Viata – Lumina si culoare

Viata mi-a daruit mierea sa (prezentul) si aurul sau (timpul).Am sorbit pana la fund cupa revarsandu-se de miere si i-am pretuit aurul. M-am lasat poleita de culoare. Imbatata de lumina. Impodobita de petale. Am deschis bratele ca sa te cuprind, aur al vietii, clipa prezenta, savoare fara sfarsit a bucuriei de a exista !

Tu imi daruiesti totul. In Natura ma regasesc. Cu florile vorbesc. Cerul este sfatuitorul meu tainic. Necuprinsul este inima mea.

Sunt Femeie si ma regasesc in toate. 
Pamantul ma sustine si vantul ma conduce, soarele ma hraneste si lumina ma spala. In lumina ma joc, cu genunchii pe pamant ma inchin, in bolta senina imi inalt cantecele de dragoste.

Mi-am deschis bratele, te-am imbratisat la pieptul meu, cu iubire. Miere si aur mi-ai daruit.

Miere, aur si lumina curge din degetele mele, din privirea mea insetata de infinit, pieptul meu naste petale de flori, petale de soare impodobesc picioarele mele care alearga si se invartesc cautandu-te la infinit, la infinit topindu-se in tine.
Aur se naste in inima mea.

Aurul vietii il adun si-n inima il inmultesc.
Cu mierea adunata din florile vietii-l servesc.
Lumina si culoare daruiesc si primesc.

In Natura ma regasesc.
**************************************************

Anima

Iubirea vesnica

”Este posibilă iubirea veşnică, cu o singură condiţie: să fie suficient de intensă, purificată de accidental, de memorie, nuanţă şi amănunt, de toate elementele prea concrete care au determinat-o, pentru ca astfel ea să se înscrie, fără efort, în modelul cel mai pur şi transfigurator al dragostei.” (Alexandru Ivasciuc).

„De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede  egoismul brutal.”

”Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.” (parintele Dumtru Staniloae)


“Cât timp iubeşti, ierţi.” (La Rochefocauld)

“Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El”. (Michelangelo)

“Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului.” (William Shakespeare)
“Cine umbla dupa iubire, n-o va gasi; cine-o da, o primeste inapoi.”
“Credinta castiga cel mai mult, umilinta primeste cel mai mult, dragostea insa lucreaza cel mai mult.
Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor.” (Sfantul Pavel)
“Daca vrei sa fii iubit, iubeste.” (Seneca)
“O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi” (Octavian Paller)
“Dragostea care o daruim mai departe este singura care o pastram pentru noi.” ( Elbert Green Hubbard)
“Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.” (Emanuel Swdenborg)
“Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.”
“Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima.” ( Marcel Proust)
“Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.” (Octavian Paller)

********************************************

Anima


Am batut la usa inimii tale..

Iti multumesc ca existi in toate noptile vietii mele, cu gandurile infasurate in jurul meu, gata sa ma iubesti. Iti multumesc ca existi in toate diminetile mele ca un rasarit, cuibarit in sufletul meu, gata sa ma ridice oricand. Iti multumesc ca existi in toate clipele vietii mele si, in timp ce tu treci prin sufletul meu ramanand, eu raman prin tine, sa-ti multumesc… Iti multumesc, pentru ca existand tu… exist (in iubire).

Autoare: Coryta ( http://coryta.blogspot.com/ )

[…]Am batut la usa inimii tale si mi-ai deschis, m-ai primit inauntru si m-ai facut una cu tine. Mi-ai aratat ca iubirea nu se imparte ci se inmulteste, m-ai invatat sa ma privesc in oglinda fara sa vad un trup…ci sa vad toata iubirea care exista in Univers si pe care trebuie sa o daruiesc! Mi-ai mangaiat sufletul facandu-l sa cante.
Inchide , te rog, usa cuvintelor si deschide-o pe cea a simturilor…citeste cu inima…nu sunt cuvinte, sunt […] franturi din iubirea si dorul pe care ti-l port, nu sunt litere, ci sunt dorinte pentru tine, iubite!
In fiecare secunda iti simt prezenta in trupul meu. Esti parte din mine, zambetul tau e intiparit in inima mea, chipul tau imi ofera fiori de fiecare data cand inchid ochii!
Esti cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodata !

Autoare: Loredana
**************************************************
LOVE
wandered inside
stronger than you
stronger than I

and now
that it has begun
we can not turn back
we can only turn into
ONE

***************************************************
Anima

 

LINISTE

http://embed.trilulilu.ro/audio/DiaconescuC3/751b78b14d8c5b.swf
Asculta mai multe audio Muzica

 Motto: “When listening to Your voice .. I feel like being a drop of water going through soil .. after a long day of raaain .. just finding my way deep, deeeeeep in this Earth; its taking somewhere deeeep . . I dont know where but I just won’t stop following “…

Iti simt atingerea, atat de blanda, intelegerea, acceptarea, cuprinderea. 
Te simt…si..chiar si cand doare.. imi simt sufletul tresarind ,viu. 
Iti multumesc ca esti aici, in clipele mele de adanca singuratate. 
Savurez aceste momente petrecute doar cu Tine–esti cel care ma asteapta intotdeauna, esti cel care nu pleaca nicaieri, esti Cel cu care vorbesc orice, care le intelegi pe toate..Esti Cel care ma ajuta intotdeauna, indiferent cat m-am incurcat si Cel care gaseste intotdeauna rezolvare.
Aici, cu Tine, este Liniste. Unii numesc asta rugaciune..eu o simt ca pe tacuta regasire..ca pe o simpla si cuprinzatoare Pace..respiratie si liniste..un stop din goana vietii.. intoarcerea Acasa, in mine. 
Iti multumesc Doamne Dumnezeule. Ai fost, esti si vei fi. Cel mai bun prieten. Cel mai rabdator si intim ascultator.Cel ce imi vorbeste cu iubire.
Nu vii niciodata cu raspunsuri destepte cu care doar sa imi dai peste nas, nici nu imi plangi de mila, nici nu ma certi mai mult decat pot duce.
Nu ma respingi niciodata, nici cand sunt nepieptanata, nici cand plang sau strig, nici chiar cand vreau sa ma razboiesc cu tine sau sa fug. N-am intalnit pe nimeni cu atata intelegere si bunavointa ca Tine. Nu stiu de unde ai atata iubire si umor, nu stiu de unde ai mereu daruri.
Cand mi se inchide o usa in nas si bat din picioare suparata la porti inchise, razi de mine, dar imi deschizi intotdeauna porti noi. Si ma trezesc ca e intotdeauna mai bine. Stiu ca ma ierti si pentru portile pe care nu le observ si pe langa care trec grabita.

Stiu ca atunci cand imi asez capul in palma ta, toate portile sunt deschise. Simt cum ma tii in brate chiar si cand.. dorm.

Iti multumesc pentru Liniste. Iti multumesc, Doamne, pentru toate.
Iti multumesc.
*********************************************************
Anima

De ce tipam unii la altii


 “Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
 -De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
 -Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
 -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
 -Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
 Maestrul intreba din nou:
 -Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
 Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
 -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari. 

 Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura.


Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
 In final,inteleptul concluziona, zicand:

 

  

 

 -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.” –  Mahatma Ghandi

Sa va fie zilele pline de iubire si pace.

Alina Dospinescu

Raul este doar absenta Binelui – sa facem bine!

Dumnezeu vs. stiinta ?

 

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie… Profesorul ateu  ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare  
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
  Da dle, spune studentul  
Deci crezi in Dumnezeu? 
 
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.

E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
 
Da

Profesorul zambeste cunoscator.  Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.  
 Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
 

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul 

 

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”

De unde vine Satana?

Studentul ezita. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?  

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
 

Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

Da

Deci cine le-a creat?


 
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.


Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?  

Nu, dle. Nu L-am vazut.  
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

  Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da

Si exista frig?  

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.


Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.


Studentul incepe sa explice.


‘Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.


Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.


 
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?


Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?


Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?    

Daca te referi la procesul evolutiei , tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?  

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce ati observat, ci doar ceea ce  credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? 

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

 
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
 
  Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul. 
 
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.  

Profesorul s-a asezat.
 
   
PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata “Dumnezeu vs. stiinta” in 1921….


  ****************************************
Prin facerea de Bine, raul va fi gradat anulat.
Sa facem deci mult bine si (o) sa ne fie de Bine! 🙂
Anima

5 melodii pentru serile in care vrei doar sa dansezi si visezi…

Uneori, simti nevoia doar sa te lasi purtata de muzica..sa visezi liber..sa simti..
Ai nevoie de aceste clipe, in care esti tu cu tine..pentru a te cunoaste, pentru a patrunde in lumea emotiilor tale..si dincolo de ele..
Exista intotdeauna o melodie care te exprima. Cate o melodie pentru fiecare chip al Femeii din tine.
Iti propun astazi  5 melodii pe care sa iti lasi mintea sa zboare…si inima sa danseze.

