Ai cunoscut vreodată o femeie care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Pacea, echilibrul si forta pe care le simti in preajma ei te fac sa ii cauti mereu prezenta. Ea este libera, increzatoare, stabila. Are ochii foarte curati si limpezi si o prezenta linistitoare, ce te alina. Chiar si daca nu este aparent frumoasa,(de ar fi sa o studiezi trasatura cu trasatura), il are pe vino-ncoace. Ea este fascinanta intr-un mod simplu,fara sa caute sa atraga si sa seduca. Pur si simplu, este irezistibila, atat pentru barbati cat si pentru alte femei, pentru ca ce simti in preajma ei este ca iti face bine la inima si…nu te-ai mai da dus/a de langa ea. Fiinta ei emana bucurie…si pace, multa, multa pace, ce iti imbalsameaza sufletul.
Te simti in siguranta, simti ca ti-ai gasit locul, iti simti inima in prezenta ei, te simti Acasa. Totul are o rezolvare, totul se va transforma, mai devreme sau mai tarziu, inevitabil, in bucurie. Totul va fi bine, stii sigur, in prezenta unei astfel de rare femei.
Iata in continuare un extras dintr-un articol foarte graitor (daca nu ai rabdare, poti sa il sari si sa citesti doar ceea ce am scris cu litere cursive la final) :
“Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…
Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. Se convinsese că Dumnezeu dorea si el ca ea să se bizuie pe El în acest mod. Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ca: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. “
Atunci cum se face că unora dintre oameni li se pare ca Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile lor?
Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?
Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.). El ne aculta toate rugaciunile, mai mult sau mai putin pure, mai mult sau mai putin egoiste si apoi face in asa fel incat noi sa primim ceea ce este cu adevarat bun pentru noi si ne ajuta cu adevarat sa fim mai fericite, mai deschise, mai pline de iubire, mai impacate si nu sa ne pacalim cu realizari ce nu ne fac bine pe termen lung. Cand cerem ceva ce este bun pentru noi si ne ajuta cu adevarat, putem fi sigure ca Dumnezeu raspunde oferindu-ne inzecit acel lucru. In mod asemanator, cand ne dorim ceva ce ni se pare noua indispensabil, insa pe termen lung ne-ar sfasia inima, demnitatea, bunatatea, puritatea, etc, Dumnezeu ne previne ca ne vom rani singure daca vom insista sa obtinem ceea ce cerem. Depinde daca avem sau nu rechi de ascultat si ochi de vazut semenele trimise de El. Sa tinem cont si ca lucrurile pe care noi le cerem sunt uneori doar pentru orgoliul nostru si nu pentru inima noastra, iar singura care ne aduce fericirea este inima, in ea rezoneaza adevarata bucurie si Dumnezeu are grija de ea in primul rand. Insa daca insistam, Universul, in generozitatea sa ne va oferi orice pana la urma, dar vom si suporta consecintele. Tu ce iti doresti – sa obtii intotdeauna tot ceea ce vrei sau sa fii cu adevarat fericita facand bine inimii tale?
În concluzie… Cum să ne rugăm
Cand te increzi in Dumnezeu chiar cu totul ajungi sa fii foarte sincera si foarte smerita si gata sa alegi ceea ce El iti reveleaza ca e bun. Esti asemenea unei fetite pure si Dumnezeu e acolo, langa tine, aproape il vezi, caci peste tot sunt semne prin care El iti vorbeste si te ajuta sa faci alegerile cele mai potrivite si mai bune pentru tine.
Insa nu toţi oamenii au o legătură personală cu El… Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când, dar Il simt ca fiind departe, sus, in cer. Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu, atata vreme cat ne simtim separate de El. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta…” Apoi in ei insisi isi spun: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă… că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru…” Iată, oamenii se simt nedemni … Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei… este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că Dumnezeu îi va auzi… Va lua aminte la rugăciunile lor.
Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Si nu pentru ca El are nevoie de asta, ci pentru ca noi avem nevoie de aceasta familiaritate cu El pentru a simti cu adevarat ca suntem copiii lui si a fi pline de spontaneitate si mai ales incredere cand ne rugam…exact cum o fetita s-ar cuibari in bratele tatalui ei, cu inocenta si deschidere totala, stiind ca El o protejeaza si are grija de ea in fiecare zi si ca ea este foarte, foarte importanta pentru El.
Modul in care gandesc oamenii cand se gandesc la a avea o relatie cu Dumnezeu (daca ajung vreodata sa se gandeasca la asta) este bazat foarte mult pe frica si pe teama. Spre exemplu, citeam intr-o carte: “Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.”
