Lasa-ti copilul sa alerge ! – Sistemul limfatic si sanatatea copilului tau

 

Exista de 5 ori mai multa limfa(sistemul limfatic) decat sange in corpul omenesc. Limfa imbaiaza toate celulele noastre, carand nutrienti catre ele dar preluand si deseurile generate de acestea. Spre deosebire de sange care este popat in corp de catre inima, limfa nu beneficieaza de o asemenea pompa. Asa ca se bazeaza pe miscarea muschilor si a incheieturilor, a oaselor care preseaza pe anumite puncte ce o pun in miscare.

Prima noastra activitate legata de sistemului limfatic am simtit-o intr-un fel de pat de apa, facut din fluid amniotic in pantecul mamei noastre. Dupa ce ne-am nascut, am continuat sa ne miscam  membrele in asa fel incat sa producem o mai mare functionare a sistemului limfatic. Daca bebelusii sunt lasati prea mult pe spate, plang ca sa fie luati in brate si leganati, la fel cum plang pentru a fi alaptati.

 

In ultimul timp, continua sa se adune tot mai multe dovezi care sustin faptul ca activitatea este in mod direct legata de viata iar inactivitatea este in mod direct legata de moarte.

La mijlocul anilor 70, Dr. C. Samuel West a deveni faimos pentru ca a spus „Cand un bebelus este nascut, ce facti cu el , il tineti in brate sau “va jucati cu el”? Miscarea bebelusului activeaza sistemul limfatic . Bebelusii plang pentru a fi leganati iar noi facem aceasta miscare fara sa realizam de mult ori modul in care functioneaza si ii linistete aceasta miscare pe micuti. Astfel mamele care isi ignora copilasii vor avea copilasi bolnaviciosi. 

Ganditi-va si la animale. Felul in care mamele isi ling des puii si ii tavalesc pe spate si pe fata, reprezinta pe langa altele si o miscare a limpfei acestora. Iar animalele o fac instinctiv , asa cum o facem si noi. Pana la urma care ar fi logica de a legana , misca in dreapta si in stanga un bebelus pe care vrei sa il linistesti sau sa-l adormi. Pana la urma, nu miscarea, leganarea nu aduc somnul, ci punerea in miscare a sistemului limfatic.

limfatic

Doctorul West mai afirma ca bebelusii asociaza aceasta leganare cu dragostea. Pentru ei este o experienta de dragoste. Si practic ceea ce spun prin ceea ce fac este : daca ma iubesti , leagana-ma, pune-mi in miscare sistemul limfatic.

Se stie ca oamenii se dau in roller- coaster pentru sentimentele puternice de adrenalina, dar este oare posibil ca un alt efect al acestei activitati sa fie si faptul ca primesc si un tratament limfatic? Este posibil ca acesta sa fie de fapt motivul pentru care activitati precum: innotul, dansul, sporturile, calaritul sau saritul pe o trampulina sa fie asa distractive pentru noi? Ne place sa facem lucruri care aduc cat mai mult oxigen la celulele noastre si care curata toxinele din si din jurul acestora.

 
Iata un alt aspect care trebuie luat in considerare. Atat rasul cat si plansul sunt doua actiuni care implica miscarea limfei. Adevarul este ca respiratiile adanci sunt actiuni primare ale propulsiei sistemului limfatic. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa plangem sau sa radem in exces, ci ca avem nevoie sa drenam limfa.

Cand bebelusii sunt treji acestia se misca aproape in continuu. Cand se fac un pic mai maricei si incep sa mearga singuri in picioare, acestia sar intr-una de bucurie. Daca ii luam din pat o sa sara pe canapea sau pe fotoliu sau pe jos. In general este o placere neinteleasa aceasta de a sari, in special pe un material elastic. Si totusi in astfel de cazuri , parintii le spun copiilor: da-te jos din pat, da-te jos de pe canapea, inceteaza, stai linistit, nu te mai misca atat. Si fara sa stie parintii , in acest mod au initiat pocesul de boala in corpurile micutilor. Fara sa-si dea seama parintii blocheaza ceea ce copiii stiu sa faca in mod instinctual , sa-si miste limfa, sistemul limfatic.

Asa ca daca vrem sa ne salvam mobila din casa, mai bine decat sa le spunem copiilor sa nu se mai miste, cautam niste alternative, cum ar fi diferite sporturi organizate, drumetii, plimbari sau chiar trampuline. Fiti inventivi si gasiti metode prin care copiii sa se miste in mod regulat.

Sursa:  viataverdeviu.ro

**********
Alina 

 

Andreea Marin – finete, rafinament si putere interioara

 

Nu o sa va vorbesc despre Andreea Marin, o postare pe facebook a prietenei mele Tania Tita mi-a atras azi atentia si m-a inspirat sa public acest articol despre  sau mai bine zis cu ea. Nu o sa vorbesc despre Andreea pentru ca o voi lasa sa vorbeasca despre ea insasi si pe voi sa o simtiti, sa ii intuiti sufletul sub curgerea cuvintelor. Intr-o lume in care vedetele vorbesc despre multe, dar foarte putin despre suflet, Andreea m-a surprins tocmai prin faptul ca leaga totul de suflet. Si asta cu toate ca este o “vedeta” si cu toate ca este o femeie de afaceri. 

