«Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea înduioșătoare de viață a unei mame foarte ocupate


Rachel Macy Stafford este femeie și mamă. Aceasta a scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important este să nu te grăbești, mai ales atunci când ai copii.
*****

Atunci când trăiești o viață nebună, fiecare minut este contabilizat. În mod constant simți că trebuie să consulți lista ce ceea ce ai de făcut, să stai cu ochii la ecranul telefonului și să alergi undeva. Și cum ai încerca să împarți timpul și atenția, și cât de multe sarcini diferite ai încerca să rezolvi – oricum nu ți-ar ajunge timpul să le reușești pe toate.

Aceasta a fost viața mea timp de doi ani nebuni. Gândurile și acțiunile mele controlau notificările electronice, apelurile și mesageria vocală umplută până la refuz. Și, deși fiecare fibră a sufletului meu dorea să găsească timp pentru toate treburile în programul meu supraîncărcat, nu îmi reușea nicidecum.

Și asta până cu șase ani în urmă, când am fost binecuvântată prin chipul calm, fără griji și cu miros de flori al unui copil.
Când aveam nevoie să plec, ea începea să caute o coroană strălucitoare în geanta mea.

Când trebuia să fiu undeva deja cu cinci minute în urmă, ea mă ruga să-i fixez jucăria de scaunul automobilului.
Când trebuia să iau o gustare rapidă, ea se oprea brusc ca să vorbească cu o femeie mai în vârstă, care semăna cu bunica ei.

Când aveam doar treizeci de minute pentru a ajunge undeva, ea îmi cerea să opresc căruciorul ca să mângâie fiecare câine care trecea pe alături.
Când aveam o agendă completă, care începea la 6 dimineața, ea îmi cerea să sparg ouă și foarte încet și cu grijă începea să le amestece cu mixerul.

Acest copil lipsit de griji a fost mereu pentru grăbita de mine un adevărat cadou. Dar atunci n-am înțeles. Când trăiești o viață nebună, viziunea ta asupra lumii devine foarte îngustă – tu vezi doar ceea ce urmează pe ordinea de zi. Și tot ceea ce era imposibil de bifat în program era o pierdere de timp .
Ori de câte ori copilul meu îmi cerea să mă abat de la program, am avut o scuză: „Nu avem timp pentru asta”. Prin urmare, cuvintele pe care i le-am spus de cele mai multe ori copilului meu iubit au fost: „Hai, mai repede”.
Începeam discuția astfel: „Vino repede, ne grăbim”. Și se termina cu expresia: „Vom pierde totul, dacă nu ne grăbim”.

Și începeam ziua următoare la fel: „Grăbește-te și mănâncă micul dejun. Grăbește-te și îmbracă-te”. Și încheiam ziua cu același cuvânt: „Perie-ți dinții, cât mai curând posibil. Urcă rapid în pat”.
Și, deși cuvintele „rapid” și „grăbește-te” nu afectau viteza copilului meu decât puțin sau în niciun fel, le spuneam oricum. Chiar mai mult decât cuvintele „te iubesc”.
Adevărul doare, dar adevărul vindecă… și mă ajută să devin o mamă cum aș vrea să fiu. Dar într-o zi totul s-a schimbat. Am luat-o pe fiica mea cea mare de la grădiniță, am venit acasă și am coborât din mașină. Acest lucru nu s-a petrecut atât de repede pe cât și-ar fi dorit fiica cea mai mare, și i-a spus surorii mai mici: „Cât ești de lentă!”. Și când copila și-a trecut brațele după gâtul meu și a oftat exasperată, m-am văzut pe mine în chipul ei – aceasta a fost o priveliște sfâșietoare.

Am pus presiune pe ea în mod constant, am împins și grăbit micul copil, care dorea doar să se bucure de viață. Mi s-au deschis în sfârșit ochii. Și dintr-o dată am văzut clar ce rău aduce existența mea grăbită copiilor mei. Deși vocea îmi tremura, m-am uitat în ochii copilului meu și i-am spus: „Îmi pare rău că te-am făcut tot timpul să te grăbești. Îmi place că nu te grăbești niciunde, și vreau să fiu ca tine”.
Ambele fiice s-au uitat la fel de surprinse la mine, și fața celei mici s-a luminat de bunătate și înțelegere. „Promit să fiu mai răbdătoare de acum înainte”, i-am spus și am îmbrățișat copilul meu creț, care strălucea de promisiunea neașteptată a mamei ei.

A fost destul de ușor să alung „grăbește-te” din vocabularul meu. Mult mai greu a fost să acumulez răbdare, să-l aștept pe copilul meu care nu se grăbea nicăieri. Pentru a ne ajuta reciproc, am început să-i ofer un pic mai mult timp pentru a se pregăti, atunci când trebuia să mergem undeva. Dar uneori, din cauza aceasta, întârziam. Atunci mi-am promis că voi întârzia doar acești câțiva ani, cât ea este încă mică.
Când ne plimbam sau mergeam la magazin, îi permiteam ei să dea ritmul. Și atunci când ea se oprea pentru a admira ceva, eu îmi alungam planurile din cap și pur și simplu o urmăream. Am fost martoră la expresiile de pe fața ei, pe care nu le-am mai văzut înainte. Am studiat adânciturile de pe mâinile ei și micile riduri în jurul ochilor atunci când zâmbea. Am văzut cum alți oameni răspundeau, atunci când ea se oprea ca să vorbească cu ei. Mă uitam cum ea studiază insecte interesante și florile frumoase. Ea era un cercetător, și eu am realizat că cei care contemplează în lumea noastră nebună sunt daruri rare și uimitoare. Fiica mea a fost un cadou pentru sufletul meu agitat.

Promisiunea să încetinesc a fost făcută în urmă cu aproape trei ani. Și de atunci a trebuit să depun mult efort pentru a trăi într-un ritm mai lent, să nu fiu distrasă de agitația de zi cu zi și să acord o atenție la ceea ce este cu adevărat important. Din fericire, cea mai mică dintre fiicele mele îmi amintește mereu despre asta. De fapt, într-o zi ea mi-a amintit-o încă o dată.

Într-o zi de vacanță am mers împreună, după o plimbare cu bicicleta, să cumpărăm înghețată. După ce am cumpărat-o, fiica mea s-a așezat la o masă în apropierea cortului, admirând cornul rece din mână. Dintr-o dată a rostit: „trebuie să mă grăbesc, mamă?
Aproape am plâns. Probabil cicatricile din viața grăbită din trecut niciodată nu vor dispărea complet, m-am gândit cu tristețe.

Și, în timp ce copilul meu se uita la mine încercând să își dea seama dacă este nevoie să se grăbească, am realizat că acum pot să aleg. Aș fi putut sta și să mă gândesc cu tristețe cum de multe ori în viața mea am grăbit-o… sau aș putea sărbători faptul că astăzi urmăresc să fac lucrurile diferit. Am decis să trăiesc acea clipă.

Nu este nevoie să te grăbești. Doar nu te grăbi” – i-am spus încet. Fața ei s-a luminat imediat iar umerii s-au relaxat. Și așa ne-am așezat una lângă alta, discutând despre ceea ce vorbesc când cântă la o chitară hawaiiană copiii de 6 ani. Au fost chiar și momente când am stat în tăcere, zâmbind una alteia și admirând împrejurimile și sunetele din jurul nostru.
Brusc, fiica mea mi-a întins o linguriță cu înghețată și mi-a spus cu mândrie: „Am păstrat ultima linguriță pentru tine, mamă”. Când am savurat înghețata răcoroasă, am realizat că numai ce am semnat un contract pe viață.
I-am dat copilului meu un pic de timp… și în schimb, mi-a dat ultima lingură din înghețata ei și mi-a reamintit că aroma devine mai dulce și dragostea devine mai profundă atunci când te oprești, fără să te grăbești prin viață.

