Manuscrisul Mariei Magdalena -partea a X-a



Aş vrea să mă închei povestea mea cu gânduri despre iubitul meu, Isus. Ca Iniţiată a lui Isis, am fost antrenată pentru momentul întâlnirii cu el. Şi din momentul în care ochii mei au întâlnit ochii lui, am fost transportată în alte lumi.

Am înţeles învăţăturile ce au fost tainuite. Am înţeles cele mai adânci secrete ale lui Isis, aşa cum ea mi le-a revelat, nu prin scrierile sacre ci prin prezenţa vie a iubirii mele pentru Isus.

Sunt mulţi care au înţeles greşit ceea ce el a făcut şi de ce a făcut.
Sunt aceia care cred că tot ce au de făcut este să creadă în el şi nici un alt efort din partea lor nu este cerut. Aceasta nu a fost niciodată credinţa şi înţelegerea lui Isus. El a venit ca un indicator de lumină, ca un far de iubire la vremea la care lumea încă se afla în umbra unui dumnezeu gelos. Isus, ca maestru, a demonstrat un curaj şi o tărie mare, ca să înveţe iubirea într-un asemenea timp.
A fost ciudat pentru mine, fiind atât iniţiată cât şi femeie care iubeşte, pentru că am înţeles că obligaţia mea era să-l asist în construirea Ka-ului său, astfel încât să poată înfrunta regatele morţii cu o putere mai mare.
Ca Iniţiată, am înţeles sarcina mea; şi într-o oarecare măsură am înţeles care era viziunea lui Isus. Dar ca femeie îndrăgostită, am fost măturată de sentimentele mele pentru Iubitul meu.
 Şi astfel stau în timp, uitându-mă înapoi, cum a fost, asupra vieţii noastre împreună; şi este un gust dulce amărui.
Dulceaţa prezenţei lui Isus mă vă umple şi susţine, pentru totdeauna, cu toate acestea amărăciunea despărţirii noastre va fi întotdeauna acolo la fel de bine.
În ultimele mele zile pe pământ, Isus a venit la mine din nou în corpul său Ka, aşa cum a făcut-o de atât de mulţi ani. A fost cu mine când îmi dădeam ultima mea suflare şi mi-a luat Ka-ul meu prin regatele morţii, prin trena de lumină pe care el a lăsat-o prin puterea intenţiei sale şi m-a dus în ceea ce voi numiţi rai, dar este un loc în suflet.
Mă odihnesc în acest loc  cu prezenţa lui tot timpul şi spaţiul.

Treizeci şi doi
Am fost mulţumită să rămân aici cu esenţa lui pe care o port în inima şi mintea mea, dar Isis însăşi a venit la mine şi a spus că acum trebuie să-mi spun povestea… că minciunile ultimilor două mii de ani trebuie să ajungă la un sfârşit… că femininul se reîntoarce în echilibru cu masculinul… că Mama Cosmică se revelează pe ea însăşi la începutul sfârşitului acestui timp.