Stiu, ziarele i-au aplicat deseori eticheta de “prefacuta”, dar ascultand-o, ma intreb daca cei mai putin binevoitori nu o considera asa pentru ca ei insisi, neavand o inima suficient de mare,  numai prefacandu-se ar putea face actiunile umanitare pe care ea le face (si as mentiona aici cel putin proiectul de ajutor gratuit pentru femei Scoala Mamelor) sau sa vorbeasca despre lucrurile mai putin “mondene” si chiar profunde despre care ea vorbeste cu naturalete si in mod destul de evident, traind mai intai ceea ce spune. 



 
Acum ca e in plin divort de Stefan Banica Jr., orice face sau spune Andreea Marin este analizat de mii de perechi de ochi. Ea este insa constienta de acest lucru si de aceea procedeaza cu aceeasi discretie care o caracterizeaza de cand a devenit o persoana publica. 

M-a impresionat cel de-al treilea mesaj postat de ea pe Facebookde de cand a anuntat divortul ei de Stefan Banica. Este o rugaciune deosebita, ce m-a facut sa reflectez asupra relatiei mele cu Divinitatea si cu actul rugaciunii insusi. Iata mai jos mesajul publicat de Andreea:

“Uneori e bine sa ne intoarcem la cele sfinte din noi…

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

O, iarta-mi Doamne atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer intr-una sa faci Tu, voia mea,
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai fara sa-mi iei,
Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc
Am drept sa-ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.

O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,
Nu tot cerandu-ti Tie sa fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu;
Sa inteleg ca felul cel mai bun de-a ma ruga
E sa doresc in toate sa fie voia Ta.

Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor!”

*********
Anima 

Va recomand sa priviti si urmatorul videoclip, cel putin de la minutul 25 la minutul 30, este un semmal de alarma, privitor la ignoranta cu care multe dintre noi, femeile, (uitam) sa ne ingrijim sanatatea!




Am iubit de mi-au scăpărat călcâiele sufletului

[…]Să-ţi povestesc din viaţa mea de după marea răscruce? Cum iubesc eu şi cum am iubit de mi-au scăpărat călcâiele sufletului peste drumuri mai pieptişe ori mai prăvălişe? Râdeam cu o prietenă care se mira că niciodată, niciodată de când mă ştie ea n-am ponegrit bărbaţii şi dragostea, cu toate că nu am ţopăit chiar de fericire perpetuă în istoriile mele. Şi îi spuneam că în fiecare relaţie pornesc cu toate celulele intacte. Nu a fost mereu aşa, încrederea în dragoste mi-am recăpătat-o după marea răscruce şi simt ca pe un dar privilegiat aceasta putere de regenerare a sufletului şi de încredere necondiţionată în splendoarea esenţiala a iubirii dintre un bărbat şi o femeie. Mă simt ca mireasa din Cronica lui Marquez, numai că eu ştiu încă de la început, ştiu că toate scrisorile de dragoste pe care le-am scris cândva nici nu contează cui, toate scrisorile pe care le scriu, toate chemările, tot dorul meu după Iubitul, îşi vor primi răspunsul cândva, nu contează când, dacă nu în viaţa aceasta, va fi în altă viaţă sau în lumile dintre vieţi, pentru că ştiu că nici o fărâmă de iubire nu rămâne nesporită, nerăsplătită cu adevărat împărăteşte.

Cum văd eu dragostea? Ce se întâmplă când mă îndrăgostesc? Îmi leşină continuu mâinile, mă inunda fără veste un fluviu interior efervescent şi îmi ies din malurile fiinţei cu totul. Inima este mult, mult în afara mea şi respiraţia cuprinde nu doar pieptul, sunt pulsatorie într-un fel care îmi dă senzaţia că înăuntrul meu înfloresc continuu copaci şi izbucnesc în galben orbitor şi portocaliu şi violet înalt… Atunci e cu adevărat strigătul acela pe care îl cunoşti: Daţi-mi un trup, voi munţilor, pentru că aş vrea să mă desfac din încheieturile mele omenesti, să se spulbere toate limitele de oase şi carne. Dar şi munţii sunt prea stângaci…  prea grei de materie. E o sete vertiginoasă care mă face să tânjesc la punctul acela de intensitate hipnotică, unde începe totalitatea. Şi când fac dragoste să mă dizolv pur si simplu în trupul iubitului şi să nu mai fiu în stare să spun cine sunt eu şi cine este el… Să ne iubim, să ne dorim în mod continuu, ameţitor, să simţim cum ne amalgamam de-a dreptul, cum ne pătrundem ireversibil unul de celalalt. Amestecându-ne sângele, respiraţia, sufletele.

