«Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea înduioșătoare de viață a unei mame foarte ocupate

Rachel Macy Stafford este femeie și mamă. Aceasta a scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important este să nu te grăbești, mai ales atunci când ai copii.

*****

Atunci când trăiești o viață nebună, fiecare minut este contabilizat. În mod constant simți că trebuie să consulți lista ce ceea ce ai de făcut, să stai cu ochii la ecranul telefonului și să alergi undeva. Și cum ai încerca să împarți timpul și atenția, și cât de multe sarcini diferite ai încerca să rezolvi – oricum nu ți-ar ajunge timpul să le reușești pe toate.

Aceasta a fost viața mea timp de doi ani nebuni. Gândurile și acțiunile mele controlau notificările electronice, apelurile și mesageria vocală umplută până la refuz. Și, deși fiecare fibră a sufletului meu dorea să găsească timp pentru toate treburile în programul meu supraîncărcat, nu îmi reușea nicidecum.

Și asta până cu șase ani în urmă, când am fost binecuvântată prin chipul calm, fără griji și cu miros de flori al unui copil.
Când aveam nevoie să plec, ea începea să caute o coroană strălucitoare în geanta mea.

Când trebuia să fiu undeva deja cu cinci minute în urmă, ea mă ruga să-i fixez jucăria de scaunul automobilului.
Când trebuia să iau o gustare rapidă, ea se oprea brusc ca să vorbească cu o femeie mai în vârstă, care semăna cu bunica ei.

Când aveam doar treizeci de minute pentru a ajunge undeva, ea îmi cerea să opresc căruciorul ca să mângâie fiecare câine care trecea pe alături.
Când aveam o agendă completă, care începea la 6 dimineața, ea îmi cerea să sparg ouă și foarte încet și cu grijă începea să le amestece cu mixerul.

Acest copil lipsit de griji a fost mereu pentru grăbita de mine un adevărat cadou. Dar atunci n-am înțeles. Când trăiești o viață nebună, viziunea ta asupra lumii devine foarte îngustă – tu vezi doar ceea ce urmează pe ordinea de zi. Și tot ceea ce era imposibil de bifat în program era o pierdere de timp .

Ori de câte ori copilul meu îmi cerea să mă abat de la program, am avut o scuză: „Nu avem timp pentru asta”. Prin urmare, cuvintele pe care i le-am spus de cele mai multe ori copilului meu iubit au fost: „Hai, mai repede”.
Începeam discuția astfel: „Vino repede, ne grăbim”. Și se termina cu expresia: „Vom pierde totul, dacă nu ne grăbim”.

Și începeam ziua următoare la fel: „Grăbește-te și mănâncă micul dejun. Grăbește-te și îmbracă-te”. Și încheiam ziua cu același cuvânt: „Perie-ți dinții, cât mai curând posibil. Urcă rapid în pat”.

Și, deși cuvintele „rapid” și „grăbește-te” nu afectau viteza copilului meu decât puțin sau în niciun fel, le spuneam oricum. Chiar mai mult decât cuvintele „te iubesc”.

Adevărul doare, dar adevărul vindecă… și mă ajută să devin o mamă cum aș vrea să fiu. Dar într-o zi totul s-a schimbat. Am luat-o pe fiica mea cea mare de la grădiniță, am venit acasă și am coborât din mașină. Acest lucru nu s-a petrecut atât de repede pe cât și-ar fi dorit fiica cea mai mare, și i-a spus surorii mai mici: „Cât ești de lentă!”. Și când copila și-a trecut brațele după gâtul meu și a oftat exasperată, m-am văzut pe mine în chipul ei – aceasta a fost o priveliște sfâșietoare.

Am pus presiune pe ea în mod constant, am împins și grăbit micul copil, care dorea doar să se bucure de viață. Mi s-au deschis în sfârșit ochii. Și dintr-o dată am văzut clar ce rău aduce existența mea grăbită copiilor mei. Deși vocea îmi tremura, m-am uitat în ochii copilului meu și i-am spus: „Îmi pare rău că te-am făcut tot timpul să te grăbești. Îmi place că nu te grăbești niciunde, și vreau să fiu ca tine”.

Ambele fiice s-au uitat la fel de surprinse la mine, și fața celei mici s-a luminat de bunătate și înțelegere. „Promit să fiu mai răbdătoare de acum înainte”, i-am spus și am îmbrățișat copilul meu creț, care strălucea de promisiunea neașteptată a mamei ei.

A fost destul de ușor să alung „grăbește-te” din vocabularul meu. Mult mai greu a fost să acumulez răbdare, să-l aștept pe copilul meu care nu se grăbea nicăieri. Pentru a ne ajuta reciproc, am început să-i ofer un pic mai mult timp pentru a se pregăti, atunci când trebuia să mergem undeva. Dar uneori, din cauza aceasta, întârziam. Atunci mi-am promis că voi întârzia doar acești câțiva ani, cât ea este încă mică.