 Feminina…

http://embed.trilulilu.ro/audio/honeybunny/3b0f69981cd67a.swf
Asculta mai multe audio Muzica

 Pasionala…

http://embed.trilulilu.ro/audio/Seherezada/15c40a8aa905c6.swf
Asculta mai multe audio Muzica

Senzuala..

http://embed.trilulilu.ro/audio/dnpredescu/5646a7ce5fbef5.swf
Asculta mai multe audio Muzica

 
 

 Nostalgica..

http://embed.trilulilu.ro/audio/danadanutza/8e86faf5944f45.swf
Asculta mai multe audio Muzica

Mirifica…

http://embed.trilulilu.ro/audio/oceanflower1/ddc4397ccb6fe6.swf
Asculta mai multe audio Muzica

*********************************************

Anima

DECLARATIE DE DRAGOSTE

Iubitul meu,
tu  ma surprinzi mereu…descopar, iubindu-te, taramuri fascinante..inefabile..indescriptibile, in lume si in mine.
Ma infiori…
Esti rafinat, esti romantic, esti puternic, esti bun si drept, esti atat de plin de imaginatie si infinit generos !…
Ai creat petru mine o lume magica..
Te simt cum ma invalui in parfum de iubire, cum ma rascolesti ca pe petalele unui trandafir…Mi-e dor de tine mereu, desi esti Aici! 

Imi place sa iti ascult inima si vibratia…Imi place sa intru cu tine tot mai adanc in jocul iubirii. 
Esti magicianul care ma farmeca, pazitorul porumbeilor din inima mea, ce isi desfac pentru tine aripile ceresti..Esti gradinarul ce ma infloreste  si vocea ce ma ghideaza prin noapte pe treptele luminii, intinzandu-mi la picioare drum de stele.

                                                 Te iubesc
 
*******************************
Anima

UN DAR PENTRU SUFLET – Dan Puric, "Despre omul frumos"

Motto: Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.Mark Twain

            Omul cind iarta,imita pe Dumnezeu.- Chilea Sebastian

 
 “Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cumtrebuie sa ajung”. Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse: “Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai”.

Noaptea trecu repede… De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf. “Ce este aceasta?”, intreba copilul. Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.” Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.. Si ce-am sa fac aici?”, intreba copilul. “Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea”. Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.

Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate: Cum merge, cum iti e?” “Mi-e foarte bine”, raspunse pustiul. “Am de toate.” Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batrinul ii simti linistea si il iscodi in continuare. “Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut.. Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?” “Mie…, nimic, se hotari intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?”, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran. Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca. “Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru
ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia. Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu. “Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.

Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire.

Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.. “Hai, vino sa mananci!”, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!” Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru.

Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten!

Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.

Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?” Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit. “Ce-ai facut inauntru?”, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui. “N-am facut nimic”, raspunse pustiul tremurand. “Minti! Spune ce-ai facut?”, l-au intrebat din nou calugarii furiosi. “Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce”, raspunse copilul inspaimantat. “Care Frate?”, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii. “Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare”, raspunse pustiul. “Si ce-a facut Fratele?”, au intrebat tulburati calugarii. “A coborat si-a mancat”, raspunse dintr-o suflare pustiul.

Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa…” “Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?” “Da, poti sa iei cat vrei”, raspunse tremurand egumenul.

Si seara din nou cobori peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica. “Hai sa mananci!”, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobori de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului. “Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa”.

Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine decit pacatele lui… Nu poate sa vina”. “Nu poate sa vina?”, ramase uimit copilul. “Nu!”, fu raspunsul scurt al Fratelui.

Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand. “Ce-a zis Fratele?”, intreba acesta, gatuit de emotie. “A zis ca nu te poate primi!”, raspunse copilul. “De ce?”, intreba inspaimantat egumenul. “Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa”.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans. “Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte” Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse: “Bine, am sa-l rog din nou si maine !”

Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta.. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire.. Dar toti se faceau ca lucreaza. Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea. “Pot sa iau mancare?”, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie. “Poti”, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul. Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica. “Hai sa mancam!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, raspunse acesta, indreptandu- se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte: “Te roaga egumenul sa-l ierti… si sa-l primesti si pe el la masa!…”

Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe… “Am inteles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobori din nou in inima copilului si acesta indrazni. “Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?”, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara. Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna. “Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa…”

Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau. “De ce?”, intreba nedumerit copilul. “Batranul a plecat la Domnul”, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu!

Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
“Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah in parte. “Nu se poate! strigau acestia.

Cum arata?” “E plin de iertare”, murmura copilul. (…)

Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat in cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos”.
**********************************************

Anima

iertare

  
 

Fragmente de lumina—- din jurnalele lui Anais Nin






nota: ii multumesc Siminei pentru ca mi-a facut cunostinta cu Anais…

“Dragostea,pasiunea si creatia se revarsa concomitent din mine. Eu trebuie sa parfumez gura pe care o sarut;eu trebuie sa fiu uluita de barbatul pe care il ador. Eu trec ca un lampagiu;imping corabii in larg si dezgrop obiecte pretioase;inlatur patina de pe tablouri intunecate;acordez,armonizez,aduc in prim-plan,modelez,aduc la suprafata,aprind,sprijin,sustin,inspir;plantez seminte;cercetez caverne;descifrez hieroglife;citesc in ochii oamenilor-singura-singura in activitatea mea.”

“Ma simt inepuizabila! In loc sa lupt ,eu farmec;in loc sa infurii,eu ii fac pe ceilalti sa se topeasca. Si zambesc usor,ca o mama obosita careia copiii i-au jucat prea multe feste. Ma simt mama a tot si a toate-pantecele si pamantul,cu imense aripi protectoare! Pasiune si simt matern contopite-mama precum noaptea,acoperind lumea,invelind-o,murmurandu-i cantece de leagan ca sa-i aline durerea. Si ca si noaptea,sunt singura din nou-activa,independenta,fara odihna.”

“Fiecaruia ii spun:”Tu esti favoritul”. Adevaratul rege e Henry. Haremul meu imi da destule de facut-sa-i tin pe toti fericiti. Sunt fericita,fericita,fericita. E primavara. Eu nu pasesc pe pamant-eu zbor,zbor prin casa cu dragoste pentru haremul meu,cu adoratie pentru haremul meu;imi place sa-i vad pe toti in aceeasi zi. Ma face sa ma simt bogata. Sunt plina!”

“Am vorbit cu Henry despre gelozie,despre cat de recunoscator este el ca nu folosesc gelozia ca sa-l tiranizez. Fac atat de mult ca sa-i mentin siguranta,caci in siguranta lucreaza,se dezvolta,isi gaseste echilibrul si se gaseste pe el insusi. S-a gasit pe sine pentru ca eu n-am facut din el un sclav. I-am respectat entitatea-simte ca nu i-am incalcat niciodata libertatea. Si de aici s-a nascut forta lui. Si cu aceasta forta ma iubeste,total,fara razboi sau ura sau rezerve;lui am putut sa-i fac cel mai mare dar:acela de a nu-l tine prizonier,de a pastra sufletele noastre independente si totusi unite. Cel mai mare dar al dragostei intelepte. Si tot asta imi ofera si el.”

“Viata mea a fost o lunga tensiune,un efort si o lupta herculeana de a ma ridica,de a trece orice obstacol,de a crea,a perfectiona,a dezvolta-o ascensiune disperata si nelinistita pentru a sterge si a distruge indoiala care ma bantuie in legatura cu propria mea valoare. Mereu tintind mai sus,acumuland iubiri pentru a compensa socul si teroarea primei mele pierderi. Iubiri,carti,creatii,ascensiuni! Frenezie.”

“El imi daruieste savoarea prezentului. Nicaieri altundeva nu gasesc acest prezent magic,frumos,complet. Cand suntem impreuna ,clipa devine infinita.(….) Aceasta clipa de gust pronuntat si absolut al mancarii,al culorii,de rasuflare umana absoluta,de plenitudine. Caci sunt intreaga. Este sfarsitul oricarui zbucium. “

“Vorbind despre lucrurile astea si intrebandu-ma daca sunt orb,am simtit ca esti o femeie solida,reala.In acelasi timp,ca intr-un film in care apar un cadru dupa altul,suprapunandu-se,cad toate fetele tale diferite,la infinit-diversitatea ta,felul in care schimbi mai multe roluri-si totusi simt ca te concentrezi acolo-iluzie si realitate la un loc,caci in realitate simt ca te cunosc bine,intim-ca nu ma insel..(Henry Miller)
Am avut un sentiment ciudat de vraja,o senzatie precisa de adiere de vant,o lume nevazuta care planeaza asupra noastra,valuri,perdele,farmece.Stateam acolo,in transa,doar privindu-l si ascultandu-l pe Henry.Am apus:-In centrul centrului esti tu.”