Și acum, orice aș face…
… consumul fructelor cu gheață;
… alegerea florilor;
… punerea centurii de siguranță;
… ciocnirea ouălor;
… căutarea scoicilor pe plajă;
… admirarea buburuzelor;
… sau pur și simplu mersul pe jos…
… nu voi spune: „Nu avem timp pentru asta!”. Pentru că, în esență, aceasta înseamnă: „Noi nu avem timp să trăim”.

Să te oprești și să te bucuri de plăcerile simple ale vieții de zi cu zi – aceasta înseamnă să trăiești cu adevărat.

ARTA-FEMINITATII – Pasul 2: O MISCARE A FEMINITATII

Azi mă înalț 
Pășesc prin lume cu încredere și grație
 Deschid ochii și sunt gata să daruiesc 
Plenitudinea mea ca femeie și capacitățile nelimitate! 
Voi păși pe calea mea cu îndrăzneală. 
Azi mă înalț 
 Mă reconectez cu multiplele arhetipuri din mine însămi
 Contemplu cu uluire realitatea pe care o pot crea 
Sunt o Vindecătoare 
Sunt o Regină 
O Femeie Înțeleaptă 
O femeie Sălbatică 
O Femeie-Zeita.
Mă voi înălța și voi străluci.
Astăzi îmi chem surorile să-mi fie alături

Azi este ziua!

Unde sunteți?
Femei înțelepte!
Femei iubitoare!
Femei profunde!

Azi vom începe
Să oferim lumii
Stralucirea Inimilor noastre Feminine
creand din iubirea inimilor noastre,
din pasiunea ce arde adanc in noi,
O mișcare a FEMINITATII!



Schimba-ti atitudinea fata de corp si vei vedea ce se intampla


Corpul este adevărul tău de bază, aşa că nu te împotrivi niciodată lui. Ori de câte ori te împotriveşti corpului fizic, te împotriveşti lui Dumnezeu. Ori de câte ori acţionezi fără respect faţă de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea, căci acest contact se realizează prin corpul tău. Corpul este puntea care te leagă de realitate, este templul fiinţei tale.

Tantra vorbeşte despre reverenţa care trebuie arătată corpului fizic, despre iubirea şi respectul faţă de trup, despre recunoştinţa faţă de acesta. Corpul este o minune a naturii. El este cel mai mare dintre mistere. Dar voi aţi fost învăţaţi să vă împotriviţi corpului. Vă lăsaţi uneori copleşiţi de un copac măreţ, de soare şi de lună, de o floare, dar niciodată de propriul vostru corp. Iar corpul vostru este cel mai complex fenomen din întreaga natură. Nici o floare, nici un copac nu are un corp mai frumos decât voi înşivă. Nici soarele, nici luna, nici stelele nu au un mecanism de funcţionare atât de evoluat ca şi voi. Dar aţi fost învăţaţi să apreciaţi o floare, care este un obiect simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi un copac, care este un lucru simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi pietrele, stâncile, munţii, râurile, dar nu şi propriul vostru trup. Acesta nu vă copleşeşte niciodată. Este adevărat că este atât de aproape de voi încât este uşor să uitaţi de el. Este atât de evident, încât este uşor să-l neglijaţi. Dar el reprezintă cel mai frumos fenomen din natură.

Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveţi să îţi respecţi corpul, renunţând la toate prostiile care v-au fost băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuşi niciodată să îţi trezeşti energia lăuntrică, nici să o reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo. Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este corpul fizic. Nu este deloc uşor să îţi accepţi corpul fizic. Voi îl condamnaţi, îi găsiţi întotdeauna greşeli, nu îl apreciaţi niciodată, nu îl iubiţi niciodată, dar pe de altă parte, aşteptaţi ca altcineva să vină şi să vă iubească trupul. Dacă voi înşivă nu îl puteţi iubi, cum ar putea altcineva să vă iubească trupul? Dacă voi înşivă nu vă iubiţi corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibraţia voastră de respingere îi va ţine pe ceilalţi la distanţă.

Oamenii se îndrăgostesc întotdeauna de persoane care îşi iubesc trupurile. Altminteri nu se poate. Prima formă de iubire trebuie să fie aceea de sine; numai din acest centru se pot naşte celelalte feluri de iubire. În clipa în care te vei accepta aşa cum eşti, vei deveni frumoasă. Atunci când propriul vostru corp te va încânta, el îi va încânta şi pe alţii. Mulţi bărbaţi se vor îndrăgosti de tine, pentru simplul motiv că tu eşti îndrăgostită de tine. Acum eşti furioasă pe propriul corp. Această idee îi respinge însă şi pe ceilalţi, ea nu îi ajută să se îndrăgostească de tine; îi ţine la distanţă. Chiar dacă ar dori să vină mai aproape, în clipa în care îţi vor simţi vibraţia, se vor îndepărta rapid. Căutarea altor persoane apare numai din cauza faptului că nu ne iubim pe noi înşine. Altminteri, oamenii vin singuri la noi. Dacă vă iubiţi singuri, ceilalţi vă vor iubi la rândul lor.

Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă ai deja o idee despre cum ar trebui să arate el, vei suferi; de aceea, renunţă la asemenea idei. 
Acesta este corpul pe care îl ai, corpul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Foloseşte-l, bucură-te de el! Dacă vei începe să-l iubeşti, vei descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. Nu-l mai îndopi cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îţi pasă de el. Nici nu-l înfometezi, căci ţii la el. Asculţi de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe. Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează automat.

Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge să-l urăşti şi mai mult. Şi, în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă.Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme. Ideea că nu îţi place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale.

Renunţă la idealul abstract. Iubeşte-ţi corpul aşa cum este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te de el şi îngrijeşte-l aşa cum merită. Fă exerciţii fizice, mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel ca şi maşina pe care o cureţi, la ale cărei semnale eşti atent tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai grijă de corpul tău, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă tu dormi sau eşti trează, dacă eşti conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere. Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său!

Schimbă-ţi atitudinea şi vei constata că în şase luni corpul tău îşi va schimba forma.Iubeşte-ţi corpul şi vei vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ţi atitudinea faţă de el şi vei vedea ce se întâmplă!”

Autor: Osho

Lagatura periculoasa intre sutiene si cancerul la san!

Da, un sutien poate fi atragator, sexy, fermecator, provocator si multe femei nu isi pot imagina viata fara el. Insa se pare ca sutienul poate fi chiar mortal, deoarece exista clare dovezi ale unei legaturi intre sutiene si cancerul la san.

Sydney Ross Singer si Soma Grismaijer au scris o carte intitulata Imbraca-te Mortal / Dressed To Kill. Ei au intervievat peste 4 000 de femei din cinci orase mari americane in decurs de doi ani. Jumatate dintre femei au fost diagnosticate cu cancer la san. Acestia au descoperit ca:
75% dintre femeile care au dormit cu sutienele pe ele au dezvoltat cancer la san
1 din 7 femei care au purtat sutien mai mult de 12 ore pe zi a dezvoltat cancer la san
1 din 168 de femei care nu au purtat sutien a dezvoltat cancer la san
Foarte interesant este faptul ca, dupa o luna de la renuntarea la sutien, femeile cu chisturi, dureri la san sau sani sensibili la atingere au descoperit ca simptomele au disparut.

