa se lupte cu viata si cu toate femeile din jur. Iar cea care pierde, traind asa, este tocmai femeia. Este foarte obositor. Si femeile nici macar nu isi mai dau seama nu are nimeni ceva de castigat. Doar foarte, foarte mult de pierdut.
Stiu, femeile au uitat cine sunt si de ce sunt aici. Au uitat misiunea lor, puterea adevarata a fiintei lor, puterea magica a iubirii din ele. Mamele lor nu le-au invatat, deoarece si mamele lor au uitat despre asta, despre darul femeilor si ca o consecinta, binecuvantarea de a fi femeie este arareori simtita de femei.
  • Daca esti o femeie altfel,
  • daca pentru tine feminitatea este importanta,
  • daca ceea ce vei transmite fiicei tale conteaza pentru tine,
  • daca o relatie fumoasa cu barbatul iubit conteaza,
  • daca intuiesti ca se ascunde cu mult mai mult in spatele imaginilor deformate despre feminitate popularizate cu inconstienta,
  • daca vrei sa te reconectezi la Izvorul Femeilor
AM CREAT PENTRU TINE UN SPATIU SACRU AL SUFLETULUI FEMININ. TE INVIT CU DRAG LA GRUPUL DE FEMINITATE REALIZAT ONLINE, IN FIECARE VINERIDE LA ORA 19.30.
Pentru detalii si inscriere contacteaza-ma la adresa de email : dospinescu.alina@yahoo.com.
Te imbratisez draga Femeie,
ALINA DOSPINESCU
Psiholog, trainer si life coach
Fondatoarea proiectului ARTA FEMINITATII

Indemn pentru femei – partea a II-a

In Lumea în care trăim toată afecțiunea si deschiderea de care sunteți voi capabile vor fi considerate uneori slăbiciuni, călcate în picioare si folosite împotriva voastră. Bărbații (și deseori femeile masculinizate) vă vor disprețui și vor arunca cu noroi în tot ce-i frumos în voi.
De aceea vă îndemn să vă impuneți, să aveți 100% încredere în ceea ce vă spune Femeia din voi,  să vă impuneți standardele cu care natura v-a înzestrat ca sa faceți lumea un loc mai bun. Nu faceți niciun compromis, fiți aspre și neîngăduitoare cu inconștiența bărbaților și răsplătiți-le sinceritatea și deschiderea cum știți voi mai bine.

Ajutați bărbații să scape de frica asta în care trăiesc, încurajați-i să fie sensibili, vulnerabili, deschisi sufleteste si astfel iubitori în fața voastră, pentru că principalul motiv pentru care noi suntem altfel decat am putea si ar trebui sa fim este faptul că ne e frică că nu vom fi acceptați de voi dacă ne acceptăm slabiciunile și vulnerabilitățile.


In schimb fiți cât puteți de aspre cu manipulatorii, testați bărbații, nu dați nicio șansă inconștienței. Nu acceptați nicio prefăcătorie, nu aveți milă de manipulatorii care pozează în bărbați necăjiți care vor ajunge să vă calce în picioare imediat ce le veți încredere și vă veți deschide.


Folosiți-vă feminitate să faceți toate aceste lucruri. Nu vă fie frică să vă impuneți. Nu credeți prostia că femeia trebuie să fie sub bărbat. De fapt femeia trebuie să conducă relația din punct de vedere emoțional, prin iubire inteleapta, fara compromis si fara limite, iar bărbatul să fie doar unealta prin care femeia își manifestă iubirea ce o are în ea.


Lumea trebuie condusă de bărbați predați în mânile binevoitoare ale femeilor. Nu a femeilor care s-au dedicat scopurilor mărunte împrumutate din lumea bărbaților, ci a celor care își ascultă inima.

Cautați bărbați capabili să se predea și în același timp capabili să înțeleagă și să protejeze comoara din voi.
 Fiți ca o floare gata să se deschidă în fața unei iubirii autentice.

Căutați relații autentice, conexiuni reale, căutați privirea bărbaților… ea vă va spune totul despre ei. Nu-i credeți pe bărbații care vă vorbesc fără să vă privească.


Nu căutați doar sexul, nu vă lăsați pradă nevoilor primare, ci mai degrabă căutați o conexiune sufletească care să culmineze în sex. Lăsați-vă conduse de feminitate, care este un indicator foarte exact și exigent în ceea ce privește bărbații . NU oferiți sex bărbaților inconștienți, pentru că prin asta le veți da impresia că sunt pe calea cea bună, când de fapt sunt în mijlocul deșertului și habar n-au în ce direcție s-o apuce.


