MIC GHID DE INTEGRARE ÎNȚELEAPTĂ A EMOȚIILOR SI STĂRILOR “NEPLĂCUTE “

Trăim multe emoții intr-o zi, însă le REPRIMAM sau le judecăm și le rastalmacim, fără să știm că ele ne pot ghida.

Trăim multe emoții intr-o zi, intr-o săptămână, intr-o luna. Majoritatea emoțiilor însă le REPRIMAM sau le judecăm și le rastalmacim.

Ceva se petrece, iar o emoție specifică de răspuns se naște atunci. Speriate, începem să despicăm firul în patru, să întoarcem pe toate părțile ceea ce s-a “întâmplat”, urmărind tocmai să nu mai simțim, să nu mai trăim acel răspuns lăuntric puternic și spontan, căci nu este confortabil să simțim intens și să permitem cu încredere să fim cuprinse până la capăt de emoțiile noastre.

Ceea ce respingem ne controleaza și nu ne lasă să trăim; blochează energia si fluxul firesc al vietii. Ne face să trăim obsesiv același film, din nou și din nou și uneori să nu mai întrezărim un final fericit sau o rază de speranță.

De ce preferăm să ne consumăm și să credem mintea care ne minte, căzând pradă ingrijorarilor distrugătoare?

Vrem să deținem controlul nu asupra noastră, ci asupra celorlalți și de aceea ni se pare că trebuie să asociem gânduri din ce in ce mai alambicate și ramificate fiecărei stări; să deslușim sensul evenimentrlor sau al vorbelor celorlalți și nu sensul trăirilor noastre. Cel mai adesea, acele gânduri trezesc in noi vinovăție sau agresivitate, teamă sau rușine, sentimentul că nu suntem așa cum ar trebui sau ca nu am făcut ceva bine.

Fiecare emoție poartă însă un mesaj important și ar putea fi pentru noi un ghid interior de nadejde, dacă ne-am oferi timpul să SIMȚIM, SĂ APROFUNDAM SI SĂ ÎNȚELEGEM.

Suntem mult mai bune decât ne spun gândurile noastre, nimic din ceea ce simțim nu este prea mult, greșit ori întâmplător. Avem dreptate! Emoțiile nu mint! Gandurile, interpretarile, da.

Iată un mic ghid care să ne ajute să traducem ceea ce simțim și să ne înțelegem mai bine.

Pentru a descoperi ceea ce simțim cu adevărat intr-un anumit moment (mai ales tulburător), avem nevoie să ne oprim din a interpreta si “rontai” mental ceea ce se petrece.

Avem nevoie să ne oferim momente de respiro in care sa ne scufundam FĂRĂ GÂNDURI in energia emoției care ne traversează, fără să respingem nimic; îmbrățișînd în sfera conștiinței toate trăirile noastre, cu blândețe, acceptare și iubire necondiționată.

Tu, la fel de mult ca oricine altcineva, meriți toată atenția, înțelegerea și compasiunea de care ești capabilă.”

Avem nevoie sa integrăm prin acceptare, iubire și blândețe emotiile noastre și să le folosim apoi ca pe un ghid spre ADEVARUL LĂUNTRIC.

💎 CE NE INDICĂ FIECARE EMOȚIE “NEPLĂCUTĂ”? :

  1. MÂNIA, SUPĂRAREA= Îți arată că ai încercat, că nu ai fost indiferentă și apatică, că nu ai renunțat înainte de a face tot posibilul, tot ce ține de tine, că ție încă îți pasă.
    Felicită-te pentru calitatea implicării tale, pentru că ești capabilă să pui suflet, pentru că ai făcut ce ține de tine. Ești dispusă să îți faci treaba, partea ta, deci poți fi mulțumită de tine. Restul nu depinde de tine, pur și simplu.
    Dacă ceva nu a fost să fie, nu este vina ta. Acceptă și mergi mai departe împăcată.
  2. AMĂRĂCIUNEA, EXASPERAREA, DISPERAREA = Îți arată ce anume ai nevoie să VINDECI, unde întretii credințe limitative și judecați eronate, chiar prejudecăți privitoare la ceilalți și/sau față de tine însăti.
    Vindecă tiparele mentale care te dor și te limitează, elibereaza-te de ceea ce nu îți face bine.
  3. RESENTIMENTELE= Îți arată că în ceea ce privește acea problemă/persoană încă trăiești în trecut și tocmai de aceea tu nu permiți prezentului să existe. Lasă lucrurile să fie așa cum sunt, permite fluxului vieții tale să meargă mai departe.
    Deblocheaza-te, nu rămâne paralizată, în viață nimic nu este și nu rămâne bătut în cuie. Viața înseamnă schimbare, transformare continuă.
    Învață să te adaptezi și să mergi înainte. Ai incredere în sine, în energia vieții și în viitor. Dumnezeu veghează asupra ta. Cere ajutor și mergi mai departe pe drumul tău unic.
  4. DISCOMFORTUL= Îți arată că este necesar să acorzi atenție neîntârziat la ceea ce se petrece în viața ta în momentul prezent, deoarece ți se oferă oportunitatea de a face o transformare benefică, de a schimba ceva în bine.
    Fă ceva diferit de felul în care acționezi în mod obișnuit, ieși din tipare, adoptă un nou punct de vedere, mai cuprinzător și mai potrivit situației actuale.

5. VINOVĂȚIA= Îți arată că încă îți trăiești viața conformandu-te așteptărilor celorlalți, că îi lași pe alții să decidă ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci.
Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta.
Cere ghidare divină sufletului tău pentru deciziile tale. Asculta-ți inima. Crede în vocea intuiției și învață să o urmezi cu incredere.

6. RUȘINEA= Îți arată că încă internalizezi credințele altora privitor la cine ești tu, că ai nevoie să te reconectezi la sine.
Descoperă autenticitatea și respect-o.
Ia-ti timp să meditezi și să te simți pe tine însăti, timp să îți asculți sufletul.
Crede inimii tale și nu te conforma. Câtă vreme ceea ce faci nu încalcă legile iubirii și ale armoniei universale, crede inimii tale și urmeaz-o fără rușine. Fii dezinhibată. Fii simplu, TU.

  1. ANXIETATEA, FRICA, TEAMA= Îți arată că trebuie să te trezești, să fii atentă.
    Fii atentă aici și acum, fii cu totul prezentă in acest moment.
    Trăiește fără a te pierde din nou și din nou în trăirea obsesivă a trecutului sau in prospectarea pesimistă a viitorului. ACEST MOMENT MERITĂ TOATĂ ATENȚIA TA. Acest moment se numeste Viață, nu o lăsa să treacă pe lângă tine!
    Apariția fricii arată că ești încă blocată în trecut și că tocmai de aceea trăiești cu teama de viitor.
    Trezeste-te. Folosește ceea ce ai aici, acum. Nu lăsa timpul să zboare fără ca tu să îți construiești chiar acum si aici un viitor mai bun, cu “mainile tale”.
    Fii atentă. Savurează clipa, fă tot ceea ce poți face bun acum, viitorul se clădește în prezent, pas cu pas.
    Fii totală, prezentă, activă și RELAXEAZA-TE.
    Pur și siplu TRĂIEȘTE. Acțiunea eficientă, armonios integrată în momentul prezent îți va aduce increderea, relaxarea și siguranța de care ai atât de multă nevoie. Nu le aștepta din afară. Tu ești creatoarea, regina propriei vieți, iar Dumnezeu este de partea ta.
  2. TRISTEȚEA= Îți arată profunzimea sufletească de care ești capabilă. Îți arată că poți mai mult decât cei din jurul tău uneori și mai ales că ești capabilă de mai mult decât ai crezut până acum. Mesajul tristeții este de a îți arăta capacitatea ta profundă de a simți, de a empatiza, de a îi simți pe ceilalți, de a avea grijă de ei, de a îți păsa, profunzimea sentimentelor de care ești capabilă. Îți arată iubirea ta de oameni și de viață.
    Iubeste-te, iubește capacitatea ta de iubi și nu ti-o reprima, chiar dacă uneori energia trebuie reorientata acolo unde este primită, îmbogățită, necesară. Iubeste-ți capacitatea de a simți, ea te face să fii cu adevărat vie.
    Creează ceva bun, frumos, adânc, plin de sens, de înțelepciune din adâncurile ființei tale, reorientand și folosind astfel plusul de energie pe care îl detii și pe care îl resimți acum, eronat, ca tristețe. Dă o direcție acestei energii.
    Inima ta îți dă semne că tu poți crea ceva frumos, trainic, deosebit, important. Inima ta îți dă semne că poți iubi profund. Cauta-ți locul potrivit, printre oameni potriviți tie, după chipul si asemanarea sufletului tău frumos.
    Poate că poți mai mult decât ceilalți. Bucura-te și folosește creativ energia ta, cu iubire și compasiune.

Alina Dospinescu
Psiholog
Life Coach de feminitate
artafeminitatii.com

#încredereinsine #inspirații #vindecareemotionala

EXERCITII DE FEMINITATE – Încrederea în sine se naşte atunci când te asculţi

Din ascultarea inimii se naşte încrederea în sine

Una din melodiile mele preferate este „Listen”, interpretată de Beyonce. O ştiţi?  Aş putea-o numi un  manifest al  identităţii – vocea unei femei se înalţă, afirmându-şi unicitatea, găsind forţa de a se desprinde de aşteptările celor din jur (oricât de dragi), pentru a se găsi pe sine şi a se manifesta  urmând vocea lăuntrică, glasul propriei inimi.