Marimea sanilor, simetria si cancerul la san

Un articol publicat in 1991 in Jurnalul European al Cancerului a precizat ca inainte de menopauza, femeile care nu purtau sutien au avut un fator de risc de cancer la san la jumatate fata de purtatoarele active de sutien. Informatiile mai sugereaza si ca marimea cupei (si a sanului) ar putea fi un factor de risc pentru cancerul la san.

Cancerul nu este o boala

Andreas Moritz a dezvaluit ca femeile japoneze, fidjiene si femeile din alte culturi au fost au inceput sa aiba o crestere a sanselor de dezvoltare a cancerului la san atunci cand au inceput sa poarte sutiene. Cartea lui explica modul cum cancerul este un mecanism de vindecare adaptiva, argumentand ca oamenii ar muri mai repede daca corpul nu ar forma celule canceroase.
Sutienele si corsetele pot reduce nivelul de melatonina (hormon cu rol complex in organism, care regleaza ceasul biologic)
Cercetatorii japonezi au observat ca sutienele pot micsora melatonina cu 60%, aspect foarte important in aceasta corelatie, avand in vedere faptul ca melatonina are proprietati anticancerigene. Si cercetatorii spanioli au scris despre utilizarea melatoninei in prevenirea si tratarea cancerului la san.
Nu exista nici un dezavantaj in a fi prudent. Multi dintre noi nu au nevoie sa astepte pentru a face ceva care pare in mod intuitiv sa aiba sens. Avand in vedere alarmanta rata a prevalentei cancerului la san si tendinta crescatoare de a inlatura parti ale corpului pentru a ne imbunatati sansele, am putea fi receptivi la o mica modificare a comportamentului.

Lucruri pe care le poti lua in considerare:

Stai fara sutien cat mai mult timp posibil.

De fapt devine tot mai usor. Atunci cand acesti muschi si ligamente sunt fortate sa poarte greutatea sanilor nostri, muschii se tonifiaza. Cu cat porti mai mult timp sutien, cu atat ai mai multa nevoie sa il porti. Muschii pieptului si ligamentele sanilor se atrofiaza, ceea ce te face dupa aceea sa te simti inconfortabil cand esti fara sutien.
Un studiul francez efectuat timp de 15 ani de catre profesorul Jean-Denis Rouillon de la Besancon CHU a observat ca „din punct de vedere medical, fiziologic si anatomic, sanii nu dobandesc nici un beneficiu de pe urma faptului ca greutatea lor este sustinuta de un sutien”. Au existat insa oarece dovezi ca eliminarea sutienului a ajutat la alinarea durerii de spate. El a descris purtatul sutienului ca pe o „falsa nevoie”.
Da-ti jos sutienul cand esti acasa. Nu purta sutien in pat. Daca esti esti preocupata de modul cum arati cand iesi din casa, incearca purtatul neglijeului, un material mai gros sau pernute pentru acoperirea sfarcurilor. Are sens sa porti un sutien suport eventual cand faci exercitii fizice.
Poarta sutiene largi din materiale mai moi si evita-le pe cele cu suport rigid.
Sutienele stramte si cu structura rigida restrictioneaza drenajul limfatic si favorizeaza congestia si stagnarea materiei toxice care se presupune ca ar trebui sa fie evacuate prin fluidele excretate. Mai mult, inchiderea vaselor limfatice reduce aportul de oxigen si nutrienti catre celule.
Michael Schachter, doctor in medicina, a scris ca sutienele si hainele stramte pot impiedica fluxul limfei si pot contribui la dezvoltarea cancerului la san.
John MacDougall, doctor in medicina, a scris in The Lancet ca inflamatiile repetate datorate sutienelor care strang sanii sunt implicate in chisturile si umflaturile dureroase ale sanilor, dezvoltarea de cicatrici si infundarea canalelor mamare, toate fiind asociate cu un risc crescut de cancer la san.
Metalul din structura rigida a sutienelor poate crea un „efect de antena”, potrivit parintelui kinesiologiei aplicate, George Goodheart, doctor in chiropractica. Presarea repetata a metalului asupra unui punct de acupunctura poate cauza stimularea pe termen lung a punctelor reflexe neuro-limfatice corespunzatoare ficatului, vezicii biliare si stomacului. „Cel mai probabil ca femeia se va imbolnavi; incet si pe tacute”, a spus John Andre, doctor naturist si in chiropractica.
Scoate afara balenele cupelor!
Nu este nevoie sa iti arunci sutienul scump cu balene rigide. Daca tai o mica deschidere la un capat al cupei, poti sa inlaturi manual balenele din fiecare cupa. Probabil vei descoperi ca sutienul sprijina sanii aproape la fel de bine si fara aceste balene rigide. Nu te lasa pacalita. Ele pot arata ca din plastic, dar de fapt este metal invelit in plastic. Daca vezi ca totusi ai nevoie de suport, poti cumpara si insera balene de plastic.

Cat de des purtati sutien? V-ati gandit vreodata sa renuntati la el? Scrieti-ne parerile voastre in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna!


7 lucruri extraordinare despre puterea uterului femeii

Este important pentru o femeie sa devina constienta de puterea, scopul si potentialul minunatului uter, astfel incat sa imbunatatim si sa mentinem sanatatea si vitalitatea acestui minunat organ feminin!
Toate dintre noi, am luat cunostinta in mod intim de uterul nostru, inca de la inceputul vietii, daca exista sau nu in corpul nostru.
Fiecare om care a mers vreodata pe aceasta planeta, isi are existenta datorita acestui minunat organ!

Uterul: Un organ sensibil
Uterul este permeabil si sensibil la chimicalele industriale, care ne inunda in zilele noastre, la mediul inconjurator. Sute de chimicale toxice isi gasesc locul in uterul feminin, si mai ales, in fluidul amniotic al femeilor insarcinate si sunt apoi detectate in sangele nou-nascutilor.
Oricum, uterul a devenit un organ foarte sensibil.
Extirparea uterului este o cea de-a doua operatie cea mai comuna in Statele Unite. Cea mai comuna operatie in SUA este acum la sectia de cezariana, taierea uterului pentru nasterea copilului.
Este important ca noi sa fim constiente de puterea, scopul si potentialul uterului nostru, astfel incat sa imbunatatim si mentinem sanatatea si vitalitatea acestui minunat organ feminin!
Femeile pot sa foloseasca puterea uterului nu doar pentru a creste copii, ci sipentru a accesa potentialul sau creator din univers si da nastere la mari idei, afaceri, proiecte, arta si mai multe.
Uterul unei femei este unica conexiune a ei cu sursa primordiala a creatiei si poate fi folosita nu doar pentru procreare, cat si pentru crearea constienta cu ajutorul naturii si al spiritului.

7 lucruri extraordinare despre uter

1 Uterul este foarte puternic

Uterul este cel mai puternic muschi din corp ca greutate. Uterul unei femei are mai multe invelisuri ale tesutului muscular care sunt orientate in fiecare directie, spiralate impreuna, si care sunt ultra-puternice.
Un uter elaborat exercita o presiune incredibila ca sa dea nastere unui copil si este cea mai puternica forta exercitata de fiecare muschi din corp!
Cartea mondiala a recordurilor nominalizeaza muschiul uterin ca fiind cel mai puternic muschi din corp.

2 Uterul este incredibil de flexibil

In timpul sarcinii, uterul femeii trece de la marimea unei pare si ascuns osului pubic, la fiind larg ca un balon, extinzandu-se de la cutia toracica si intinzand muschii abdominali in exterior. Dupa nastere, el revine la marimea normal-minunat! Nu numai ca este foarte puternic, dar este si foarte flexibil de asemenea.