Cum văd eu relaţia de cuplu, ce aştept de la un bărbat? Impetuozitate, sevă de viaţă, largheţe sufletească, vocaţia libertăţii şi a explorării, imaginaţie sclipitoare şi inteligenţă înţeleaptă, poftă de joacă, umor surprinzător, dragoste de oameni şi dragoste adâncă de Dumnezeu. O poezie activă a sufletului şi a limbajului chiar cotidian, să mă îmbrace în aurul şi mierea cuvintelor, să mă cucerească şi să mă alinte în cuvinte. Şi săruturi şi mângâieri neostenite, de o senzualitate răvăşitoare, înflăcărată şi săruturi şi mângâieri tandre, mătăsoase, nepământeşti…. Să se bucure cu totul de dragostea pe care i-o dăruiesc. Să înseteze împreună cu mine la topire-contopire. Să aibă forţa interioară şi propria putere de a se dărui, de a se dezvălui, nu doar mie, ci lumii intregi şi Divinului însuşi.

Bărbatul e limpezimea, voinţa, nobleţea, seninătatea, curajul, dreptatea. El este făptuitorul, întemeietorul. Un căutător profund, mereu gata să escaladeze muntele interior, solidar cu mine în această căutare, deschis către solidaritate cu toţi adevăraţii căutători. Are vocaţia prieteniei, este generos, neistovit, plin de credinţă în cele bune, are capacitatea de a se minuna în faţa vieţii, de a învăţa continuu. Şi mai ales are sentimentul de recunoştinţă faţă de toate darurile existenţei. Şi dorinţa-voinţa-puterea de a face lucruri care contează, care folosesc multor oameni.


Punctul culminant al iubirii este tocmai această încredere absolută unul în celălalt. Libertatea totală în relaţia noastră. Adevărul complet despre sufletele noastre, adevăr pe care ni-l împărtăşim, adevăr care ne este merinde pentru drum. Este intimitatea care ne face să comunicam în deplină pace interioară şi ne face totodată să ne simţim unul altuia gândurile şi stările, chiar fără să mai avem nevoie de cuvinte. Este momentul în care comunicarea noastră atinge intensitate supraomenească, scoţând fiinta cea nouă pe care o alcătuim din chingile pământeşti şi proiectând-o undeva pe verticală. Eu cred că punctul culminant al iubirii dintre doi oameni este în Dumnezeu adevărat. Cred că iubirea este cel mai dulce-grabnic drum către Împărăţie. Care  izvorăşte mereu dinăuntrul nostru.

Da, sunt riscuri. Sunt capcane. Gelozia. Ataşamentul. Posesivitatea. Frica. Orgoliul. Comoditatea. Plictisul, sastisirea. Lăcomia. Orbirea şi încăpăţânarea. Dar o iubire poate supravieţui atâta timp cât ţinta ei e dincolo de noi. Când cuplul nu e un capăt – cu toate marile lui iluzii de stabilitate, căci în lume, cred eu, nu există încremenire, ceea ce nu creşte, cu siguranţa des-creşte, se stinge, se împuţinează. Când cuplul este şi el o treaptă. Foarte aproape de cer.
Sursa: DulceDeea

 

