Ce fel de suflet se ascunde dincolo de mastile femeilor?


Gene false. Pentru ochi ce nu mai ştiu privi dincolo de aparenţe. 

Lentile de contact. Pentru a ne ascunde lacrimi de dor. Dor de copilul pierdut din noi ce nu-şi mai gaseste locul într-o lume ce l-a pus de prea multe ori la colţ. Pe nedrept. 


Silicon. Pentru buze ce nu mai ştiu să se lase iubite pentru ce rostesc. Sau pentru ce tac. Sau, pur şi simplu pentru că sunt.
Silicon. Pentru sâni ce, din iubire, nu doresc decât să satisfacă în sfarşit poftele celor ce au trecut de prea multe ori grăbiţi cu picioarele peste inima noastră, în goana lor nebună după un geamăt scurt, fugar de satisfacţie. Prea scurt. Prea fugar. Silicon. Mult silicon. Poate că în sfârşit oamenii ăştia grabiţi şi indiferenţi ne vor vedea. Ne vor iubi. Vor asculta în sfârşit povestea sufletului nostru. Povestea aia pe care tot încercăm să o spunem de atâta timp, dar cine are răbdare să asculte povestea unui trup ce nu e desprins din revistă?
Silicon! Acum poate vor asculta…


Unghii false. Lungi. Impecabile. Pictate. Ce vând iluzii de mângâieri nemaivăzute.


Machiaj. Mult machiaj. Să ascunda bine, bine de tot, sub masca zilei sau a momentului, fragilităţi pe care nu ne permitem să le arătăm lumii. Defecte pe care nu îndrăznim să ni le asumăm. Timidităţi ce ne-ar strivi dacă ne-ar fi descoperite. 


Bronz. Şuviţe lungi de păr strecurate abil printre şuviţele noastre, ca în povestile cu zâne din copilărie. 


Ce bine că putem fi în sfârsit varianta noastră cea mai frumoasă… Ce bine că putem crea din noi o altă fiinţă… Ce bine că putem vedea în sfârsit în oglindă pe altcineva, frumos, mult mai frumos, decât cine suntem… 
Dar oare cine suntem? Şi ce mai înseamnă oare frumos? Şi oare ce era frumos ieri va fi frumos şi mâine? Şi oare ce e frumos într-un club, noaptea, va fi frumos şi peste ani de zile, când mâinile noastre vor legăna prunci şi le vor ţese viitorul din cuvinte, rugi şi exemplu? 

Şi oare de ce plângem atunci când, după ce ne-au căzut toate măştile, auzim paşi îndepărtându-se grăbiţi de noi… Dezamăgiţi. De iluzia pe care am vândut-o. Sau pe care am oferit-o gratuit. Sperând la iubirea şi preţuirea şi fericirea ce durează o veşnicie. Fără să ne gândim că nici o iluzie nu durează o veşnicie… şi că niciodată veşnicia nu a fost clădită pe vreo iluzie. Fără să ne gândim că avem o şansă la veşnicie de-abia atunci când, deşi ne-am dat toate măştile jos, auzim încă paşi ce se apropie de noi… cu şi mai multă iubire parcă… Fără să ne gândim că de-abia de atunci, de-abia de acolo poţi începe să construieşti cu adevărat…

Într-o lume în care uneori pare că Audrey Hepburn ar trece neobservată într-un club de noapte, în timp ce Barbara Streisand nu ar avea nici o şansă fără o operaţie estetică, pare a fi din ce în ce mai mult un act de curaj să nu te laşi dusă de valul înfrumuseţărilor artificiale, ci să rămâi tu. Aceeaşi când luminile se sting. Aceeaşi când toate măştile din jur cad. Sau poate mai frumoasă. Căci sufletul tău a învăţat între timp să umple cu lumină şi cu iubire tot ce părea imperfect. Poate că tocmai de-asta a lăsat Dumnezeu acea imperfecţiune acolo unde a lăsat-o… Dându-ne în schimb mai mult din ceea ce era menit să o acopere, să ne înfrumuseţeze… 