3 Uterul vindeca

Sangele menstrual este bogat in celule stem care se pot adapta in corp astfel incat sa vindece o mare varietate de boli. In fiecare luna, in timpul anilor fertili, corpul femeii creaza un strat endometrial in pregatirea dezvoltarii si hranirii unei noi vieti. Cand un copil nu este conceput, corpul elibereaza o substanta nutritiva si valoroasa in timpul ciclului menstrual.
Abundenta celulelor stem in sangele menstrual, releva faptul ca pot trata o larga varietate de afectiuni de la lovituri, boli de inima, Parkinson, boala Lough Gehrig, si diabet, la boli neurodegenerative si mai multe.
Corpurile femeilor sunt cele mai abundente in celule stem si surse libere de celule stem in timpul menstruatiei-o practica mai etica de a extrage aceste celule decat de a lua sangele din cordul bebelusilor la nastere sau din embrioni eliminati.

4 Uterul este orgasmic

Cand o femeie are orgasm nu experimenteaza numai senzatii placate si euforice, ci si contractii musculare in tot uterul, precum in vagin si nivelul pelvian. Intreg uterul se contracta, care ajuta sa ghideze sperma dinspre vagin catre uter.

5 Uterul este conectat la Univers

Ciclul menstrual al femeilor si stagiile de viata sunt in mare legatura cu ciclurile Pamantului, Lunii si al Soarelui. Ciclul Lunii este de 29.5 zile, ciclul menstrual al femeii, in medie este de 29.5 zile. Femeile care au ciclul mai aproape de 29.5 zile au un nivel mai inalt de fertilitate.
In plus, exista 13 cicluri ale lunii in calendarul anual si varsta medie a unei fete la la primul ciclu menstrual este este 13. Varsta medie a menopauzei este varsta de 52 de ani, care este de asemenea numarul saptamanilor intr-un an. Este o medie de 4 saptamani la un ciclu menstrual feminin si sunt 4 sezoane intr-un an.
Calendarele antice de menstruatie, constituite sub forma unor note inscrise in piatra sau oase, se spune ca ar fi cateva din cele mai recente forme de calendare stiute. Intr-adevar, se pare ca uterul feminin are o legatura puternica cu intreg cosmosul!

6 Uterul poate creste o placenta

Uterul este singurul organ care poate da nastere, inauntru, unui alt organ.
Aceasta placenta este absolut minunata si este un organ crescut in interiorul uterului unei femeie insarcinate, care hraneste fetusul cu exact ce are nevoie pe perioada nasterii.
Placenta este lipita de peretele uterin al mamei, si al bebelusului, printr-un cord ombilical. Este o manifestare fizica a grijei mamei fata de copil si este eliberata la nasterea copilului.
Placenta si cordonul ombilical au un model vizibil intre artere care seamana cu copacul vietii si este un simbol antic al vietii si vitalitatii.
Placenta a fost foarte onorata de catre culturi in jurul lumii, inca de la inceputul umanitatii.
Cuvantul “placenta” provine din limba engleza si inseamna de fapt “o prajitura rotunda”, si traditia, onorizand placenta, continua astazi cand celebram ziua de nastere cu tort.

7 Uterul poate creste o intreaga fiinta umana!

Uimitor este ca inauntrul uterului unei femei este potentialul de a procrea si da nastere unei intregi noi fiinte umane!
Fiecare dintre noi este in aici in viata pe Pamant pentru ca noi ne-am inceput viata in uterul mamei noastre.

Află cum să combini corect alimentele

O sinteza foarte buna, de pe site-ul retetecugust.com, sa ne fie de ajutor in combinarea corecta a alimentelor, pentru o sanatate excelenta!

