Tag: calitatile femeii fascinante
Despre Feminitate (altfel decat de obicei)
Imi vine sa tip de bucurie ca te-am gasit!
Sa imi arat coltii ca de leoaica si sa straluceasca in soare.
Ma simt acum, ducandu-ti dorul, cu pieptul arzand, mai Femeie decat oricand.
Multi cred ca feminitatea are delicatete de flori, ca o femeie frumoasa e ca un fluture viu colorat. Dar nu e asa.
Feminitatea este mai putin despre femeie si mai mult despre iubirea de barbat. Felul in care femeia iubeste Barbatul, (nu doar un barbat anume, ci ceea ce pe barbat il compune, ceea ce pe femeie o infioara), acestea sunt ingredientele feminitatii. Felul in care masculinitatea se reflecta in ochii, pe buzele, pe palmele si trupul femeii, in parul ravasit, in rotundul moale al abdomenului, in albul pulpelor si in roshul unghiilor de la picioare, aceea e feminitatea.
Destul de salbateca. Neconformista, obraznica, fierbinte. Iar apoi, la femeia-Femeie, toate acestea trec prin filtrul iubirii si se rafineaza, se cumintesc sau mai degraba se armonizeaza, se ordoneaza estetic, ca schita unui tablou, (la inceput dezordonata, desi pasionala, care apoi se imbraca in culori line si se aseaza linistit in interioriul ramei, zambind s misterios, precum Gioconda).
Feminitatea..e ca un tablou care nu e pentru salon, e pentru Luvru. E pentru ochiul celor ce vad dincolo de forma, arta pura.
Sau este chiar numai pentru atelierul pictorului, care munceste la el cu sudoare, infierbantat si adesea tremurand si cutremurandu-se, nemultumit ca nu da mai mult, cautand, dezgolindu-si modelul de trup, dezgolindu-si mintea de rigiditati si sabloane, cautand esenta.
Fara zbuciumul dinainte, n-ar fi decat o alta doamna. Aranjata si pudrata cum se cuvine. Cu zambetul insa plat, gol, desi exteriorul a fost frumos impodobit.
O femeie feminina nu sta cuminte. Si nu pozeaza. Nici nu se infrumuseteaza adaugand straturi care sa o acopere in van, stralucind fara ca sufletul sa-i straluceasca. Ea mai degraba tipa si da din picioare, adeseori foarte gratios! Tipa de bucurie, de incantare, de suparare. E VIE.
Are coltii albi, care sclipesc cand ii atinge o raza de soare si spatele lin, relaxat, dar agil, de leoaica. Si cea mai fina atingere din lume!
Iar cand te-a zarit si face pe neasteptate catre tine un salt, te topeste-n sublim.
Alina Dospinescu
ARTA-FEMINITATII Life coach
ARTA-FEMINITATII – Pasul 1: FA-TI TIMP
Prietenia reala intre femei este o sursa de putere. Fie ca toate femeile sa treaca peste competitivitate, invidie, individualism si sa descopere ca viata unei femei infloreste atunci cand gaseste suflete surori si creeaza prin prietenie profunda un spatiu feminin, hranitor, inspirator, regenerator!
Grup de feminitate online
Ghid pentru îndrăgostiţi
Căutăm iubirea ideală, relaţia ideală. Uneori avem parte de eşecuri sau, cel mult, de iubiri şi relaţii călduţe. Şi atunci când „nu mai merge”, e întotdeauna vina celuilalt. Pentru că nu ne iubeşte îndeajuns, pentru că nu ne-a îndeplinit aşteptările. Dar iubirea chiar aşteaptă ceva în schimb?
M-am îndrăgostit. Când merg simt că plutesc, zâmbesc unor oameni pe care abia îi cunosc, iar chipul lui îmi apare în minte mai des decât întrebarea: „Cu ce să mă îmbrac mâine?”. E clar. M-am îndrăgostit până peste urechi.
Ne ştim demult, numai că până acum nu am avut curaj să ne apropiem. Ne-am întâlnit aseară şi a meritat. Pentru prima oară. A fost exact aşa cum mi-am dorit întotdeauna. Dar, inevitabil, la un moment dat el a plecat, eu am plecat. Şi iată că este deja… astăzi.
Iar ţi-ai întâlnit sufletul pereche? M-am trezit dimineaţă îmbătată de amintirea acelor momente, iar imaginea lui îmi apare surprinzător de peste tot. Sunt fericită, sunt mulţumită, sunt liniştită. A fost aşa cum îmi imaginasem. Îmi dau seama că pe minut ce trece mă îndrăgostesc tot mai mult. Şi e atât de bine! Hei! Stai puţin. Acum îmi dau seama: nu mi-a cerut numărul de telefon, nu mi-a dat nicio nouă întâlnire. Dar a fost încântat, ştiu. Îmi va face o surpriză chiar astăzi.
Sunt convinsă. O să mă sune sau o să vină cu un buchet mare de flori sau, cine ştie cum, îmi va aduce chiar luna de pe cer. Şi asta chiar azi. Sunt convinsă. Doar s-a bucurat şi el atât de mult. Hmm…!
Dar dacă nu a fost chiar atât de încântat? E deja ora prânzului. Ar fi trebuit să mă sune până acum. Că doar nu degeaba e sufletul meu pereche! O fi simţit că mă gândesc la el. Măcar telepatic să-i transmit numărul meu de telefon: 07…, 07…, 07…
Şi s-a făcut seară. Pesemne nu a fost chiar atât de fermecat. În cazul ăsta, ce mă fac? Tocmai acum, când m-am îndrăgostit de el? Ştiam eu că n-ar fi trebuit să-mi permit să simt aşa ceva. Sigur n-a fost încântat. Trebuia să mă sune deja, trebuia să ne facem program pentru week-end, pentru toată săptămâna viitoare, trebuia, trebuia… Nu, sigur nu e cazul să mă îndrăgostesc de el. Dacă o să sufăr? Şi cum el nu m-a sunat până acum, sigur o să sufăr.
