Exercitiu de Procesare a Fricii

Puteti face acest exercitiu oricand, ori de cate ori simtiti ca va este frica.
Pentru rezultate mai bune este cel mai bine sa il faceti intr-un spatiu linistit si izolat si sa incepeti cu o lista de frici.
Asezati-va sau intindeti-va intr-o pozitie confortabila, cu spatele drept si inchideti ochii.
Inspirati adanc si incet, abdominal, apoi expirati cat de repede puteti.
Repetati, inspirati incet, apoi expirati cat de repede puteti.
Si inca o data, inspirati din ce in ce mai incet, apoi expirati repede.
Acum continuati sa respirati, fiecare in ritmul lui.
Scanati-va corpul fizic de la cap la varful degetelor de la picioare, pentru a gasi energia fricii.
Cautati frica. Daca nu o puteti gasi, cititi de pe hartie una dintre fricile trecute pe lista si scanati-va din nou corpul.
Atunci cand va gasiti frica in corp, pur si simplu priviti-o.
Nu o analizati, doar uitati-va la ea.
Permiteti-i sa fie acolo.
Dati-i voie sa existe.
Lasati-o sa creasca si sa fie.
S-ar putea sa fie un disconfort fizic, precum un nod, o durere, o localizare a energiei, sau s-ar putea sa fie un gand sau o amintire – sau, pur si simplu, emotia fricii.
Doar uitati-va la ea.
Observati-o.
Simtiti-o.
Permiteti-i sa fie aici.
Si spuneti: “Frica, esti binevenita aici”.
Bine ai venit.
Intampinati frica si lasati-o sa creasca.
Lasati-o sa creasca din ce in ce mai mult.
Permiteti-i sa creasca si sa creasca….cat de mult este posibil
Lasati-o sa fie cat de mare poate sa ajunga
Lasati-o sa vi se dezvaluiee.
Dar nu o analizati.
Pur si simplu, permiteti sa fie orice ar veni.
Fie ca e vorba de vorbe, ganduri, amintiri.
Urmati-o daca se transforma in alta emotie sau isi schimba locatia in corpul vostru.
Orice ar face, urati-i bunvenit, folosind noua expresie. “Esti binevenit, gand…sunteti binevenite emotie, cuvinte, amintiri, esti binevenita frica.”
Esti binevenita aici.
Priviti-o. Obsevati-o.
Acum, apropiati-va si imbratisati frica, in orice forma si-a ales ea sa fie.
Dati-i lumina si iubire si permiteti-i sa existe.
Multumiti-i pentru orice serviciu v-a facut, pentru ca a fost cu voi atat de mult timp.
Acum eliberati-o in Univers. Lasati-o sa se intoarca libera la Sursa.
Inspirati adanc.
Pe masura ce inspirati, inspirati lumina si iubire. Si, pe masura ce expirati, permiteti-i acelei iubiri si luminii sa umple spatiul pe care il ocupa inainte, frica.
Acum pur si simplu inspirati incet si profund.
Inspirati lumina si iubire si, in timp ce expirati, permiteti-le luminii si iubirii sa se extinda in tot corpul vostru si in mediul care va inconjoara.
Acum, scanati-va corpul de la varful picioarelor la cap si vedeti daca a mai ramas vreo urma din acea frica. Daca a ramas, repetati imediat exercitiul. Daca nu mai exista, puteti sa va folositi lista, pentru a repeta exercitiul cu o alta frica, sau sa terminati exercitiul, deschizand ochii si intinzandu-va.
Repetati zilnic exercitiul, pana cand nu mai exista frica in viata voastra.
  
sugerat de Inelia Benz

*********

Anima

Tu si lumea

Suntem un univers în miniatură.Câţi oameni atâtea universuri, atâtea lumi diferite, altă vibraţie, altă culoare predominantă, alt amestec de nuanţe, altă muzică, alt fel de a cânta muzica, de a o asculta. Suntem atât de diferiţi unii de alţii încât nici nu ne dăm seama de ce unele cuvinte pe unii îi fac să zâmbească, pe alţii îi rănesc, iar pe alţii nici nu-i ating.