Cred că fiecare inimă e unică. Şi cred că fiecare inimă vorbeşte. În taină, inima ne îndeamnă spre ceea ce este bun pentru noi; ne povesteşte despre ceea ne dorim cu adevărat şi ne dă ghes, tresărind, ori de câte ori în viaţa noastră se ivesc ocazii de a ne împlini visele, dorurile, aspiraţiile, dorinţele cele din inimă, ce fac să ne crească inima de bucurie.

Ei bine, din această ascultare a inimii, din această afirmare de sine şi manifestare a ceea ce suntem, în mod unic şi irepetabil fiecare, se naşte ÎNCREDEREA ÎN SINE. Pentru că încrederea în sine e acea certitudine că tu eşti tu şi e bine că exişti.

Încrederea în sine este un dar pe care ţi-l faci ţie însăţi ori de câte ori apleci urechea ca să auzi şi tălmăceşti susurul inimii tale; un dar care te face să zâmbeşti, să îţi faci vocea auzită în înaltul cerului, să dansezi liberă pe scena vieţii, să fi – simplu – TU însăţi.



EXERCITIU DE FEMINITATE – Descopera-ti lumea interioara

Uneori este timpul să ne retragem în inimă, pentru a ne privi pe noi însene, pentru a ne asculta şi a ne cunoaşte. Un timp pentru a cerne şi a discerne. O rupere din lanţul obişnuinţelor, o desprindere de ceea ce e cunoscut. Solitudine şi oglindire în ape limpezi.

Îţi propun să îţi alegi o zi din această săptămână, pe care să o petreci în solitudine. Tu cu tine, ascultându-ţi vocea interioară, clarificându-ţi gândurile, detaşându-te de trecut, ascultând muzica preferată, făcând liste cu ceea ce îţi doreşti să realizezi, visând şi vizualizând, meditând şi mai ales întrebându-te:”Cine sunt eu?”

Această interogare lăuntrică, în solitudine, meditaţia asupra vocii interioare, este esenţială vieţii unei femei. Căci, fără descoperirea de sine, cum ar putea exista încrederea în tine însăţi? 