combinare_alimente
Intr-o lume ideala, in care omul isi cunoaste corpul, comunica cu planeta pe care locuieste, in mod natural si simplu, acest articol ar fi redundant. Dar majoritatea oamenilor nu sunt acolo, si au nevoie de un pic de ghidare. Majoritatea oamenilor, inclusiv noi, nu stiu cum sa isi foloseasca corpurile intr-un mod in care sa le aduca maxim de beneficii 🙂. Cei care inca se confunda cu corpul, si cred ca doar asta sunt, ar trebui sa se mai gandeasca putin la acest lucru. Daca ei ar fi corpul ar stii clar ce ii doare si de ce, ar stii cum functioneaza si de ce in fiecare moment.
Cu cat mananci mai multa hrana naturala cruda, cu atat simturile tale devin mai bune si poti intelege atunci cum sa  combini alimentele in mod perfect. Chiar si dupa miros poti intelege daca ceva se potriveste cu altceva 🙂.Dar aceste simturi se recupereaza in timp si cu multa vointa si determinare in a face asta. Din fericire corpul isi revine mai rapid decat se strica , altfel multi nu am mai fi aici acum !
Nici o alta activitate nu consuma mai multa energie din corp precum digestia. Imagineaza-ti ca poti alerga 40 de Km sau merge la concursul  “world strongest man” si nu va consuma atat de multa energie precum o masa cu de toate. Observati ca de multe ori dupa ce faceti sport sau efort, in mod corect, aveti energie si sunteti fresh si prezenti. In schimb dupa o masa grea si cu combinatii proaste, va vine sa mergeti la culcare.
Balonarea, crampele stomacale, senzatie de arsura in piept si oboseala pot veni de la proasta combinare a alimentelor in cadrul unei mese.  Alimente diferite au diferite durate de digestie si diferite metode de a fi digerate si absorbite de organism, de aceea ideal ar fi sa nu amestecam nimic, ci sa mancam fiecare aliment singur, fara a-l amesteca cu altceva.
Nici un animal in natura nu isi amesteca mancarea, in afara de primate (din care facem parte si noi) care mai amesteca frunzele verzi cu fructele pe care le mananca.
Sunt cateva reguli simple de combinare ale alimentelor, pe care le voi dezvolta mai pe larg in continuare. Desi exista si exceptii de la regula, majoritatea se aplica. Cel mai bine este sa va ascultati propriul organism si sa vedeti cu ce combinatie va simtiti bine. Dar acest lucru nu este valabil pentru toata lumea insa, pentru ca multi oameni nu mai simt ce le face bine si ce nu, avand corpul foarte intoxicat.
1. Fructele se mananca pe stomacul gol 
Fructele sunt hrana ideala a omului, continand toti nutrientii necesari unui corp sanatos si plin de energie. Ele contin mai mult de 70 % apa, ca si corpul uman in stare buna,  si sunt alimentul cel mai usor digerabil. Fructele coapte au proportia ideala de acid alcalin (20 % acid cu 80 % alcalin ) .
Fructele stau in stomac maxim 30 de minute, unele chiar mai putin de atat. Sucul de fructe este si mai usor digerabil si el sta in stomac si mai putin de 30 de minute, 10-20 min de obicei.
Va recomand sa mancati fructele pe stomacul gol, inainte de orice alt aliment, nu dupa masa, asa cum sunt multi obisnuiti. Atunci cand mancati fructe, imediat dupa un alt aliment mai greu, acestea vor zace in stomac 2-3-4 ore , cat ii ia celuilalt aliment sa se digere. Stomacul nostru digera in trepte, dupa ordinea in care mancam alimentele, de aceea fructele vor sta la coada dupa celelalte alimente.  Cand stau in stomac mai mult de 30 de minute, ele vor incepe sa fermenteze si toti nutrientii lor nu vor mai putea fi absorbiti corect. Fermentatia duce la balonare si crampe stomacale.
Marul este un fruct extraordinar, foarte bun la detoxifierea corpului, dar fermenteaza foarte rapid, daca sta in stomac mai multe de cateva zeci de minute. Nu invinuiti bietul mar de balonarea dumneavoastra, mai bine va intrebati ce ati combinat gresit. Acelasi lucru se intampla si cu alte fructe.
Daca ati luat masa acum, ganditi-va cat timp sta in stomac, si doar dupa ce stomacul este gol, puteti manca fructe. Acest lucru poate dura pana la 4-5 ore, in functie de ce ati mancat.
La cei care mananca crudivor peste 70%, combinarea alimentelor este mai lejera si mai naturala. Acesti oameni pot face cateva exceptii in modul de combinare al alimentelor pentru ca isi cunsoc si simt mai bine corpul. De exemplu combinatia de fructe cu nuci inmuiate bine , este tolerata de multi oameni.
De asemenea fructele se pot combina bine in sucuri si smoothie-uri cu frunzele verzi precum : patrunjel, spanac, marar, busuioc, salata verde. La sucuri se poate combina asa, pentru ca totul se transforma in lichid si este mai usor de absorbit.
Puteti combina cateva bucatele de fructe si in salate compuse doar din frunze verzi. Cantitatea de fructe din aceste salate este de obicei foarte mica, mai mult de gust, si poate fi tolerata bine.
La sucuri extrase cu extractorul de suc, se pot face si combinatii de fructe si radacinoase, pentru ca partea greu de digerat a radacinoasei nu se consuma in acest caz.
2. Pepenii mananca-i singuri pe stomacul gol
Pepenii sunt si ei fructe, si tot ce scrie mai sus se aplica si in cazul lor, cu cateva exceptii. Ei se digera mult mai rapid decat majoritatea fructelor avand o concentratie foarte mare de apa , si anume  > 90 %.
Ei stau doar 10-15 minute maxim in stomac ! De aceea pepenii nu se pot consuma impreuna cu frunze verzi, cum am vazut mai sus la fructe. Singura combinatie ar putea fi in cadrul aceleiasi categorii , adica combinatii intre mai multe tipuri de pepeni.
3. Legumele care contin amidon si cerealele nu se combina cu alimentele bogate in proteine
Legumele care contin amidon sunt : fasolea de toate felurile, lintea, cartoful, nautul, dovleacul. Cerealele sunt : orezul, hrisca, quinoa, amaranth, grau, porumb , secara, ovaz etc.
Alimente bogate in proteine : lapte, orice tip de carne, peste (nu inteleg de ce unii oameni considera ca pestele nu este carne), oua. Proteina este o grupare de aminoacizi legati intre ei. Nucile nu contin proteine , ci aminoacizi simpli si de aceea sunt mai usor de digerat.
Pentru digerarea legumelor si cerealelor este nevoie de enzime care actioneaza intr-un mediu alcalin al stomacului, pe cand pentru digerarea alimentelor enumerate mai sus din categoria proteinicelor, este necesara eliberarea acidului clorhidric in stomac.  Acidul clorhidric va inactiva enzimele alcaline si astfel legumele si cerealele tinute mult in stomac pot intra in fermentatie si putrefactie.
4. Apa nu se bea dupa sau imediat inaintea mesei
Nu se bea apa niciodata in timpul sau dupa masa, pentru că diluează sucurile gastrice si astfel intarzie sau chiar inhiba digestia. Toate celelalte lichide se consuma inaintea mancarurilor solide, pentru a nu afecta negativ digestia.
5. Legumele fara amidon se pot combina cu aproape orice
Verdeturile si legumele care nu contin amidon, sau contin foarte putin, se pot combina cu cereale si produsele din proteine complexe.
Verdeturi : patrunjel, leustean, marar, spanac, kale, salata verde, mangold, orice fel de vlastari.
Legume si radacinoase : telina, morcov, rosie, castravete, vanata, ardei, brocolli, conopida, varza, zuchini, ceapa, usturoi, andive, sfecla, gulie, ridichie, mazare verde, ceapa, praz.
6. Ciupercile
Ciupercile nu sunt legume, fac parte din clasa fungilor – organisme care traiesc pe copaci, frunze moarte etc. Puteti combina ciupercile  foarte bine cu legumele fara amidon si verdeturile. Impreuna cu legumele mai grele, precum cartoful sau fasolea, nu fac o combinatie buna si se digera mai greoi.
Ciupercile se pot combina si cu semintele usoare precum dovleac, floarea soarelui, in si in salate alaturi de putine nuci maruntite. Ele sunt denumite si carnea vegetala si sunt folosite cu placere de majoritatea veganilor. Proteinele din ciuperci sunt continute în celule cu membrana bogata în celuloza si chitina care este greu de digerat. De aceea se aseamana cu alimentele bogate in proteine precum carnea.
Ciupercile  care sunt crescute pe copaci, sau pe sol, pe frunze moarte descompun si curata padurea de toxine. Din cele mentionate anterior se desprinde concluzia ca ciupercile pot fi si prieteni, dar si dusmani de moarte ai omului. Orice ciuperca poate fi toxica intr-un anume grad. Ele transforma aceste toxine in lucruri bune de utilizat, de aceea trebuie sa stii cand sa le culegi si pe care sa le culegi 🙂
Ciupercile fermenteaza si se oxideaza rapid, de aceea este de preferat sa le mancati la scurt timp dupa ce le cumparati. Iar daca le gatiti, sa nu pastrati mancarea mai mult de 2 zile.
7. Nucile si semintele
Nucile si semintele sunt alimente condensate si grele, de aceea trebuiesc folosite cu masura. Contin multe grasimi esentiale si multi aminoacizi esentiali in stare simpla. Ele tonifieaza  organele si ajuta la constructia corpului. Nucile in special, pot ajuta pe cei slabi sa creasca in greutate, daca au absorbtia buna si nu au alte probleme de digestie.
Nucile si semintele se combina bine cu legumele fara amidon si cu fructele uscate. Intr-o salata in care s-au folosit nuci, sau un dressing de nuci, este de preferat sa nu se mai foloseasca si ulei, deoarece nucile contin uleiuri naturale. Nucile si semintele se combina mai bine cu legumele crude decat cu cele gatite.
Nucile si semintele inmuiate sau germinate, au proprietati putin schimbate. De exemplu nucile isi micsoreaza cantitatea de grasimi, devin cremoase si mai usor de digerat. Din aceasta cauza multi tolereaza combinatia de nuci inmuiate si fructe din dulciurile crude 🙂.
Unturile de nuci nu se mananca intinse pe paine obisnuita. Este o combinatie destul de grea si dificil de digerat. Daca vreti sa mancati cereale cu nuci, folositi fulgi de cereale inmuiati in apa, desi puteti avea probleme si cu aceasta combinatie.
8. Lactatele
Animalele nu dau lapte din placere si consideratie pentru specia umana. Laptele este mancarea ideala pentru puii lor, perfect creata pentru specia respectiva. Pentru a da lapte , ca orice alta femela de pe Pamant, femela vaca, oaie sau capra trebuie sa fie insarcinata si sa aibe copii.  Accentuez inca odata propozitiile de mai sus ! Atunci cand puiul(din orice specie inclusiv umana) bea lapte, el nu mananca altceva, nu il combina cu nimic, si organismul sau este adaptat pentru a bea lapte si al digera si utiliza corect. Puiul bea lapte direct de la mama sa, iar laptele nu vine in contact cu aerul nici o clipa.
Laptele animal contine o cantitate mare de proteine si hormoni de crestere, ce face un pui de animal sa creasca foarte mult in scurt timp, comparativ cu un copil uman, in primele luni de la nastere. Dupa un anumit numar de luni, la animale mai putin, la om mai multe (2-3 ani),  organismul nu mai are nevoie de acest tip de hrana fiindca si-a definitivat cresterea initiala, adaptarea la aceasta lume. De aceea multi oameni au intoleranta la lactoza, organismul nu mai secreta enzimele necesare digerarii de lapte, pentru ca laptele nu mai este necesar dezvoltarii lui. Lactatele contin si o substanta asemanatoare morfinei, care provoaca dependenta la adulti si linisteste copilul cand este mic.
Laptele si branza ar trebui consumate singure, pentru cei care inca le consuma, si de preferinta crude. Produsele lactate procesate sunt foarte greu de digerat si provoaca multe probleme in organism.
Deci daca vreti sa mancati produse lactate, mancati-le singure la o masa, nu le combinati cu nimic.
9. In functie de concentratia alimentelor este bine sa tinem seama de urmatoarele
Ordinea in care mancam preparatele conteaza, pentru ca stomacul nostru digera hrana in trepte. De aceea veti avea o digestie mai usoara daca veti tine cont si de complexitatea alimentelor si de ordinea in care le mancati.
Ordinea este urmatoarea : sucuri din fructe, sucuri din legume, fructe, legume, legume gatite la aburi sau cuptor, nuci, seminte,  cereale,  lapte + oua + carne, alte alimente foarte procesate.
Durata digestiei alimentelor :
  •  0 – 15 min. : apa
  • 15 – 30 min. : sucuri din legume si fructe crude,  majoritatea fructelor in sare cruda
  • 40 min. – 2.5 ore : legumele crude, verdeturi, germeni si vlăstari in stare cruda, avocado, legume gatite
  •  1.5 – 4 ore: ulei,  cereale, fasole,  naut, linte, cartofi,  legume amidonoase
  •  2 – 4 ore: nuci, seminte crude
  • 4 – 10 ore sau mai mult: diverse tipuri de carne, peste, crustacee, lactate procesate
Tineti cont de faptul ca toate alimentele in starea lor naturala cruda se digera mai usor, deci durata lor de digestie este mai mica decat cea a alimentelor gatite al foc.  De aceea si intervalele de prezentate sunt puse mai largi, pentru a include si alimente gatite si alimente crude.
Legumele si fructele fermenteaza pe cand produsele din carne, lactate, oua intra in putrefactie,  daca stau prea mult in organism. Fermentatia provoaca balonare, crampe si poate creste aciditatea corpului, iar  putrefactia intoxica organismul si provoaca lezarea celulelor si distrugera lor. Ganditi-va cum miroase ceva putrezit … ee, asa miroase si corpul vostru cand aveti putrefactie in corp, si nici nu va dati seama de acest miros.
Cantitatea de mancare necesara corpului uman
Cu cat veti manca mai multe alimente in stare cruda,  cu atat veti avea nevoie de mai putina cantitate de mancare. In loc sa mancam pentru cantitate,  mancam pentru calitate. Cu cat calitatea hranei este mai ridicata, cu atat ai nevoie de mai putin. Pentru cei care mananca in mod “traditional”, acest fapt este foarte ciudat… dar de fapt este atat de simplu de inteles.
Alimentele naturale in stare cruda au mai multi nutrienti (vitamine, aminoacizi, grasimi bune, enzime), usor absorbabile, usor utilizabile si recunoscute de catre organism. Organismul recunoaste structurile simple si stie ce sa faca cu ele, dar cu cele complexe are mai mult de furca. Organismul nostru stie sa foloseasca aminoacizii dar trebuie sa descompuna proteinele (lanturi de aminoacizi), stie sa foloseasca zaharurile simple (fructoza si glucoza) dar trebuie sa descompuna amidonul si zaharurile complexe. Toate aceste procese de descompunere  se fac cu pierdere de energie si cu produsi secundari toxici.  Este normal sa te saturi mai rapid daca organismul primeste nutrienti de calitate inalta, in numar mare, nu mai este nevoie sa cheltuiasca energie pentru a descompune structuri si nici sa se lupte cu compusii toxici rezultati in urma acestor procese.
Hrana gatita la foc care isi pierde nutrientii, cu 70 % cel putin, si face legaturi toxice intre moleculele sale. Astfel corpul are nevoie de mai multa hrana gatita , pentru a primi  o cantitate suficienta de nutrienti. Iar daca mananci tesuturi de animale moarte, ai nevoie de o cantitate si mai mare de mancare pentru a satisface corpul, pentru a avea macar o cantitate minima de nutrienti necesari la functionarea organismului.  Multi oameni mananca din ce in ce mai mult, cu cat trece timpul, pentru ca in corp se instaleaza o foame cronica de nutrienti, iar organele au slabiciuni din cauza toxicitatii  !
Alte cauze pentru problemele de digestie
O alta cauza a problemelor de digestie este tranzitul greu si lent. Bolul alimentar trebuie sa se miste corect in interiorul intestinelor, daca nu se misca, ci mai degraba stagneaza, poate fermenta si putrezi si de aici apar multe probleme.
Daca vreti sa intelegeti ce fel de alimente nu digera corect corpul vostru puteti face urmatorul exercitiu. Desi puteti face acest exercitiu si fara a tine post, veti simti mult mai bine daca tineti un post negru, doar cu apa, de cateva zile, macar 2-3.  Apoi introduceti treptat alimente din fiecare tip, mancandu-le singure, pe stomacul gol. De exemplu incepeti cu un suc din fructe pe stomacul gol, apoi vedeti cum va simtiti dupa el si notati pe o foaie. Asteptati sa se goleasca stomacul si apoi mancati fructe intregi si vedeti iarasi cum va simtiti. Apoi faceti acelasi lucru cu vegetale fara amidon crude, vegetale cu amidon crude, nuci si seminte crude, avocado si uleiuri, legume fara amidon gatite, legume cu amidon gatite, cereale  si produse din carne.  Notati cum va simtiti daca le mancati fara a le combina intre ele. Dupa acest lucru incercati si combinatii intre alimente si iarasi notati cum va simtiti.
Dupa acest experiment puteti recunoaste cateva probleme astfel ( la mod general si simplist ),
  • daca aveti probleme dupa fructe si legume atunci puteti avea probleme cu digestia zaharurilor, deci cu pancreasul.
  • daca aveti probleme dupa ce mancati alimente grase, precum nuci, avocado, masline si lactate grase atunci puteti avea probleme cu digestia grasimilor efectuata cu ajutorul ficatului
  • daca aveti probleme in a digera hrana cu aport mare de proteine complexe, precum carne, lactate, oua, hrana procesata excesiv (inclusiv legume, nuci gatite) puteti avea probleme cu sucurile gastrice, deci cu stomacul
  • daca aveti tranzitul intestinal greoi, probleme de fermentatie si putrefactie inseamna ca nu eliminati complet deseurile rezultate in urma digestiei, si aveti probleme in intestine si colon
Un ghid vizual de combinare alimente gasiti in acest articol Ghid combinare alimente în bucătaria vegană fără foc.