Dar ce păcat că într-o lume aşa grăbită nu ne oprim să ne uitam cu atenţie în noi, după darurile ce sunt întotdeauna ascunse în spatele micilor noastre imperfecţiuni… Ce păcat că atât de mulţi dintre noi aleg în grabă o mască oarecare, când fiecare şi-ar putea picta originalul în culori de zâmbet, farmec, cântec, vers, daruri şi suflet cum nu mai există un altul pe pământ… Nici în cer…Nu, nici în cer… Acolo unde chiar că toate măştile cad…

autoare: Alexandra Svet

Trezirea spirituală – 12 intrebari catre tine insati

Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar poate fi şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă. De îndată ce începem să ne trezim Spiritul, simţim noi posibilităţi în viaţă, de care nu eram conştienţi înainte şi vrem să le descoperim. Ca şi cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, începem să privim lumea cu alţi ochi şi ne regăsim simţul curiozităţii. Începem să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, vrem să ştim despre ce e vorba!

 Odată ce intri în faza de trezire a transformării tale spirituale, lumea, aşa cum o ştii, se zdruncină – pentru ca niciodată să nu mai poată fi reordonată. Şi în plus, descoperi că era doar o cochilie ce ascundea de tine o realitate mult mai amplă şi mai expansivă, care promite recompense, realizări, provocări şi linişte aşa cum nu ai cunoscut vreodată. Aşadar, pe măsură ce intri în faza de trezire şi îţi vezi lumea destrămându-se, nu te lupta să o refaci. În schimb, caută „printre bucăţi” părţile pe care le simţi a fi autentice. Caută ceea ce ar putea reflecta Spiritul tău şi continuă să păstrezi doar acele aspecte. Ţine minte că ţi-ai început propria trezire spirituală ca răspuns la propria dorinţă internă de a te conecta cu adevărata ta putere. Cu alte cuvinte, trezirea nu apare pur şi simplu – cu toate că ţi s-ar putea părea aşa – ci mai degrabă tu faci să se întâmple asta, la nivelului sufletului.

Când începi procesul, fii conştient de faptul că nu eşti singur pe drumul transformării tale. În calitatea noastră de fiinţe care evoluăm, noi toţi trecem în permanenţă printr-o oarecare formă de trezire mai înaltă. Chiar şi cei care par că se află deja pe o cale spirituală vor continua să  descopere mult mai mult din potenţialul lor Divin de-a lungul întregii vieţi. Atâta timp cât ai formă umană, scopul tău este să atingi niveluri mai înalte ale conştiinţei şi puterii personale. Trezirea spirituală este un semnal al faptului că eşti pregătit să înveţi mai mult despre adevărata ta identitate şi să treci într-o stare activă de cocreare, împreună cu Universul.
Aşa cum prima zi de şcoală este plină de emoţii, indiferent de clasa în care eşti – de la grădiniţă la facultate – te afli în faţa acestui prag deoarece ai muncit ca să ajungi aici… şi eşti pregătit să îl treci, chiar dacă pare incomod la început. Ai progresat până în punctul în care lucrurile de care te-ai agăţat, ca de nişte pături ce îţi dădeau senzaţia falsă de protecţie, nu îţi mai sunt de folos; şi eşti pregătit să renunţi la relaţii, idei şi convingeri limitate, astfel încât să poţi cunoaşte altele noi, mult mai puternice.

În cele mai multe dintre cazuri, ceea ce este cel mai şocant pentru oameni este modul în care începe adevărata experienţă a trezirii. Ne surprinde fără să fim conştienţi şi ne umileşte în aşa fel, încât intelectul nostru (sau ego-ul) nu poate să o explice, să o minimizeze ori să-i anuleze impactul. Trezirile Spiritului anunţă momentele de adevăr şi ne cheamă înapoi către adevăratul nostru eu. Nu există nicio forţă care să poată nega impactul trezirii Spiritului. Odată ce Spiritul tău te bate pe umăr, eşti obligat să te ridici, să fii atent şi să asculţi. Întocmai aşa cum te-ai trezi în timpul unei nopţi agitate şi nu mai poţi adormi din nou.