“Feminitatea din mine are nevoie de el.Am nevoie de barbat.Iar barbatii au fost atat de protectori cu mine-atat de buni chiar si cand erau slabi-ca am nevoie de ei pentru totdeauna,ca marturisesc aceasta nevoie,aceasta dependenta de barbat,iar in schimb ofer singurul dar al femeii:dragoste,dragoste,dragoste.”

“In seara asta sunt o mare Mama-pantece,casa si pat;stralucire,caldura,lumina si foc;curaj si pasiune-sunt toate acestea.”

“Traiesc cu o asemenea viteza acum incat anotimpurile ma surprind.Primavara e in mine-neasteptata.obisnuiam sa stau si s-o astept,iar acum ma violeaza;ma prinde cu rochia descheiata,cu parul ciufulit,alergand dupa taxi,intarziind la intalniri! In taxi sunt atat de ravasita,incat ma imaginez inca in bratele lui Henry si imi imaginez asta cu atata ardoare incat am un al doilea orgasm si ma las pe spate gafaind pe cand taxiul strabate primavara.”

“Tie amorul iti penetreaza mintea,ti se muta in cap dupa aceea.Tot ce gandesti e cald.Esti mereu calda.Singurul lucru e ca ai un corp de adolescenta.Dar ce forta ai de a pastra iluzia! Stii cum se simt barbatii dupa ce au avut o femeie.Le vine s-o dea jos din pat.Cu tine e la fel de inaltator dupa ca si inainte.De tine nu ma satur niciodata…Inviere dupa inviere…Nu sunt decat ce-ti imaginezi tu ca sunt”-Henry Miller

“Pentru ca sunt o femeie care intelege,mi se cere sa inteleg totul,sa accept totul… Am incetat sa-mi fac griji.Ma las pe spate si il iubesc pur si simplu si am parte de atata dragoste din partea lui,cat sa-mi justifice intreaga existenta.Ma balbai cand ii pomenesc numele.In fiecare zi este un barbat nou,cu adancimi si sensibilitati noi…El e barbatul pentru care as freca podelele,pentru care as face cele mai umile si mai inaltatoare lucruri.Suntem mai mari impreuna.”

“N-am crezut niciodata ca ceva atat de fragil ar putea avea atata forta”.
“Ma simt iubita pentru mine insami,pentru sinele meu interior,pentru fiecare cuvant pe care-l scriu,pentru timiditatile,tristetile,luptele,defectele,fragilitatile mele.
In fiecare zi spun ca nu-l pot iubi mai mult si in fiecare zi descopar in mine mai multa dragoste pentru el.
Ce pot sa fac cu fericirea mea?Cum pot s-o pastrez? Imi vine sa ingenunchez pe cand cade asupra mea precum ploaia ,sa-i adun stropii in dantela si matase si sa-i lipesc din nou de mine.”

“Doamne,nu cunosc bucurie mai mare decat clipa in care te arunci intr-o noua dragoste,nici un extaz ca acela al unei noi iubiri. Inot pe cer;plutesc,trupul mi-e plin de flori,flori cu degete care imi daruiesc dezmierdari pricepute,pricepute,scantei,nestemate,fiori de bucurie,ameteala,ce ameteala.(…)Am gasit dragostea,dragostea,dragostea egala! Sunt binecuvantata,binecuvantata cu extaz,cu un extaz nou,un nou fel de dragoste,un nou barbat,o noua lume. L-am gasit pe cel ce se pierde in mine asa cum ma pierd eu in dragostea mea. Am gasit o plenitudine cum numai religia aduce,exaltarea suprema care este o religie. Asta e tot ce mi-am dorit,aceasta egalitate si plenitudine. Iubim intr-un fel pe care toata lumea il crede imposibil. Iubim imposibil. Si sunt coplesita. Extazul interior este urias,inspaimantator. Certitudinea,completitudinea. El nu este eu ,el este Celalalt,dar ceea ce imi ofera este dragostea mea-o formula pe care nu a inteles-o nimeni,o dragoste care a fost numita nevrotica,romantica. El o cunoaste..Vorbeste despre aceasta dragoste pe care n-o numin dragoste,aceasta dragoste dincolo de dragoste asa cum o cunoastem imensa,neingradita,cosmica,neindividualizata,lipsita de durere,nelimitata,neegoista,ci un nivel de curgere pe care nu l-am mai cunoscut nici eu,nici el. Nu stiu unde traim,dar este cea mai mare si mai inalta lume pe care am cunoscut-o. “