Când ne plimbam sau mergeam la magazin, îi permiteam ei să dea ritmul. Și atunci când ea se oprea pentru a admira ceva, eu îmi alungam planurile din cap și pur și simplu o urmăream. Am fost martoră la expresiile de pe fața ei, pe care nu le-am mai văzut înainte. Am studiat adânciturile de pe mâinile ei și micile riduri în jurul ochilor atunci când zâmbea. Am văzut cum alți oameni răspundeau, atunci când ea se oprea ca să vorbească cu ei. Mă uitam cum ea studiază insecte interesante și florile frumoase. Ea era un cercetător, și eu am realizat că cei care contemplează în lumea noastră nebună sunt daruri rare și uimitoare. Fiica mea a fost un cadou pentru sufletul meu agitat.

Promisiunea să încetinesc a fost făcută în urmă cu aproape trei ani. Și de atunci a trebuit să depun mult efort pentru a trăi într-un ritm mai lent, să nu fiu distrasă de agitația de zi cu zi și să acord o atenție la ceea ce este cu adevărat important. Din fericire, cea mai mică dintre fiicele mele îmi amintește mereu despre asta. De fapt, într-o zi ea mi-a amintit-o încă o dată.

Într-o zi de vacanță am mers împreună, după o plimbare cu bicicleta, să cumpărăm înghețată. După ce am cumpărat-o, fiica mea s-a așezat la o masă în apropierea cortului, admirând cornul rece din mână. Dintr-o dată a rostit: „trebuie să mă grăbesc, mamă?”

Aproape am plâns. Probabil cicatricile din viața grăbită din trecut niciodată nu vor dispărea complet, m-am gândit cu tristețe.

Și, în timp ce copilul meu se uita la mine încercând să își dea seama dacă este nevoie să se grăbească, am realizat că acum pot să aleg. Aș fi putut sta și să mă gândesc cu tristețe cum de multe ori în viața mea am grăbit-o… sau aș putea sărbători faptul că astăzi urmăresc să fac lucrurile diferit. Am decis să trăiesc acea clipă.

„Nu este nevoie să te grăbești. Doar nu te grăbi” – i-am spus încet. Fața ei s-a luminat imediat iar umerii s-au relaxat. Și așa ne-am așezat una lângă alta, discutând despre ceea ce vorbesc când cântă la o chitară hawaiiană copiii de 6 ani. Au fost chiar și momente când am stat în tăcere, zâmbind una alteia și admirând împrejurimile și sunetele din jurul nostru.

Brusc, fiica mea mi-a întins o linguriță cu înghețată și mi-a spus cu mândrie: „Am păstrat ultima linguriță pentru tine, mamă”. Când am savurat înghețata răcoroasă, am realizat că numai ce am semnat un contract pe viață.
I-am dat copilului meu un pic de timp… și în schimb, mi-a dat ultima lingură din înghețata ei și mi-a reamintit că aroma devine mai dulce și dragostea devine mai profundă atunci când te oprești, fără să te grăbești prin viață.

Și acum, orice aș face…

… consumul fructelor cu gheață;
… alegerea florilor;
… punerea centurii de siguranță;
… ciocnirea ouălor;
… căutarea scoicilor pe plajă;
… admirarea buburuzelor;
… sau pur și simplu mersul pe jos…
… nu voi spune: „Nu avem timp pentru asta!”. Pentru că, în esență, aceasta înseamnă: „Noi nu avem timp să trăim”.

Să te oprești și să te bucuri de plăcerile simple ale vieții de zi cu zi – aceasta înseamnă să trăiești cu adevărat.

sursa

Iubeste-te exact asa cum esti, pentru ca meriti!

Chiar și fără straturi de machiaj, femeile trebuie să se simtă la fel de frumoase

În toată lumea există multe femei care fac tot posibilul pentru ca cei din jurul lor să le accepte, așa că recurg la diverse subterfugii pentru a fi mai frumoase și mai atrăgătoare.

Se machiază puternic, se înfometează, petrec ore întregi în sala de sport, iar fiecare kilogram în plus devine un motiv pentru a fi depresive, mai ales că cei din jur le privesc cu un ochi critic.

Colbie Caillat le îndeamnă pe femei să se iubească pe ele însele, mai presus de părerea celorlați. Să fie libere și naturale.

Piesa lui Colbie, numită „Try”(Încearcă) a devenit în câteva zile un videoclip de succes, cu câteva milioane de vizualizări, chiar datorităă mesajului puternic pe care îl transmite. 

Iată câteva dintre versurile piesei, iar femeile din videoclip demonstrează că sunt frumoase și în spatele straturilor de machiaj:

„Pune straturi de machiaj, colorează-ți unghiile, ondulează-ți părul, aleargă încă un kilometru… Rămâi slabă pentru ca ei să te placă… însă te plac ei?