Şi astfel v-am descoperit unul dintre cele mai pierdute secrete ale timpurilor – că Spiritul, principiul masculin, pentru ca să se întoarcă la el însuşi din călătoria sa în Materie, necesită asistenţa principiului feminin, Inteligenţa Materiei însăşi.
Dar din perspectiva solară plină de lumină a principiului masculin, principiul feminin poartă în el un întuneric, abis umed şi periculos. Principiul solar se simte amenţat de întunecimea aspectului lunar. Dar în unirea dintre Soare şi Lună, unirea principiilor masculin şi feminin, în echilibru, în balanţă energetică, acea adevărată iluminare se obţine.
Când Isus s-a pregătit cu mine pentru încercarea sa înainte de Grădina din Ghethsemane, eu eram întruparea lui Isis. Eu eram Ea. Nu era nici o diferenţă între ea şi mine. Am fost antrenată în practicile ce ar fi asigurat acest lucru. Şi astfel, Isus ca Soare, principiul solar în manifestare în regatele materiei, s-a unit cu mine, Luna; şi el s-a unit cu Isis însăşi şi elevarea sa nu s-ar fi realizat fără ea. Ea este Mama Cosmică. Alte culturi au numit-o cu alte nume dar ea este aceeaşi.
În măsura în care Iniţiatul bărbat este capabil să se adăpostească în câmpurile magnetice cu Iubita lui şi să atragă în el însuşi energiile vibraţionale ale acestui câmp magnetic – în această măsură face contact cu Isis însăşi, Mama Cosmică, Creatoarea întregului timp şi spaţiu.
În măsura în care femeia Iniţiată este capabilă să capituleze în faţa energiilor magnetice şi să le lase să intre în propria sa natură, ea devine Isis însăşi. Când aceste două evenimente se realizează la nivelul cosmic, Iniţiatul bărbat devine energetic acordat  cu Osiris şi femeia Iniţiată devine acordată cu Isis, şi dincolo de unirea câmpurilor lor magnetice, Horus este născut – însă, în acest caz Horus nu ia forma unui copil. Horus ia formă şi Horus îşi ia zborul în corpurile Ka ale ambilor Iniţiaţi. Ei se ridică sus într-o manieră foarte reală. Ei pot să-şi ia zborul în regatele celestiale ale propriei fiinţe.
Adevărul este că Osiris nu poate să se ridice fără Isis şi nici Isis fără Osiris. Marele Zeu Horus este născut din energiile magnetice ale unirii lor.
Bărbatul Iniţiat, fiind electric prin natură sa, crede că el poate să facă acest lucru prin el însuşi, dar el nu poate.
Isis îl aşteaptă să recunoască acest lucru, dar el nu o face.
De secole ea a aşteptat, iar acum suntem la începutul sfârşitului timpului şi presiunea este puternică. Este unul din motivele pentru care am venit înainte.
Pentru acei Iniţiaţi bărbaţi capabili să găsească calea în ei înşişi, să cedeze puterilor lui Isis purtate în natura Iubitelor lor sau purtate în propria lor natură dacă practică calea solitară, cunoaşteţi că voi faceţi aceasta nu doar pentru voi ci, pentru întreaga omenire.
Când cineva înţelege Sexul Magic al lui Isis, nu este posibil să o facă doar pentru sine, deoarece practicile elevează repede Iniţiatul la nivelul mitului viu, pentru că în expresia sa cea mai înaltă, aşa cum am indicat mai devreme, bărbatul Iniţiat devine însăşi Osiris, iar femeia Iniţiată devine Isis… şi Horus este născut afară din energiile lor magnetice.
Pentru aceia angajaţi în practica solitară a alchimiei, aceasta este realizată prin energiile magnetice ale Circuitelor Lunar şi Solar. Pe măsură ce practica de bază împărtăşită mai devreme este stăpânită, Serpentina Neagră a Lunii, ţinând esenţa Voidului, freamătă şi tremură în corpul Ka al Iniţiatului, asemănător cum femeia Iniţiată freamătă şi tremură în braţele bărbatului când practică Sexul Magic.
În practica de iniţiere a căii solitare, Serpentina de Aur a Soarelui întâlneşte Serpentina Neagră a Lunii în centrul capului, şi câmpurile magnetice create de amestecul lor şi reacţiile energetice create de intersecţiile lor prin chakre, creează pe Horus.
Astfel, indiferent dacă este făcută singur sau împreună cu altcineva nu are importanţă propriu zis, dar ceea ce trebuie să se întâmple în ambele este la fel. Soarele şi Luna trebuie să fie în balanţă şi, apoi, iluminarea, ceea ce numim Horus, se realizează.
Treizeci şi trei

V-am oferit povestea mea şi v-am dat învăţăturile mele cu cele mai adânci speranţe ca voi să găsiţi un culoar spre măreţia voastră, pentru că de aceasta are nevoie acum lumea mai mult ca niciodată.