cu drag,
Alina Dospinescu

7 METODE PRIN CARE POTI INVATA SA FII FERICITA

Azi vreau sa iti scriu cele 6 metode prin care oamenii invata sa fie fericiti. Fara aceste metode fericirea ta o sa fie dependenta de lucrurile din jur, de vreme, de alti oameni, de succesul personal. Toate aceste dependente sunt gresite. E un cerc vicios. Daca esti un om fericit, poti mult mai usor sa ai succes. Dar si daca ai succes poti sa fiifericit.Dar succesul (atingerea obiectivelor) este undeva in exteriorul tau, iar fericirea este in interior.
Asa ca logic este sa incepi prin a fi fericit, iar apoi urmeaza si atingerea obiectivelor, succesul tau in viata.
Oricum, nici un obiectiv nu merita sa fie atins, daca nu esti fericit.
Ai vazut si tu oameni care isi pun in minte sa atinga cate un obiectiv major, iar cand au ajuns acolo nu stiu ce sa faca? Vor sa o ia de la capat sau isi pun alt obiectiv, pentru ca odata atins, nici un obiectiv nu pare sa ii satisfaca. Asta doar din cauza ca se iluzioneaza ca fericirea lor consta in atingerea obiectivelor.Pacat ca e gresit sa gandeasca asa. Fericirea este starea noastra naturala, dar am uitat sa mai fim naturali, suntem doar masti puse pe Eu-l nostru, nu mai stim deloc cine suntem. De fiecare data vrem sa fim altcineva decat suntem in realitate.
Asta pentru ca de prea multe ori ne-a fost spus ca am gresit, de prea multe ori ne-a fost reprosat “tu de ce nu esti ca acela?”  sau am fost criticati pana cand am ajuns la concluzia ca Eu-l meu nu este bun, nu este destept, nu este corect, asa ca am pus masti ca sa nu mai stie nimeni cine suntem. Iar o data cu prima masca pusa sa ascunda Eu-l tau, ti-ai pierdut si inocenta, ai pierdut si capacitatea ta de a fi fericit.
Iar acum NLP Mania vine si incearca sa te invete sa dai jos mastile. Nu pot sa fiu autentic in locul tau, nu pot sa am curajul de a spune ce gandesc in locul tau. Pot doar sa iti zic ca functioneaza. Ca nu doar tu esti asa, ca si eu am fost, ca si altii au fost si sunt cu masti pe fata. Nu pentru ca ne plac mastile, ci pentru ca am fost manipulati, criticati pana cand ne-am pus masti. Iar acum e timpul sa le dam jos, una cate una, ca sa putem sa fim iar fericiti, autentici.
happiness_0Nivelul de fericire – nivelul tau de evolutie
In functie de educatia ta, de modul in care ti-a fost programata mintea in copilarie si de modul in care iti programezi tu mintea in prezent prin gandurile tale, ai un anume nivel de fericire pe care poti sa il simti. Ca sa iti dau un exemplu, in functie de gradul de antrenament al muschilor tai, poti ridica doar un anumit numar de kilograme. Tine de puterea ta, daca ti-ai obisnuit muschii sa ridice doar 3 kilograme, atunci nu vei putea mai mult nici daca vrei. Dar un alt om poate a ridicat zilnic cate 30 de kilograme, asa ca nivelul de antrenament al muschilor e mai ridicat.
Cu fericirea e la fel. Poti sa simti doar cantitatea de fericire pentru care te-ai antrenat. In cazul acesta antrenamentul consta in programarile mentale anterioare. Exista studii care arata ca daca un om castiga la loto o suma uriasa de bani este super fericit timp de maxim 1 an de zile, apoi nivelul de fericire scade pana la nivelul de fericire anterior evenimentului. Cu alte cuvinte, chiar daca castigi ceva, daca iti atingi un obiectiv, dar tu nu esti capabil sa simti decat un anume grad de fericire, tot acolo te vei intoarce.
E valabil si in situatii negative. Imagineaza-ti cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Daca ai un accident si ramai cu un handicap. Timp de un an esti nefericit, apoi nivelul de fericire devine exact acelasi pe care l-ai avut inainte de accident. Daca erai inainte un om trist si nefericit, ramai la fel. Daca inainte erai un om vesel si fericit, dupa o perioada de timp te vei adapta la noua viata iar fericirea ta o sa fie exact aceeasi.
Creierul nostru are o uriasa capacitate de adaptare, asa ca orice situatie de viata iti apare, de fapt nu situatia aceea de viata iti influenteaza fericirea ci educatia si auto-educatia ta. Esti singur responsabil de propria ta programare mentala. Nu poti sa dai vina pe faptul ca in copilarie te-ai lasat programat mental de ceilalti, pentru ca acum tu singur poti decide ce sa iti bagi in minte: ganduri distructive sau ganduri constructive.
 26-child-happiness-260712Care este stilul de gandire potrivit pentru a programa fericirea
Cu alte cuvinte, ce fac oamenii care au un nivel de fericire mai mare decat ceilalti? Pentru ca sunt oameni care nu au mai multi bani decat ceilalti, nu sunt neaparat mai sanatosi decat ceilalti, nu sunt nici macar mai frumosi sau mai destepti decat ceilati. Si totusi pot sa fie fericiti. Ce programe mentale ruleaza in mintea lor de au aceasta capacitate extraordinara de a simti un nivel mai inalt de fericire? Iti dau mai jos o lista cu cateva din programele (obiceiurile) mentale pe care le poti antrena la tine pentru a iti creste nivelul de fericire.
 1) Admiratia
Oamenii fericiti au schimbat invidia in admiratie. Am observat ca oamenii nefericiti sunt mai tot timpul cu ochii pe altii, se compara cu alti oameni si isi doresc sa ajunga ca aceea la care se uita ei. Problema ca acei oameni se uita cu invidie si nu cu admiratie. Diferenta dintre invidie si admiratie este ca atunci cand simti invidie simti si tristetea ca tu nu esti la fel. Iar cand simti admiratie simti bucuria ca ai sansa sa cunosti un asemenea om de la care poti sa inveti ceva. Programul mental al admiratiei trebuie zilnic antrenat. Orice om vezi, trebuie sa gasesti ceva sa admiri la el.
Exercitiu pentru tine:
  • gaseste azi 3 persoane pe care anterior nu le observai (nu le luai in seama) si gaseste ceva de admirat la acele persoane. Daca vezi un gunoier pe strada, admira la acela faptul ca e in stare sa faca un lucru pe care tu nu esti in stare sa il faci pentru ca ti-ar fi rusine. Daca vezi un politist, admira la el faptul ca poate sa stea in picioare atatea ore si sa dirijeze circulatia.  Scopul exercitiului este sa nu iti lasi mintea sa se focalizeze pe aspectele negative ale persoanel. O sa vezi ca la inceput mintea o sa zica ” ce sa admir la gunoier, probabil ca nu il duce mintea sa faca mai mult de atat, iar la politist probabil ca se gandeste chiar acum la ce spaga sa ceara de la cei pe care ii dirijeaza.”  Dincolo de aceste ganduri care nu te ajuta, cauta sa antrenezi capacitatea mintii tale de a te concentra pe admiratie.
set_free_my_soul_by_michellis13-d5km5hd2) Recunostinta
Atunci cand incepi sa spui “sunt recunoscator pentru ce am acum, pentru ce sunt acum” deja in interiorul tau apar alte emotii. Poti sa oscilezi intre a fi recunoascator si a considera ca asa trebuiau sa stea lucrurile, ca era natural sa ai minimul pe care il ai acum, ca era logic ca acum trebuia sa existi si sa citesti aceste lucruri. Dar gandeste-te cate sanse erau in acest univers infinit ca tu sa te nasti, ca tu sa treci prin ce ai trecut, ca tu sa afli aceste informatii. Ai putea sa fii recunoscator pentru ca azi ai ce manca, sunt peste 1 milion de oameni pe lume care azi nu o sa aiba nimic de mancare. Ai putea sa fii recunoscator ca traiesti pentru ca sunt sute de mii de oameni care azi mor, din diferite cauze. Ai putea sa fii recunoscator pentru faptul ca citesti, pentru ca sunt milioane de oameni care nu au avut nici macar sansa sa mearga la scoala si sa poata invata macar atat.
Daca insa alegi sa spui ca nu ai motive de a fi recunoscator, atunci alegi sa faci parte din categoria celor care nu sunt inca decisi sa faca ceva ei insisi pentru a fi fericiti. Aici tu decizi. Vrei sa fac eu sau altii din viata ta lucruri ca tu sa fii fericit, sau vrei sa te faci tu singur fericit, sa iti antrenezi tu un mod de gandire fericit, ca sa poti apoi sa ii faci si pe altii fericiti. Nu poti decat sa fii model pentru altii, nu poti sa traiesti in locul lor, asa cum eu nu pot decat sa iti scriu aceste randuri, dar nu pot eu sa imi schimb gandirea in locul tau.
Uite 2 exercitii de facut pentru recunostiinta:
Exercitiul 1:
  • Azi cand mergi in oras si vezi un cersetor, ofera-i ceva. Orice ai la indemana, nu e necesar sa fie un ban, poate sa fie o bomboana, un corn, orice. Iar in gandul tau spune “multumesc” si fii recunoscator parintilor tai, profesorilor tai, tie insuti pentru ca ai vointa si cunoastere, pentru ca tu esti cel care poti sa oferi chiar si putin.
Exercitiul 2:
  • Cauta in memoria ta persoanele carora le poti fi recunoscatoare si spune-le din cand in cand “multumesc”, in gandul tau si spune-ti in gand si motivul pentru care le esti recunoscator.
multumesc-300x175 3) Multumirea
Un alt mod de gandire al oamenilor fericiti este practica constanta a starii de multumire sufleteasca. Acesti oameni se multumesc cu putin, dar fac mult. Mi-am dat seama de modul lor frumos de gandire. In momentul in care un om e fericit nu mai simte nevoia de a avea multelucruri in jurul sau. Daca esti deja fericit, pentru ce sa iti mai trebuiasca si altceva? Dar daca esti trist, atunci mintea ta cauta sa ai cat mai mult, sa te inconjori de tot felul de lucruri care crezi tu ca te vor face fericit.
Oamenii fericiti sunt simpli, ei fac ce le place, traiesc un mod de viata simplu, fara sa se inconjoare de multe obiecte si lucruri.Doar cand nu esti fericit, iti cauti fericirea in jurul tau, in obiecte si oameni. Cand esti deja fericit, iti vine natural sa oferi acele obiecte. Tu ai deja totul, nu iti mai trebuie nimic. Asa ca recomandearea mea este sa cultivi un mod de gandire in care sa te multumesti cu putin, dar sa nu te lenevesti sa nu stai fara sa faci nimic. Stiu oameni fericiti, care traiesc simplu, dar care sunt fericiti tocmai pentru ca fac ce le place sa faca de dimineata pana seara. Privind din exterior, ceea ce fac acesti oameni pare sa fie munca… dar e doar placere si distractie pentru acestia.
Cand iti place ceea ce faci, nu vei munci nici macar o zi in viata ta.  
 Exercitiu:
– Cauta in camera ta un obiect de care nu ai nevoie cu adevarat. Poate e o amintire de la cineva sau de undeva. Sau poate nu mai reprezinta nimic pentru tine, dar il pastrezi acolo ca sa ocupe loc, sau poate il pastrezi ca “in viitor poate o sa ai nevoie de el”. Daca in prezent nu ai nevoie de el, atunci fa-l cadou cuiva care are nevoie in prezent de el. Daca nimeni nu are nevoie de el, daca nici tu nu l-ai folosit in ultimii 2 ani, atunci arunca-l, pentru ca nu il vei folosi nici macar peste 2-3 ani. Cand faci curatenie in jurul tau, de fapt se face curatenie si in interiorul tau. Cand sunt putine lucruri in jurul tau, mintea devine mai creativa, iar tie iti pot veni acele ganduri care sa itischimbe complet viata, atat personal cat si profesional.
Stress-relief4) Relaxarea
Oamenii fericiti sunt relaxati. Cu cat privesti un lucru din natura cu atat mintea ta devine mai relaxata. Nici o cladire nu te poate relaxa cum te relaxeaza un element din natura, pentru ca natura ne-a format noua corpul si psihicul. Intoarcerea la natura am observat-o des la oamenii care stiu sa fie fericiti. Relaxarea fizica si apoi emotionala este strans legata de natura. Nu conteaza sa mergi prin padure sau sa dormi in cort pe munte, ci conteaza ca zilnic sa simti natura in jurul tau. Poate doar privind cerul, sau un copac. Dar in acele 2-3 minute de contact cu natura, uita de orice altceva. Fii doar tu si natura.
 Exercitiu:
  • Pune-ti o mana pe inima, observa cat de tare iti bate inima. Pune-te pe un fotoliu sau pe un pat macar de 2 ori pe zi si nu fa nimic. Doar simte ca traiesti. Poate acum nu gasesti nici o satisfactie in faptul ca traiesti, dar daca exersezi acest exercitiu timp de o saptamana sau doua o sa vezi ca nu e chiar banal ca traiesti.
  • Stai dimineata inainte sa te ridici din pat inca 2 minute cu ochii inchisi (pune-ti alarma cu 2 minute mai devreme) si doar simte corpul relaxat. Relaxarea corpului e mai intensa dimineata. Observa cum se simt picioarele si mainile relaxate. Iar in cursul zilei intrerupe orice activitate pentru cateva momente (4-5 minute) si aminteste-ti relaxarea din maini si picioare.
  • Aminteste-i de macar 2-3 ori pe zi corpului tau cum este de relaxat dimineata. Asa ii vei comanda subconstientului tau sa te relaxeze.
  • Priveste macar 1-2 minute pe zi norii, pomii, orice e departe de tine sau aproape si face parte din natura.
Zenx-Audio-Stress-Relief 5) Concentrarea pe prezent
Fericirea o ai atunci cand traiesti placerea de a face ceea ce iti place. Nu cand te gandesti doar la ce vei obtine in urma actiunilor tale. Aici gresesc multi oameni care nu stiu sa fie fericiti. Ei cauta fericirea undeva in viitor, in momentul in care isi ating obiectivul.
Oamenii fericiti stiu ca asta e gresit. Ei stiu ca fericirea e in fiecare pas pe care il faci pentru a atinge obiectivul tau. De fapt e mult mai multa fericire in “a face” decat in “a avea”. Cu alte cuvinte, oamenii fericiti nu sunt interesati de atingerea obiectivului, pentru ca deja si-au primit fericirea pe parcursul drumului spre acel obiectiv.Cand ei isi ating obiectivul, il ofera altuia. Sau o iau de la zero, de dragul activitatii, nu de dragul obiectivului.Obiectivul iti tine mintea in viitor, pe cand actiunea pe care tocmai o faci, iti tine mintea in prezent. Asa ca e mai usor sa fii fericit cu mintea focalizata pe prezent. Mintile oamenilor sunt usor de dus in trecut (cand iti amintesti) sau in viitor (cand iti imaginezi cum o sa fie). Dar e mai dificil sa inveti sa simti prezentul, sa te bucuri de prezent. In trecut iti amintesti cum ai fost fericit si uneori te cuprinde tristetea, melancolia. In viitor apare speranta, dar nici gandul la viitor nu este cu adevarat plin de fericire. Fericirea fiind o stare emotionala superioara, ea apare doar cand mintea e in prezent, cand gandurile sunt concentrate pe ce faci chiar atunci, cand nu ai in minte nici amintiri, nici obiective.
Exercitiu:
Stabileste-ti sau poate deja ai stabilit un obiectiv.Apoi evalueaza daca l-ai stabilit corect:
  • este obiectivul formulat in termeni pozitivi? (adica “vreau o masina” si nu “vreau sa nu mai merg pe jos”, sau “vreau 1000 euro/luna salar” si nu “nu mai vreau sa fiu sarac”)
  • este obiectivul tau masurabil? poti sa spui clar cand iti atingi obiectivul, dupa niste criterii masurabile de oricine?
  • depinde obiectivul tau in mare masura doar de tine?
  • este obiectivul tau cu adevarat al tau sau ti-a fost bagat in cap de altii?
  • Doar daca ai stabilit obiectivul dupa aceste formule, mintea stie sa traiasca in prezent si sa se bucure de actiune. Altfel mintea doar o sa fuga spre viitor, iar tu o sa muncesti nefericit pentru a iti atinge obiectivul.
     credinta16) Creativitatea (starea de flux)
    Am lasat la urma starea de flux, creativitatea continua. Asta pentru ca deja aici vorbim de stari de fericire mai profunde. Daca ai plans vreodata de fericire atunci stii despre ce vorbesc.Starea de flux este aceea stare cand din interiorul tau izvoraste parca o chemare, o nevoie, o intuitie care e mai puternica decat tot ceea ce ai stiut si ai facut pana acum in viata. Parca totul incepe sa aibe sens, simti o implinire si o multumire continua si fara limite. Iar cand se opreste starea aceasta o vei cauta cu orice pret. In starea aceasta un pictor picteaza, un compozitor compune, un scriitor scrie. Este o stare in care creativitatea si inspiratia apar fara nici un efort. Cand simti ca nu faci nici un efort in actiunile tale, atunci esti in aceea stare de flux. Observa-ti atunci sentimentul, emotiile. O sa vezi cat de intensa e fericirea in acele momente. De fapt tu atunci esti ca un copil care se joaca si este captivat de propriul joc. Doar ca tu nu te mai joci cu masini si papusi ci te joci prin munca ta. Creativitatea aceasta este un secret pe care multa lume nu il cunoaste. Scoala ne-a facut handicapati, ne-a extirpat creativitatea. Creativitatea nu te face un bun muncitor, nu te face un bun soldat. Creativitatea te face artist, te face inventator, te scoate din norma, te scoate din normal. Iar societatea te vrea normal, te vrea in turma.
    Oamenii fericiti nu pot sa stea in turma, tot timpul sunt deosebiti, tot timpul sunt excentrici prin ceva. Pentru ca ei fac ce le spune propriul suflet, nu ce le sopteste vecinul si profesorul.
    Exercitiu:
    • Fa-ti o agenda in care sa iti notezi orice idei “traznite” iti vin in minte. Acele idei care acum par sa fie fara sens, peste un an sau mai devreme o sa le vezi ca incep sa aibe logica. Subconstientul tau creaza bucati din un sistem, dar daca nu iti notezi ideile, o sa le uiti. Iar cand sistemul e creat complet, o sa ii gasesti si sensul.
    Poate o sa fie ceva potrivit pentru profesia ta, sau pentru stilul tau de viata, poate o sa fie idei despre cum sa faci bani, despre cum sa ajuti o multime de lume, poate o sa fie idei despre cum sa vindeci o boala a ta sau a altuia, poate o sa fie idei despre cum sa te cunosti mai bine.
    Orice idei ai avea, cele mai “fara sens” idei, noteaza-le. Acum sunt doar piese de puzzle care par sa nu duca niciunde. Dar cand ai multe asemenea piese de puzzle, totul incepe sa prinda un contur, o sa observi un model, o structura.
    – Poti chiar sa accentuezi si sa grabesti procesul acesta. Alege un hobby artistic, poate e muzica, desenul, dansul, orice. Zilnic sau saptamanal aloca un timp pentru hobbyul tau. Iar dupa aceea o sa observi ca ideile ce iti vin vor fii chiar mai multe si mai puternice.
    In acele momente vei intelege cum sa iti folosesti creativitatea. Recomandarea mea: tine secrete acele idei. Nici macar tu nu le intelegi pana nu prind contur, dar daca le vei spune si altora, o sa rada de tine, pentru ca nu au cum sa inteleaga piesele disparate dintr-un puzzle pe care il vei construi de abia peste un an sau doi.”
    Sursa: nlpmania.ro
     7) Iertarea