Încearcă să fii sexy, nu fi timidă. Scapă de inhibiții, trebuie să faci multe pentru a fi plăcută… însa te plac ei?

Nu trebuie să încerci atât de greu, nu trebuie să nu fii tu, trebuie doar să te ridici. Nu trebuie să schimbi absolut nimic la tine.

Mergi la shopping la mall, cheltuiește tot de pe cardurile de credit. Nu trebuie să alegi, cumpără tot ce poți pentru ca ei să te placă… însă te plac ei, tu te placi așa?

„Așteaptă o secundă. De ce ar trebui să îți pese ce cred ei despre tine? Când ești singură, îți place de tine?

Dă-ți machiajul jos, lasă-ți părul liber, respiră adânc. Privește-te în oglindă. Nu-i așa că te placi? Deoarece mie îmi place de tine.” 

Sursa

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un simplu Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

ORICE FEMEIE ESTE O REGINA

ETERNUL FEMININ SI CALITATILE SALE

Gratia Divina se manifestata pe planeta noastra prin Eternul Feminin universal, energia feminina ultima. Cu alte cuvinte, sub aceasta forma, se manifesta plenar si sublim Suprema Shakti, aspectul feminin al Divinitatii, care asigura in lumea fizica materialitatea, cresterea, substanta, concretetea. La nivelul sufletului, acest aspect suprem si sublim al divinitatii actioneaza ca receptivitate elevata, creativitate infinita, iubire pura si neconditionata, coplesitoare, putere de vindecare a tuturor suferintelor, capacitate de regenerare si de continuitate a vietii, sexualitate rafinata, sustinere si hranire a tuturor formelor de existenta din Creatie. In absolut toate marile culturi spirituale autentice de pe aceasta planeta Maha Shakti este prezenta, divinizata, adorata, invocata si celebrata sub multiple – poate chiar infinite – intruchipari, corespunzatoare spatiilor geografice in care ea a fost perceputa: Mama Divina, Sfanta Fecioara, Zeita Suprema, Femeia Absoluta. Functia ei de baza, indiferent de modalitatile in care a fost reprezentata, perceputa si adorata, este aceea de a face legatura intre Divinitatea transcendenta si lumea materiala; tot ceea ce vine de la Dumnezeu Tatal in universul nostru vizibil, concret, palpabil, vine prin intermediul ei. 

Sursa: rodica-purniche.ro

Iubeste corpul in care traiesti! Este primul loc in care poti fi fericita -(prima parte)

Dragele mele, pentru ca mai multe dintre cele care ati participat la Workshopul “Femei fericite” pe 15 martie m-ati intrbat daca as putea sa va pun la dispozitie materialul prezentarii pe care am tinut-o acolo despre corpul femeii, voi impartasi aici pe blog, pentru voi toate, cateva fragmente:

Ti-ar placea sa stii ca te poti baza oricand, de cand te trezesti si pana te duci la culcare pe cineva …care te sustine in tot ce vrei sa faci…

…si nu te contrazice niciodata…

pe cineva care iti este fidel si loial 

toata viata…? 

Ti-ar placea sa afli ca pe deasupra acest prieten al tau este un vindecator, un medic foarte bun…expert in sanatate si  biochimist desavarsit…capabil sa vindece aproape orice daca il asculti cu atentie si il ajuti si doritor sa iti aduca mereu cat mai multa sanatate, bunastare, placere si bucurie? 

Daca DA,

esti o femeie  norocoasa..

Toate sutem!

Acest prieten desavarsit  este mereu cu tine si el este…

…chiar CORPUL TAU!

Gandeste-te putin! El stie sa se autoregleze, sa iti umple plamanii cu aer si sa iti puna inima in functiune fara ca tu sa trebuiasca sa te gandesti la asta, sa tina deoparte ce te agreseaza si iti face rau, adica toxinele, stie sa te incalzeasca ca sa nu iti fie frig, sa secrete hormoni de fericire si sa te poarte oriunde te cheama inima sau viata, ajutandu-te sa faci ceea ce vrei.

El nu ti se opune niciodata, decat daca chiar nu mai poate tot fiindca tu ai uitat cu desavarsire de el si l-ai suprasolicitat.

Chiar si atunci, el te atentioneaza doar spre binele tau si niciodata impotriva ta.

žNu ti-ai dori tocmai asta de la un prieten?

žDaca ne-am cunoaste cu adevarat corpul, am descoperi ca el este capabil de lucruri uimitoare. I-am fi cu siguranta recunoscatoare pentru ca face pentru noi imens de mult, zi de zi, din prima clipa a vietii si pana in ultima.

Pentru ca ne-a dat ochi sa vedem frumusetile lumii, pentru ca putem mirosi si gusta deliciile parfumate ale vietii, pentru ca putem atinge si simti atat de mult, pentru ca ne trezeste, in mod miraculos in fiecare dimineata si este alaturi de noi chiar si atunci cand noi uitam de el sau il negam. 