Nu credeti niciodată în bărbații care vor să vă convingă că au dreptate atunci cand sunt reci si nu iubesc, pentru că cei care fac asta o fac doar pentru că sunt incapabili să ofere afecțiune…și au impresia că dacă vă conving că au dreptate nu mai e nevoie să vă ofere afecțiune reală.
Credeți doar în bărbații care vă iubesc și fiți cât puteți de aspre cu teoreticienii si intelectualii incapabili să ofere afecțiune.


Alegeți o imbrățișare în locul oricâtor vorbe frumoase. Căutați o privire sinceră și deschisă la un bărbat, nu vă lăsați prinse în aspectele superficiale.


Fiți convinse că adevărata valoare a unui bărbat nu stă în bani, fizic sau inteligență, ci mai ales în capacitatea de a fi lângă voi plin de afecțiune si intelepciune la randul lui.

       Aveți incredere că puteți fi iubite necondiționat!

    Alegeți să aveți o relație de iubire, nu o convenție.

~va urma~

 
 

Acesta este un articol foarte important, scris de catre un barbat pentru noi, femeile. Va invit sa cititi cu atentie, sa urmariti si celelalte parti, pe care le voi publica in zilele urmatoare aici si sa lasati acest cuvinte sa va conecteze la adevarata putere a inimii voastre, la acel foc interior care trezeste demnitatea interioara, care dinamizeaza si indeamna la actiune si la transformare. 

Meritam o viata mai buna si pentru aceasta este necesar sa ne privim cu ochi mai buni. Este necesar sa nu mai imitam ceea ce este masculin, sa ne regasim feminitatea, dar nu la modul moale si lipsit de putere, ci acea esenta tare a feminitatii conectate la iubire, la inima, la verticalitate si deminitate, la starea de zeita. Femeile au puterea de a schimba fata acestei lumi. Ele sunt cele care educa generatiile urmatoare, dar si cele care inspira barbatii atunci cand sunt cu adevarat femei si nu se abat de la ceea ce este frumos, adevarat si bine. 

Alina Dospinescu 


Indemn pentru femei – partea I

Acesta este un articol foarte important, scris de catre un barbat pentru noi, femeile. Va invit sa cititi cu atentie, sa urmariti si celelalte parti, pe care le voi publica in zilele urmatoare aici si sa lasati acest cuvinte sa va conecteze la adevarata putere a inimii voastre, la acel foc interior care trezeste demnitatea interioara, care dinamizeaza si indeamna la actiune si la transformare. 
Meritam o viata mai buna si pentru aceasta este necesar sa ne privim cu ochi mai buni. Este necesar sa nu mai imitam ceea ce este masculin, sa ne regasim feminitatea, dar nu la modul moale si lipsit de putere, ci acea esenta tare a feminitatii conectate la iubire, la inima, la verticalitate si deminitate, la starea de zeita. Femeile au puterea de a schimba fata acestei lumi. Ele sunt cele care educa generatiile urmatoare, dar si cele care inspira barbatii atunci cand sunt cu adevarat femei si nu se abat de la ceea ce este frumos, adevarat si bine. Voi lasa ca randurile ce urmeaza sa ne dea increderea si curajul de a ne asuma ceea ce suntem:

“Acesta e un articol despre feminitate, sensibilitate,  iubire, vulnerabilitate, deschidere și tot ce ține de principiul arhetipal feminin  (asa numitul  “yin”).

Trăim într-o lume a bărbaților unde Ego-ul, puterea, forța brută, duritatea, rațiunea, vorbele, spiritul de competiție și tot ce ține de principiul masculin sunt valorile de bază… în timp ce sensibilitatea, simtirea, acceptarea, slăbiciunea sunt atribute pe care le tratăm cu dispreţ, atribute care au ajuns să fie călcate în picioare fără milă şi cu o insensibilitate tipic masculină.


Practic disprețuim tot ce-i mai subtil și frumos în lume și am ajuns să apreciem doar plăcerile grosolane lipsite de esență.


Bun, asta-i situatia n-avem ce face, noi bărbații suntem tâmpiți, insensibili și înclinați în mod natural spre o abordare mai egotică a lucrurilor. Asta nu mă deranjează atât de tare, mai ales că fac parte și eu din rândul insensibililor.


Ceea ce mă deranjează foarte foarte tare este că FEMEILE au uitat cine sunt, au uitat de lucrurile care le definesc și mai ales au uitat comoara care se ascunde în privirea lor.
Văd prea multe femei cu capul plecat, prea multe care “au pus botul” la pălăvrăgelile pur raționale (și ireale) ale bărbaților. Au renunțat la ceea ce le definește doar din frica ca nu se vor putea integra într-o lume a bărbaților.