    cu drag, 
    Alina Dospinescu

    Dragoste sau dependenta? – Test psihologic



    Acest test este orientativ si poate sa iti dea indicii clare daca in relatia in care te afli s-a pastrat vie si curata iubirea sau datorita unor rani emotionale nevindecate din trecut ea a devenit dependenta. Oricare ar fi rezultatul acestui test, solutiile iti sunt mereu la indemana.

    Urmareste sa raspunzi cat se poate de sincer cu DA sau NU la urmatoarele intrebari:

    1. Ai fost adesea in situatia de a realiza ca este necesar sa pui capat unei relatii care este pentru tine in mod evident chinuitoare, tensionanta si lipsita de fericire si totusi nu ai avut forta sa o faci?

    2. Atunci cand ai iesit dintr-o astfel de relatie preponderent tensionanta si chinuitoare de cuplu ai urmarit imediat dupa aceea sa incepi o noua relatie de cuplu, chiar si atunci cand noua relatie era in mare masura asemanatoare cu relatia de cuplu careia tocmai i-ai spus stop?

    3. Atunci cand inca din primele luni de relatie sesizezi ca relatia este in mare masura asemanatoare cu relatia de cuplu careia tocmai i-ai spus stop, ai tendinta de a face supraeforturi pentru a o face sa mearga?

    4. S-a manifestat adeseori in tine tendinta de a consuma mai multa sau mai putina mancare decat in mod normal, atunci cand “sufereai din dragoste”?

    5. Te-ai gandit fie si o singura data sa te sinucizi in urma unei suferinte care a aparut din dragoste?

    6. Se petrece adesea sa te simti in mod excesiv responsabil/responsabila pentru ceilalti, uitand totodata in felul acesta aproape complet de tine?

    7. Te simti vinovat/vinovata atunci cand in mod firesc obtii sau ti se ofera atentia, bunatatea sau iubirea pe care o meriti si care ti se cuvine?

    8. Simti o teama pregnanta si irationala ca vei fi abandonat/abandonata de fiinta iubita sau chiar parasit/parasita?

    9. Ti-ai pierdut chiar si pentru cateva zile capacitatea de a simti sau de a-ti exprima emotiile afective sau de a mai trai iubirea, in urma unei suferinte din dragoste?

    10. Ai ramas vreodata intr-o relatie lipsita de iubire, din motive cum ar fi vina sau frica de a fi singur/singura?

    11. Ai acceptat sa intri in relatii in care stiai de la bun inceput ca nu te fac fericit/fericita?

    12. Te simti atras/atrasa de persoane care au probleme cu alcoolul, drogurile, violenta, persoane care se afla intr-o relatie de cuplu, casatorite sau care nu sunt disponibile din punct de vedere emotional si afectiv?

    13. Ai fost adesea in situatia de a fi preocupat/preocupata mai mult de faptul de a face relatia sa mearga, decat de starea ta de bine si echilibru?

    Interpretarea testului:

    Daca raspunsul este DA la 5 sau mai multe intrebari, aceasta evidentiaza ca te afli intr-o stare de dependenta afectiva.
    Daca raspunsul este DA la 7 sau mai multe intrebari, aceasta evidentiaza ca starea de dependenta afectiva este in cazul tau cronica.
    Daca raspunsul este DA la 10 sau mai multe intrebari, aceasta evidentiaza in cazul tau o mare carenta afectiva si este posibil chiar sa traiesti in acest moment o stare de gol launtric.

    O relatie de dependenta afectiva perturba intreaga fiinta, poate dizolva propria personalitate, poate pune in pericol sanatatea si de cele mai multe ori pot aparea consecinte grave.

    Daca sesizezi ca te afli in aceasta stare este necesar sa-ti dai seama ca este in primul rand necesar sa te vindeci emotional si apoi sa inveti sa iubesti si sa fii iubit/iubita. Daca indicele acestui test este destul de mare ar fi indicat sa cauti ajutorul unui psihoterapeut sau chiar un grup de suport pe aceasta tema. Iti urez mult succes in a face alegerile care iti indreapta pasii spre fericirea si iubirea pe care le meriti.

    Daca doresti sa ne impartasesti experienta ta sau simti ca ai nevoie de un grup de suport pentru a te desprinde de obiceiurile nesanatoase te rugam scrie-ne pe adresa de email dospinescu.alina@yahoo.com, pentru a te inscrie in Grupul de Feminitate, unde vei primi sustinerea si indrumarea necesare pentru a face loc in viata ta iubirii si increderii in sine.

    Autoarea testului: psih. Nadia Cupsa

    Sursa: www.venus.org.ro

    Descopera specificul tau emotional -Testul Arborelui

                                                    

    Testul Baumsau “testul copacului”, cum este cunoscut de catre publicul larg, a fost inventat de catre psihologul german Charles Koch, in anul 1952 si este folosit si astazi, in lumea intreaga, ca o buna metoda de a analiza individualitatea unei persoane, subliniind specificul sau emotional.
    Copacul devine un indice al comportamentului psihologic deoarece in intreaga istorie a umanitatii, acesta este un element important in toate mitologiile. Psihologii si psihiatrii descifreaza un desen din mai multe perspective. Interpretarea desenului unui copac este foarte apropiata de analiza scrisului unei persoane.
    Desenul, ca si scrisul, pot arata o sumedenie de informatii despre felul de a fi al unei persoane. Exista nu mai putin de 59 de detalii ale unui desen care ii intereseaza pe psihologi atunci cand privesc desenul unui copac, cum ar fi radacinile, trunchiul, ramurile, coroana, frunzele, nodurile, umbrele, simetria si alte trasaturi arhetipale ale copacului.
    Noi va propunem sa folosim „Testul Copacului” doar ca pe o metoda de relaxare si de joaca. In acelasi timp, ca pe o metoda de auto-anailza si de incurajare a reflectiei cu privire la propria persoana.

    Ce trebuie sa faci?

    Ia o foaie si ceva de scris si deseneaza un copac. Nu sta prea mult pe ganduri. Trebuie sa il desenezi repede, „asa cum iti vine”, incearca sa nu fie ceva prea elaborat.
    Dupa ce ai sfarsit desenul, poti afla rezultatele testului.