Daca o sa am o fiica ii voi spune…

Dacă aş avea o fiică, în loc de Mamă, să mă numească Punctul B,
 pentru că astfel ştie, indiferent ce se întâmplă, să-și găsească cel puţin drumul spre mine.
 Şi am să-i pictez sisteme solare pe dosul palmelor, pentru ca să înveţe întregul univers
 înainte să poată spune, ” Oh, ştiu asta ca-n palmă.”
 Şi o să înveţe că viaţa asta te va izbi tare, în faţă, va aștepta să te ridici din nou să te lovească în stomac.
 Dar a te sufoca e singurul fel de-a aminti plămânilor ce mult adoră gustul aerului.
 Există durere aici ce nu se vindecă cu plasturi ori poezie.
Şi prima oară când realizează că Wonder Woman n-o să vină, mă voi asigura că ştie că nu trebuie să poarte singură pelerina.
Căci oricât întinzi degetele, mâinile îți vor fi mereu prea mici pentru a prinde durerea ce vrei s-o vindeci.
  Credeţi-mă, am încercat.
 “Şi, baby,” am să-i zic, nu îţi ține nasul aşa de sus.
 Ştiu şmecheria asta; am făcut-o de un milion de ori.
 Tu doar adulmeci fumul să mergi pe urma dârei ce duce la o casă-n flăcări, ca să găsești băiatul ce-a pierdut tot în incendiu să vezi de-l poţi salva.
 Ori să găseşti băiatul ce-a pornit focul, să vezi de-l poţi schimba.”
Dar ea, oricum va face astea, aşa că în schimb, mereu voi ține o rezervă de ciocolată şi cizme de ploaie la îndemână,
căci nu-i inimă frântă pe care ciocolata n-o repară.
Okay, sunt câteva dureri pe care ciocolata nu le poate repara. Dar de-asta există cizmele de ploaie. Pentru că ploaia spală tot, dacă-i dai voie.
Vreau să privească lumea prin fundul unei bărci de sticlă, să se uite printr-un microscop la galaxiile care există pe un vârf de ac al minţii omeneşti, c-aşa m-a învăţat mama pe mine.
 Că vor fi zile ca acestea. ♫ Vor fi zile ca acestea, mama mea spunea. ♫ Deschizi mâinile să prinzi şi te-alegi doar cu băşici şi vânătăi;
 când ieşi şi încerci să zbori şi chiar cei pe care vrei să-i salvezi sunt cei ce stau pe pelerina ta;
 când cizmele ți se vor umple de ploaie, şi pân’ la genunchi vei fi în dezamagire.
 Exact acelea-s zile cu mai multe motive să mulţumești.
Pentru că nu-i nimic mai frumos ca oceanul ce nu încetează să sărute țârmul, deși de-atât de multe ori este respins.
Vei pune vântul în vânjos, Vei pune steaua în starturi de încercări, mereu, şi iar.
Şi indiferent câte mine explodează într-un minut, fii sigură că mintea ta se opreşte asupra frumuseţii acestui ciudat loc numit viaţă.
Şi da, pe scara de la unu la prea-încrezătoare, sunt al naibii de naivă. Dar vreau ca ea să ştie că această lume e din zahăr.
 Poate să se năruiască așa uşor, dar să nu-ţi fie frică să-ţi vâri limba și s-o guşti.
 “Baby,” am să-i spun,” ţine minte, mama ta e îngrijorată, iar tatăl tău e un războinic, iar tu, fetița cu mâini mici şi ochii mari care niciodată nu încetează să spere la mai mult.”
Aminteşte-ţi că lucrurile bune vin în trei şi tot aşa şi lucrurile rele.
 Şi să-ţi ceri scuze mereu atunci când ai greşit. Dar niciodată pentru că ochii tăi refuză să înceteze a străluci. Vocea ta e firavă, dar nu te-opri vreodată din cântat.
 Şi când la urmă îţi înmânează supărări, când îţi strecoară război şi duşmănie pe sub uşă,
când îţi oferă gratis pe la colţuri cinism şi înfrângeri,
spune-le neapărat c-ar trebui s-o întâlnească pe mama ta.

Sursa: TED.com  

***********
Anima

Am trăit 10.000 de zile sau am trăit aceeaşi zi de 10.000 de ori?

 
De aici a început totul. Această întrebare mi-a transformat viaţa în infinit mai bine, în bucurie, într-o abandonare plină de încredere în faţa misterului.

 

Am învăţat în clasele primare că orice compunere are nevoie de o introducere bună, de un cuprins bine structurat şi de o încheiere. Am aplicat acest principiu şi în viaţă şi am ajuns să-mi privesc existenţa ca o temă pentru acasă.
 
Trebuie să am una sau mai multe diplome, un serviciu bun, casă, maşină, familie, copii, să fiu în rând cu oamenii, să fiu acceptată şi aprobată de cei din jur etc.
Totul să aibă un scop, să fie planificat, să fie pus la punct, să meargă ca pe roate. Nici un eveniment al vieţii să nu mă ia prin surprindere. Necunoscutul trebuie evitat. Trebuie deci să controlez totul
 
Am remarcat însă că teoria asta şi comportamentele pe care le determină ea au efecte secundare, negative şi devastatoare. Am uitat să mă bucur. Mi-am neglijat sufletul şi nevoile spirituale. Am ucis spontaneitatea şi misterul.
 
Am dat mai multă importanţă siguranţei exterioare decât acelei stări de copleşitoare certitudine interioară că voi face faţă tuturor provocărilor vieţii. Că universul întreg va fi întotdeauna alături de mine, mă va ajuta şi mă va susţine. Că sunt o forţă, iar viaţa nu mi-ar fi pus în cale nici un obstacol dacă nu aş avea în mine tot ce am nevoie pentru a-l depăşi.
 

 

Cum mi-am dat seama că am devenit rigidă?

Lucrurile simple, de fiecare zi mi-au făcut dovada. Mă trezeam în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră şi-mi respectam cu stricteţe tabieturile. Mă îmbrăcam întotdeauna cu acelaşi stil de haine, aceeaşi gamă coloristică, fără să variez niciodată. Citeam acelaşi reviste în fiecare săptămână şi nu aruncăm nici măcar un ochi peste alt gen de publicaţii.
Refuzăm din start să acord timp şi atenţie unor practici care mi se păreau ciudate şi excentrice, cum ar fi meditaţia, yoga, astrologia. Făceam dragoste după un scenariu mental prestabilit, fără imaginaţie sau fantezie, întotdeauna în aceleaşi poziţii. Nu intrăm niciodată în vorbă cu oameni necunoscuţi. Nu lăsam să mă surprindă nimic. Eram în siguranţă, dar în acelaşi timp nimic nu mă mai încânta. Duceam o viaţă de robot. Mă supuneam orbeşte unor tipare absurde. Sufletul îmi amorţise. Limitam realitatea şi îmi reduceam posibilităţile.
Până într-o zi când, printr-o sincronicitate neîntâmplătoare, cineva m-a întrebat: „Ai trăit 10.000 de zile sau ai trăit aceeaşi zi de 10.000 de ori?”.
 