Caci, in mod paradoxal, tocmai pe acest prieten foarte bun, noi femeile mai ales, il nesocotim,  il marginalizam, il ascundem sau il folosim fara mila, il ignoram cu totul cateodata, traind “in cap”, deconectate de corp si lipim pe el tot felul de etichete de care ne este tot noua rusine – prea grasa, prea inalta, prea scunda,  cu parul prea cret..ba, prea intins, solduri prea pline sau prea “baietesti”, sani prea mari, prea lasati, prea mici, “parca nici nu se vad”, prea multe riduri de expresie, prea putine zambete care sa ne mai lumineze privirea…

Prea, prea prea …

Iar el ne urmeaza, mereu loial, luand forma gandurilor noastre, ca o oglinda fidela a ceea ce simtim si gandim, inregistrand in celulele noastre nimic altceva decat obiceiurile noastre de zi cu zi si incercand sa regleze cat mai bine procesele sale interne pentru a ne servi, pentru a ne ajuta sa traim viata.

Cu modestie, el foloseste cat de bine poate ceea ce ii dam, adica adeseori o hrana nu doar fizica, ci si subtila de o calitate mai mult sau mai putin buna, pe care i-o oferim in graba, cu gandul in alta parte, atunci cand nu il infometam de-a dreptul, prin diete care mai de care mai inversunate …

Si totusi…

Vestea buna este ca totusi corpul tau 
iti este si iti ramane aproape,

pregatit sa te sustina si este oricand doritor sa reinnoade cu tine 

o relatie plina de iubire. 

     Sunt Alina Dospinescu, Psiholog si Life Coach certificat in metoda Heart IQ. Scriu insa acest articol in primul rand in calitate de femeie care a trecut la randul ei printr-o intreaga poveste de viata cu trupul ei, poveste ce s-a transformat doar treptat si dupa destule incercari atat de natura emotionala, cat si fizice, intr-o poveste de iubire. De aceea, doresc sa fiu acum, prin ceea ce voi scrie pentru tine, o ambasadoare a trupului femeii ca sa te ajut sa te reimprietenesti cu trupul tau, privindu-l dintr-o noua perspectiva, plina de iubire, pentru a fi fericita cu tine insati. 

    Draga mea, aminteste-ti mereu ca este important sa iubesti corpul pe care il ai , caci numai asa poti crea apoi, prin iubire de sine, corpul pe care il doresti. Poti sa folosesti puterea feminina cu care este inzestrat trupul tau pentru a fi o femeie magnetica, astfel incat sa fii remarcata si admirata pentru prezenta ta plina de feminitate, forta interioara si farmec. Pentru aceasta, trebuie doar sa reinveti sa fii la randul tau prietena trupului in care traiesti, pentru a avea un corp sanatos si “hranit’ cu iubire, care te ajuta sa faci tot ceea ce doresti si este bun pentru tine.

~va urma~

Iti multumesc, Doamne!

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să devin conştientă de mine însămi şi de prezenţa Ta. Ştiu că, în mare măsură, eu mi-am ales Calea, dar Tu m-ai ajutat să merg pe ea şi îţi mulţumesc că ai avut grijă să nu mă rătăcesc!

Îţi mulţumesc pentru florile minunate pe care mi le-ai crescut în suflet, pentru că ele mi-au atras privirile şi, astfel, nu m-au mai speriat ciulinii împrăştiaţi în jur ce păreau gata să-mi năpădească potecile. Astfel, nu m-am descurajat şi, chiar dacă, uneori, m-am mai întristat, nu m-am schimbat. Chiar dacă mi-au mai zgâriat uneori tălpile, nu mi-au atins şi sufletul, înălţat fiindu-mi de parfumul dulce şi blând al înfloririlor Tale. Îţi mulţumesc că ai grijă de ele aşa cum ai grijă de mine.

Îţi mulţumesc pentru spaţiul liniştit şi cald din interiorul meu pe care m-ai învăţat să mi-l creez şi să mi-l menţin curat şi frumos. Astfel, m-am retras acolo şi nu mi-a fost prea greu când, uneori, cerul se înnegura, când ploaia îmi părea prea rece peste umeri, ori când crivăţul îşi îndeplinea şi el menirea, bătându-mi pe la ferestre.

Îţi mulţumesc pentru că m-ai ţinut de mână şi mi-ai mângâiat inima când drumul mi s-a părut mai anevoios, că mi-ai ridicat privirile spre înălţimi ca să pot vedea mai întâi lumina cerului şi a soarelui lumii şi abia apoi noaptea şi pământurile ei, care păreau pe alocuri aride. Astfel, am putut să merg înainte cu credinţa în frumuseţea jocului, în minunea reuşitei şi în extraordinara comoară din mine pe care, pas cu pas, o adunam sau o dăruiam pe drum, după cum sfaturile Tale mă îndrumau să fiu.

