De ce oamenii nu sunt fericiți?

Oamenii sunt nefericiți pentru că nu fac dragoste. Dacă oamenii ar face dragoste în fiecare zi, ar fi cu adevărat fericiți.

Dacă am fi fost învățați, încă de timpuriu, că după ce te trezești,  mergi la baie și te speli pe dinți, următorul lucru pe care trebuie musai să-l faci e să te desfeți, făcând dragoste, am fi fost mult mai fericiți. Am fi zâmbit unii celorlalți, în timp ce ne îndreptăm dimineața, grăbiți, spre serviciu, am fi răspuns cu bunăvoință la orice întrebare incomodă! De fapt nici nu ar mai exista întrebări incomode pentru că am fi împliniți, ființa noastră s-ar scălda într-un preaplin de beatitudine!


Dacă nu ni s-ar fi spus, unora, în unele circumstanțe, că a face dragoste e un păcat, ci că e cel mai minunat lucru pe care îl poți face cu ființa iubită, am fi fost plini de strălucire.

Ce te poate uni mai profund cu misterul ființei pe care o adori, cum îi poți descoperi altfel calitățile enigmatice ale sufletului decât privindu-i ochii plini de sclipire atunci când mâinile tale alunecă pe curburile trupului său și îi simți fiorii de plăcere cum o încântă și o trezesc la Viață?

Dacă în școală, pe lângă cum să adunăm, să împărțim numerele, sau cum să alergam pe terenul de sport, am fi învățat tehnici de a ne relaxa, de a ne controla energia erotică, dacă ni s-ar fi adus la cunoștință informații esoterice, dacă ne-ar fi învățat cum să ne ascultăm vocea inimii, am fi fost mai iubitori și mai înțelepți, mai plini de bunăvoință. Pentru că drumurile cu adevărat bogate duc mereu spre interior, și nu spre exterior…

Arta de a face dragoste ar trebui să fie prima artă pe care o studiem, pentru că într-adevăr este o artă!!