Este speranţa mea că voi veţi fi înălţaţi de înţelegerile mele şi, că acestea vă vor inspira, aşa cum am fost eu inspirată, de magnifica fiinţă pe care o numiţi Isus, dar pe care eu o numesc Iubitul meu.
Pentru acei care au curajul să practice Alchimiile lui Horus şi, pentru acei care aleg să trăiască în Relaţie Sacră cu ei înşişi sau cu altul, vă dau binecuvântarea mea.
Fie ca, binecuvântările Mamei Cosmice să cadă asupra voastră de-a lungul călătoriei spre voi înşivă, iar calea dintre Soare şi Lună să fie revelată.
Spiritul întregii vieţi să-l aveţi martor. Amin.
Maria  Magdalena


Traducere: Anca Staneze

Manuscrisul Mariei Magdalena -partea a IV-a

Trei

Mi-am început povestea la râu pentru că, în multe feluri atunci este când viaţa mea a început cu adevărat. Toţi acei ani dinainte au fost pregătirea pentru această întâlnire.
În acea dimineaţă am ştiut că ceva era agitat  si neliniştit in mine, traiam un fel de emoţie – un fior în braţe şi picioare – chiar şi înainte de a-l întâlni. 

Eram deja la râu când el a sosit. Mi-am scufundat deja ulciorul pe deasupra mânerului şi el m-a ajutat să-l pun drept. Unii dintre apostolii care mi-au văzut brăţara şarpe şi au presupus că sunt o prostituată (sacră), erau îngroziţi că Maestrul va ajuta o astfel de persoană.
Dar asta nu m-a atins. Eram într-o altă lume, transportată de ochii lui Isus. Când ochii noştri s-au atins a fost ca şi cum aş fi privit în toată eternitatea şi parca ştiam in inima mea deja că el era cel pentru care fusesem pregătită- şi la fel şi el.
Am continuat la marginea celor care-l urmau şi serile încercam să fim împreună; nu în fiecare seară, pentru că era permanent căutat de oameni.
Eu, care am fost antrenată în Alchimia lui Horus şi Erotismul Sacru al zeitei Isis, eram considerată a fi foarte avansată de învăţătorii mei, totuşi, prima dată în braţele lui Isus am fost o femeie care tremura şi a trebuit să mă lupt să găsesc acea cale centrală, prin dorinţa mea spre cel mai înalt tron, prin cea mai pura aspiratie spirituala de alchimie si inaltare, pentru că acesta era antrenamentul meu.
Isus şi eu, folosind tehnicile în care am fost antrenată şi la fel de bine metodele pe care el le-a învăţat în Egipt, am fost în măsură să încărcăm Ka-ul lui, corpul lui energetic, cu mai multă lumină şi mai multă forţă, astfel încât el a putut să lucreze cu mai multa uşurintă cu cei care au venit după el. Şi aşa a fost.