 Trăim fiecare dintre noi într-o lume proprie, ca într-o bulă de săpun. Ne rostogolim toată viaţa atingându-ne marginile moi ale lumii noastre de flori, de pietre, de ascuţişuri de vorbe, de răceală de ziduri, de mângâiere aurie de soare, de surâsuri, de umbre, de parfumuri , de curcubee.

Unele atingeri ne impregnează pozitiv, ne dau aripi să zburăm prin spaţii nesfârşite de fericire, să plutim diafan cu zâmbete strălucitoare în ochi luminoşi. Atunci contururile bulei în care ne aflăm se pot dizolva uşurel în oceanul fericirii care ne înconjoară permanent chiar dacă ştim, chiar dacă nu ştim aceasta şi ne putem trezi înotând firesc, dezbrăcaţi de carcasa ce ne-a înconjurat până atunci, în lumina euforică a iubirii.

 
Alte atingeri ne pot aduce, însă, suferinţă, ne pot răni rotunjimea propriei lumi, ne pot zgâria suprafeţele, pot chiar crea tensiuni şi agitaţie în interiorul bulei noastre. Atunci totul se vede vălurit, distorsionat, exagerat, ne supărăm pe cei din afară, ne izbim de asperităţile şi marginile lumilor lor, nu vrem să mai comunicăm cu ei şi pereţii iniţial elastici, transparenţi, acum se rigidizează, se împietresc. Fără să ne dăm seama începem să trăim într-o bulă rece, tristă şi însingurată, în care nu ne mai atingem de nimeni şi de nimic din teama de a nu fi din nou răniţi; de fapt, trântim uşa în faţa vieţii din frica de a iubi, de a fi iubiţi, de a fi fericiţi. 

 
Frumuseţea vieţii noastre, aşa cum e trăită ea de fiecare lume, de fiecare propriu univers, nu constă doar din momentele de îndrăgostire, de zbor, de odihnă şi distracţie, ci şi din momentele în care ne pregătim pentru acestea, în care ne şlefuim muchiile, ne netezim colţurile, în care învăţăm să ne atingem mai armonios de celelalte bule, chiar să dansăm cu ele fără să le tulburăm conţinutul. 

Treptat, pe măsură ce ne transformăm tot mai mult şi bula noastră devine tot mai mare, mai încăpătoare, mai expansionată, mai caldă şi permeabilă, putem să înţelegem cu inima, iubind, felul specific de a fi al fiecărei fiinţe pe care o întâlnim în acest spaţiu plin de baloane colorate. Şi poate, într-o zi specială, vom reuşi chiar să-l putem îmbrăţişa în inima lumii noastre pe Cel care suflă zâmbind neîncetat viaţă, mişcând în fluxul perfecţionării bulele de săpun.

Autoare: Simina
Sursa: http://www.poeziaiubirii.blogspot.com

Despre dragoste

 De iubire nu ne saturam niciodata si dorim sa cunoastem cat mai mult. Discutia care urmeaza m-a impresionat profund, pentru ca ofera o perspectiva foarte adanca si raspunsuri drept la tinta pentru intrebarile dragostei:

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

– Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca.
Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se
raporteaza la dragoste?

– As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea
insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu
fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede.
Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.


– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are asa mare valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai  ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem,
cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe
mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale
e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara
stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o
putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l
stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l
transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie

sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur. 

 – Care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim.
Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni
transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa
ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult.
Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult
mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

– Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nugaranteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit!
(rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt. 

– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe
celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

In acelasi timp, in iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii.
Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.
– De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te
iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

 

– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult.

*********

Anima

Modele feminine:-BYRON KATIE- Lucrarea iubirii sau aventura constiintei

Totul a început într-o dimineaţă de februarie în anul 1986, când Byron Kathleen Reid, o femeie de 43 de ani dintr-un orăşel din deşertul Californiei de Sud, s-a trezit, într+o dimineaţă, pe podeaua unui centru de reabilitare.