Șapte motive întemeiate pentru a nu locui împreună cu ființa iubită

V-ați cunoscut. Ați început să ieșiți împreună. V-ați sărutat. Și apoi ați devenit iubiți. Și vă mutați împreună. Așa e? Mulți dintre noi nici nu mai punem la îndoială succesiunea deja clasică a evenimentelor. Dacă o relație merge bine, ne luăm un apartament împreună sau trecem deja la etapa căsătoriei, cu toate implicațiile ei.
Te-ai întrebat dacă mutatul împreună este cea mai bună decizie pe care o poți lua, pentru a ajunge să te bucuri de acea relație armonioasă pe care cu toții ne-o dorim?
După aproape zece ani în care am locuit împreună cu iubitul meu, m-am mutat pentru prima dată, într-un loc doar al meu. În sfârșit liniște! În sfârșit libertate! În sfârșit față în față cu mine însămi, exact așa cum sunt eu, în deplina mea naturalețe! Fără a mai face niciun efort de a fi într-un anume fel pentru că iubitul meu era în aceeași cameră cu mine.
Cum am început să îmi petrec timpul exact așa cum îmi doream, să îl împart în funcție de prioritățile mele, să îl petrec cu diferite persoane apropiate mie, am descoperit o nouă încântare: bucuria de a locui separat! Dar dacă aș fi dat ascultare în continuare supoziției că un cuplu trebuie musai să locuiască împreună, aș fi fost martora implicată într-o relație minunată care s-ar fi deteriorat până la urmă. Dar, din fericire, am început să înțeleg avantajele faptului de a locui separat. Și am ales, împreună, în mod conștient să locuim în două case diferite.
Nu spun că aceasta este singura cale, dar cum societatea zilelor noastre îți impune ideea că coabitarea este scopul unei relații, iată cele șapte motive pentru a încerca ceva diferit:
1. Adeseori oamenii simt că se pierd pe ei înșiși în relația pe care o au
După ce se desprind dintr-o relație mulți oameni se întreabă cine sunt ei de fapt, și chiar cum ar trebui să trăiască zi de zi, deoarece începuseră să trăiască viața altcuiva! Cumva, de-a lungul timpului, și-au pierdut scopurile, au uitat de ceea ce îi anima, au uitat să își ofere spațiu, și-au uitat propriile năzuințe.
Câți oameni au renunțat să cânte și să își urmeze pasiunea pentru chitară sau pian, de exemplu, pentru că întotdeauna mai era cineva în casă, pe care l-ar fi putut deranja? Sau au încetat să mănânce ceea ce le plăcea la nebunie doar pentru că partenerul său are alte gusturi? Poate că atunci când ești implicat într-o relație nu mai ai atât de mult timp liber pe care să îl petreci cu prietenii. Sau mult mai important, timp pe care să îl petreci cu tine însuți/însăți.
Dacă ai locul tău, atunci trebuie să îți creezi propria realitate și să trăiești în maniera în care te simți cel/cea mai împlinit/ă sufletește. În acest mod, poți oferi celui/celei iubit/e, mult mai mult, din preaplinul tău, din starea ta de bine.
2. Fără cicăleli și certuri!
Puține lucruri pot distruge mai mult o relație decât cicălelile continue. Când majoritatea discuțiilor conțin și reproșuri de genul nu ai spălat vasele, era rândul tău să o faci! iarăși ai uitat să faci patul, ești un uituc! de câte ori ți-am zis săptămâna aceasta să scoți gunoiul?,este clar că se apropie începutul sfârșitului.
Este dificil când, de exemplu, ție îți place ca în jurul tău să fie mereu curățenie și iubita/iubitul ta/tău are alte standarde în ceea ce privește ordinea. Poți de exemplu să încerci să o/îl înțelegi și pe ea/el și să zâmbești drăguț de fiecare dată când îi găsești șosetele aruncate prin toată casa (dar de cele mai multe ori îți reprimi adevăratele sentimente – pentru că e incomod, într-adevăr, pentru o persoană care nu poate lucra decât într-un mediu ordonat, să se împiedice mereu de lucruri împrăștiate), sau vei avea surpriza într-o zi să descoperi ca semeni mai mult cu o mamă care încearcă să își educe copilul decât cu un/o iubit/ă.
Locuind separat, puteți trăi după bunul vostru plac, eliminând o mulțime de situații neplăcute, conflictuale!
3. Ce zici de polarizare/depolarizare ?