Patru

Şi stând în acest timp acum,  uitându-mă la toate acestea de parcă ar fi fost un vis – şi chiar şi aşa – încă, revad totul cu însufleţire, clar. Inima mea tremură când retraiesc povestea, de parcă ar fi fost ieri. Acea primă noapte cu Isus este întipărită în mintea mea la fel de clar ca şi seninul cerului peste Ierusalim.
După ce am fost capabilă să trec peste dorinţele mele ca femeie şi am urcat pe calea alchimiei spirituale în care am fost antrenată, am putut vedea forma spiritului lui Isus – deja luminoasă, deja strălucitoare cu lumină.
Un porumbel era deasupra capului său, raze aurii de lumină curgând din el. Peceţile lui Solomon, Hator, Isis, Anubis şi Osiris erau în forma spiritului său. Erau semnele că el trecuse prin aceste Iniţieri. Erau şi alte simboluri pe care nu le-am înţeles; pentru că erau din culturi despre care nu aveam cunoştinţă sau nu fusesem învăţată despre ele; dar cu privire la peceţile egiptene pe care eu le ştiam, el a fost pe calea Marelui Zeu Horus.
Dar încă nu trecuse prin Iniţierea morţii sale, şi ştiam în inima mea tremurândă că de aceea fusesm atrasă spre el la acest moment – pentru a-i fortifica sufletul cu puterile lui Isis şi ale Mamei Cosmice, astfel încât el să poată trece prin portalul întunecat şi să ajungă la lumina lui Horus.
Noaptea, după ce am făcut dragoste şi am condus şi contopit corpurile noastre spirituale amândoi, acţiunea alchimiei începând între noi doi, Isus a alunecat în somn. Cum îl ţineam în braţele mele, am simţit o frământare în mine, o dorinţă de a-l proteja, de a fi tot timpul cu el şi înţelegerea, ca o muchie a unui cuţit rece, că vom fi incercaţi de forţe mai mari decât dorinţa mea.


Introducere la Manuscrisul Mariei Magdalena

Am primit de la o cititoare draga traducerea Manuscrisului Mariei Magdalena, discipola si sufletul pereche al lui Isus. Urmeaza sa public in urmatoarele postari aceasta invatatura si revelatie a Ei, iar ca introducere includ aici pentru voi trairile si marturia Ancai Stanese, cea care a realizat aceasta traducere minunata, ca o deschidere, o poarta spre lumea plina de lumina si iubire ce ni se va deschide prin citirea acestui Manuscris. Iti multumim, draga Anca.


”…Citesc, caut cuvintele si traduc. 

De cate ori lucrez la manuscris, dau drumul la Musical Rapture și pe acordurile line ale muzicii pătrund cu tot sufletul în povestea lui Judi Sion. De când am început să traduc, nenumărate lucruri ciudate, intense, unele deosebit de înălțătoare mi se întâmplă. Și atunci știu că am intrat în contact cu energia Cea Mai Înaltă din mine, din sufletul meu, acolo unde îi pot întâlni și simți pe Ei, Cei din Lumină, care stau aproape de noi și ne inspiră la fiecare pas pe drumul nostru. Am simțit-o pe Maria Magdalena și lacrimile au început să curgă pe obrajii mei, reamintindu-mi de promisiunea pe care am făcut-o acum câțiva ani de a traduce Manuscrisul ei, cu motivarea că este important ca în aceste timpuri deosebite, informațiile să ajungă la cei care sunt pregătiți să le primească, pentru ca noi, cei care îl citim, atrași de vibrația și energia de dincolo de cuvintele cărții să ne continuăm drumul nostru.


Sunt atât de multe de împărtășit despre ceea ce am simțit și am înțeles când am tradus această carte, încât, aș putea scrie, la rândul meu, o altă carte. Multe din cele trăite de Judi Sion le-au trăit și alte femei, și știu sigur că în rândurile ei, se vor regăsi și ele, și chiar mai mult de atât, vor căpăta răspuns și claritate la multe din problemele și situațiile cu care s-au confruntat în această viață.


Și am mai avut o confirmare cu privire la valoarea acestei cărți: în afară de comuniunea cu sufletul meu, de bucuria unor trăiri înalte, de claritate și înțelepciune primită cu multă grație divină, era și cealaltă parte a dualității acestei lumi 3D – erau energiile joase, întunericul, cei de dincolo de voal care se străduiesc să nu aflăm adevărul despre noi, despre Cine Suntem Cu Adevărat, Ființe Divine cu capacități de creație infinite, pentru a continua să trăim în stări joase de vibrație, cu emoții negative care să-i hrănească pe ei, cei întunecați care, încă, refuză să se reîntoarcă la divinitatea lor, mai mult, o neagă, și vor doar să ne controleze și să ne manipuleze pe noi.