După o viaţă obişnuită – două căsătorii, trei copii, o carieră de succes –, Katie intrase, în ultimii zece ani,  într-un declin ce o aruncase în braţele furiei, paranoiei şi disperării. Timp de doi ani fusese atât de deprimată, încât rareori reuşea să iasă din casă; petrecea săptămâni în şir în pat, făcând afaceri din dormitor prin telefon, incapabilă să-şi facă măcar baie sau să se spele pe dinţi. Copiii treceau pe vârfuri prin dreptul camerei ei, pentru a-i evita crizele de furie. În cele din urmă, s-a internat într-un centru pentru femei cu boli de nutriţie, singura instituţie pentru care compania de asigurări îi plătea internarea. Ceilalţi pacienţi erau atât de înspăimântaţi de ea, încât a fost cazată singură, într-un salon de la mansardă.

Într-o dimineaţă, după aproximativ o săptămână, în timp ce zăcea pe podea (se simţise prea nedemnă pentru a dormi în pat), Katie s-a trezit fără a avea idee despre cine sau ce era. „Nu mai existam”, spune ea. „Toată furia mea, toate gândurile care mă măcinaseră, întreaga mea lume, întreaga lume, toate dispăruseră. În acelaşi timp, râsul a ieşit din profunzimile fiinţei mele şi s-a revărsat pur şi simplu. Totul era de nerecunoscut. Era ca şi cum altcineva se trezise în locul meu. Am deschis ochii. Acel Altcineva privea prin ochii mei. Şi era atât de încântat! Era beat de bucurie. Nimic nu era separat şi nimic nu-i părea inacceptabil; totul era el însuşi.”

Când Katie s-a întors acasă, familia şi prietenii au simţit că era cu totul alt om. Fiica ei, Roxann, care avea şaisprezece ani pe atunci, povesteşte:„Am ştiut că furtuna perpetuă luase sfârşit.  
Întotdeauna ţipase la mine şi la fraţii mei şi ne criticase; îmi era teamă să stau în aceeaşi încăpere cu ea. Acum, părea absolut împăcată. Stătea nemişcată cu orele pe scaunul de la fereastră sau în deşert. Era bucuroasă şi inocentă asemenea unui copil, şi părea că debordează de iubire. Oameni cu probleme au început să bată la uşa noastră şi să-i ceară ajutorul. Stătea cu ei şi le punea întrebări. Principala întrebare era «Este adevărat acest lucru?». Când veneam acasă nefericită şi aveam o problemă, ca de exemplu: «Prietenul meu nu mă mai iubeşte», mama se uita la mine ca şi cum ar fi ştiut că nu era posibil şi mă întreba: «Scumpo, cum să fie adevărat aşa ceva?», ca şi cum tocmai i-aş fi spus că locuim în China.”

Când cei din jur au înţeles că vechea Katie nu avea să se mai întoarcă, au început să facă speculaţii în legătură cu ce se întâmplase cu ea. Oare avusese loc un miracol? Ea nu-i prea ajuta. Abia după multă vreme a reuşit să-şi descrie experienţa în mod inteligibil. Vorbea despre o libertate care se trezise în interiorul ei. Spunea, de asemenea, că, prin întrebările pe care şi le pusese, îşi dăduse seama că vechile ei gânduri erau neadevărate.

La scurt timp după ce Katie s-a întors de la centru, casa a început să-i devină neîncăpătoare de oameni care auziseră de ea şi veniseră să înveţe. Ea era capabilă să-şi comunice interogatoriul interior în forma unor întrebări clare, pe care oricine îşi dorea eliberarea le putea aplica de unul singur, fără ea. Curând, a început să fie invitată să se întâlnească cu grupuri mici de oameni care se adunau în sufrageriile unuia sau altuia dintre ei. Gazdele o întrebau adesea dacă era „iluminată”. Iar ea răspundea: „Sunt doar o femeie care ştie diferenţa între ceea ce doare şi ceea ce nu”.
Rezultatele pe care le dă Lucrarea oricui le aplică sunt uluitoare. Simplitatea modului în care Katie Byron demontează mecanismele uzuale de gândire este remarcabilă.
„Durerea este inevitabilă. Suferinţa este opţională” (Budha)