Polarizarea este unul dintre principiile fundamentale din Tantra. Aceasta se traduce prin faptul că între doi poli există întotdeauna energie. Între bărbat și femeie această energie (polarizare) este cea care crează atracția erotică. Este binecunoscut faptul că dacă petreci foarte mult timp împreună, realizând mai ales activități inutile, dacă dormi în același pat, mai ales după ce ați făcut dragoste, apare fenomenul de depolarizare. Rezultatul: faci dragoste mult mai rar, te întrebi tot mai des unde a dispărut persoana aceea minunată care te făcea să tremuri de plăcere și dorință la o simplă atingere. 
Foarte mult timp petrecut împreună consolidează într-adevăr relația de prietenie dintre voi doi, dar poate fi letal pentru viața amoroasă!
Dacă vrei să păstrezi vie atracția și dorința erotică dintre voi, cel mai bine este să lăsați între voi puțin spațiu. De exemplu, timpul petrecut cu prietenele/prietenii poate reconstrui polarizarea.
4. Poți petrece mai mult timp cu prietenii
Când ai locul tău propriu nu mai trebuie să amâni mereu întâlnirile cu prietenii din motive ce țin de partener. Știm cu toții că o noapte petrecută cu iubita/ul este cu totul diferită față de o noapte petrecută cu prietenele/prietenii.
În legătură cu ceea ce scriam mai sus, se spune că timpul petrecut împreună cu ființe de același sex face să se dinamizeze energia specifică. Deci, când femeile petrec timp cu alte femei, li se dinamizează energia feminină. Același lucru se întâmplă și în cazul bărbaților, dinamizându-li-se caracteristicile proprii masculine precum curajul, forța, încrederea în sine, focalizarea, etc.
De asemenea, este clar că atunci când ești în compania prietenelor tale/ prietenilor tăi, alegeți să faceți alte activități decât atunci când ești împreună cu iubita/ul. Fetele vor alege să danseze sau să meargă împreună la ședințe de înfrumusețare, sau de ce nu, să stea de vorbă ore întregi cu ceștile de ceai lângă ele. Pe când, un grup de bărbați sigur ar alege să joace sau să privească un meci de fotbal, să mediteze sau să plece pe munte împreună. 
Toate acestea sigur te vor face să te simți mult mai atrasă de iubitul/a tău/ta!
5. Te ajută să rămâi mereu centrat/ă
Atunci când locuim împreună este foarte posibil să creăm o adevărată încurcătură datorită proiecțiilor pe care le facem. Atât în interior cât și în exterior.
Proiecțiile sunt acele aspecte viclene ale relaționării care fac ca problemele noastre personale nerezolvate, traumele, fricile, să proiecteze asupra partenerului aspecte neconforme cu realitatea.
Dacă proiectezi asupra lui/ei temerile tale, vei ajunge să trăiești într-o confuzie totală. Veți ajunge să nu relaționați în profunzime unul cu celălalt, ci prin prisma închipuirilor cu privire la celălalt.
Bineînțeles că locuind separat nu înseamnă că în relație nu ne vom mai confrunta cu proiecții, dar ni se va oferi oportunitatea să ne retragem din când în când în liniștea inimii. Practicând meditații, ne vom întoarce în sine și ne va ajuta să discernem adevărul de iluzie!
6. Independența financiară
Foarte multe cupluri aleg să locuiască împreună pentru a economisi bani. Poate că ți-ai dori să locuiești separat, dar crezi că nu îți poți permite aceasta. A hotărî să locuiești cu cineva doar pentru că simți că nu ai de ales, îți taie aripile!
Atunci când locuiți separat, ai mereu de ales dacă rămâi peste noapte la el/ea, să dormiți împreună (dar să nu uitați de aspectul depolarizării) sau dacă te întorci la tine. Chiar merită să te întrebi dacă o casă mai mare te face mai fericit/ă decât două locuințe mai mici.
7. Întâlniri fierbinți!
Când ai locul tău, poți să îți inviți partenerul/a la o întâlnire surpriză, fierbinte! Dispui de timpul și spațiul necesar pentru a pregăti totul, pentru a găti, pentru a aprinde lumânările…
Este puțin diferit decât să veniți acasă împreună și să vă așezați la televizor!
Locuind separat te poți ocupa de mailuri, dusul gunoiul afară, etc, singur/ă, și atunci când vă întâlniți chiar să fiți cu adevărat împreună!
Așa că, înainte de a face pasul acesta, de a vă muta împreună, merită să luați în considerare toate opțiunile. Chiar dacă vă mutați împreună și simți că nu mai funcționează, nu trebuie să consideri că este un pas înapoi (sau să vă gândiți la separare) doar pentru că vă hotărâți să locuiți separat de acum încolo.
Tantra recomandă să creezi spațiu pentru iubire și să conștientizezi că relația de cuplu este o cale de transformare spirituală. 
Traducere și adaptare: http://cuvintesiculori.blogspot.ro/