ETERNUL FEMININ SI CALITATILE SALE

Gratia Divina se manifestata pe planeta noastra prin Eternul Feminin universal, energia feminina ultima. Cu alte cuvinte, sub aceasta forma, se manifesta plenar si sublim Suprema Shakti, aspectul feminin al Divinitatii, care asigura in lumea fizica materialitatea, cresterea, substanta, concretetea. La nivelul sufletului, acest aspect suprem si sublim al divinitatii actioneaza ca receptivitate elevata, creativitate infinita, iubire pura si neconditionata, coplesitoare, putere de vindecare a tuturor suferintelor, capacitate de regenerare si de continuitate a vietii, sexualitate rafinata, sustinere si hranire a tuturor formelor de existenta din Creatie. In absolut toate marile culturi spirituale autentice de pe aceasta planeta Maha Shakti este prezenta, divinizata, adorata, invocata si celebrata sub multiple – poate chiar infinite – intruchipari, corespunzatoare spatiilor geografice in care ea a fost perceputa: Mama Divina, Sfanta Fecioara, Zeita Suprema, Femeia Absoluta. Functia ei de baza, indiferent de modalitatile in care a fost reprezentata, perceputa si adorata, este aceea de a face legatura intre Divinitatea transcendenta si lumea materiala; tot ceea ce vine de la Dumnezeu Tatal in universul nostru vizibil, concret, palpabil, vine prin intermediul ei. 