Îţi mulţumesc pentru oamenii frumoşi pe care mi i-ai trimis înainte, pentru că ei mi-au dăruit zâmbete şi încredere, mi-au trezit entuziasmul şi dragul de viaţă, mi-au inspirat visele şi curajul de a le împlini. Astfel, m-am îndepărtat de aceia care ar fi putut să mă deturneze, ori să-mi lege aripile de pietrele grele şi negre în interiorul cărora sălăşluiau.

Îţi mulţumesc că mi-ai pus în faţă oglinzi care mi-au arătat cum sunt şi care m-au ajutat să nu mă îndepărtez de aceea care îmi doream să devin. Îţi mulţumesc pentru frumuseţea lor interioară, pentru bunătatea şi generozitatea lor, pentru răbdarea şi înţelegerea lor faţă de tot ceea ce au primit din mine, pentru bucuria şi recunoştinţa lor faţă de tot ceea am însemnat pentru fiecare, pentru corectitudinea şi fermitatea răspunsurilor primite, precum şi pentru neaşteptatele daruri. Îţi mulţumesc pentru liniştea lor, în care m-am privit, pentru limpezimea lor, în care m-am recunoscut, pentru strălucirea lor, de care m-am dorit învăluită. 

Îţi mulţumesc şi pentru că mi-ai arătat, totodată, şi petele răzleţe, şi cioburile, căci m-au ajutat să înţeleg cât de atentă să fiu, câtă grijă să am, cât de dedicată să devin pentru a-mi păstra Lumina oglindită întreagă, curată şi strălucitoare. Astfel, n-am avut prea multe regrete şi nici prea multe remuşcări, nici prea mult de iertat şi nici prea mult de corectat, nu mi s-a părut nici prea greu de uitat şi nici prea mult de aşteptat.

Îţi mulţumesc că mi-ai deschis ferestrele şi uşile potrivite, că nu m-ai lăsat să bat prea mult pe la porţi închise, că mi-ai descuiat lacăte ferecate ce mi-ar fi blocat calea, că ai rupt zăgazuri şi ai desfiinţat barierele din trecătorile spre care mi-ai căzăuzit paşii, că mi-ai desfăcut aripile dincolo de colivii, că mi-ai deschis cerurile şi mi-ai arătat infinitul acela din care am plecat.

Îţi mulţumesc că mi-ai sădit în inimă dorul de Tine, dar şi pofta de viaţă, că mi-ai dăruit candoarea copilului, dar şi intuiţia adultului, că m-ai ajutat să mă accept şi să mă simt bine cu mine însămi, în solitudine sau în mijloc de mulţime, dar şi să-mi doresc desăvârşirea sufletului în trup omenesc, că m-ai trimis aici să învăţ să-mi amintesc că, în timp ce sunt Eva alături de Adam, mai presus de ea,  EU SUNT.

Şi îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să uit de IUBIRE!  Mi-ai sădit-o în suflet, mi-ai scris în inimă cuvintele ei, mi-ai pictat-o în cele mai frumoase culori, mi-ai deschis ochii să o văd şi inima să o primesc, m-ai învăţat că o merit, m-ai împins pe încurcatele Tale cărări, Doamne, pentru a fi îmbrăţişată în nemărginitele-i aripi. Din frumuseţea a toate câte sunt pe pământ nu aş fi văzut, poate, atât de mult dacă Tu nu ai fi reaprins în mine, mereu şi mereu, focul sacru al Iubirii, dacă nu m-ar fi mistuit dorul de ea şi dacă n-aş fi fost renăscută, de atâtea ori, în atâtea vieţi, din cenuşă, în toată splendoarea şi măreţia ei.

Dar cel mai mult îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mă adormi în fiecare seară în îmbrăţişarea lui şi pentru tot ceea ce împreună suntem, pentru tot ce nu pot cuprinde aici, în această pagină. Tu ştii ce-i în şi al sufletului meu. Mulţumesc!

Sursa: Oglinzile sufletului

Ce fel de suflet se ascunde dincolo de mastile femeilor?

Gene false. Pentru ochi ce nu mai ştiu privi dincolo de aparenţe. 

Lentile de contact. Pentru a ne ascunde lacrimi de dor. Dor de copilul pierdut din noi ce nu-şi mai gaseste locul într-o lume ce l-a pus de prea multe ori la colţ. Pe nedrept. 