E de ajuns să uit o secundă în ochii unei femei ca să înteleg totul, dar încă nu pot să-mi explic cum de am trăit timp de mai bine de 20 de ani fără să văd ceva atât de valoros ce stă fix sub ochii mei.

Îmi pare rău să văd femei resemnate care s-au împăcat cu ideea că nu mai e nicio șansă, nicio șansă ca ceea ce simt ele să fie văzut, apreciat și protejat. Și nu exista femeie care să nu simtă asta, e în natura voastră. Există unele femei care s-au îndepărtat atât de mult de ele însele și de ceea ce simt incât sunt aproape convinse ca acea feminitate naturală nu există în ele, dar ea e acolo așteptând mediul propice pentru a înflori. Dar nu despre cele fără simțire vreau să vorbesc, ci tocmai despre cele care încă mai simt, cele în ochii cărora găsești feminitatea aia naturală. Cele care se deschid lăsându-te le pătrunzi cu privirea, se dezbracă de măști deîndată ce te simt.


Vouă, celor care încă mai simțiți mă adresez,
voi trebuie să  AVEȚI INCREDERE !

Esență vieții se găsește în privirea voastră !
Aveți încredere și speranță că lucrurile n-o să ramână așa cum sunt, aveți încredere în iubirea ce-o simțiți, n-o suprimați, nu va fie frică de ea dar nici n-o risipiți cu cine nu-i demn de ea. E ceva prea frumos în voi ca să fie călcat în picioare, de aceea îl citez pe un bărbat deosebit de sensibil care-i îndemna pe cei care încă mai credeau în iubire astfel:
“Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte
şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor,

ca nu cumva să le calce în picioare
şi să se întoarcă să vă rupă.”
(Matei 7:6)
~va urma~
Alina Dospinescu

Barbatul tau este alegerea ta -partea a II-a


Te-ai lasat vreodata in seama ghidarii pline de iubire a unui barbat? Ai renuntat vreodata la control, permitandu-i inimii tale complet daruite sa se deschida la fel ca un ocean, pasionala si profunda, in loc sa se canalizeze in directia ingusta a functionalitatii? 

Din punct de vedere spiritual si sexual, inima ta isi doreste sa fie penetrata si cuprinsa de o iubire profunda si de o integritate impecabila.

Tu iti doresti sa infloresti ca ofranda suprema a iubirii, fara a fi nevoita sa preiei intotdeauna fraiele controlului si sa iti conduci iubitul. Poate ca nu te deranjeaza sa ii conduci pe cei 100 de angajati ai companiei tale, dar inima ta nu-si va gasi nici o placere in a-ti conduce propriul barbat.

 Din punct de vedere profesional si uman – ca femeie de afaceri, artista, mama sau politician – poate ca iti place sa detii controlul, dar daca esti inzestrata cu o esenta autentic feminina, cand vine timpul sa te deschizi in fata intimitatii sexuale si spirituale alaturi de iubitul tau, ti-ai dori sa nu fii nevoita sa preiei intotdeauna initiativa, spunandu-i ce trebuie sa faca, directionandu-l catre o mai mare profunzime si invatandu-l cum sa se deschida. Ti-ai dori sa te deschizi pur si simplu, fara a fi nevoita sa initiezi si sa conduci. 

Inima ta aspira sa fie simtita, cunoscuta, penetrata, iubita si orientata, astfel incat sa se poata deschide, ceea ce nu inseamna ca nu te poti teme sa-ti acorzi increderea. Orice barbat are limitarile sale. De aceea, s-ar putea sa te temi sa accepti orientarile sale, stiind ca ar putea gresi, cu atat mai mult cu cat chiar greseste uneori. 

Poate ca barbatului tau ii lipseste o capacitate intelectuala profunda, sau poate ca este insensibil din punct de vedere energetic. Poate ca este stangaci, ezitant, sau dimpotriva, prea sigur pe sine si prea aventuros. Poate ca ii lipseste forta, profunzimea si acea insistenta blanda absolut necesara pentru a-ti binemerita abandonarea. 

Daca nu ai o incredere deplina in capacitatea de conducere sexuala si spirituala a barbatului tau, inseamna ca l-ai ales intentionat, astfel incat sa nu fii nevoita sa te abandonezi in fata lui, oferindu-i aspiratia cea mai profunda a inimii tale. 