Sursa: rodica-purniche.ro

Descopera specificul tau emotional -Testul Arborelui

                                                

Testul Baumsau “testul copacului”, cum este cunoscut de catre publicul larg, a fost inventat de catre psihologul german Charles Koch, in anul 1952 si este folosit si astazi, in lumea intreaga, ca o buna metoda de a analiza individualitatea unei persoane, subliniind specificul sau emotional.
Copacul devine un indice al comportamentului psihologic deoarece in intreaga istorie a umanitatii, acesta este un element important in toate mitologiile. Psihologii si psihiatrii descifreaza un desen din mai multe perspective. Interpretarea desenului unui copac este foarte apropiata de analiza scrisului unei persoane.
Desenul, ca si scrisul, pot arata o sumedenie de informatii despre felul de a fi al unei persoane. Exista nu mai putin de 59 de detalii ale unui desen care ii intereseaza pe psihologi atunci cand privesc desenul unui copac, cum ar fi radacinile, trunchiul, ramurile, coroana, frunzele, nodurile, umbrele, simetria si alte trasaturi arhetipale ale copacului.
Noi va propunem sa folosim „Testul Copacului” doar ca pe o metoda de relaxare si de joaca. In acelasi timp, ca pe o metoda de auto-anailza si de incurajare a reflectiei cu privire la propria persoana.

Ce trebuie sa faci?

Ia o foaie si ceva de scris si deseneaza un copac. Nu sta prea mult pe ganduri. Trebuie sa il desenezi repede, „asa cum iti vine”, incearca sa nu fie ceva prea elaborat.
Dupa ce ai sfarsit desenul, poti afla rezultatele testului.

Trebuie sa urmaresti aceste aspecte ale desenului tau:

1. Radacina
2. Trunchiul
3. Ramurile
4. Frunzele sau fructele


Radacina

Modul cum ai desenat radacina vorbeste despre cat de conectata la realitate esti. Daca nu ai desenat deloc radacina copacului, aceasta poate sa insemne ca treci printr-o perioada de anxietate, de insecuritate.
Mai poate sa insemne ca nu esti deloc o persoana pragmatica si ca te simti mai degraba in sintonie cu latura boema a vietii.
Radacini groase, puternice, indica o personalitate foarte pragmatica, rationala, bine ancorata in realitate, ceea ce nu este neaparat un lucru 100%pozitiv, caci seriozitatea trebuie deturnata din cand in cand si viata privita cu ironie.

Trunchiul

Trunchiul simbolizeaza la modul general, modul tau de a fi. Liniile delicate si umbrele simbolizeaza timiditatea. Daca trunchiul copacului este mic, atunci esti o persoana careia nu ii place sa iasa prea mult in evidenta; daca este gros atunci inseamna ca detii multa forta interioara si iti place sa iesi in evidenta cu mult tupeu si cu zambetul pe buze.
Daca trunchiul copacului tau este frant, inseamna ca esti o persoana foarte sensibila, fragila pe din-interior, care are nevoie de protectie; poate sa indice si ca te afli intr-o perioada destul de dificila si ca ai nevoie de suport psihologic sau de sprijinul familiei si al prietenilor.

Ramurile

Ramurile pe care le-ai desenat simbolizeaza conexiunea ta cu lumea si oamenii din jur. Daca ai desenat ramuri mici sau daca acestea nu exista deloc, aceasta poate sa indice faptul ca iti este dificil sa te exprimi in public, sa te arati si sa comunici cu cei din jur. Ramurile groase indica o personalitate expansiva.
Ramurile ascutite indica o anumita tendinta catre agresivitate. Niste ramuri noduroase simbolizeaza dificultatea de a comunica cu ceilalti. Cand ramurile nu prea apar in desenul tau inseamna ca estei o persoana foarte atenta in privinta oamenilor, ca esti foarte selctiva in privinta celor care pot sau nu sa intre in cercul tau.

Frunzele si/ sau florile

Frunzele si/sau florile indica efortul tau de a atinge culmile succesului. Daca nu le-ai desenat deloc, s-ar putea sa fii o persoana care nu are deloc incredere in fortele proprii.
Frunze sau flori extrem de detaliat desenate, pot trada o tendinta obsesiv-compulsiva. Florile din copac simbolizeaza o persoana optimista.


Alte detalii

Daca ai desenat si fructele, atunci inseamna ca esti o persoana care are incredere foarte mare in ea insasi. Daca ai desenat un pom de Craciun, aceasta poate sa indice dorul de copilarie. Gaurile din trunchi pot sa indice incapacitatea de a te auto-controla.

Cum sa activezi in corpul tau ZONA TA DE PUTERE, pe care ca femeie o poti accesa oricand


   Exista unele femei care atunci cand intra intr-o camera iti atrag imediat atentia datorita increderii si sigurantei pe care o emana si exista femei care fac eforturi mari pentru a fi remarcate si totusi simt ca nu reusesc indeajuns.
    Aceasta nu are legatura, asa cum cred ele, cu infatisarea lor fizica si cu frumusetea lor, ci cu energia pe care reusesc (sau nu) sa o acceseze.
   O femeie ce are o prezenta feminina puternica rezultata dintr-o energie feminina foarte mare  care curge liber are un imens avantaj in viata: poate avea un impact crescut in interactiunea cu ceilalti oameni si  creeaza cu usurinta relatii armonioase, pentru ca poata sa simta oamenii, iar acestia se simt in mod spontan atrasi de ea. Totodata acest fel de femei beneficiaza de un avantaj si in afaceri sau la locul de munca pentru ca par sa aiba un al saselea simt, ce le permite sa simta situatiile potrivite si intentiile celoralti si sa actioneze prin urmare mai mereu in cel mai bun moment.

   Este ca in cazul actorilor,unii au charisma si atrag atentia in mod spontan,au un “nu stiu ce”,acel ceva ce te face sa vrei sa-i cunosti ,sa stii mai multe despre ei,sa ii simti apropiati sufletului tau iar altii invata sa-si dezvolte cu timpul acest gen de prezenta charismatica.

   Ti-ai dori sa inveti si tu sa iti dezvolti aceste capacitati chiar acum?


   Exista mai multe practici pentru marirea puterii de a fi prezenta in corp si in energia ta feminina, dar astazi vreau sa impartasesc cu voi o metoda fundamentala:



   Puterea si prezenta unei femei creste atunci cand ea se conecteaza la esenta ei femininaDin pacate,fiind in competitie cu barbatul, femeile au devenit mult mai masculine,pierzand contactul cu energia lor naturala si fiind astfel private de sursa lorreala de putere,traind incordate, fara chiar sa-si dea seama de asta
   Energia noastra este puternica insa doar atunci cand suntem relaxate,cand invatam sa traim viata intr-o stare de fluiditate. Abia atunci realizam ca avem cu adevarat succes pentru ca ne simtim intradevar bine fiind noi insene iar lucrurile tind sa se armonizeze in mod natural. Iar asta nu inseamna nici pe departe ca devenim femei slabe saumoici din contra, suntem prezente,impamantate,intuitia noastra ne ghideaza eficient,inspiram incredere dar si o prezenta plina de iubire si farmec cehraneste”. 