    Trebuie sa urmaresti aceste aspecte ale desenului tau:

    1. Radacina
    2. Trunchiul
    3. Ramurile
    4. Frunzele sau fructele


    Radacina

    Modul cum ai desenat radacina vorbeste despre cat de conectata la realitate esti. Daca nu ai desenat deloc radacina copacului, aceasta poate sa insemne ca treci printr-o perioada de anxietate, de insecuritate.
    Mai poate sa insemne ca nu esti deloc o persoana pragmatica si ca te simti mai degraba in sintonie cu latura boema a vietii.
    Radacini groase, puternice, indica o personalitate foarte pragmatica, rationala, bine ancorata in realitate, ceea ce nu este neaparat un lucru 100%pozitiv, caci seriozitatea trebuie deturnata din cand in cand si viata privita cu ironie.

    Trunchiul

    Trunchiul simbolizeaza la modul general, modul tau de a fi. Liniile delicate si umbrele simbolizeaza timiditatea. Daca trunchiul copacului este mic, atunci esti o persoana careia nu ii place sa iasa prea mult in evidenta; daca este gros atunci inseamna ca detii multa forta interioara si iti place sa iesi in evidenta cu mult tupeu si cu zambetul pe buze.
    Daca trunchiul copacului tau este frant, inseamna ca esti o persoana foarte sensibila, fragila pe din-interior, care are nevoie de protectie; poate sa indice si ca te afli intr-o perioada destul de dificila si ca ai nevoie de suport psihologic sau de sprijinul familiei si al prietenilor.

    Ramurile

    Ramurile pe care le-ai desenat simbolizeaza conexiunea ta cu lumea si oamenii din jur. Daca ai desenat ramuri mici sau daca acestea nu exista deloc, aceasta poate sa indice faptul ca iti este dificil sa te exprimi in public, sa te arati si sa comunici cu cei din jur. Ramurile groase indica o personalitate expansiva.
    Ramurile ascutite indica o anumita tendinta catre agresivitate. Niste ramuri noduroase simbolizeaza dificultatea de a comunica cu ceilalti. Cand ramurile nu prea apar in desenul tau inseamna ca estei o persoana foarte atenta in privinta oamenilor, ca esti foarte selctiva in privinta celor care pot sau nu sa intre in cercul tau.

    Frunzele si/ sau florile

    Frunzele si/sau florile indica efortul tau de a atinge culmile succesului. Daca nu le-ai desenat deloc, s-ar putea sa fii o persoana care nu are deloc incredere in fortele proprii.
    Frunze sau flori extrem de detaliat desenate, pot trada o tendinta obsesiv-compulsiva. Florile din copac simbolizeaza o persoana optimista.


    Alte detalii

    Daca ai desenat si fructele, atunci inseamna ca esti o persoana care are incredere foarte mare in ea insasi. Daca ai desenat un pom de Craciun, aceasta poate sa indice dorul de copilarie. Gaurile din trunchi pot sa indice incapacitatea de a te auto-controla.

    Calitatile femeii fascinante -2. CREDINTA – Cum să ne rugăm… în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

    Ai cunoscut vreodată o femeie care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Pacea, echilibrul si forta pe care le simti in preajma ei te fac sa ii cauti mereu prezenta. Ea este libera, increzatoare, stabila. Are ochii foarte curati si limpezi si o prezenta linistitoare, ce te alina. Chiar si daca nu este aparent frumoasa,(de ar fi sa o studiezi trasatura cu trasatura), il are pe vino-ncoace. Ea este fascinanta intr-un mod simplu,fara sa caute sa atraga si sa seduca. Pur si simplu, este irezistibila, atat pentru barbati cat si pentru alte femei, pentru ca ce simti in preajma ei este ca iti face bine la inima si…nu te-ai mai da dus/a de langa ea. Fiinta ei emana bucurie…si pace, multa, multa pace, ce iti imbalsameaza sufletul. 

    Te simti in siguranta, simti ca ti-ai gasit locul, iti simti inima in prezenta ei, te simti Acasa. Totul are o rezolvare, totul se va transforma, mai devreme sau mai tarziu, inevitabil, in bucurie. Totul va fi bine, stii sigur, in prezenta unei astfel de rare femei.


    Iata in continuare un extras dintr-un articol foarte graitor (daca nu ai rabdare, poti sa il sari si sa citesti doar ceea ce am scris cu litere cursive la final) : 


    “Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…


    Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. Se convinsese că Dumnezeu dorea si el ca ea să se bizuie pe El în acest mod. Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ca: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. “
    Atunci cum se face că unora dintre oameni li se pare ca Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile lor?

    Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?


    Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.). El ne aculta toate rugaciunile, mai mult sau mai putin pure, mai mult sau mai putin egoiste si apoi face in asa fel incat noi sa primim ceea ce este cu adevarat bun pentru noi si ne ajuta cu adevarat sa fim mai fericite, mai deschise, mai pline de iubire, mai impacate si nu sa ne pacalim cu realizari ce nu ne fac bine pe termen lung.  Cand cerem ceva ce este bun pentru noi si ne ajuta cu adevarat, putem fi sigure ca Dumnezeu raspunde oferindu-ne inzecit acel lucru. In mod asemanator, cand ne dorim ceva ce ni se pare noua indispensabil, insa pe termen lung ne-ar sfasia inima, demnitatea, bunatatea, puritatea, etc, Dumnezeu ne previne ca ne vom rani singure daca vom insista sa obtinem ceea ce cerem. Depinde daca avem sau nu rechi de ascultat si ochi de vazut semenele trimise de El. Sa tinem cont si ca lucrurile pe care noi le cerem sunt uneori doar pentru orgoliul nostru si nu pentru inima noastra, iar singura care ne aduce fericirea este inima, in ea rezoneaza adevarata bucurie si Dumnezeu are grija de ea in primul rand. Insa daca insistam, Universul, in generozitatea sa ne va oferi orice pana la urma, dar vom si suporta consecintele. Tu ce iti doresti – sa obtii intotdeauna tot ceea ce vrei sau sa fii cu adevarat fericita facand bine inimii tale?


    În concluzie… Cum să ne rugăm


    Cand te increzi in Dumnezeu chiar cu totul ajungi sa fii foarte sincera si foarte smerita si gata sa alegi ceea ce El iti reveleaza ca e bun. Esti asemenea unei fetite pure si Dumnezeu e acolo, langa tine, aproape il vezi, caci peste tot sunt semne prin care El iti vorbeste si te ajuta sa faci alegerile cele mai potrivite si mai bune pentru tine. 

    Insa nu toţi oamenii au o legătură personală cu El… Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când, dar Il simt ca fiind departe, sus, in cer. Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu, atata vreme cat ne simtim separate de El. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta…” Apoi in ei insisi isi spun: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă… că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru…” Iată, oamenii se simt nedemni … Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei… este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că  Dumnezeu îi va auzi… Va lua aminte la rugăciunile lor.

    Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Si nu pentru ca El are nevoie de asta, ci pentru ca noi avem nevoie de aceasta familiaritate cu El pentru a simti cu adevarat ca suntem copiii lui si  a fi pline de spontaneitate si mai ales incredere cand ne rugam…exact cum o fetita s-ar cuibari in bratele tatalui ei, cu inocenta si deschidere totala, stiind ca El o protejeaza si are grija de ea in fiecare zi si ca ea este foarte, foarte importanta pentru El.
    Modul in care gandesc oamenii cand se gandesc la a avea o relatie cu Dumnezeu (daca ajung vreodata sa se gandeasca la asta) este bazat foarte mult pe frica si pe  teama. Spre exemplu, citeam intr-o carte: “Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO.  Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.”

    Premiza este insa nu ca Rectorul (Dumnezeu) trebuie convins, ci noi insene suntem cele care avem nevoie sa simtim aceasta apropiere pentru a avea deschiderea sa ne ducem sa apelam la ajutorul lui. Si sa il consideram tatal nostru, prietenul nostru, iubitul nostru, cel mai apropiat inimii noastre, caci aceasta ne va face sa actionam din iubire si nu din teama in fata Lui. Gandeste-te, in fata cui esti tu cea reala, in fata unui Rector care te evalueaza sau in fata celui care stii ca te iubeste orice ar fi, oricum ai fi, asa cum tu insati iti iubesti copilul in orice situatie si esti gata oricand sa ii oferi ajutortul tau neconditionat, pur si simplu pentru ca il iubesti foarte, foarte mult, enorm?


    Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu si iti dai seama ca si El te cunoaste si iti e aproape? Ai o relaţie cu El, o incredere care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic, e mai degraba un judecator sever ori o autoritate in fata caruia e si normal sa simti ca ti-e greu sa dai socoteala, asa ca ajungi sa Il ignori pur si simplu? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum.

    Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu… fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte important! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. 


    Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul lucrurilor in viata noastra. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea. El va face uneori sa para ca nu ne-a indeplinit rugamintea (de a lua un examen spre exemplu sau de a pastra o relatie, etc, pentru ca peste ani sa constatam ca asa a fost d efapt mult mai bine pentru noi si ca atunci cand ne-a inchis usa d ecare cu incapatanare trageam de si nu era usa noastra, El sa ne deschida mai multe usi spre taramurile in care ne simtim cu adevarat Acasa.