 
 
Iată sfaturile pe care mi le-a dat:

– Îndeplineşte-ţi îndatoririle cu bucurie, nu le privi ca pe o corvoadă şi nici nu căuta în ele o reflexie a importanţei tale. Înţelepţii spun: „Fă ceea ce trebuie şi fii în ceea ce faci.” Entuziasmul este cel care te menţine tânăr, te menţine viu.
 
– Nu-ţi transforma preferinţele în rigiditate. Atunci când, în urma unei experienţe trecute, ai căpătat o convingere de care te-ai agăţat – aceasta este o formă de a evita realitatea. Nu există decât prezentul, iar adevărul clipei prezente poate fi diferit de cel al momentelor trecute. Evaluează-ţi comportamentul nu în funcţie de aceste preferinţe şi convingeri, ci de ceea ce există şi se manifestă în clipa de faţă.
 
– Când simţi că eviţi necunoscutul, întreabă-te care este cel mai rău lucru care ţi s-ar putea petrece. Mai mult ca sigur, teama de necunoscut e disproporţionată în comparaţie cu realitatea consecinţelor.
 
 
 
– „Unele lucruri nu se fac” – de aceea le eviţi. Propune-ţi astăzi să ieşi din tipar: aleargă desculţă prin ploaie, meditează pe o bancă în parc, fă plajă la nudişti, fă dragoste într-o cabină de probă, fă o excursie de o zi în cel mai apropiat oraş. Lărgeşte-ţi orizontul cu experienţe noi, pe care le-ai ocolit până acum, pentru că le considerai ridicole sau nebuneşti.
 
– Evoluţiei i se opune involuţia, stagnarea şi moartea. De aceea, poţi alege să te bucuri de fiecare zi, să o trăieşti într-un mod spontan şi inedit, să te simţi vie. Întreabă-te în fiecare dimineaţă: „Ce miracole mi-a rezervat existenţa pentru ziua de azi?” sau „Ce pot face astăzi pentru ca cei din jurul meu să fie cât mai fericiţi?”




Explorează misterul clipei prezente

– Imaginează-ţi că poţi avea tot ce îţi doreşti, fără limite și că ai la dispoziţie toţi banii necesari ca să faci tot ce-ţi trece prin cap timp de două săptămâni. Ai să constaţi că aproape toate visurile tale sunt realizabile, că nu râvneşti la luna de pe cer, ci la lucruri pe care le poţi obţine dacă elimini frica, înlocuieşti visul şi acţionezi adecvat. Ai să observi cum se trezeşte o stare de curiozitate şi aşteptare: „oare prin cine, în ce fel, cum îmi va îndeplini Dumnezeu dorinţa?”
 
– Asumă-ţi riscuri care să te scoată din rutină sau care să presupună anumite neplăceri, dar în timp să-ţi aducă mari împliniri. Propune-ţi, de exemplu, să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu un sfert de oră înainte de răsărit, pentru a-ţi acorda 15 minute de interiorizare şi de contemplare fără gânduri a spaţiului interior. Îţi va fi mai greu la început, dar vei vedea ”cu ochiul liber” transformările spirituale ce vor apărea în propria fiinţă. Nu uita că „ce nu te doboară, te face mai puternică.”
 
 
 
– Nu te complace la nesfârşit într-o relaţie care chiar nu merge. Nu-ţi fie teamă de singurătate, priveşte perioada următoare ca pe o pregătire activă şi evolutivă pentru viitoarea ta iubire. Fă un portret ideal al celui pe care ţi-l doreşti alături, mentalizează, fă-ţi prieteni, bucură-te să fii tu cu tine însăţi, acceptă-te aşa cum eşti şi transformă-te spiritual. Cu siguranţă vei atrage o relaţie mult mai fericită. Renunţarea are o valoare magică, deci nu ai în realitate nimic de pierdut, decât poate suferinţa chinuitoare.
 
– Teama de eşec se confundă adesea cu teama de a nu fi dezaprobat sau ridiculizat de ceilalţi. Îngăduie-le celor din jur să aibă părerile lor şi evaluează-ţi acţiunile în funcţie de criteriile tale. Nu eşti nici mai bun, nici mai rău decât ceilalţi, eşti pur şi simplu diferit. Încetează comparaţiile, criticile, judecăţile. Imaginează-ţi un câine care latră cinci minute şi apoi cineva spune: „nu latră prea bine, cred că o să-i dau un şapte”. Pisicile prind şoareci; dacă o dată nu reuşesc, continuă. Nu se vaită că şoarecele le-a scăpat şi nici nu suferă o cădere nervoasă în urma eşecului. Învaţă ce trebuie din lecţia de viaţă sau din testul pe care nu l-ai trecut, ridică-te şi mergi mai departe.
 