Premiza este insa nu ca Rectorul (Dumnezeu) trebuie convins, ci noi insene suntem cele care avem nevoie sa simtim aceasta apropiere pentru a avea deschiderea sa ne ducem sa apelam la ajutorul lui. Si sa il consideram tatal nostru, prietenul nostru, iubitul nostru, cel mai apropiat inimii noastre, caci aceasta ne va face sa actionam din iubire si nu din teama in fata Lui. Gandeste-te, in fata cui esti tu cea reala, in fata unui Rector care te evalueaza sau in fata celui care stii ca te iubeste orice ar fi, oricum ai fi, asa cum tu insati iti iubesti copilul in orice situatie si esti gata oricand sa ii oferi ajutortul tau neconditionat, pur si simplu pentru ca il iubesti foarte, foarte mult, enorm?
Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu si iti dai seama ca si El te cunoaste si iti e aproape? Ai o relaţie cu El, o incredere care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic, e mai degraba un judecator sever ori o autoritate in fata caruia e si normal sa simti ca ti-e greu sa dai socoteala, asa ca ajungi sa Il ignori pur si simplu? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum.
Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu… fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte important! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică.
Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul lucrurilor in viata noastra. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea. El va face uneori sa para ca nu ne-a indeplinit rugamintea (de a lua un examen spre exemplu sau de a pastra o relatie, etc, pentru ca peste ani sa constatam ca asa a fost d efapt mult mai bine pentru noi si ca atunci cand ne-a inchis usa d ecare cu incapatanare trageam de si nu era usa noastra, El sa ne deschida mai multe usi spre taramurile in care ne simtim cu adevarat Acasa.
Dumnezeu este foarte intelept, dar si foarte jucaus si este bine sa ne amintim aceasta si sa ne jucam cu El, cu incredere totala, lasandu-ne ghidate, in loc sa ne incordam si sa ii cerem crispate din nou si din nou sa faca voia noastra. Vom avea surprize absolut incantatoare si foarte delicioase de cele mai multe ori. Just let go!
Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?
Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este… Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, in sensul in care credem noi, cum si cand am vrea noi, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne va da pacea in suflet. Iar pacea este tot ce avem nevoie intotdeauna ca sa mergem mai departe si sa descoperim, cu uimire, ca drumul este de fapt presarat cu cadouri la care nici nu ne gandeam.
Iti recomand sa citesti si acest articol desore Rugaciunea inimii, de pe blogul Astrodeva.
În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare – să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. Si nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe iubireal lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.
În mod asemănător Dumnezeu spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”..„ In orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. Aminteste-ti mereu:
Prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El spunandu-i tot ce ai pe suflet sincer si simplu cum ai vorbi cu cel mai intim si apropiat prieten.”
Prelucrare dupa un articol de Marilyn Adamson
Am lucrat la adaptarea acestui articol foarte frumos si l-am inclus aici pe blog, cu speranta ca sufletul tau va simti de acum incolo ca nu esti NICIODATA singura si ca poti alerga in bratele cuiva care te asteapta oricand si e aici pentru tine si cand esti bucuroasa, dar si cand esti trista si cand faci bine si cand ai gresit si cand iti cunosti forta interioara si cand te simti la capatul puterilor.
Eu insami am ajuns de multe ori la rascruci ce pareau de netrecut, m-am simtit infranta si nedreptatita si fara speranta, mi-am simtit inima zdrobita si pasii foarte nesiguri… De fiecare data, ceea ce m-a ajutat a fost sa ma arunc in bratele Lui, sa “ii plang pe umar” ca unui prieten intim, sa Ii cer sa ma ajute sa actionez nu prin puterea mea, pe care o simteam limitata, ci prin puterea universala, nelimitata. Mi s-a intamplat chiar si foarte de curand, azi. De fiecare data, m-am simtit purificata. De fiecare data, am inceput sa vad mici miracole, pe care inainte nu le observam si apoi miracole si sincronicitati din ce in ce mai mari. De fiecare data au aparut prin Voia Lui, oamenii potriviti, ajutorul potrivit, situatiile potrivite pentru ca eu sa pot fi fericita. A trebuit sa renunt doar la modul meu limitat de a vedea lucrurile si la incapatanare si sa ma incred in El. A insemnat ore de retragere din lume pentru a medita sia ma ruga, pentru a reveni in suflet, ore in care nu a fost neaparat usor si mai ales a fost greu pentru cei din jur chiar sa inteleaga unde si de ce m-am retras…insa pentru mine (si cred ca pentru orice femeie) este cel mai important sa imi regasesc sufletul si pacea launtrica pentru a fi cu adevarat eu insami in lume.