     Dumnezeu este foarte intelept, dar si foarte jucaus si este bine sa ne amintim aceasta si sa ne jucam cu El, cu incredere totala, lasandu-ne ghidate, in loc sa ne incordam si sa ii cerem crispate din nou si din nou sa faca voia noastra. Vom avea surprize absolut incantatoare si foarte delicioase de cele mai multe ori. Just let go!

    Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?


    Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este… Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, in sensul in care credem noi, cum si cand am vrea noi, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne va da pacea in suflet. Iar pacea este tot ce avem nevoie intotdeauna ca sa mergem mai departe si sa descoperim, cu uimire, ca drumul este de fapt presarat cu cadouri la care nici nu ne gandeam.

    Iti recomand sa citesti si acest articol desore Rugaciunea inimii, de pe blogul Astrodeva.


    În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare – să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. Si nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe iubireal lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.


    În mod asemănător Dumnezeu spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”..„ In orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. Aminteste-ti mereu: 


    Prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El spunandu-i tot ce ai pe suflet sincer si simplu cum ai vorbi cu cel mai intim si apropiat prieten.”


    Prelucrare dupa un articol de Marilyn Adamson


    Am lucrat la adaptarea acestui articol foarte frumos si l-am inclus aici pe blog, cu speranta ca sufletul tau va simti de acum incolo ca nu esti NICIODATA singura si ca poti alerga in bratele cuiva care te asteapta oricand si e aici pentru tine si cand esti bucuroasa, dar si cand esti trista si cand faci bine si cand ai gresit si cand iti cunosti forta interioara si cand te simti la capatul puterilor. 
    Eu insami am ajuns de multe ori la rascruci ce pareau de netrecut, m-am simtit infranta si nedreptatita si fara speranta, mi-am simtit inima zdrobita si pasii foarte nesiguri… De fiecare data, ceea ce m-a ajutat a fost sa ma arunc in bratele Lui, sa “ii plang pe umar” ca unui prieten intim, sa Ii cer sa ma ajute sa actionez nu prin puterea mea, pe care o simteam limitata, ci prin puterea universala, nelimitata. Mi s-a intamplat chiar si foarte de curand, azi. De fiecare data, m-am simtit purificata. De  fiecare data, am inceput sa vad mici miracole, pe care inainte nu le observam si apoi miracole si sincronicitati din ce in ce mai mari. De fiecare data au aparut prin Voia Lui, oamenii potriviti, ajutorul potrivit, situatiile potrivite pentru ca eu sa pot fi fericita. A trebuit sa renunt doar la modul meu limitat de a vedea lucrurile si la incapatanare si sa ma incred in El. A insemnat ore de retragere din lume pentru a medita sia  ma ruga, pentru a reveni in suflet, ore in care nu a fost neaparat usor si mai ales a fost greu pentru cei din jur chiar sa inteleaga unde si de ce m-am retras…insa pentru mine (si cred ca pentru orice femeie) este cel mai important sa imi regasesc sufletul si pacea launtrica pentru a fi cu adevarat eu insami in lume.
    Cu timpul, relatia noastra a devenit tot mai importanta pentru mine. Si nu ma refer aici la nimic religios si bisericesc, desi cred ca si religia ajuta mult sufletele care au nevoie sa se apropie de Dumnezeu si sa simta comunicarea si comuniunea cu El. Pentru mine insa, inseamna o relatie intima, de suflet, de deschidere totala, de a sta asa cum sunt in fata Lui si a recunoaste cine sunt, cu toate calitatile si cu defectele pe care le mai am inca, fara masca, fara incapatanarea de a crede ca stiu eu foarte bine ce am nevoie sau ce e mai bine pentru mine. Incep sa invat sa ma rog nu doar cand am nevoie de ceva, ci si cand sunt fericita si simt preaplinul vietii, sa ma rog sa pot ajuta oamenii, sa ma pot ajuta cu adevarat pe mine prin fiecare alegere pe care o fac, sa imi exprim recunostinta nu doar in fiecare zi, ci in fiecare ceas si reusita si chiar nereusita..pentru ca acum stiu, tot mai mult, ca sunt pe drumul meu si de pe drumul sufletului nostru nu avem unde sa cadem, orice poarta inchisa este o poarta deschisa spre ceva mai bun, mai pur, mai curat, mai plin de bucurie…invat sa am incredere, sa merg pe linia fina a credintei si dorintei de a fi in acord cu Vointa lui, ca intr-un dans mereu nou si proaspat, neaspteptat, mereu luandu-ma pe sus si taindu-mi rasuflarea de emotie si surpriza si elan, inainte si inapoi, la stanga, la dreapta, inapoi o clipa, inainte pe bratele Sale, piruete gratioase, orpiri bruste, aruncari (aparent) in gol, plutiri extatice, pasi tot mai siguri. 
    E doar un dans, uneori in ritmuri antrenante si vesele, alteori pe acorduri tanguitoare de blues si soul, uneori molcome si romantice ca un vals ce ma infioara, alteori pasional si intens ca un tango… Cand o iau de capul meu si incep sa ma zbantui fara sa mai ascult, se transforma intr-o zbuciumare grunge si inflexiuni dure de rock, ce ma ametesc. Din nou, m-am imbatat cu orgolii si iluzii umflate cu pompa, am calcat stramb, cel mai adesea chiar pe piciorul cuiva:). Bineinteles, ma cam doare capul de mahmureala:). Realizez ca iar am iesit din ritm si ma asez in rugaciune sau meditatie si il rog sa regasesc armonia… sufletul cauta sa se acordeze iar cu ritmul Lui.
    Este un dans pe care incep sa recunosc ca nu il stiu, dar care ma fascineaza si imi da aripi, un dans in bratele Lui, pe acordurile unei muzici pe care nu trebuie sa ma straduiesc sa o scriu, ci doar sa o dansez, traindu-i ritmul, simtindu-i ritmul cu inima mea si abandonandu-ma dorului si iubirii din ea….

    Aminteste-ti, daca vrei sa fii o femeie cu adevarat fascinanta, lasa grijile si increde-te in Dumnezeu. Stiu ca nu asta te invata reclamele la cosmetice…totusi aminteste-ti, chiar si ridurile si uratenia chipului tot de la ingrijorare apar. Ceea ce ti se intipareste in suflet, se intipareste in ochii si pe fata ta. Lasa pacea si intimitatea cu Dumnezeu sa straluceasca in ochii tai si oamenii te vor iubi tot mai mult, pe masura ce tu vei iubi aceasta pace tot mai mult si o vei imbratisa. Spun aceste cuvinte nu doar pentru tine, draga mea prietena, ci si pentru mine…Pentru noi toate.
    Cu mult drag si credinta in Bine,
     Alina Dospinescu
     Psiholog
     Heart IQ Mastery Life Coach
     Specialist Evolutie personala si
     spirituala in Academia Femeilor

    Cele mai importante calitati ale unei femei fascinante – 1.Recunostinta – Exercitiu practic

    Draga mea,
    pentru ca multe cititoare ma intreaba care sunt cele mai importante calitati pe care trebuie sa le aiba o femeie ce isi doreste sa fie foarte fascinanta si feminina, m-am hotarat ca luna Decembrie sa fie dedicata la ARTA-FEMINITATII celor mai importante calitati feminine. Voi enumera in fiecare 1-2 calitati ce ne ajuta sa ne marim foarte mult charisma, echilibrul interior si frumusetea si sa radiem o stralucire aparte, venita din interior. De asemenea, voi oferi modalitati simple si la indemana prin care poti sa trezesti si sa amplifici in tine insati aceste calitati minunate, ce vor transforma foarte mult atat modul in care percepi lumea, cat si relatiile tale cu oamenii din jur, care se vor minuna din ce in ce mai mult de starea de bine pe care o traiesti si o transmiti mai departe.
    In cadrul serilor dedicate Grupului de Feminitate, despre care poti afla detalii aici, vom realiza impreuna exercitii practice si jocuri interactive care dezvolta intr-un mod placut si usor aceste calitati, odata cu radiatia launtrica. Deci daca iti doresti sa aprofundezi starea ta de feminitate intr-un grup de femei pline de voie buna, inimoase si deschise spre transformare, te invit sa te inscrii si tu, trimitandu-mi un email la adresa de email arta_feminitatii@yahoo.com.


    Si acum…POVESTEA  RECUNOSTINTEI:

    Mi-am luat un moment in care sa ma privesc cu adevarat in oglinda. Cearcane. O lacrima licarind, inghitita inainte sa se reverse. Puteam sa imi simt pieptul ridicandu-se si coborand. Repede. Inima alerga nebuneste. De ce? Unde?


    La inceputul acestei veri am trecut printr-o perioada foarte dificila. Imi cumparasem in sfarsit un apartament al meu, il mobilasem si fusesem ajutata de cei dragi in toate modurile in care era posibil pentru ei. Prinsa insa de un vartej de emotii devastatoare in relatia de cuplu, nemultumirea era la ordinea zilei, dandu-mi peste cap noptile, zilele si starea de bine. Nici gand sa ma bucur de ceea ce viata imi oferise cu generozitate, de aceasta realizare importanta in viata unei femei de a avea in sfarsit un spatiu al meu, care sa ma exprime si in care sa cresc, nu mai zic sa ma bucur pur si simplu pentru soarele care stralucea bucuros la fereastra mea in fiecare zi si pentru faptul ca iata, respir din nou si am fost binecuvantata cu sansa de a trai inca o noua zi, lucruri ce sunt, daca ma intrebati (in zilele in care NU sunt prinsa de capcane emotionale si prostii :)), mai importante pentru fiecare dintre noi decat orice alte realizari personale. Eram suparata. Nimic bun nu conta. 