Cum i-am simțit pe cei grei? Prin atacurile susținute asupra corpului meu, prin energia grea, acidă care îmi găurea stomacul și care se încolăcea în jurul meu ca o mănușă să nu pot face nimic, prin cuvintele care îmi sunau în minte: ”lasă cartea deoparte, nu te lăsăm să o traduci”… și multe altele. Dar nu contează. Pentru că la nivel de suflet, am ales să fac acest lucru, indiferent de repercusiuni, de atacurile asupra sănătății mele, de blocajele financiare din viața mea, de folosirea celor din familia mea ca să mă oprească, prin slăbiciunile și credințele lor limitate, prin șantajul sentimental care îl folosesc asupra mea.


Tot ceea ce contează cu adevărat este să realizez ceea ce sufletul meu își dorește cu adevărat, nu ce mintea îmi spune, înfricoșată de atâția ”dacă…”. Și când sufletul e împlinit, atunci știu că am reușit. Iar această carte, am așteptat-o vieți la rândul, nu o viață. Ea exprimă un adevăr ascuns de mii de ani despre energia feminină, pentru că ea, dă la o parte minciunile din scrierile religioase și ne arată cum să ne reconectăm la divinitatea din noi, să dăm drumul la rușine, vină, păcat și să ne acceptăm umanitatea complet, cu toate părțile ei, și mai mult să folosim experiența umană pentru ascensiunea sufletului nostru, adică, exact ce s-a dorit de la începuturile existenței noastre, a umanității.


Am simțit nevoia să scriu aceste cuvinte. De ce? Asta nu mai contează. Pentru că am simțit și nu am gândit, am făcut acest lucru.
Îmi doresc ca fiecare ființă care citește Manuscrisul Mariei Magdalena și chiar aceste scurte rânduri de la mine, să le citească cu inima, nu cu mintea. Atunci, orice judecată dispare, pentru că inima nu judecă, doar acceptă, iar când judecata dispare, dualitatea este transcensă, iar noi, cei care o facem, cu adevărat am ascensionat.”
Ce multe cețuri și umbre sunt, sufletul meu, pe drum,
Atât de multe și atat de ușor să te rătăcești,
să nu mai vezi calea dreaptă, ci doar ocolișuri,
care pot să te întoarcă de la adevăr.
Ce eliberare simt, acum, când văd tot mai des,
al tău felinar nestins,
și parcă îți aud șoapta:
”ești aproape, mai ai un pic,
ridică-te,
dă drumul grijilor și neliniștilor,
suntem împreună de-o eternitate,
doar că tu, ai uitat de mine, uneori,
crezând că ești singură.
Acum, respiră adânc și zâmbește,
Bucură-te,
Totul este bine,
Ai reușit!”

Autoare: Anca Stănese

Modele feminine: Acest bărbat a vrut să divorțeze. Cum i-a răspuns soția?


Atat de simplu, de feminin, din inima. M-a impresionat si consider un model de feminitate atitudinea ei inteleapta si demna, dar totodata plina de iubire:
 


“Te rog, strange-ma in brate in fiecare zi, doar o data, timp de o luna…”

Intr-un mod foarte simplu, pentru acea unica imbratisare de fiecare zi, fara sa ii ceara nimic altceva, ea i-a dat intalnire in fiecare zi intr-un loc special, in care petrecusera momentele cele mai frumoase ale iubirii lor.  Fara sa il certe, fara sa se opuna deciziei lui, fara sa tipe, sa planga, sa ameninte, fara sa se agate si fara sa se puna in postura de victima.
In schimb, a actionat cu iubire, din iubire, pentru iubire. Oferind libertate, feminitate, tandrete, vulnerabilitate, dar bazandu-se si pe forta ei cea mai mare: puterea iubirii. O femeie inteligenta si iubitoare. O femeie cu adevarat feminina. O femeie irezistibila. Un model demn de urmat.