 
 
– A te deschide către experienţe noi înseamnă să renunţi la ideea că e mai bine să accepţi un lucru familiar decât să încerci să-l modifici, modificarea fiind încărcată de incertitudini.

Alegerea îţi aparţine!Înlocuieşte frica de necunoscut cu deschiderea emoţionantă şi plină de uimire în faţa misterului şi transformă-ţi viaţa.
 
Autoare: Elena Godeanu
 
*********
Anima 
 
 

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat!

Alege-l pe acela al carui suflet il cheama pe al tau si care te vede cu adevarat, care este suficient de curajos incat sa simta frica.
Primeste-i mana si ghideaza-l cu blandete catre sangele inimii tale, acolo unde-ti poate simti caldura, unde se poate odihni, unde isi poate arde poverile sale grele, in focul inimii tale.
Priveste in ochii lui profunzi si simte ce zace acolo, latent, treaz, timid sau in asteptare!
Priveste in ochii lui si percepe-i pe tatii si bunicii din spatele lui, cu toate razboaiele lor, luptand intr-un timp indepartat, intr-un loc indepartat!
Priveste, fara a judeca, la durerile si lupta lor, la chinul si vinovatia lor, si lasa-le sa plece! Simte-i povara de veacuri si aminteste-ti ca ceea ce cauta el isi afla refugiul in tine! Lasa-l sa se topeasca in privirea ta si realizeaza ca nu e nevoie sa-i oglindesti furia, pentru ca tu ai un pantec, o poarta dulce si profunda prin care speli si transformi ranile vechi.
Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat!
Stai in fata lui, in deplina maiestate a feminitatii tale, in respiratia vulnerabilitatii, in joaca inocentei copilaresti, in profunzimea mortii, inflorind, oferind si permitandu-i puterii sale de barbat sa paseasca inspre tine…, inotand amandoi, in pantecul pamantului, in cunoasterea tacuta. Iar atunci cand el se va retrage, pentru ca o va face, fugind in pestera lui, aduna-ti stramoasele in jurul tau, inconjurandu-te de intelepciunea lor. Asculta-le soaptele blande, calmandu-ti inima inspaimantata de copila, indemnandu-te sa stai nemiscata si sa astepti rabdatoare intoarcerea lui, cantand langa usa un cantec de amintire, o proorocire in plus.
Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat!
Nu ii lingusi copilul interior cu viclenie si siretlicuri, cu seductie si jonglerii,
numai pentru a-l momi intr-un joc al distrugerii, intr-un loc de haos si ura, mai teribil decat orice razboi dus de fratii sai!
Asta nu inseamna feminitate, inseamna razbunare!
Este otrava ratacitelor carari, ale abuzurilor de secole, ale violurilor lumii, si nu confera putere femeilor, ci o reduce in acelasi mod in care femeia ii reduce puterea barbatului castrandu-l! Si ne ucide pe toti!
Si indiferent daca mama sa l-a tinut in brate sau nu, arata-i acum adevaratul principiu matern! Tine-l in brate si ghideaza-l cu gratia si profunzimea ta care mocneste din miezul pamantului!
Nu il pedespi pentru ranile sale si pentru partile lui pe care le consideri ca nu indeplinesc nevoile sau criteriile tale, ci plangi pentru ele rauri gingase!
Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat!
Iubeste-l suficient incat sa fii goala si libera sa-ti deschizi corpul si sufletul inspre ciclul nasterii si al mortii, multumindu-i pentru aceasta oportunitate.
Atunci cand dansati impreuna prin vanturile tulburi si padurile linistite, fii indeajuns de curajoasa pentru a fi fragila si lasa-l sa bea din petalele gingase ale fiintei tale! Arata-i ca te poate tine in brate si te poate proteja.
Cazi in bratele lui si ai incredere ca te poate prinde chiar daca ai fost scapata de o mie de ori inainte. Invata-l cum sa se abandoneze, abandonandu-te pe tine, si cufunda-te in dulcele nimic din inima universului.
Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat!
Incruajeaza-l, hraneste-l, ingaduie-l, asculta-l, imbratiseaza-l, vindeca-l
si, la randul tau, vei fi hranita si sprijinita, si protejata de brate puternice, ganduri clare si sageti precise, pentru ca el poate, daca il lasi, sa fie tot ceea ce tu visezi!
Daca vrei sa iubesti un barbat, iubeste-te pe tine insati, iubeste-ti tatal,
 fratele, fiul, fostul partener; de la primul baiat pe care l-ai sarutat, pana la ultimul dupa care ai oftat!
Multumeste pentru daruri si pentru revelatia intalnirii cu cel care sta in fata ta acum. Gaseste in el samanta a tot ce este nou si solar, o samanta pe care o poti hrani si din care puteti creste o lume noua, impreuna!”
**********
Anima

Femeia este Iubire, Barbatul este Pace

PEACE and LOVE!