    Totul, pentru ca eu imi concentram atentia pe cu totul altceva. Pe ceea ce consideram eu ca nu merge bine si nu pe ceea ce este bun si frumos in viata mea. Ti se intampla si tie sa iti concentrezi atentia pe lucrurile negative si sa uiti sa le hranesti si apreciezi pe cele minunat de pozitive? Asa e ca in acel  moment totul pare sa capete o tenta terna si gri si puterea ta interioara scade, pentru ca incordarea si incrancenarea cresc? Asa e ca te simti atunci obosita, coplesita, daramata, nedreptatita si stai incruntata fara sa iti dai seama? Asa e ca atunci, oricat de mult te-ai aranja (daca mai iti vine sa ai grija de tine si sa te aranjezi cum o faceai altadata), ochii tai sunt tristi si frumusetea ta parca paleste? 


    Eu cel putin, asta am observat. M-am uitat in oglinda si am constatat ca parca nu ma recunosc. 

    M-am privit in ochi, mi-am observat cearcanele si umerii lasati, privirea abatuta si inchistarea si m-am intrebat: Asa vrei sa traiesti? Am privit in jur si mai ales, am privit in mine si am cazut efectiv in genunchi, in fata oglinzii, cuprinsa, in acel moment de luciditate ca o strafulgerare de lumina, de recunostinta infinita pentru tot ce sunt si pentru tot ce am. Pentru ca exist si respir, pur si simplu. Am inceput in sfarsit sa observ bogatia de care dispun, in interior si in exterior, norocul pe care il am, de a fi in viata. Asta si pentru ca un om foarte drag si important in viata mea fiind diagnosticat cu cancer in acea perioada m-a facut sa realizez ca fiecare clipa de viata conteaza. 

    Am decis in acel moment, fata in fata cu mine insami, sa respect femeia care sunt, sa respect viata pe care o traiesc, sa imi respect pur si simplu sufletul, fiind plina de recunostinta in fiecare zi pentru sansa la viata. Pentru ceea ce am si mai ales, pentru ca sunt. Iar viata mea a inceput sa capete din nou culoare, la fel ca si obrajii mei. Ochii mei si-au recapatat lumina si puterea de a exprima, din suflet, darurile feminitatii mele.


    Iata in continuare cum te poti bucura incepand chiar de astazi de multumire interioara si pace, indiferent de circumstante. Sper sa te ajute sa apreciezi mai mult ceea ce Dumnezeu iti daruieste si sa imi lasi un comentariu despre cum simti tu ca se schimba perspectiva ta asupra vietii atunci cand esti recunoscatoare si multumita pentru ceea ce ai.



    Exercitiu practic 

    3 MODALITATI SIMPLE  DE A FI MAI FERICITA PRIN MULTUMIRE SI RECUNOSTINTA


    1. Ceva care sa iti aminteasca sa fii recunoscatoare. Am o prietena care tine mereu in buzunar o piatra colorata de ea in roz. De cate ori atinge piatra, isi aminteste sa se intrebe pentru ce se simte recunoscatoare in acel moment. Deseori, mi-a spus ea, descopera lucruri de care nici nu era constienta pana atunci ca ii aduc multa bucurie: faptul ca un barbat i-a tinut usa deschisa la intrarea in bloc sau merele rosii si parfumate gasite la piata, din care musca cu atata pofta in pauza de pranz, vecinul care are grija de florile pe care le zareste dimineata de la fereastra dormitorului, faptul ca s-a facut ca prin minune un loc liber in parcarea supra-aglomerata exact cand se grabea. A deveni constienta de lucrurile pozitive care se intampla chiar azi in viata ta iti poate deschide portile bucuriei. E usor sa uiti, in graba si zgomotul vietii, sa te bucuri de lucrurile mici, dar semnificative. Alege un simbol simplu, cum ar fi o piatra, care sa iti aminteasca sa …iti amintesti. 🙂


    2. Cutia recunostintei. Cand o clienta de a mea din Franta a trecut printr-o perioada grea, plina de schimbari, am creat impreuna cu ea o cutie a recunostintei. In fiecare seara, ea nota pe un biletel 3 lucruri pentru care se simtise recunoscatoare in acea zi, urmand ca atunci cand ne intalneam in fiecare marti pentru sedinta de consiliere sa imi citeasca ce scrisese. Acest obicei simplu a ajutat-o sa treaca mult mai usor prin schimbarile nu tocmai usoare si i-a mentinut optimismul si tonusul psihic de care avea nevoie pentru a face fata acelei perioade foarte intense. 

    Si eu m-am obisnuit de atunci sa am o cutie a recunostintei, cu fundita si loc special de introdus biletelele (ca o urna de vot:)), in care la sfarsitul saptamanii scriu 3 lucruri care m-au bucurat cel mai mult in cursul saptamanii. Am astfel la final de saptamana un moment  privilegiat, numai al meu, in care multumesc pentru ceea ce am primit. Vreau ca la sfarsitul anului, de Revelion, sa le scot pe toate si sa le citesc, sarbatorind astfel tot ceea ce e bun in viata mea. Sunt sigura ca astfel voi fi pregatita sa primesc si mai multa bucurie si binecuvantari nenumarate in 2014. Incearca si tu sa faci acest exercitiu frumos in anul care vine. O cutie a recunostintei este ca o pusculita spirituala: aduni in ea starile bune si forta ce te va impulsiona atunci cand vei avea cel mai mult nevoie!

    3. Spune Multumesc! Ia acum o foaie de hartie si scrie minim 10 randuri despre fiinta care ti-a influentat cel mai mult viata in bine si de ce ii esti recunoscatoare. Scrie totul, din toata inima, nu tine nimic inauntru. Lasa sa curga pe hartie recunostinta ta, in cuvinte simple. 

    Cand te simti pregatita, suna acea persoana si citeste-i ceea ce ai scris. Daca ai emotii si nu stii cum sa incepi, spune-i ca psihologul de serviciu de la ARTA-FEMINITATII (adica eu:)) te-a pus sa faci acest exercitiu pentru a iti deschide inima si a te convinge ca una din cele mai puternice si importante calitati ale unei femei, ce iti va schimba in bine viata, este recunostinta. Apoi respira adanc si citeste fara oprire. Citeste tot si e foarte posibil sa experimentezi una dintre cele mai frumoase si semnificative experiente din viata ta, de care vei fi foarte multumita sa iti amintesti inainte sa mori.

    In cadrul unui experiment stiintific, cercetatorii americani au masurat exact cu cat creste procentul de fericire al fiecarei fiinte umane atunci cand isi exprima recunostinta. Rezultatele sunt graitoare: starea de fericire generala creste instantaneu cu 25% si se mentine la acest nivel si in zilele urmatoare. In plus, oamenii care isi formeaza obisnuinta de a simti recunostinta sunt mult mai putin stresati, mai satisfacuti de relatia de cuplu si de viata in general, se accepta mai mult si se iubesc pe sine, iar  toate acestea, cred ca iti dai seama, cresc foarte mult forta de atractie a unei femei.


    Te imbratisez si te rog sa imi impartasesti intr-un comentariu raspunsul la 2 intrebari:  

    Cand ai lasat cel mai recent sa glasuiasca in tine vocea recunostintei? 
    Si ce ti-a soptit acest glas, care sunt lucrurile dinb viata ta pentru care te simti recunoscatoare?

    Cu drag,



      Alina Dospinescu
      Psiholog
      Heart IQ Mastery Life Coach
      Specialist Evolutie personala si

      spirituala in Academia Femeilor





    Respiro

    Am plans in inima mea pana nu au mai ramas lacrimi.
    ca un canion golit de curgerea apei
    sufletul mi-a ramas gol
    in soare,
    reflectandu-i lumina.

    Malurile au inceput sa se usuce si sa crape pe alocuri
    si pasarile sa zboare tot mai sus
    prin inima mea.
    Printre crapaturi au iesit fire de iarba –
    sperante ale viitorului,
    inceputuri noi.

    Totul e fraged si ars de timp totodata,
    golit si primenit,
    noul si vechiul se imbina in sfarsit
    cu tot ce au mai curat.

    Privesc inainte, spre zarile intinse
    si simt cum imi desfac drumurile
    salbatece si neumblate inca
    catre Necunoscut.

    Intr-o zi, vor veni calatori…
    Intr-o zi, un suflet aprig, nomad se va recunoaste in acest tinut salbatec.

    Cerul imi canta si singuratatea de acum imi face bine;

    Intr-o zi focurile se vor aprinde,
    talpi noi vor strabate coridoarele acestui suflet
    si cantecul acestui cer se va-mpleti cu alte cantece
    de bucurie si de libertate
    de dragoste, de speranta, de inalt si de dor.

    Ma infasor in cerul albastru
    si savurez singuratatea de acum
    Privesc pamantul curat, neatins inca
    de niciun calator.

    Este bine sa nu fiu gazda nicicui,
    din cand in cand.

    Modalitati practice de trezire a puterii feminine -Curs ONLINE


    Imagineaza-ti o lume in care traiesti exprimand zi de zi prin toata fiinta ta -trup, minte, suflet- inteligenta inimii tale si puterea fascinanta a feminitatii tale, emanand prin toti porii frumusetea ta, iubirea ta, pasiunea si gratia asa cum sunt prezente numai in tine. Intuiesti cat de fericita te-ai simti si cat de completa? Puternica, dar si relaxata, vie, luminand lumea cu prezenta ta plina de echilibru, de stralucire. Onorandu-ti inima si lasand-o sa te ghideze spre adevarata implinire. Toate avem nevoie sa reinvatam sa comunicam cu inteligenta superioara a Inimii.