Daca formezi un cuplu cu un barbat in care nu ai incredere, acest lucru se datoreaza faptului ca preferi mai degraba sa nu te abandonezi in fata iubirii decat sa te daruiesti cu o incredere deplina. In acest fel te simti mai sigura pe tine. 

Daca te temi sa renunti la control, inseamna ca unei parti din tine nu-i place sa fie controlata nici macar de iubire; de aceea, ti-ai ales un barbat care nu iti impune abandonarea totala de sine prin profunzimea integritatii lui. Daca ai avea o incredere reala in comanda iubirii, nu te-ai multumi niciodata decat cu un barbat capabil sa te deschida mai profund decat ai reusi singura.

 
Barbatii sunt ca un tren. Ei se indreapta intr-o directie precisa. Alegerea unui barbat pentru a ramane cu el este ca si cum te-ai urca intr-un tren. Vrei nu vrei, vei sfarsi prin a te indrepta in directia in care se indreapta el, din punct de vedere spiritual si sexual. Singura alternativa care iti ramane este sa te dai jos din tren.Nu-i poti schimba directia barbatului fara a-ti pierde increderea in capacitatea lui de a te conduce. 

Tu nu-ti doresti un barbat rigid, ci unul cu inima curajoasa si orientata catre un adevar autentic si profund. Iti doresti un barbat care sa te cunoasca, care sa te asculte, care sa tina cont de ce i-ai spus, iar apoi sa te cuprinda si sa te conduca intr-un loc pe care nu il cunosti si catre care nu ai fi reusit niciodata sa il directionezi, chiar daca ai fi vrut acest lucru. Iti doresti un barbat care sa iti conduca inima catre noi profunzimi ale aventurii si deschiderii, si care sa-ti prezinte noi aspecte ale vietii, pe care nu le banuiai. 

Tu poti – si chiar ar trebui sa o faci – sa ii oferi barbatului tau expresia cea mai profunda a sentimentelor tale, reactia ta, iubirea ta si expresia spontana de placere sau de durere a inimii tale receptive. Un barbat adevarat va accepta aceste sentimente si acest raspuns, tinand cont de tot ce i-ai aratat, dupa care iti va cuceri inima si va decide singur incotro se indreapta trenul, cu sau fara tine la bord. 

Si chiar acesta este lucrul pe care ti-l doresti. Tu nu iti doresti un barbat care sa isi adapteze directia in functie de intentiile tale. In fond, de ce ai mai avea nevoie de el? Poti foarte bine sa te indrepti singura in directia respectiva. De fapt, tu iti doresti sa ai incredere in ce este el cu adevarat, in intelepciunea lui si sa il respecti. 

O femeie dependenta prefera sa renunte la simtul directiei pentru a pastra afectiunea barbatului ei si pentru a ramane in trenul acestuia, chiar daca nu are o incredere deplina in intelepciunea lui spirituala si sexuala. 

O femeie independenta insista asupra egalitatii in drepturi in ceea ce priveste conducerea trenului comun, sau prefera sa isi conduca propriul tren, lucru corect daca nu are o incredere deplina in capacitatea barbatului ei de a o deschide din punct de vedere spiritual si sexual mai mult decat ar reusi singura. 

In schimb, o femeie pregatita pentru o deschidere mai profunda, specifica iubirii in cuplu, nu se va multumi niciodata cu atat. Ea s-a maturizat suficient de mult pentru a cunoaste placerea sublima a abandonarii in fata fortei neimblanzite a iubirii si intuitia o determina sa aleaga un barbat a carui capacitate de a prelua fraiele o poate conduce mai presus si mai profund decat si-ar fi putut imagina vreodata ca poate ajunge. 

O relatie profunda de comuniune reciproc impartasita te poate conduce mai departe decat ai reusi vreodata sa ajungi singura. Daca barbatul tau nu este capabil sa te conduca spre o abandonare beatifica si profunda, de ce l-ai mai ales? 

Nu cumva exista in tine un aspect – poate unul subconstient – care l-a ales tocmai pentru a nu fi nevoita sa te abandonezi si sa ai o incredere deplina in el?

 Nu cumva acestui aspect al fiintei tale ii este frica sa isi deschida inima fara a si-o proteja, astfel incat ai atras catre tine un barbat incapabil sa iti comande din cauza propriilor sale temeri, justificandu-ti astfel neincrederea si inchiderea sufleteasca?