Silicon. Pentru buze ce nu mai ştiu să se lase iubite pentru ce rostesc. Sau pentru ce tac. Sau, pur şi simplu pentru că sunt.
Silicon. Pentru sâni ce, din iubire, nu doresc decât să satisfacă în sfarşit poftele celor ce au trecut de prea multe ori grăbiţi cu picioarele peste inima noastră, în goana lor nebună după un geamăt scurt, fugar de satisfacţie. Prea scurt. Prea fugar. Silicon. Mult silicon. Poate că în sfârşit oamenii ăştia grabiţi şi indiferenţi ne vor vedea. Ne vor iubi. Vor asculta în sfârşit povestea sufletului nostru. Povestea aia pe care tot încercăm să o spunem de atâta timp, dar cine are răbdare să asculte povestea unui trup ce nu e desprins din revistă?
Silicon! Acum poate vor asculta…

Unghii false. Lungi. Impecabile. Pictate. Ce vând iluzii de mângâieri nemaivăzute.

Machiaj. Mult machiaj. Să ascunda bine, bine de tot, sub masca zilei sau a momentului, fragilităţi pe care nu ne permitem să le arătăm lumii. Defecte pe care nu îndrăznim să ni le asumăm. Timidităţi ce ne-ar strivi dacă ne-ar fi descoperite. 

Bronz. Şuviţe lungi de păr strecurate abil printre şuviţele noastre, ca în povestile cu zâne din copilărie. 

Ce bine că putem fi în sfârsit varianta noastră cea mai frumoasă… Ce bine că putem crea din noi o altă fiinţă… Ce bine că putem vedea în sfârsit în oglindă pe altcineva, frumos, mult mai frumos, decât cine suntem… 

Dar oare cine suntem? Şi ce mai înseamnă oare frumos? Şi oare ce era frumos ieri va fi frumos şi mâine? Şi oare ce e frumos într-un club, noaptea, va fi frumos şi peste ani de zile, când mâinile noastre vor legăna prunci şi le vor ţese viitorul din cuvinte, rugi şi exemplu? 

Şi oare de ce plângem atunci când, după ce ne-au căzut toate măştile, auzim paşi îndepărtându-se grăbiţi de noi… Dezamăgiţi. De iluzia pe care am vândut-o. Sau pe care am oferit-o gratuit. Sperând la iubirea şi preţuirea şi fericirea ce durează o veşnicie. Fără să ne gândim că nici o iluzie nu durează o veşnicie… şi că niciodată veşnicia nu a fost clădită pe vreo iluzie. Fără să ne gândim că avem o şansă la veşnicie de-abia atunci când, deşi ne-am dat toate măştile jos, auzim încă paşi ce se apropie de noi… cu şi mai multă iubire parcă… Fără să ne gândim că de-abia de atunci, de-abia de acolo poţi începe să construieşti cu adevărat…

Într-o lume în care uneori pare că Audrey Hepburn ar trece neobservată într-un club de noapte, în timp ce Barbara Streisand nu ar avea nici o şansă fără o operaţie estetică, pare a fi din ce în ce mai mult un act de curaj să nu te laşi dusă de valul înfrumuseţărilor artificiale, ci să rămâi tu. Aceeaşi când luminile se sting. Aceeaşi când toate măştile din jur cad. Sau poate mai frumoasă. Căci sufletul tău a învăţat între timp să umple cu lumină şi cu iubire tot ce părea imperfect. Poate că tocmai de-asta a lăsat Dumnezeu acea imperfecţiune acolo unde a lăsat-o… Dându-ne în schimb mai mult din ceea ce era menit să o acopere, să ne înfrumuseţeze… 

Dar ce păcat că într-o lume aşa grăbită nu ne oprim să ne uitam cu atenţie în noi, după darurile ce sunt întotdeauna ascunse în spatele micilor noastre imperfecţiuni… Ce păcat că atât de mulţi dintre noi aleg în grabă o mască oarecare, când fiecare şi-ar putea picta originalul în culori de zâmbet, farmec, cântec, vers, daruri şi suflet cum nu mai există un altul pe pământ… Nici în cer…Nu, nici în cer… Acolo unde chiar că toate măştile cad…

autoare: Alexandra Svet

https://ro-ro.facebook.com/alexandra.svet/posts/425894617519383

Femeia este rara

Femeia, acest mister ce creează Universul. O întîlnim peste tot: femeia-mamă, femeia-soră, femeia-iubită, femeia-soţie, femeia-amantă, dar şi femeia-om politic, femeia-director, femeia-om de afaceri…Oare unde se regăseşte femeia contemporană care se plînge din ce în ce mai des de nefericire, de neîmplinire?

 

Să fie de vină noul tip de femeie, femeia-bărbat? Privind în jur vedem o nouă femeie, cu un comportament confecţionat, cu o atitudine masculină, dornică să fie cît mai egală cu bărbatul în ierarhia socială.

 

Unde este însă Femeia? Cea care inspiră poeţii şi pictorii cu misterul ei… Femeia fascinatoare, iniţiatoare, cea plină de erotism rafinat, femeia-copil, femeia-spirituală.

 

Femeia a uitat şi a abandonat adevărata sa putere feminină: seducţia. Orice femeie are puterea să aibă orice relaţie doreşte, un cuplu armonios unde fericirea şi iubirea să înflorească.