   Sa ne amintim ca forta femeii este de natura magnetica. Asta inseamna ca ea este facuta sa atraga spre ea ceea ce isi doreste si este bun pentru ea si nu este facuta sa lupte ori sa obtina ceva in mod fortatPentru a avea acces la aceasta putere de atractie este necesar sa se reconecteze la energia feminina.

De obicei cand tin seminarii si le rog pe femei sa se conecteze la o stare de putere si forta interioara ele imediat par ca incep sa isi “flexeaze muschii” si la propriu si la figurat, iau o postura cu pieptul scos, bratele incordate, burta neaparat supta, ce arata cam asa:



Iar cand suntem de exemplu intr-un mediu de afaceri suntem sobre, retinutechiar un pic rigide uneori,

desi am putea sa avem si o alta stare…
    …mai feminina…mai placuta…


Atunci cand ne uitam feminitatea sau ”o lasam acasa”, pentru ca ne simtim puternice doar daca imitam barbatii si suntem si noi “barabate”, apar tensiuni pentru ca, prin natura ei, energia masculina respinge o alta energie masculina iar barbatii ne percep atunci ca pe  o amenintare si tind sa ni se opuna, la fel si alte femei ce sunt atunci tot in energia lor masculina.


Sunt sigura ca nici copiii tai nu reactioneaza pozitiv la energia lipsita de fluiditate pe care o manifesti atunci cand vrei sa te impui cu forta si cu atat mai putin sotul sau iubitul tau.

Urmatorul exercitiu de feminitate te va ajuta ca in orice situatie sa te poti conecta la energia ta feminina si sa iti manifesti adevarata ta putere subtila si plina de gratie. Desi pare simplu, este de o importanta foarte mare, presupune o buna putere de focalizare a atentiei si de constientizare si ajuta foarte mult la redescoperirea energiei si fortei subtile feminine cu care esti inzestrata.


Energia feminina curge in principal prin partea inferioara a corpului tau pentru ca ea are legatura cu pamantul. O putem simti in bazin,pelvis si curge in jos prin picioareDeci daca vrei sa-ti simti energia feminina lasa-ti atentia sa se indrepte spre partea inferioara a corpului tau si simte-l. 


Rezerva de putere principala a unei femei se afla in spatiul uterului.Cand o femeie este deconectata de la aceasta zona isi pierde stralucirea, starea de bine,caldura,cu timpul chiar si sanatatea iar farmecul ei natural este mult mai putin perceput.


Energia feminina izvoraste din zona uterului tau si urca firesc spre inima ta pentru a se revarsa de acolo in tot ce faciO femeie arata, vorbeste si se misca diferit cand se afla “ in cap “, este mult mai stearsa, lipsita de charisma, deconectata de la esenta ei.


Pentru a simti centrul din care izvoraste aceasta energie urmareste sa identifici un punct aflat in centrul spatiului uterului,cam la doua degete sub ombilic. De aici radiaza liniile campului tau energetic. 


Imagineaza-ti ca acolo se afla o scanteie  de lumina creatoare, ce radiaza tot mai mult pe masura ce atentia ta se indreapta catre ea si o hraneste cu iubirea din inima ta. Aceatsa energie creatoare plina de lumina te va sustine in tot ce faci. Aceasta este puterea ta.

Conecteaza-te la energia ta feminina, lasa puterea ei autentica si reala sa infloreasca in tine si sa straluceasca si fii cea care esti cu adevarat!



Marturia graitoare a unui barbat despre femeile cu forme

Fiecare femeie este frumoasa atunci cand crede in ea. Iar kilogramele nu au nicio legatura cu asta. Starea de armonie, de feminitate, de gratie, de jucausenie, de bucurie, de vivacitate, senzualitatea, naturaletea sunt cele care ne fac atragatoare, nu centimetrii. Am intalnit femei de toate tipurile, grase, slabe, inalte, scunde, blonde, brunete, roscate, pistruiate, nu conteaza, femei care emanau acel “ceva” si starea pe care o simti este : “Ah, Doamne, ce femeie!”, datorita felului in care se misca, in care paseste, a caldurii din voce, a focului din privire, a dulcetei din suflet. Pur si simplu, indiferent daca se incadreaza sau nu in stndardele 90-60-90. 
Nu kilogramele, ci libera curgere a energiei feminine si chiar abundenta ei sunt cele care conteaza. Nu ma credeti? Iata marturia foarte frumoasa si  graitoare a unui barbat:

Imi aduc aminte de o seara de sambata in care ploua foarte tare. Eram la Londra cu niste amici, intrasem intr-un pub oarecare si faceam planuri. La un moment dat, a intrat in incapere o femeie cu o privire magnetica, cu niste forme mai mult decat apetisante, cu o atitudine imperiala si cu un tricou alb, mulat si extrem de ud. V-am mai spus ca ploua.

Cateva dintre fetele de la masa noastra si-au modificat instant discursul, evident deranjate de spectrul impozant al domnisoarei in cauza. Evident, replicile rautacioase au inceput sa curga: ”e obeza!”, ”cat tupeu trebuie sa ai sa porti fuste-creion daca tu cantaresti 90 de kilograme?”, ”e trista!”, ”e frustrata!”, etc.

Din punctul meu de vedere era superba. In niciun caz obeza, trista sau frustrata. Era mult mai sigura pe sine, mult mai seducatoare si mult mai evidenta (si nu din cauza numarului de kilograme) decat toate fetele de la masa mea. Siguranta ei era atat de molipsitoare, incat amicele mele au simtit pericolul si au realizat ca o femeie mult mai grasa decat ele, le poate fura in orice moment iubitul. Asta pentru ca baietii se pierdusera de ceva vreme in formele pline, rotunde, ale frumoasei necunoscute.
Si pentru ca am intalnit, recent, un alt exemplu de femeie care poate fi considerata grasa, pentru ca m-a fascinat, pentru ca mi-a demontat absolut toate miturile legate de siguranta, flirt si atitudine, imi permit sa ma declar fanul numarul 1 al formelor!

Si, da, atitudiunea nu are absolut NICIO legatura cu numarul de kilograme! Au contraire!

image

Credit foto: Tara Lynn
Sursa: Le Projet d’Amour 

Credeti in voi! Lasati energia sa curga liber prin trupul vostru! Bucurati-va de viata, bucurati-va de trupul vostru, de energia voastra debordanta, bucurati-va ca sunteti femei, este un dar! Iubiti cu putere, cu romantism, iubiti la nebunie! Traiti viata ca pe un dans, cu pasiune, in armonie, exprimand ritmul ei incantator! 

Sunteti intruparea gratiei, a frumusetii, a senzualitatii, a iubirii, sunteti femei divine, nascute ca sa faca lumea frumoasa si palpitand de iubire! Acesta este darul feminitatii pentru aceasta lume. Cand il exprimam liber, viata noastra devine BUCURIE! 

ESTI FRUMOASA CAND IUBESTI, ESTI FRUMOASA CAND TE IUBESTI CU TOT CE ESTI, BUCURA-TE DE VIATA, ESTI CEA MAI FRUMOASA CAND ESTI FERICITA SI LIBERA! 

cu mult drag,
Alina Dospinescu