Oricând suntem cuprinşi de un sentiment stresant – orice, de la disconfort uşor până la suferinţă, furie şi disperare intense –, putem fi siguri că există un gând anume care ne provoacă reacţia, fie că suntem sau nu conştienţi de el. Soluţia pentru a pune capăt acestui stres este să analizăm gândurile care se află în spatele lui, şi oricine poate face asta singur, având nevoie doar de o foaie de hârtie şi de un creion. Cele patru întrebări care constituie Lucrarea şi pe care le veţi vedea în context, dezvăluie punctul în care gândurile noastre nu sunt adevărate în ce ne priveşte. Prin acest proces – Katie îi mai spune şi „Interogatoriul” – descoperim că toate conceptele şi judecăţile în care credem sau pe care le luăm de bune sunt o distorsionare a stării de fapt.
Când ne credem gândurile, şi nu ceea ce este cu adevărat real pentru noi, trăim întreaga gamă de tulburări emoţionale pe care le numim suferinţă. Suferinţa este o alarmă naturală care ne avertizează că ne agăţăm de un gând; când nu ascultăm cu atenţie acest avertisment, ajungem să acceptăm această suferinţă ca fiind o parte inevitabilă a vieţii. Însă nu este. Budha spunea că durerea este inevitabila atunci când suntem în trupuri, dar suferinţa, care nu este decat o prelungire mentală a durerii, este complet inutilă. Lucrarea nu face decât să demonteze mecanismul mental al suferinţei inutile şi prezintă similitudini izbitoare cu koanul zen şi  dialogul socratic.  
 Însă nu izvorăşte din nicio tradiţie, fie ea occidentală sau orientală. Este simplu şi direct şi a fost revelat în mintea unei femei obişnuite, care nu avea nicio intenţie de a da naştere la aşa ceva.

Katie spune adesea că singurul mod în care poţi înţelege Lucrarea este să-l aplici. Însă este bine de notat faptul că interogarea se potriveşte perfect cu cercetările actuale asupra biologiei minţii. Cercetările neurologice contemporane identifică o anumită parte a creierului, numită uneori „interpretul”, ca sursă a poveştii interne familiare ce ne conferă sentimentul de sine. Doi mari cercetători în domeniu caracterizează natura şireată şi înşelătoare a poveştii spuse de interpret. Antonio Damasio o descrie astfel: „Poate că cea mai importantă revelaţie este tocmai asta: că emisfera cerebrală stângă a fiinţelor umane este predispusă la născocirea de poveşti care nu au neapărat legătură cu realitatea”. Iar Michael Gazzaniga scrie: „Emisfera stângă a creierului îşi ţese povestea pentru a se convinge pe sine şi pe tine că deţine controlul… La ce foloseşte să ai un «agent de presă» în emisfera stângă a creierului? Interpretul încearcă să ne menţină vie povestea personală. Iar pentru asta, trebuie să învăţăm să ne minţim pe noi înşine”.
Aceste intuiţii, bazate pe experimente solide, ne demonstrează că tindem să ne luăm în serios propriile „comunicate de presă”. Adesea, când credem că suntem raţionali, de fapt suntem păcăliţi de propria noastră gândire. Această trăsătură explică cum ajungem în situaţiile dureroase pe care Katie le-a recunoscut în propria-i suferinţă. Auto-interogarea pe care a descoperit-o foloseşte o capacitate diferită şi mai puţin cunoscută a minţii de a găsi ieşirea din propria-i capcană.

După ce au parcurs Lucrarea, mulţi oameni trăiesc un sentiment imediat de uşurare şi de eliberare de gândurile care îi făceau atât de nefericiţi. Dar dacă Lucrarea ar fi doar o experienţă de moment, ar fi mult mai puţin util decât este. Este insa un fenomen continuu şi profund de auto-conştientizare, nu un remediu rapid. „Este mai mult decât o tehnică”, spune Katie.  „Aduce la viaţă, din străfundurile noastre, un aspect înnăscut al fiinţei noastre.” 
 Metoda utilizata de Byron Katie acoperind întreaga paletă de probleme umane: de la boli grave, moartea părinţilor sau a copiilor, abuz psihologic şi sexual, dependenţă, nesiguranţă financiară, probleme profesionale şi chestiuni sociale, până la frustrările uzuale ale vieţii de zi cu zi. Iar şi iar, am văzut cum Lucrarea a transformat rapid şi radical modul în care oamenii se gândesc la problemele lor. Şi când modul de a gândi se schimbă, problemele dispar.
Cei care au practicat aceasta interogare o vreme descriu cum, fără o intenţie conştientă, mintea observă fiecare gând stresant şi îl anihilează înainte ca el să poată provoca vreo suferinţă. Conflictul lor intern cu realitatea a dispărut şi descoperă că ceea ce a rămas este iubirea – iubirea faţă de ei înşişi, faţă de alţi oameni şi faţă de tot ceea ce le oferă viaţa. Să iubeşti ceea ce este, realitatea, devine la fel de simplu şi de natural ca respiraţia.
  