Ţine minte că aceasta este prima etapă a reconectării cu adevărata ta putere. Unii oameni sunt pricepuţi să amâne procesul pentru o vreme, dar în cele din urmă, asemenea unui computer a cărui baterie se descarcă, ei vor rămâne fără energie datorită faptului că nu se reconectează la Sursă. Permite-ţi deschiderea către ceva mai amplu decât percepţiile tale limitate bazate pe ego, pentru a-ţi alimenta un alt fel de experienţe profunde de viaţă la care ai tânjit îndelung şi pe care le meriţi. Dacă nu facem o alegere conştientă de a ne conecta cu Spiritul şi nu acţionăm zilnic pentru a o menţine (şi cuvântul cheie este zilnic), dacă nu ne concentrăm atenţia şi intenţia de a ne conecta direct la Spirit de-a lungul întregii zile şi nu renunţăm la obiceiul de a ne lăsa conduşi de ego-ul nostru, vom rămâne sub controlul acestor vechi şabloane limitate… şi nimic nu se va schimba.

Nu trăim într-o cultură care ne susţine Spiritul. Dimpotrivă, lumea noastră a fost creată să înlăture Spiritul cu totul şi să ne ameţească cu înlocuitori jalnici care ne fac să fim obsedaţi şi dependenţi de aceşti „zei falşi” ai lumii.
Preambulul trezirii noastre este marcat de o senzaţie crescândă de copleşeală, epuizare, anxietate, nelinişte, nerăbdare, iritare, depresie şi victimizare deplină. Cu alte cuvinte, avem sentimentul că viaţa este o luptă şi noi nu putem face nimic.

Faceţi schimbarea

Ego-ul nostru crede că schimbarea reprezintă moartea şi va face tot ce îi stă în putere să o evite. Iată de ce mulţi dintre noi rămânem blocaţi, spunându-ne în sinea noastră că vrem o schimbare spirituală, însă făcând totuşi foarte puţin, dacă nu chiar nimic, pentru asta. Discutăm despre un plan bun, dar nu reuşim să facem un singur pas pe drumul către transformare. Promitem să citim cărţile de spiritualitate care ne-au fost date de cei ce ne-au ascultat lamentările, sau pe care le-am cumpărat singuri, însă rareori reuşim să trecem mai departe de un capitol sau două, înainte de a fi atraşi înapoi în aceeaşi dramă veche.

Promitem să mergem mai adânc şi să privim în interiorul nostru, dar uităm îndată – asta până când viaţa devine atât de frustrantă sau de dureroasă, ori circumstanţele se schimbă atât de mult, încât nu mai putem fi aceiaşi. Discuţia cu alţii despre transformare, chiar şi atunci când ne exprimăm cu adevărat dorinţa de a trăi noi înşine liniştea şi puterea specială a Spiritului, nu este altceva decât o discuţie şi nu o acţiune. Dar până când nu acţionăm concret şi regulat şi nu facem ceva pentru a ne conecta direct cu Spiritul nostru plin de bucurie în fiecare zi, zi de zi, până când această obişnuinţă nu devine fundamentul central al  vieţilor noastre, nimic nu se va schimba.
Este periculos să fii prins în „roata ego-ului”, încercând să-ţi controlezi viaţa. Îţi dă senzaţia că eşti într-o competiţie. Jocul „ţinerii lucrurilor sub control” îţi conferă o falsă senzaţie de putere, motiv pentru care poate fi aşa de captivant. Şi devine copleşitor, în special atunci când ego-ul tău chiar reuşeşte să ţină lucrurile sub control pentru un timp. Treci temporar printr-o stare psihologică înălţătoare, o izbucnire de adrenalină care te face să te simţi mulţumit pe moment. Este ca şi cum ai câştiga jocul… dar îl câştigi oare cu adevărat? Ştiţi răspunsul. Nu poţi câştiga pentru că jocul ego-ului nu se sfârşeşte. Niciodată. Continuă la nesfârşit. Nu-i de mirare că este obositor! Nu te poţi relaxa niciodată, atunci când joci jocul controlului, dar poţi renunţa. Şi când faci asta, viaţa devine a ta pentru a o trăi cu adevărat şi a te bucura de ea. Aceasta este transformarea despre care toată lumea vorbeşte zilele astea.
 