Sa iti povestesc cum iubesc si cum am iubit…

  
[…]Râdeam cu o prietenă care se mira că niciodată, niciodată de când mă ştie ea n-am ponegrit bărbaţii şi dragostea, cu toate că nu am ţopăit chiar de fericire perpetuă în istoriile mele. Şi îi spuneam că în fiecare relaţie pornesc cu toate celulele intacte.

Nu a fost mereu aşa, încrederea în dragoste mi-am recăpătat-o după marea răscruce şi simt ca pe un dar privilegiat aceasta putere de regenerare a sufletului şi de încredere necondiţionată în splendoarea esenţiala a iubirii dintre un bărbat şi o femeie.

[…]Eu ştiu încă de la început, ştiu că toate scrisorile de dragoste pe care le-am scris cândva nici nu contează cui, toate scrisorile pe care le scriu, toate chemările, tot dorul meu după Iubitul, îşi vor primi răspunsul cândva, nu contează când, dacă nu în viaţa aceasta, va fi în altă viaţă sau în lumile dintre vieţi, pentru că ştiu că nici o fărâmă de iubire nu rămâne nesporită, nerăsplătită cu adevărat împărăteşte.

Cum văd eu dragostea? Ce se întâmplă când mă îndrăgostesc? Îmi leşină continuu mâinile, mă inunda fără veste un fluviu interior efervescent şi îmi ies din malurile fiinţei cu totul. Inima este mult, mult în afara mea şi respiraţia cuprinde nu doar pieptul, sunt pulsatorie într-un fel care îmi dă senzaţia că înăuntrul meu înfloresc continuu copaci şi izbucnesc în galben orbitor şi portocaliu şi violet înalt…

Atunci e cu adevărat strigătul acela pe care îl cunoşti: Daţi-mi un trup, voi, munţilor, pentru că aş vrea să mă desfac din încheieturile mele omenesti, să se spulbere toate limitele de oase şi carne. Dar şi munţii sunt prea stângaci…  prea grei de materie. E o sete vertiginoasă care mă face să tânjesc la punctul acela de intensitate hipnotică, unde începe totalitatea.

Şi când fac dragoste să mă dizolv pur si simplu în trupul iubitului şi să nu mai fiu în stare să spun cine sunt eu şi cine este el… Să ne iubim, să ne dorim în mod continuu, ameţitor, să simţim cum ne amalgamam de-a dreptul, cum ne pătrundem ireversibil unul de celalalt. Amestecându-ne sângele, respiraţia, sufletele.

Cum văd eu relaţia de cuplu, ce aştept de la un bărbat? Impetuozitate, sevă de viaţă, largheţe sufletească, vocaţia libertăţii şi a explorării, imaginaţie sclipitoare şi inteligenţă înţeleaptă, poftă de joacă, umor surprinzător, dragoste de oameni şi dragoste adâncă de Dumnezeu. O poezie activă a sufletului şi a limbajului chiar cotidian, să mă îmbrace în aurul şi mierea cuvintelor, să mă cucerească şi să mă alinte în cuvinte.

Şi săruturi şi mângâieri neostenite, de o senzualitate răvăşitoare, înflăcărată şi săruturi şi mângâieri tandre, mătăsoase, nepământeşti…. Să se bucure cu totul de dragostea pe care i-o dăruiesc. Să înseteze împreună cu mine la topire-contopire. Să aibă forţa interioară şi propria putere de a se dărui, de a se dezvălui, nu doar mie, ci lumii intregi şi Divinului însuşi.

Bărbatul e limpezimea, voinţa, nobleţea, seninătatea, curajul, dreptatea. El este făptuitorul, întemeietorul. Un căutător profund, mereu gata să escaladeze muntele interior, solidar cu mine în această căutare, deschis către solidaritate cu toţi adevăraţii căutători. Are vocaţia prieteniei, este generos, neistovit, plin de credinţă în cele bune, are capacitatea de a se minuna în faţa vieţii, de a învăţa continuu. Şi mai ales are sentimentul de recunoştinţă faţă de toate darurile existenţei. Şi dorinţa-voinţa-puterea de a face lucruri care contează, care folosesc multor oameni.

Punctul culminant al iubirii este tocmai această încredere absolută unul în celălalt. Libertatea totală în relaţia noastră. Adevărul complet despre sufletele noastre, adevăr pe care ni-l împărtăşim, adevăr care ne este merinde pentru drum. Este intimitatea care ne face să comunicam în deplină pace interioară şi ne face totodată să ne simţim unul altuia gândurile şi stările, chiar fără să mai avem nevoie de cuvinte.

Este momentul în care comunicarea noastră atinge intensitate supraomenească, scoţând fiinta cea nouă pe care o alcătuim din chingile pământeşti şi proiectând-o undeva pe verticală. Eu cred că punctul culminant al iubirii dintre doi oameni este în Dumnezeu adevărat. Cred că iubirea este cel mai dulce-grabnic drum către Împărăţie. Care  izvorăşte mereu dinăuntrul nostru.

Da, sunt riscuri. Sunt capcane. Gelozia. Ataşamentul. Posesivitatea. Frica. Orgoliul. Comoditatea. Plictisul, sastisirea. Lăcomia. Orbirea şi încăpăţânarea. Dar o iubire poate supravieţui atâta timp cât ţinta ei e dincolo de noi. Când cuplul nu e un capăt – cu toate marile lui iluzii de stabilitate, căci în lume, cred eu, nu există încremenire, ceea ce nu creşte, cu siguranţa des-creşte, se stinge, se împuţinează. Când cuplul este şi el o treaptă. Foarte aproape de cer.

 

Sursa: Dulce Deea