*********
Anima

Unde gasim iubirea adevarata? – partea I

La nimeni si nicaieri in afara, ci doar in inima noastra.
Iubirea este o alegere.
IUBIREA cea adevarata, iubirea de dincolo de indragostire (care are si ea farmecul ei), apare exact atunci..,cand indragostirea dispare. Pentru ca atunci incepem in sfarsit sa nu mai fim 4 in relatie -ea, el, ce isi imagineaza ea despre el si ce isi imagineaza el despre ea- si trecem dincolo de ceea ce visam si ne doream cu orice pret; traim in sfarsit realitatea, asa cum ea este, iar viata ne pune in situatia de a ne arata unul altuia adevaratele fete, slabiciunile si nu doar forta, greselile si nu doar calitatile, golurile, imperfectiunile, incertitudinile, problemele… 
Aceasta este provocarea iubirii: putem sa iubim cu adevarat? Suntem capabili sa iubim totul
 Caci exact asa ne-ar placea sa fim iubite, nu-i asa? Cu totul, nebuneste, total si neconditionat, din cap pana-n picioare, acum si in eternitate.:)
Oricine are nevoie de iubire si oricine merita sa primeasca iubire. Mai ales tu. Dar daruind vei dobandi; ceea ce daruiesti, aceea primesti.
Atunci cand placerea nu mai este la fel de intensa, caci nu mai are savoarea noului, atunci cand nu mai purtam ochelari roz ce filtreaza adevarul, imbracand realitatea intr-o viziune idilica, cand cel de langa noi greseste (caci este si el om ca orice om si nu Fat-frumos cum credeam :), atunci cand este cu adevarat nevoie de iubire, putem iubi?

Imi aduc aminte o fraza impresionanta descoperita candva pe o carte postala – intr-o palma deschisa, o inima plina de rani avea scris pe ea : “Iubeste-ma atunci cand merit cel mai putin, pentru ca atunci am nevoie cel mai mult“… 
Cuvinte ce merita citite si recitite, intelese si integrate in viata.

Ei bine, iubirea in cuplu, odata trecuta faza inceputului iubirii, ne pune fata in fata cu aceste momente, in care cel iubit e “gol” in fata noastra, ne confrunta cu momente teribile in care ni se pare ca iubitul nostru nu merita sa fie iubit…ca greseste prea tare..ca e altfel decat ni-l doream, ca nu e chiar ceea ce parea, ne dezamageste …si atunci…abia atunci, daca ALEGEM sa iubim…gasim iubirea adevarata.

Nu undeva, departe, in vise colorate, ci chiari aici, in inima noastra. Aici unde noi suntem stapani si de unde nimeni nu ne-o poate lua vreodata :  in spatiul deschis si cuprinzator al inimii.

Inima are puteri nemarginite, are puterea de a imbratisa viata exact  asa cum este ea, cu toate ale ei (de fapt ale noastre :), de a nu evita adevarul, de a transforma raul in bine, de a ne darui o fericire vie, statornica, reala. Dar inima se trezeste doar atunci cand ne intoarcem la ea, cand o alegem pe ea, cand ii deschidem portile. Traind in minte, proiectand iluzii, indarjindu-ne sa fie lucrurile asa cum le vrem, judecand, respingand, impunandu-ne, inima adoarme. Este acoperita cu un strat “protector” de prejudecati despre ceea ce este bine; ferita de greutati, dar si de lumina. Impovarata de iluzii si asteptari. Treptat inecata in amar.
Caci inima se trezeste folosind-o, inaintand in viata cu pieptul inainte, se deschide prin sacrificiul facut de dragul a ceea ce iubim, se imbogateste daruind. Se intelepteste rezolvand problemele. Se intareste odata cu credinta noastra in bine. Devine puternica iubind. Si atunci…ne reveleaza ca este magica…ca suntem magice;  purtam in ea puteri nesfarsite. Odata calita in focul iubirii, inima devine puternica si plina- plina de resurse, de intelegeri, de tarie, de intelepciune. Si atunci…transforma, vindeca si creste. Transforma raul in bine. Si viata devine o oglinda a inimii, o mare iubire.
*********