-va urma-

Sursa: Extras din lucrarea Draga mea iubita de David Deida,
             Editura Kamala
http://editura.kamala.ro

**********
Anima  

 

Barbatul tau este alegerea ta -partea I


“Draga mea iubita,
 speranta mea este ca nu vei renunta. Stiu ca barbatii din trecutul tau te-au ranit si ca, uneori, nici eu nu ma ridic la inaltimea asteptarilor tale. Dar, te rog, nu te multumi niciodata cu mai putin decat isi doreste cel mai profund inima ta. 

Am vazut atat de multe femei renuntand si multumindu-se cu o relatie mediocra, incapabila sa le conduca spre Dumnezeu…
 
Am vazut de asemenea si femei care au incercat sa evite practica dificila a devotiunii prin ambele trupuri incercand sa se iubeasca singure. Aceste femei invata sa se amageasca iubindu-se pe ele insele asa cum sunt si acceptand manifestarile barbatului cu toate limitarile sale, crezand ca mai bine de atat nu le poate fi. 

Poate mai bine nu va fi, dar mai raul ajung sa-l traiasca datorita compromisului si fricii din viata lor. Ele se multumesc oftand cu foarte putin si nu mai aspira catre perfectiunea si adevarul iubirii, caci, in felul acesta, cred ele ca accepta realitatea asa cum este.

In ceea ce te priveste, as fi dezamagit daca te-ai multumi cu atat. Este adevarat ca totul incepe cu iubirea de sine si cu iubirea partenerului asa cum este acesta, cu tot cu zidurile sale de autoaparare si cu tot cu imperfectiunile sale. Pasul urmator consta insa in a-i permite expresiei profunde a inimii tale sa imi ilumineze viata, astfel incat sa pot vedea dincolo de limitarile mele.

Daca ma vei alege pe mine, sau orice alt barbat in care poti avea o incredere deplina pentru a-ti deschide inima mai profund in fata lui decat daca te-ai limita sa iti iubesti propriile ziduri de autoaparare si propriile limite, atunci inima ta ar inflori intr-o masura mult mai mare decat daca te-ai multumi cu realitatea asa cum este ea acum

Primul pas consta in a te iubi pe tine insati, in a ma iubi pe mine si in a-i iubi pe toti ceilalti asa cum suntem, cu tot cu imperfectiunile noastre. Cu totii suntem creaturi divine, asa ca este natural sa fim iubiti.
Pasul urmator consta in a ne deschide in fata iluminarii mai plenare a increderii si devotiunii manifestate prin ambele trupuri. Numai in acest fel vom putea intelege mai mult si ne vom putea oferi intr-o mai mare masura iubirea decat daca nu ne-am reflecta unul in celalalt. 

Mai exista si un al treilea pas care conduce catre inflorirea si mai plenara a iubirii. Acesta consta in a avea o incredere deplina si in a te deschide in fata iubirii care aspira sa straluceasca in inimile tuturor fiintelor vii chiar si daca nu esti alaturi de un iubit.

In pat, poate ca iti place sa preiei uneori controlul, sa iti inveti si sa iti conduci iubitul, dar daca acesta nu este suficient de priceput – daca ghidarea ta spirituala si sexuala este necesara din cauza ca nu ai incredere in capacitatea lui de a detine controlul – atunci nu te vei abandona in fata lui, iar trupul tau va acumula aceste nemultumiri sub forma tensiunilor, stresului, epuizarii si depresiei. Tu iti doresti ca barbatul tau sa te cunoasca si sa stie sa ajunga in profunzimile tale. Iti doresti ca el sa iti cunoasca trupul si sa stie cum sa te deschida. 

Daca profunzimea barbatului tau nu este suficient de mare pentru a te putea simti si deschide, corpul tau va deveni rigid, vocea ti se va aspri, iar miscarile tale vor deveni lipsite de gratie.Pantecul tau nu se va umple de placere. 

De ce? Pentru ca oricat de mult ti-ar placea sa iti conduci singura viata din punct de vedere profesional, artistic sau politic, esenta ta feminina va tanji intotdeauna dupa abandonarea in fata iubirii, si nu dupa pastrarea controlului si luarea tuturor deciziilor existentiale, spirituale si sexuale. 

-va urma-

Sursa: Extras din lucrarea Draga mea iubita de David Deida,
           Editura Kamala
http://editura.kamala.ro

 **********
Anima 

Spune-mi, care sunt idealurile care te insufletesc?