 In profunzimile lor spirituale, barbatul este Pace, iar femeia este Iubire.    
     
Cum il traieste un barbat pe Dumnezeu? Ca stare de Pace, Claritate si Luciditate. El cauta realitatea ultima, Vidul, Nimicul. Constiinta pura. Creatorul.

Cum il traieste o femeie pe Dumnezeu? Ca stare de Iubire, Deschidere si Conexiune. Ea cauta realitatea ultima, Intregul, Totul. Energia pura. Creatia.

Cand un barbat si o femeie fac dragoste, cele doua universuri de unesc. Pacea cu Iubirea, Nimicul cu Totul, Constiinta cu Energia, Creatorul cu Creatia.
Din punct de vedere biologic, barbatul este foarte focalizat pe scopul sau, acela de a penetra mistreriosul univers feminin si a-si raspandi in el semintele creatiei[…]. Acest scop si-l doreste cu ardoare si va face tot posibilul sa-l obtina cat mai repede, va angaja toata concentrarea, forta si determinarea de care este capabil. 
Starea pe care o obtine dupa, este una de pace, liniste, descarcare de tensiuni. De vid. Telul a fost atins. Universul feminin a primit, plin de iubire, intentia sa creatoare. Barbatul a devenit un Creator. 
 Aceasta stare va rodi apoi si in viata sa, oferindu-i relaxare, detasare, incredere, claritate, concentrare, precum si o capacitate crescuta de a crea si de a materializa lucruri in viata sa, de a-si indeplini misiunea sacra pe care a ales-o in aceasta viata. Nu intamplator se spune ca “In spatele unui barbat puternic, se afla o femeie la fel de puternica.” Da, o femeie puternica, dar o femeie puternica in iubirea sa. Cu cat iubirea femeii este mai puternica, cu atat barbatul va reusi sa-si manifeste mai plenar potentialul sau si sa dea lumii roadele creatiei sale. Un barbat puternic este un barbat iubit de femeia lui. 
Atunci cand face dragoste, o femeie este toata o explozie de energie…o curgere tumultoasa de senzatii….uitand de ea, pierzandu-se…in atingeri, sunete, imagini, mirosuri, gusturi, emotii, lacrimi, tipete, soapte, ras, plans, tremuraturi si zvarcoliri. Este energie, este manifestare plina de pasiune si stralucire. Este insasi viata, materia prima moale, fluida, care nu isi doreste altceva decat sa fie penetrata de constiinta masculina si sa i se dea o forma….sa fie deschisa, modelata, semanata ca un pamant roditor si inaltata la cer.
 Acest lucru o va face pe femeie ca in final sa se simta implinita. Daca la sfarsitul actului amoros, barbatul se simte gol, in vid, pace si claritate, femeia se simte plina, in iubire, desfatare si energie.
 Starea aceasta de va prelungi in viata femeii intr-o mai mare deschidere si iubire catre tot ce exista in jurul ei, facand-o sa-si exprime propria frumusete si energie in lume fara teama, hranind tot ce o inconjoara cu aceasta frumusete si iubire. Frumusetea este o energie divina. Frumosul, alaturi de Bine si Adevar, reprezinta una din valorile fundamentale ale omenirii, tocmai din acest motiv, ca este un tip de energie divina care sustine viata pe acest pamant. Toate femeile dupa ce fac dragoste sunt mult mai frumoase, pentru ca ele se conecteaza in mod automat la acest tip de energie, il iau si il aduc in lume cu generozitate.
 Bineinteles ca fiecare dintre noi, fie ca suntem barbati, fie ca suntem femei, avem si o parte masculina si una feminina. De aceea, chiar daca avem un partener sau nu, sau atunci cand facem dragoste, noi putem sa manifestam si energia sexului opus, astfel incat sa formam intreguri armonioase, constiente si iubitoare in acelasi timp.

             Peace and Love! 
Autoare: Lucia Neagoe

Despre Frumusete

Frumuseţea zilei caută îmbrăţişarea nopţii. Îmbrăţişarea nopţii este cea care cheamă misterul, taina, ceea ce rămâne mereu ascuns privirii omului de rând, ceea ce doar inima poate dezvălui omului.
Ai privit vreodată doar cu inima?
 
Să ai senzaţia că ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează este doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe care ajungi să o cunoşti şi să o respiri doar cu inima. Sufletul tău, inima ta să fie doar un cânt de slavă, un dor nesfârşit de El, un loc în care marea şi cerul se unesc tainic sub lumina asfinţitului.
Să aduni în inima ta frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului. Să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, bucurându-te de binecuvântarea graţiei răsăritului şi de mângâierea tainică a apusurilor. Între ieri şi azi să vezi mereu frumuseţea clipei, să trăieşti fiecare moment ca pe o naştere sub botezul frumuseţii, să dai fiecărui moment posibilitatea de a-ţi aduce acel moment de frumuseţe sublimă şi de divinitate cu care a fost încărcat. Să poţi trăi plenar viaţa, în lumina spontaneităţii divine, în virtutea acelei forţe a binelui care este şi va fi mereu triumfătoare.
Să treci prin viaţă făcându-ţi aripi din frumuseţe, din iubire şi din credinţa în sine, în pofida oricărui lucru, aspect, eveniment care pare a fi de netrecut, de nedepăşit prin dificultatea sa aparentă.