Anima

“Iubirea e rabdatoare, iubirea e plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, iubirea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine. Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice.” – Întaia Epistola catre corinteni a Sfantului Apostol Pavel

De la Dumnezeu

“Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveste pe tine Mă priveste la fel de mult si pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te pretuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbeste despre suflet) si te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc si să te încerc. Când ispitele si vrăjmasul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să stii că,
Aceasta a fost de la Mine.
Vreau să stii că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea si izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine.
Ia aminte, când esti cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înteleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îti aduc bucurie si te izgonesc de la ei,
Aceasta a fost de la Mine.
Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vietii tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situatia ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăt smerenia? Iar acolo, te-am asezat în atmosfera potrivită, în scoala unde te vor învăta ceea ce ai nevoie. Locul in care trăiesti acum, precum si cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. 
Ai dificultati financiare si abia supravietuiesti? Ia aminte,
Aceasta a fost de la Mine.
Vreau să stii că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine si întelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline si inepuizabile si să fii convins că Eu îmi tin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ti spună când esti în necaz: ”Să nu crezi în Domnul si Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Esti despărtit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubesti? Am lăsat să ti se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine si în Mine să afli vesnica mângâiere si odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ti-ai deschis inima?
Aceasta a fost de la Mine. 
Am îngăduit ca această suferintă să te atingă astfel încât să înveti că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfătisează-Mi-le toate Mie si spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipeste-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viata ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simti sfârsit,
Aceasta a fost de la Mine.
Ti-ai facut planuri si ti-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau sa lasi toate în seama Mea, să călăuzesc si să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vietii tale, căci tu esti orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neasteptate au venit peste tine si deznădejdea ti-a cuprins inima, ia aminte,
Aceasta a fost de la Mine. 
Căci cu această multă oboseală si teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îti e credinta în promisiunile Mele si îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu esti tu cel care si-a încredintat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu esti tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, tintuindu-te de patul tău,
Aceasta a fost de la Mine.
Pentru că vreau să Mă cunosti mai adânc, prin boala trupului si să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ti le trimit. Nu încerca să întelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire si cu umilintă pleacă-ti capul înaintea bunătătii Mele . Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplinesti asta, ai căzut pe patul de suferintă,
Aceasta a fost de la Mine.
Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale si Mi-ar fi fost cu neputintă să-ti mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăt cele mai adânci cugetări si învătăturile Mele, ca să-Mi slujesti. Vreau să te învăt să simti cum tu nu esti nimic fară Mine. Câtiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărtit de activitătile vietii, pentru a învăta să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neasteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îti încredintez aceste greutăti si din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iti va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îti va fi învătător si îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilasul Meu, acest
vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l folosesti din belsug. Adu-ti aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău si critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor si neputintelor tale va fi unsă cu acest untdelemn.
Aceasta a fost de la Mine.
Cunoaste si aminteste-ti pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te inteapă va fi tâmpit (orice ac va fi tocit), de îndată ce vei învăta, în toate lucrurile tale, să privesti către Mine. Toate ti le-am trimis Eu, pentru desăvârsirea sufletului tău,
Toate acestea au fost de la Mine. “
Sfantul Serafim de Virita – Scrisoare catre un fiu duhovnicesc aflat intr-o inchisoare sovietica 

In orice situatie este doar un singur raspuns: DUMNEZEU!