Cu timpul, relatia noastra a devenit tot mai importanta pentru mine. Si nu ma refer aici la nimic religios si bisericesc, desi cred ca si religia ajuta mult sufletele care au nevoie sa se apropie de Dumnezeu si sa simta comunicarea si comuniunea cu El. Pentru mine insa, inseamna o relatie intima, de suflet, de deschidere totala, de a sta asa cum sunt in fata Lui si a recunoaste cine sunt, cu toate calitatile si cu defectele pe care le mai am inca, fara masca, fara incapatanarea de a crede ca stiu eu foarte bine ce am nevoie sau ce e mai bine pentru mine. Incep sa invat sa ma rog nu doar cand am nevoie de ceva, ci si cand sunt fericita si simt preaplinul vietii, sa ma rog sa pot ajuta oamenii, sa ma pot ajuta cu adevarat pe mine prin fiecare alegere pe care o fac, sa imi exprim recunostinta nu doar in fiecare zi, ci in fiecare ceas si reusita si chiar nereusita..pentru ca acum stiu, tot mai mult, ca sunt pe drumul meu si de pe drumul sufletului nostru nu avem unde sa cadem, orice poarta inchisa este o poarta deschisa spre ceva mai bun, mai pur, mai curat, mai plin de bucurie…invat sa am incredere, sa merg pe linia fina a credintei si dorintei de a fi in acord cu Vointa lui, ca intr-un dans mereu nou si proaspat, neaspteptat, mereu luandu-ma pe sus si taindu-mi rasuflarea de emotie si surpriza si elan, inainte si inapoi, la stanga, la dreapta, inapoi o clipa, inainte pe bratele Sale, piruete gratioase, orpiri bruste, aruncari (aparent) in gol, plutiri extatice, pasi tot mai siguri.
E doar un dans, uneori in ritmuri antrenante si vesele, alteori pe acorduri tanguitoare de blues si soul, uneori molcome si romantice ca un vals ce ma infioara, alteori pasional si intens ca un tango… Cand o iau de capul meu si incep sa ma zbantui fara sa mai ascult, se transforma intr-o zbuciumare grunge si inflexiuni dure de rock, ce ma ametesc. Din nou, m-am imbatat cu orgolii si iluzii umflate cu pompa, am calcat stramb, cel mai adesea chiar pe piciorul cuiva:). Bineinteles, ma cam doare capul de mahmureala:). Realizez ca iar am iesit din ritm si ma asez in rugaciune sau meditatie si il rog sa regasesc armonia… sufletul cauta sa se acordeze iar cu ritmul Lui.
Este un dans pe care incep sa recunosc ca nu il stiu, dar care ma fascineaza si imi da aripi, un dans in bratele Lui, pe acordurile unei muzici pe care nu trebuie sa ma straduiesc sa o scriu, ci doar sa o dansez, traindu-i ritmul, simtindu-i ritmul cu inima mea si abandonandu-ma dorului si iubirii din ea….
Aminteste-ti, daca vrei sa fii o femeie cu adevarat fascinanta, lasa grijile si increde-te in Dumnezeu. Stiu ca nu asta te invata reclamele la cosmetice…totusi aminteste-ti, chiar si ridurile si uratenia chipului tot de la ingrijorare apar. Ceea ce ti se intipareste in suflet, se intipareste in ochii si pe fata ta. Lasa pacea si intimitatea cu Dumnezeu sa straluceasca in ochii tai si oamenii te vor iubi tot mai mult, pe masura ce tu vei iubi aceasta pace tot mai mult si o vei imbratisa. Spun aceste cuvinte nu doar pentru tine, draga mea prietena, ci si pentru mine…Pentru noi toate.
Cu mult drag si credinta in Bine,
Alina Dospinescu
Psiholog
Specialist Evolutie personala si
Ori de câte ori copilul meu îmi cerea să mă abat de la program, am avut o scuză: „Nu avem timp pentru asta”. Prin urmare, cuvintele pe care i le-am spus de cele mai multe ori copilului meu iubit au fost: „Hai, mai repede”.
Când ne plimbam sau mergeam la magazin, îi permiteam ei să dea ritmul. Și atunci când ea se oprea pentru a admira ceva, eu îmi alungam planurile din cap și pur și simplu o urmăream. Am fost martoră la expresiile de pe fața ei, pe care nu le-am mai văzut înainte. Am studiat adânciturile de pe mâinile ei și micile riduri în jurul ochilor atunci când zâmbea. Am văzut cum alți oameni răspundeau, atunci când ea se oprea ca să vorbească cu ei. Mă uitam cum ea studiază insecte interesante și florile frumoase. Ea era un cercetător, și eu am realizat că cei care contemplează în lumea noastră nebună sunt daruri rare și uimitoare. Fiica mea a fost un cadou pentru sufletul meu agitat.
. Am vorbit un pic despre 
ARTA FEMINITATII CONȘTIENTE 