Pentru a renunţa la jocul de putere, de luptă şi de dualitate al ego-ului, „eu împotriva ta”, sau oricum vrei să îi spui… aceasta este cea mai importantă decizie pe care o poţi lua. Nu poate avea loc decât dacă faci ceva cu totul diferit în viaţa ta, începând chiar de astăzi şi continuând în fiecare zi, până când devine singurul mod în care vrei să trăieşti.Când ne conectăm cu Spiritul nostru, nu există nicio luptă pe care trebuie să o câştigăm, niciun duşman împotriva căruia să concurăm şi nimeni care să aibă control complet asupra noastră. Trebuie să încetăm să ne mai luptăm cu noi înşine, cu ceilalţi, ba chiar şi cu timpul. În loc să trecem grăbiţi prin viaţă, cu respiraţia blocată, trebuie să respirăm exact aşa cum făceam atunci când ne-am născut: complet, lent, profund. Trebuie să evităm conştient jocul lipsit de Spirit al ego-ului şi să ne amintim că cei care îl joacă mor – nu trăiesc.

Puneţi întrebările

Acum scoateţi-vă jurnalul şi îndreptaţi-vă atenţia spre interiorul vostru. Cântăriţi atent fiecare dintre următoarele întrebări şi invitaţi-vă Spiritul, eu-l vostru cel mai autentic, să răspundă la fiecare dintre ele. Oferiţi-vă suficient timp pentru a simţi răspunsul sincer ce vine din sufletul vostru, sursa puterii voastre.

  • Cu ce schimbări, aşteptate sau neaşteptate, vă confruntaţi acum?
  • Cu cine sau cu ce situaţie vă luptaţi acum?
  • În ce domeniu simţiţi cel mai mult stres?
  • Aveţi suficient timp, în cadrul rutinei zilnice, să verificaţi cum vă simţiţi? Ce anume vă ocupă cel mai mult timp?
  • Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult vă aflaţi de obicei în „stare de urgenţă”?
  • Ce anume vă provoacă senzaţia unei stări de urgenţă cel mai des?
  • Cum staţi cu sănătatea din punct de vedere fizic? Aveţi dureri sau suferinţe?
  • Cum staţi cu nivelul de energie? Aveţi suficientă energie în timpul zilei sau vă simţiţi adeseori epuizaţi?
  • Dormiţi bine? Dormiţi suficient în fiecare noapte?
  • Vă faceţi timp ca să vă ocupaţi de lucrurile care vă plac? Le duceţi cu adevărat până la capăt?
  • Ce gânduri, îngrijorări, temeri şi / sau oameni încercaţii să controlaţi?
  • Cine sau ce vă conduce (in) viata? 

După ce notaţi răspunsurile, lăsaţi jurnalul deoparte şi rămâneţi în această poziţie. Închideţi ochii, inspirați şi respiraţi liniştit pe nas. Începeţi cu un suspin sau chiar două pentru a putea să vă relaxaţi. Simţiţi tensiunea energică pe care trecerea grăbită prin viaţă o creează în corpul vostru. Observaţi cum vă stoarce de energie, de forţa vitală, de pofta de viaţă?

Odată cu următoarea respiraţie, lăsaţi orice tensiune să dispară şi existaţi pur şi simplu pentru un moment sau două, chiar mai mult dacă este posibil. Bucuraţi-vă că staţi jos şi că respiraţi adânc, goliţi de orice gând, eliberaţi de orice plan şi mai ales trăind în acest moment. Simţiţi această vibraţie prin care sunteţi conectaţi la Sursă. Observaţi cât de liniştiţi, de mulţumiţi, ba chiar cât de energizaţi vă simţiţi. Aceasta este puterea Spiritului vostru şi vă este disponibilă oricând. Sunteţi voi înşivă cu adevărat. Ţineţi minte asta!
Sursa: Drumul catre tine
Autoare: Sonia Chooquette – Puterea propriului spirit