*********

Anima

 

Despre certuri si iubire I

Sa spunem ca iubesti pe cineva…
  Odata, o femeie a venit la mine si mi-a spus:” Am fost maritata timp de zece ani cu un barbat si nu ne-am certat niciodata. Iar acum m-a parasit! Ce s-a intamplat?”
Femeia credea ca daca nu s-au certat niciodata inseamna automat ca s-au iubit profund. Ce iluzie! Acest mod de a gandi este o eroare. Logica femeii era perfecta, dar inima are ratiuni pe care mintea rationala nu le intelege.
Din pacate, gresea. Cand iubirea este cu adevarat profunda, certurile sunt inevitabile. Din cand in cand, unul sau altul dintre cei doi parteneri simte nevoia sa sustina un punct d evedere diferit, care chiar daca nu este pe placul iubitei/iubitului, nu este neaparat gresit. Sau unul dintre ei doi chiar greseste, este dreptul fiecarui om sa faca si greseli. Din cand in cand, unul dintre cei doi simte nevoia sa se certe.
Dar aceasta cearta nu este capabila sa le spulbere iubirea, ci dimpotriva, le-o imbogateste. 
Tocmai aici este frumusetea: iubirea stie sa imbratiseze contrariile. Iubirea e facuta ca sa imbratiseze, sa cuprinda si  sa ierte.
Daca nu exista aceasta libertate de a fi noi insine si aceasta putere de a intelege, singura solutie este despartirea. Zece ani este o perioada lunga de timp – chiar si 24 de ore sunt mult prea multe pentru a ramane in aceeasi stare de spirit pentru un om obisnuit, caci mintea simte tot timpul nevoia sa oscileze dintr-o extrema in cealalta.
Sa spunem ca iubesti o persoana. Din cand in cand te simti furios pe ea, dar aceasta furie este posibila numai pentru ca o iubesti. Uneori simti nevoia sa te sacrtifici de dragul ei, alteori simti ca arzi de indignare. Si ambele extreme fac parte integranta din tine.
Daca nu te-ai certat niciodata cu partenerul in ultimii ani, inseamna ca nu v-ati iubit. Ati trait intr-o relatie de cuplu, intr-un mariaj poate, dar nu intr-o relatie de iubire. V-ati temut tot timpul ca orice conflict, orice stare de enervare, cel mai marunt lucru ar putea pune capat acestei relatii. V-ati temut atat de tare incat nu v-ati certat.
Nu ati crezut niciunul ca relatia voastra, ca iubirea voastra ar putea supravietui certurilor, ca aceasta din urma va trece, iar voi va veti regasi unul in bratele celuilalt, mai indragostiti ca oricand inainte. 
Din cauza acestei convingeri ati luat decizia de a nu fi voi insiva cu adevarat si de a nu va certa niciodata.
De aceea, i-am spus: ” Nu ma mira decat un singur lucru: ca ati rezistat unul langa altul timp de zece ani! Cum a fost posibil?”
Viata este plina de contrarii, de paradoxuri, de ritmuri. Acum pleci, acum te intorci, Acum te desparti, acum te intalnesti din nou. Un om care iubeste cu adevarat, este el insusi. Chiar daca uneori se mai  enerveaza; in caz contrar, iubirea lui devine monotona, un fel de fundatura. Ati vazut cu totii relatiile acelea timorate, in care unul dintre cei doi a renuntat la el insusi-fie el barbat sau femeie- si traieste dupa cum doreste celalalt- “da, draga” este mantra sa, dar stralucirea din ochi, entuziasmul, aspiratiile, zambetul si autenticitatea i-au disparut.
Daca nu faci decat sa asculti tot timpul, realitatea devine monotona si moarta. Deasemenea, daca il obligi pe celalalt sa fie ca tine, sa gandeasca ca tine, sa se comporte ca tine, daca il/o tiranizezi impunandu-ti vointa, il omori. Zambetul, viata au disparut. Iubirea se deformeaza intr-o masca mortuara. Fara tremur, fara fior, fara vlaga, fara schimbare, fara viata.
O astfel de iubire nu conduce decat la tensiuni launtrice si falsitate – este imposibil sa te relaxezi in asemenea conditii.
Daca viata ar fi tot timpul asa cum credem noi, daca viata ar fi logica si liniara, nimeni nu ar mai putea cunoaste virtutea rabdarii, a sperantei, a iubirii adevarate, care imbratiseaza contrariile. Nimeni nu s-ar mai transforma, nimeni nu s-ar deschide spre a intelege, spre a cuprinde, spre a iubi mai mult. Nimeni nu s-ar mai intoarce vreodata inapoi, la iubire. Toata lumea s-ar teme, ar tremura si toti si-ar reprima sentimentele. 
Chiar daca ar sta langa partenerii lor zece ani sau zece vieti la rand, oamenii ar sta de fapt langa niste straini. Fiecare s-ar controla la sange, ca sa nu deranjeze, ca sa nu greseasca, dar intalnirea nu s-ar mai produce intre inimile lor. 
Din fericire, viata nu este deloc liniara, iubirea nu este deloc logica. Logica este moarta, viata este vie- de aceea, intrebarea care se pune este ce trebuie sa alegem: o viata linistita, asa cum vrem noi sau viata insasi, tulburata de iubire?
*********
Anima