    Cand trezesti energia ta feminina esti cu adevarat deschisa in fata vietii, cu simturile treze si inima deschisa si traiesti o viata miraculoasa, caci esti o manifestare a frumusetii, iubirii si puterii de atractie a miracolelor. Bucuria pur si simplu iti inunda viata:

    • -Te iubesti mai mult, te simti profund implinita din interior, iar forta ta de atractie creste odata cu increderea in sine, ca o expresie a comuniunii cu adevarul inimii tale

    • -Relatia cu barbatul iubit se clarifica si se armonizeaza si in viata ta este din nou loc pentru iubire si pasiune

    • -Creezi relatii de prietenie trainice, profunde, de suflet bazate pe admiratie sincera si sustinere reciproca, dar si pe multa bucurie. 

    • -Chiar si relatiile profesionale devin mult mai usoare. Nu este aceasta o mare usurare, nu-i asa ca mai multa bucurie si usurinta ti-ar aduce relaxarea de care ai nevoie atat de mult ? 

    • -Descoperi ca ai puterea de a atrage si a primi ca pe un dar divin implinirea dorintele tale binefacatoare, prin puterea creatoare a feminitatii. Devii cu adevarat o femeie de succes, care stie sa isi urmeze inima.

    Prin aceste Curs online pentru Femei vei primi o perspectiva noua si o noua modalitate de a trai viata – stralucind si luminand din interior – ceea ce iti va aduce mai multa incredere in sine, mai multa iubire de sine, implinire si te vei simti o forta feminina unica prin modul tau specific de a fi, prin conectarea profunda la inima ta, incat oamenii vor fi pur si simplu uimiti si atinsi cu adevarat de prezenta ta. 


    • Curs de feminitate online250 lei (5 intalniri saptamanale /2h)


    Se ofera modalitati practice, personalizate, de conectare la energia feminina si de trezire a feminitatii, tinand cont de unicitatea ta, de specificul vietii tale si de dorintele binefacatoare ce iti anima inima.Cursul se desfasoara saptamanal, pe module de 5 intalniri. Fiecare intalnire dureaza 2 ore
    Taxa se achita prin virament bancar, pentru luna in curs, inainte de prima sedinta.

     
    Sedintele  realizeaza online, cu camera web, deci poti participa din orice oras te afli!!! 

    Pentru inscrieri si detalii va rugam sa folositi Formularul de Contact.

     Alina Dospinescu
     

       Psiholog
       Heart Intelligence Life Coach
       Specialist Evolutie personala si
       spirituala in Academia Femeilor


    Indemn pentru femei – partea a III-a

    Vă îndemn să vă ridicați, să fiți sigure pe voi, să fiți conștiente si sa aratati lumii ceea ce sunteți capabile, pentru că lucrurile nu mai pot merge la fel ca până acum.

    Dar fiți atente, a te impune în relație înseamă a fi foarte sigură de ceea ce simți, a vedea lucrurile clar și a ști exact ce vrei. Impunerea n-are legătură în niciun caz  cu răzbunarea sau cu tentația de a-i provoca celuilalt suferință pentru a-i răsplăti suferința pe care și el v-a provocat-o cândva. Din contră, a te impune înseamnă a căuta calea cea mai benefică și armonioasă pentru a impune propriile standarde, ghidată numai de bune intenții (dar fără a face cel mai mic compromis). 

    Multe femei nu pot impune pentru că fără să-și dea seama, pentru ele e mai important să-i provoace suferință celuilalt decât să obțină libertatea. Ironic.

    Femeile care se impun trebuie s-o facă în primul rând pentru A AVEA O RELAȚIE mai bună, asta să fie motivația din spatele a tot ce fac. Orice altă motivație ascunsă care implică a-i provoca durere celuilalt este sortită eșecului si scandalulilor. El va suferi oricum în urma unor astfel de evenimente, nu încerca să pui paie pe foc, dimpotrivă asigură-l că se poate bucura de afecțiunea ta și atunci, doar că de acum înainte îți vei impune standardele tale… însă el nu va fi în niciun caz mai puțin important pentru tine.


    Mi-ar plăcea să  văd că voi femeile sunteți capabile să demonstrați că vorbele lui Kahlil Gibran sunt reale, și anume:

    Gingăşia şi bunătatea nu sunt semne de slăbiciune, ci manifestări ale puterii şi hotărârii.”

    Imi doresc să vă văd aspre si exigente cu bărbații până în momentul în care sunteți sigure că au înțeles că tot ce aveți voi de oferit NU ESTE UN SEMN DE SLABICIUNE !!!…ci din contră o manifestare a acelei comori ce stă în voi.

     Culmea prostiei pe care o cunosc eu e să văd o femeie care plânge și cere disperată prin aceasta afecțiune și susținere din partea bărbatului de lângă ea, iar barbatul în loc s-o ia pur și simplu în brațe, începe să-i explice foarte rațional și argumentat că ea suferă de fapt inutil.
    El îi explică într-una că are dreptate în teoria lui și singurul si unicul lucru care-l interesează e să demonstreze că are dreptate, când nici nu contează cine are dreptate. Tot ce contează este CINE IUBESTE MAI MULT, cine isi arata atunci iubirea si intelegerea fata de cel/cea iubit/a.


    Cât de inconstient să fii să crezi ca iubirea înseamnă să-i demonstrezi cuiva că greșește când cere doar afecțiune ?


    Cât de inconștient să fii să trăiești o viață astfel și să crezi că ai “o relație”, pe care s-o mai numești “căsnicie” ?


    Unui astfel de bărbat îi este infinit mai usor sa faca demonstratii rationale o zi întreagă, să vă convigă că greșiți, să vă învinovățească, să vă arate că este puternic (și prost) prin realizările lui, să  facă toți banii din lume și tot ce vă puteți imagina, decât să ofere o singură secundă afecțiune. (Si la fel este si cand voi ii tineti ore intregi de discursuri despre iubire si faceti scandal, in loc sa fiti un model de iubire constienta, asumata si sa va respectati zi de zi propriile principii spirituale si inima.)


    De aceea spun să căutați conexiunea, relația cu un bărbat înainte de toate, să-i testați capacitatea de a oferi afecțiune și susținere… și doar apoi să luați în considerare și lucrurile superficiale. Pentru că de la iubire pornește totul.

    Da, și să nu cumva să uit, nu vă lăsați vrăjite de bărbații “îndrăgostiți” pentru că sunt total inconștienți, fiți aspre și exigente în raport cu ei. Faceți-i să înțeleagă foarte clar că îndrăgostirea e ceva mai degrabă egoist și se poate traduce prin “am nevoie de ceva de la tine”… iar iubirea înseamnă cu totul altceva și anume  “am ceva să-ți ofer, si nu vreau nimic în schimb”.
    Fiți foarte atente dacă ceea ce vă oferă bărbatul e interesat sau dezinteresat. Cum în 99,9% din cazuri e interesat de ce obține, vă indemn să vă folosiți de feminitatea voastră pentru a-l aduce pe calea cea bună.  


    Trăim în lumea în care oamenii nu mai simt si numai voi sunteți capabile să readuceți lucrurile valoroase la lumină.
    E lumea în care oamenii preferă să întoarcă serviciul oricui îi ajută, decât să simtă o secundă recunoștință.
    Lumea în care oamenilor le e mai ușor să fie intelectuali și să explice totul rațional, decât să ofere un strop de afecțiune.


    E aceeași lume a oamenilor care au găsit infinit mai ușor construiască un turn Babilon  pâna la Dumnezeu, decât să intre o singră clipă în contact cu ceea ce este în interiorul lor. Suntem în stare sa facem orice în exterior pentru a fugi de interiorul nostru.
    În ceea ce mă privește, găsesc infinit mai ușor să scriu un articol de 10 pagini decât să simt lucrurile pe care le scriu… pâna la urma sunt și eu bărbat. :-))


    Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decat să închei, la fel ca data trecută, cu un citat de-a lui Kahlil Gibran:

    ‎”Frumuseţea nu este exterioară,
    frumuseţea e dată de lumina din inimă.”

    …iar inima, dragele mele, se vede foarte clar în ochii voștrii. 🙂
     

    Răzvan

    Acesta este un articol foarte important, scris de catre un barbat pentru noi, femeile. Va invit sa cititi cu atentie, sa urmariti si celelalte parti, pe care le voi publica in zilele urmatoare aici si sa lasati acest cuvinte sa va conecteze la adevarata putere a inimii voastre, la acel foc interior care trezeste demnitatea interioara, care dinamizeaza si indeamna la actiune si la transformare. 

    Meritam o viata mai buna si pentru aceasta este necesar sa ne privim cu ochi mai buni. Este necesar sa nu mai imitam ceea ce este masculin, sa ne regasim feminitatea, dar nu la modul moale si lipsit de putere, ci acea esenta tare a feminitatii conectate la iubire, la inima, la verticalitate si deminitate, la starea de zeita. Femeile au puterea de a schimba fata acestei lumi. Ele sunt cele care educa generatiile urmatoare, dar si cele care inspira barbatii atunci cand sunt cu adevarat femei si nu se abat de la ceea ce este frumos, adevarat si bine. 

    Alina Dospinescu