Să fii deschis în faţa vieţii şi să aduci viaţa în sufletul şi în inima oamenilor. Să ai sufletul curat ca al unui copil şi să nu încetezi nici o clipă să crezi în miracole, pentru că miracolele se produc în fiecare clipă, doar ochiul sufletului este necesar să le perceapă.
Să ai sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut.
Să vii mereu în lume cu sufletul plin de magia frumuseţii absolutului şi să faci astfel încât această frumuseţe din sufletul tău să umple sufletele celor însetaţi de frumuseţe şi celor ce au uitat de această frumuseţe.
Trăind mai mereu în această frumuseţe şi în această plenară spontaneitate a clipei, viaţa devine un dans al conştiinţei, o atingere caldă a aripei spiritului divin care acoperă cu frumuseţea lui această manifestare.

AS VREA
            Aş vrea, uneori, sã te acopãr cu inima mea.
Sã-ţi fac din ea un leagãn, un scut.
Pânã ce vei ajunge sã înţelegi magia clipei.
Magia care, uneori, pare copleşitoare.
Sub orice umbrã se ascunde lumina,
Sub orice cânt se ascunde o mare tãcere,
Sub orice cuvânt se ascunde un univers,
Sub orice surâs se ascunde o lacrimã.
Dar dincolo de magie, de contrarii
Doar beatitudinea, doar frumuseţea.
Aş vrea sã te conduc dincolo de magic,
Sã-ţi arãt imensa frumuseţe.
Sã te învelesc într-o inimã ce arde.
Sã îţi arãt bucuria copleşitoare a stãrii de A FI.
Aş vrea sã te conduc prin universuri,
În care beatitudinea şi frumuseţea
Sunt singurele modalitãţi de a exista.
Sã te învelesc în inimã … şi
Sã-ţi spun o poveste.
*********
Anima 

Spune-mi, care sunt idealurile care te insufletesc?

Devas – Fireworks
   

Autoare: Veronica

Spune-mi ce ideal ai, ca să îți spun cine ești

“Dacă vrei să trăiești o viață fericită, unește-o de un ideal, nu de oameni sau de obiecte.” (Albert Einstein)
În DEX 1998, poate fi găsită următoarea definiție a idealului: “Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție.”
Ideal… Să vrei să atingi steaua de neatins… Să ai un ideal, un vis… să te înalți spre acel vis… cu fiecare respirație, cu fiecare gând, cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare clipire, cu fiecare cuvânt… Este o ardere interioară, un freamăt de neoprit. Este ca atunci când ești îndrăgostită și, indiferent ce faci, cu cine ești, dacă ești trează sau dormi, ai mereu în inimă chipul celui iubit
Astfel vei trăi o viață fericită, spune Einstein. De fapt, nu doar el, ci toți înțelepții și maeștrii spirituali ai timpurilor. Și, cu cât idealul este mai înalt, mai cuprinzător, mai profund, mai spiritual, cu atât fericirea simțită va fi mai aproape de fericirea perfectă, absolută, supremă.

Parafrazând un proverb: Spune-mi ce ideal ai, ca să îți spun cine ești. Cu alte cuvinte, de ce trăiești? Care este scopul vieții tale, idealul tău, nelegat de persoane sau obiecte? Pentru ce arde inima ta?… 
…Citeste restul articolului aici

 Edward Maya ft Devas [Violin version]
    

In miezul celor mai sterile ceasuri pe care le-am trait, nu exista, daca voi cerceta atent, decât aceeaşi greşeală repetată în forme diferite: n-am înţeles că, tot ceea ce n-am iubit la timp, am pierdut.

De ce dispare dragostea după un timp, de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat? Unde piere frumuseţea şi atracţia de la început, căldura şi blândeţea, unde se rupe lanţul virtuos al vieţii care pulsa in inimile îndrăgostiţilor, de vreme ce iubirea este atât de puternică? Nu-i aşa că experienţa umană în dragoste ne convinge cu vârf şi îndesat că dragostea dispare si, dacă dispare, merită să n-o alegem?

Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea? Poate că experienţa vieţii ne convinge să alegem un partener pe alte criterii decât iubirea de vreme ce iubirea oricum se „termină”?

De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe! Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-am putea respira nici măcar o secundă.

De aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.

Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. Iubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.

(Octavian Paler – Tot ceea ce n-am iubit la timp, am pierdut)

Sursa:  http://caleaiubirii.blogspot.ro/