                                               (prelucrare dupa un text de Osho, “Cartea despre Nimic”)

Cât de mult îţi doreşti… Iubirea ideala?

Îţi propun un test psihologic care se foloseşte uneori în interviurile de angajare. Rezolvarea problemei necesită gândire laterală, dar şi… stabilirea clară a priorităţilor personale. 


Sa ne imaginam….

Conduci automobilul tău Sport, de două locuri, într-o noapte cu o furtună teribilă.
Treci pe lângă o staţie de autobuz, unde se află trei persoane aşteptând:

  1. O bătrână bolnavă pe moarte;


  2. Un vechi prieten, care, cândva, ţi-a salvat viaţa;

  3.  Bărbatul ideal
/femeia visurilor tale
Pe cine ai lua in automobilul tău, ţinând cont că nu ai decât un singur loc, doar pentru un pasager?
 

Variante de soluţionare:

Ai putea lua bătrâna, pentru că este pe moarte şi trebuie salvată prima.
Sau ai putea lua prietenul care ţi-a salvat viaţa, deci ai o obligaţie faţă de el. 
Desigur, dacă alegi una dintre variantele de mai sus, e posibil să nu mai reîntâlneşti niciodată femeia visurilor tale sau bărbatul ideal. 
Gândeşte-te foarte bine înainte de a răspunde. Abia după ce dai un răspuns citeşte mai departe.
 
******
*******
*******

Răspuns:

  Un candidat, într-un astfel de interviu, a fost angajat dintre 200 de concurenţi, pentru magnificul – şi în acelaşi timp izbitor de simplul – său răspuns: “Aş da cheile maşinii prietenului meu şi l-aş ruga să ducă bătrâna la spital; în timpul acesta, eu aş rămâne să aştept autobuzul, împreună cu femeia visurilor mele”.

***********

Anima

Imaginea femeii in reclame

Cine suntem? 

Cine vrem sa fim?

Suntem noi insene sau urmam  mereu o dorinta straina de a fi altceva, altcumva, altcineva? 

Ne straduim sa ne incadram in sutele de sabloane si cerinte ale societatii, mereu cu un ochi la cantar, la rochia sau bijuteriile vecinei, la riduri, imperfectiuni, reviste si “personalitati” fel de fel.
Cat din gandurile noastre sunt cu adevarat ale noastre?
Ce mesaj ne transmit de fapt aceste reviste , aceste vedete, trendurile, reclamele, filmele si chiar semenii nostri, fie ei prieteni, prietene, iubiti, soti si chiar parinti?
Cate din dorintele noastre pentru noi insene sunt chiar pentru binele nostru si sunt cu adevarat izvorate din inimile noastre?
Te-ai intrebat vreodata pe cine si de ce vrei sa multumesti?
Te-ai intrebat daca tu esti ceea ce tu insati in sufletul tau iti doresti sa fii.. sau ….?
Iti propun doua videoclipuri care m-au impresionat si m-au indemnat sa reflectez..
Cu mult umor si multa intelepciune Jean Kilbourne ne invita sa privim imagini si slogane vechi, cu care ne-am obisnuit deja ,dintr-o noua perspectiva, care ne va misca inima si ne va ajuta sa ne iubim . Exact asa cum suntem.

************

 Cu mult drag,

Anima