Devas – Fireworks
   

Autoare: Veronica

Spune-mi ce ideal ai, ca să îți spun cine ești

“Dacă vrei să trăiești o viață fericită, unește-o de un ideal, nu de oameni sau de obiecte.” (Albert Einstein)
În DEX 1998, poate fi găsită următoarea definiție a idealului: “Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție.”
Ideal… Să vrei să atingi steaua de neatins… Să ai un ideal, un vis… să te înalți spre acel vis… cu fiecare respirație, cu fiecare gând, cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare clipire, cu fiecare cuvânt… Este o ardere interioară, un freamăt de neoprit. Este ca atunci când ești îndrăgostită și, indiferent ce faci, cu cine ești, dacă ești trează sau dormi, ai mereu în inimă chipul celui iubit
Astfel vei trăi o viață fericită, spune Einstein. De fapt, nu doar el, ci toți înțelepții și maeștrii spirituali ai timpurilor. Și, cu cât idealul este mai înalt, mai cuprinzător, mai profund, mai spiritual, cu atât fericirea simțită va fi mai aproape de fericirea perfectă, absolută, supremă.

Parafrazând un proverb: Spune-mi ce ideal ai, ca să îți spun cine ești. Cu alte cuvinte, de ce trăiești? Care este scopul vieții tale, idealul tău, nelegat de persoane sau obiecte? Pentru ce arde inima ta?… 
…Citeste restul articolului aici

 Edward Maya ft Devas [Violin version]
    

Mare Sarbatoare!!! – SAPTAMANA ARHANGHELILOR

 

Saptamana Arhanghelilor la Bucuresti

30 octombrie – 6 noiembrie 2011, Bucuresti

angels28.jpg

Simpozionul cultural-artistic “SĂPTĂMÂNA ARHANGHELILOR” (30 octombrie-6 noiembrie) se va desfăşura la PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR, din Bulevardul Tineretului, nr. 8-10, sector 4, Bucureşti.

Principalele manifestări ale simpozionului sunt următoarele:

Duminica – 30 octombrie 2011

Începând cu ora 18:30 – Sala Mare
– Spectacol realizat cu ocazia deschiderii Simpozionului cultural-artistic “SĂPTĂMÂNA ARHANGHELILOR”, susţinut de teatrul ANIMA MUNDI din Bucureşti
– Seminar: ARHANGHELUL METATRON
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL METATRON

Luni – 31 octombrie 2011

ora 18:30, la Sala Palatului, Teatrul ANIMA MUNDI prezinta spectacolul DARUL ARHANGHELILOR. 

Începând cu ora 18:30 – Sala Mică, Palatul Copiilor
– Seminar ARHANGHELUL RAZIEL
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL RAZIEL
– Vizionare film tematic

Marti – 1 noiembrie 2011

Începând cu ora 18:30 – Sala Mică
– Seminar: ARHANGHELUL JOFIEL
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL JOFIEL
– Moment coregrafic “Magia Naturii” sustinut de baletul contemporan “Sundari”
– Vizionare film tematic

Miercuri – 2 noiembrie 2011

Începând cu ora 16:00 – Sala Mică
– Teatru de păpusi – Spectacolul “ÎN CĂUTAREA UNUI PRIETEN” (adaptare după “Micul Print”, de Antoine de Saint Exupery)
– Festivitatea de premiere a câstigătorilor concursului de desen cu temă angelică
– Seminar: ARHANGHELUL ZADAKIEL
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL ZADAKIEL
– Vizionare film tematic

Joi – 3 noiembrie 2011

Începând cu ora 18:30 – Sala Mică
– Seminar: ARHANGHELUL RAFAEL
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL RAFAEL
– Invitat preot Mihai Oancea

Vineri – 4 noiembrie 2011

Începând cu ora 18:30 – Sala Mică
– Seminar: ARHANGHELUL URIEL
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL URIEL
– Spectacolul “PASĂREA ALBASTRĂ” al absolventilor sectiei de păpusi si marionete a U.N.A.T.C. I.L. Caragiale Bucuresti (adaptare după piesa omonimă a lui Maeterlinck)

Sâmbata – 5 noiembrie 2011

Începând cu ora 18:30 – Sala Mica
– Seminar: ARHANGHELUL SANDALFON
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL SANDALFON
– Vizionare film tematic

Duminica – 6 noiembrie 2011

Începând cu ora 18:30 – Sala Mare
– Seminar: ARHANGHELUL RAGUEL
– Moment artistic cu tema: ARHANGHELUL RAGUEL
– Spectacol realizat cu ocazia închiderii Simpozionului cultural-artistic “SĂPTĂMÂNA ARHANGHELILOR”, susţinut de Teatrul ANIMA MUNDI din Bucureşti

Intrarea liberă!
Luni, 31 octombrie 2011, ora 18:30, la Sala Palatului, Teatrul ANIMA MUNDI prezinta spectacolul DARUL ARHANGHELILOR. Traieste experienta intensa a lumilor angelice. Paradisul se afla deja inauntrul tau, exploreaza-l. Calauzele tale sunt arhanghelii. Ei sunt sansa ta. Aventura comuniunii cu ingerii de lumina devine realitate. Pentru o lume noua, e nevoie de un nou inceput. Spectacol cu INTRARE LIBERA. 