 

Femeia este un alchimist al Universului, are piatra filosofală… tot ce trebuie să facă este să-şi trezească sufletul şi să folosească acea putere ascunsă. Forţa feminină, acea energie colosală, misteri-oasă, o însoţeşte oriunde s-ar duce şi orice ar face. Are puterea de a încînta, de a seduce. Fiecare femeie s-a născut cu propriul mister, cu înfăţişarea şi magnetismul personal şi de aceea o femeie nu trebuie să înceteze, în nici o împrejurare, să fie Femeie.

 

Capacitatea de seducţie a femeii se naşte din privirea sa profundă, infinită, ceva în care te poţi pierde cu uşurinţă, în care îţi poţi pierde propria identitate, pentru a renaşte.

„Femeia este rară, Ea îngenunchează marile personalităţi masculine, Ea răstoarnă tronurile, Ea opreşte anii. Pielea sa este de marmură, iar cînd apare Una, Ea pune în impas întreaga lume…

Unde se duc fluviile, zăpezile, păsările singuratice? Toate se scufundă în Femeie… Dar Ea este rară… Va trebui să fugim cînd o întîlnim, deoarece cînd iubeşte este implacabilă… Dar Ea este rară. Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei.

Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru. Cînd Ea se dăruieşte Lui, într-un moment sacru, îi deschide prin calda obscuritate a pîntecelui ei poarta către o altă lume. Ea este izvorul virtuţilor: dorinţa pe care Ea o inspiră consumă excitarea. Scufundarea în Ea redă castitatea. Ea este sterilă pentru că Ea opreşte roata timpului. Ea readuce bărbatul în copilăria lui. Ea este cea care îl restituie muncii, îndatoririlor sale. Femeia adevărată este cea care face din bărbat mai mult decît este. Ea este suficientă pentru ca el să existe în plenitudine.

Bărbatul trebuie să treacă prin ea pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată, şi chiar dacă el a ales alte asceze, o va întîlni din nou sub forme simbolice.Descoperirea Femeii Adevărate este o graţie. Unirea cu Ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu… Acele întîlniri stranii! Ea apare brusc în trupul falselor femele, iar bărbatul favorizat care o vede începe să tremure de dorinţă şi de teamă. Apoi totul se va transforma, iar el va înceta să se mai joace cu el însuşi” (Louis Pauwels – Conferinţă imaginară: „Femeia este rară”)

 

Cert este că bărbatul trebuie să treacă prin Femeie pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată. Femeia, orice femeie, este adevărata iniţiatoare a bărbatului, calea sa către Sine.

 

Femeia trebuie însă să se desăvîrşească, deoarece prin desăvîrşirea sa, va produce desăvîrşirea acestei lumi. Prin transformarea ei conştientă se va produce transformarea inconştientă a acestei lumi. Adevărata natură a femeii este Iubirea, lege fundamentală a Universului. Ea se poate regăsi astfel, iubind necondiţionat, dăruind lumină şi pe sine. Femeia naşte universuri cînd se lasă purtată de energia ce i-a fost dăruită.

    Ce muzică poate încînta mai mult urechea unui bărbat decît muzica unei femei ce face dragoste, ce dans poate fi mai minunat decît trupul unei femei ce se unduieşte pe ritmurile pasiunii?… Femeia poate face o artă din amor… o artă a vieţii eterne.

Femeie!!! Fii femeie!!! Iubeşte, dăruieşte, ascultă, iartă, creează, joacă-te… fă dragoste!!!

   Sursa: Ingerasul Iubirii

Autoare: Elena Musat

Noaptea de Sanzaiene si magia iubirii

 

Noaptea de Sânziene  este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (24 iunie) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.

Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.  

Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele. 

 

 

Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului. 

 

Iată câteva obiceiuri străvechi care au efecte pozitive şi în vremuri moderne:

Tradiţia spune că această noapte este una fermecată, deoarece se deschid porţile către tărâmul celălalt. Sânzienele aduc rod pământurilor, noroc, sănătate şi copii frumoşi femeilor căsătorite, alinare şi tămăduire celor bolnavi sau suferinzi.

Îţi poţi visa ursitul

Cu o zi înainte de Sânziene, după ce apune soarele, culege câteva flori de sânziene, pe care le pui sub pernă în noaptea cu pricina. Dacă în vis ţi se arată un bărbat faţă de care simţi o atracţie, înseamnă că acela îţi va fi ursitul, fiindcă, în aceste clipe magice, visele conţin frânturi din realitate. Dimineaţa, unge-ţi corpul cu roua culeasă în zori (numită şi apa de stele), deoarece se spune că sporeşte puterea de seducţie şi aduce noroc în dragoste.
În zonele urbane, s-a perpetuat un alt ritual de aflare a ursitului. Dacă vrei să afli numele celui cu care te vei mărita, umple un vas cu apă şi aprinde o lumânare roşie. Apoi, toarnă în vas 23 de picături de ceară de la lumânarea aprinsă şi aşteaptă să se strângă pe margine. Prima literă care se formează este iniţiala celui care urmează să-ţi fie alături o viaţă întreagă.