 

Saptamana Arhanghelilor la Constanta

30 octombrie – 6 noiembrie 2011, Constanta

angels27.jpg
Simpozionul cultural-artistic “SĂPTĂMÂNA ARHANGHELILOR” (30 octombrie-6 noiembrie) se va desfăşura la la sala SNC (b-dul Tomis nr.96)

Duminica – 30 octombrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Conferinte:
  Dumnezeu se afla pretutindeni
  Inteligenta cea tainica a lui Dumnezeu
  Plante de leac pentru suflet
– Seminar: ARHANGHELUL METATRON
– Atotputernicia lui Dumnezeu
– Intelepciunea divina
– O meditatie asupra atomului

Luni – 31 octombrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Plante binefacatoare ce ne pot pune in stare de comuniune cu sferele de forta divine a Arhanghelilor
– Seminar ARHANGHELUL RAZIEL
– Proiectie film tematic

Marti – 1 noiembrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Metode de contactare a entitatilor angelice
– Seminar: ARHANGHELUL JOFIEL
– Proiectie film documentar

Miercuri – 2 noiembrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Etape in comunicarea cu ingerii  
– Despre iertare. Realizare procedeu cu iertarea
– Seminar: ARHANGHELUL ZADAKIEL
– Momentul angelic
– Cum multumim ingerilor. Meditatie de recunostinta
– Proiectie film tematic

Joi – 3 noiembrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Seminar: ARHANGHELUL RAFAEL
– Spectacol – “Arhanghelii”
– Concert de muzica electronica “Alba Ecstasy”

Vineri – 4 noiembrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Teatrul de papusi “Magic Art”
– Seminar: ARHANGHELUL URIEL
– Concert de muzica pentru suflete indragostite sustinut de trupa DEVAS

Sâmbata – 5 noiembrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Seminar: ARHANGHELUL SANDALFON
– Spectacol de dans initiatic intitulat “O poveste cu talc”

Duminica – 6 noiembrie 2011

Incepand cu ora 18:00
– Seminar: ARHANGHELUL RAGUEL
– Vizionare film tematic
– Prezentare si realizare Tehnica Suprema si Eficienta de protectie a planetei Pamant

Intrarea liberă!

**********

Anima


Saptamana Arhanghelilor isi propune sa fie o replica luminoasa pentru intunecatul Haloween si se organizeaza in multe din orasele mari ale tarii ( Brasov, Iasi, Oradea, Pitesti, Timisoara, Sfantu Gheorghe, Constanta, Bucuresti, etc), precum si in Anglia, Suedia si Italia . Informatiile despre programul si locul de desfasurare al acestei minunate sarbatori in orasul tau le gasesti accesand inspiratul site http://angelinspir.ro/
Va recomand cu toata caldura inimii sa participati la acest grandios eveniment angelic, este o adevarata hrana binecuvantata pentru suflet!
 

”Nu mă plac pe mine însămi, în special corpul meu.”

“…Aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă aveţi deja o idee despre cum ar trebui să arate el, veţi suferi; de aceea, renunţaţi la asemenea idei.

Acesta este corpul pe care îl aveţi, corpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Folosiţi-l, bucuraţi-vă de el. Dacă veţi începe să-l iubiţi, veţi descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. El nu-l mai îndoapă cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îi pasă de el. Nici nu-l înfometează, căci ţine la el. El ascultă de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe.

Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează imediat!

Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge chiar să-l eviţi. Nu-i vei mai asculta mesajele, şi atunci vei ajunge să-l urăşti şi mai mult.
Şi în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă. Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme.
Ideea că nu vă place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul!Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale. Altminteri, hipopotamul ar ajunge să gândească: “De ce oi fi arătând eu astfel?” Dar lui nu-i pasă.
Renunţaţi la idealul abstract. Iubiţi-vă corpul aşa cum este, consideraţi-l un cadou de la Dumnezeu.
Bucuraţi-vă de el şi îngrijiţi-l aşa cum merită. Faceţi exerciţii fizice, mâncaţi atât cât trebuie, dormiţi atât cât trebuie. Luaţi toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul dumneavoastră, la fel ca şi maşina pe care o curăţaţi, la ale cărei semnale sunteţi atenţi tot timpul, ca să vedeţi dacă nu este ceva în neregulă.
 Aveţi grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Aveţi grijă de corpul dumneavoastră, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă dumneavoastră dormiţi sau sunteţi trează, dacă sunteţi conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere.
Chiar dacă nu aveţi grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de dumneavoastră. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său.
Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi constata că în şase luni corpul dumneavoastră îşi va schimba forma. Este aproape la fel ca atunci când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie: ea devine imediat mai frumoasă. Până acum poate nu s-a îngrijit de corpul ei, dar din clipa în care un bărbat se îndrăgosteşte de ea, ea începe să aibă grijă de el. Îsi petrece ore întregi în faţa oglinzii… căci cineva o iubeşte!
Acelaşi lucru se va petrece şi cu dumneavoastră: iubiţi-vă corpul şi veţi vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod violent, fără menajamente. Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi vedea ce se întâmplă!”
*********
Anima

Corpul unui îndrăgostit nu va muri niciodată

,,Corpul unui îndrăgostit nu va muri niciodată”, spune un citat stravechi.

Acest mesaj de dincolo de milenii sună azi uşor ciudat şi de-a dreptul incredibil, ba chiar naiv. Despre misterioasa putere a iubirii de a vindeca şi a proteja fiinţa îndrăgostită, doar în textele vechi mai citim. Dar stau mărturie experienţele amoroase realizate de către îndrăgostiţii de când lumea. 

Nu e deloc dificil să constatăm cât de vitalizaţi şi ,,în formă” ne simţim după ce am făcut dragoste. Unindu-şi câmpurile aurice, îndrăgostiţii creează o sui generis sferă de protecţie aurică de o vibraţie extrem de elevată. Nicio magie, oricât de puternică, nu poate strabate ,,scutul” de lumină alb strălucitoare din jurul celor două fiinţe îndrăgostite. 
Să te menţii într-o continuă stare de îndrăgostire, însă, e lucrul cel mai dificil, se pare. Subconstientul colectiv e pervertit şi otrăvit de impregnări acumulate şi transmise de generaţii şi generaţii de îndrăgostiţi ,,căzuţi”, prăbuşiţi, am spune, în ţărâna dezamăgirilor şi frustrărilor. Decadenţa la care asistăm este condiţia omului profan, angajat într-o cursă a cuceririi, a atasamentului, a posesivitatii fără sens. 
Lipsa de scopuri, de orizont, absenţa oricărei mize spirituale, toate aceste neajunsuri ale ,,civilizaţiei” au adus multi oameni într-o zonă obscură in ceea ce priveste iubirea si sensul ei. Omul şi-a mutat, prin secole, ,,privirea” spre exterior; el se raportează mereu la celălalt în sensul alterităţii, fără să vadă în iubit/iubită acel alter ego al său, capabil să-l oglindească, să-l manifeste. Cel de care ne îndrăgostim devine, cu timpul, obiectul posesiei noastre, tindem să-l stăpânim, să-l ,,domesticim”, să-l facem asemenea nouă, în loc să căutăm în aspectele cele mai sublime ale sufletului său o oglindire, o identificare, îmbogăţindu-ne interior. Ataşamentul egotic, teama de a nu-l pierde, nesiguranţa şi neîncrederea în noi înşine, toate acestea ne împing la fapte regretabile şi deloc spirituale.


De aceea constatam f des desacralizarea oricăror structuri, iar omul decade din condiţia sa originară, se îndepărtează tot mai mult de ,,izvoare”.
Dar aceasta cadere nu este inevitabila. Sunt sigura că omul se va opri, chiar si  la gura prăpastiei şi, văzând hăul, va reîncepe să urce spre regăsirea de Sine, iubind cu toata fiinta sa.
Sursa: usoara adaptare dupa un minunat text de pe blogul http://dakiniblue-dakini.blogspot.com
**********
Anima
“A face dragoste cu o fiinta umana care iubeste cu adevarat e ca o sărbătoare… El/Ea iubeşte necondiţionat şi se dăruieşte femeii/barbatului cu multă devoţiune. În iubirea lui/ei se simte compasiune, adoraţie, frenezie a iubirii, dăruire neţărmurită. El/Ea iubeşte de dragul iubirii şi nu ca să posede… egoismul său este anihilat… Dragostea lui/ei e ca un dans divin, iar mângâierile sale sunt ca o briză… corpul său vorbeşte de la sine iubitei/iubitului sau, pe care o/il copleşeşte cu daruri de dragoste…”