Ma voi căsători?
Cunoscută şi sub numele de Sărbătoarea Iubirii, ziua de Sânziene îţi spune dacă te vei căsători sau nu în viitorul apropriat. În cazul în care vezi flori de sânziene încărcate de rouă, înseamnă că îţi
este hărăzit ca anul acesta să-ţi uneşti destinele cu partenerul tău. Totodată, florile pot fi împletite în cunune în formă de cerc pentru a le arunca în ajunul Sânzienelor către acoperişul casei. Dacă a doua zi coroniţa nu a căzut de pe casă, înseamnă că persoana care a aruncat-o se va căsători curând.

Scăldatul ritualic aduce dragostea vesnica

Tradiţia mai spune că atunci când doi tineri se iubesc şi vor să nu se mai despartă în veci, trebuie să facă baie-n mare, în noaptea de Sânziene, şi dragostea lor va fi veşnică.  De asemenea, scăldatul ritualic are rolul de a purifica persoana respectivă şi de a „spăla“ necazurile din acel an. Mulţi cred că scăldatul în apă atrage după sine bunăvoinţa Sfântului Ioan Botezătorul, acesta ajutându-te să-ţi îndeplineşti dorinţele.

Secretul îndeplinirii dorințelor

Ai nevoie de o lumânare roz şi de o sticlă neîncepută cu ulei de măsline extravirgin. Aşază-te la masă, pune lumânarea în suportul ei şi concentrează-te asupra a ceea ce-ţi doreşti. Unge lumânarea cu puţin ulei de măsline, de la jumătate spre vârf şi apoi de la jumătate spre bază, în timp ce te gândeşti că o încarci de sentimente şi emoţii pozitive.  Cu un obiect ascuţit încrustează în ceara lumânării dorinţa ta- spre exemplu  „Să am o relaţie armonioasă“ etc. Aprinde lumânarea şi gândeşte-te profund la ceea ce-ţi doreşti până când a ars în întregime.

Sursa: http://www.clickpentrufemei.ro/

Frumusetea= eliminarea surplusului

 

Frumuseţea este eliminarea surplusului, spunea Michelangelo.

Eşti frumoasă când tot ce nu este al tău este dat la o parte, rămânând, ca o mica perlă strălucitoare într-o scoică, esenţa ta: iubire.

Eşti frumoasă când îţi dizolvi frica, tristeţea, furia, din tine izvorând bucuria şi încrederea.

Eşti frumoasă când spargi toate zidurile şi răzbaţi cu pasiune pe tărâmul creaţiei.

Eşti frumoasă când cobori din tabloul cu Crăiasa Zăpezii pentru a trăi povestea Femeii Uluitoare, Inteligente şi Fierbinţi.

Eşti frumoasă atunci când renunţi la control şi-i permiţi inimii tale complet dăruite să se deschidă ca un ocean, pasională şi profundă.

Eşti frumoasă atunci când nu mai simţi nevoia să fii iubită, pentru că în fiecare secundă, fiecare celulă a corpului tău se împărtăşeşte din prea-plinul iubirii. Atunci când singura ta raţiune de a iubi este aceea de a oferi fără a dori sa primesti nimic în schimb.

Eşti frumoasă atunci când nu iubeşti ca o cerşetoare, ci iubeşti ca o împărăteasă.

Eşti frumoasa!!!

Sursa: OpenHeart 

**********

Evolutia frumusetii

  

Si un videoclip care sa ne dea de gandit, sa ne faca sa ne punem intrebarea daca idee noastra de frumusete isi are radacinile in interior sau este bazata pe modele exterioare, fara substanta, fara respect fata de naturalete si adesea, dupa cum veti vedea, complet false.

**********
 Anima 

EXISTA O ANUMITA FRUMUSETE INTERIOARA IN FEMEIA CARE ARE INCREDERE IN EA INSASI, CARE STIE CA ESTE CAPABILA SA IMPLINEASCA TOT CEEA CE ISI PROPUNE.

EXISTA O ANUMITA FRUMUSETE UNICA IN FORTA SI DETERMINAREA UNEI FEMEI CARE ISI URMEAZA PROPRIA CALE, CARE NU SE SPERIE DE OBSTACOLELE CE APAR DE-A LUNGUL DRUMULUI EI.

EXISTA O ANUMITA FRUMUSETE IN FEMEIA A CAREI INCREDERE IN SINE VINE DIN EXPERIENTELE EI DE VIATA, PENTRU CA EA STIE CA POATE SA CADA, DAR SE VA RIDICA CU GRATIE SI VA MEARGE INTOTDEAUNA MAI DEPARTE