Nu te amăgeşti, nu vei fi dezamăgită Mă trântesc pe pat şi refuz să mă mai frământ. Trece un minut, trec două, zece. Mă relaxez şi nu mai gândesc la nimic. Brusc, îmi amintesc. Tot ceea ce iubirea m-a învăţat până acum şi promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însămi. Că n-am să mai sufăr. Da, asta e foarte bine, dar să nu mai sufăr nu înseamnă nicidecum să nu mai iubesc. Înţeleg că nu vreau să fiu doar îndrăgostită de el. Este bărbatul visurilor mele şi vreau mai mult.
Vreau să-l iubesc. Şi las iubirea să-mi inunde sufletul. Neliniştea se topeşte. Îmi dau seama de ceea ce am simţit întotdeauna, dar mi-a fost prea teamă să recunosc. Ca să nu sufăr. Dar acum accept.
Ce? E simplu. Că iubesc zâmbetul lui, modul lui nonşalant de a-mi vorbi, privirea lui pătrunzătoare, vocea lui, atingerea, umorul şi inteligenţa lui, tot ceea ce înseamnă el şi m-a incitat atâta vreme. Şi încep să zâmbesc. Oare nu sunt norocoasă că iubesc? De ce mi-e teamă? E adevărat, nu mi-a cerut numărul de telefon şi nici n-a venit în fugă la uşa mea. Poate o să facă asta mâine sau în altă zi. Ori poate niciodată. A fost încântat, cu siguranţă. Pentru că am simţit asta.
Dar cum aş putea oare să-l judec? Îmi dau seama că până acum mi-a fost atât de uşor să renunţ şi să spun că numai celălalt e de vină.
Alege mereu „în timp ce”
Dar de ce să mă păcălesc? Pentru că adevărata luptă abia acum începe. Nu cu el. Ci cu mine. Cu micimile mele. Cu dorinţa de a controla totul, cu gelozia excesivă, cu dezamăgirea din faţa propriei mele amăgiri. Pentru asta trebuie să lupt şi ştiu că singura armă pe care o am este iubirea. Care, alături de dorinţa de a fi un om mai bun, de a mă transforma, mă va ajuta să câştig. Doar aşa mă pot simţi liberă.
Şi atunci, mă întreb din nou, cum aş putea oare să-l judec? Şi de ce să aştept atât din partea lui, de ce să-i pretind tot ceea ce mie mi se pare firesc, de ce să-l învinuiesc de nu ştiu câte lucruri pe care aştept în zadar să le facă? Oare dacă aş proceda aşa ar însemna că-l iubesc mai mult?
Mă gândesc din nou. Şi înţeleg. Există „înainte de”, există „după”, dar, cel mai important, există „în timp ce”. Înainte de seara trecută aveam atâtea speranţe, atâtea aşteptări. După, am fost dezamăgită, pentru că el nu a făcut nimic din ceea ce eu mă aşteptam să facă.
Dar „în timp ce” a fost tot ce mi-am dorit. Şi am fost fericită. Cu adevărat. Iar atunci, fericirea nu merită toată iubirea din lume?
Aleg să nu mai sufăr. Aleg permanent doar clipa prezentă. Mă hotărăsc să trăiesc mereu doar „în timp ce”. Pentru că numai iubirea la timpul prezent înseamnă fericire.
Şi ce dacă nu mă va suna nici mâine? E alegerea lui. Eu ştiu deja care e alegerea mea. Să iubesc. Şi, uimitor, îi sunt recunoscătoare pentru acele clipe de neuitat. Poate vor mai fi şi altele. Sau poate nu. Dar în sufletul meu e la fel de linişte, iar iubirea înfloreşte…
Nu aştepta ceva în schimb, iubeşte pur şi simplu
Întotdeauna vrem să primim. Cât mai mult, cât mai repede, cât mai uşor. Mai multă siguranţă, mai multă încredere, mai multe dovezi. Când lucrurile nu se petrec potrivit aşteptărilor noastre, apare îndoiala: „Dacă nu mă mai iubeşte?”. Şi, evident, suntem dezamăgiţi. Celălalt încetează să mai fie „alesul”, „exact ceea ce căutam”. Hai să ne oprim o clipă şi să ne întrebăm: Înseamnă oare că mă iubeşte mai puţin pentru că nu mă iubeşte aşa cum vreau eu?
Nu ne dăm seama că în goana noastră după iubitul ideal, atribuim şi proiectăm asupra fiecărui nou-venit toate aşteptările şi dorinţele noastre. Câţi dintre noi se pot ridica la standardul perfecţiunii? Asta nu înseamnă decât că ne-am îndrăgostit. Dacă e doar atât, urmează, inevitabil, dezamăgirea. Dar iubirea nu are nimic de-a face cu tot acest „ghiveci”. Ea nu cere şi nici nu aşteaptă ceva în schimb. Iubirea se oferă pe sine şi singura direcţie în care merge e în sus. Întotdeauna.
Reuşită în şapte paşi
1. Privesc cu afecţiune fotografia iubitului de fiecare dată când am de gând să-i reproşez că nu mă sună, că nu-mi aduce flori de câte ori vreau, că nu-mi spune „te iubesc” la fiecare 5 min.
2. Rememorez cu recunoştinţă momentele în care i-am simţit fără nici o urmă de îndoială dragostea lui sinceră – de fiecare dată când sunt confuză şi refuz să cred că mă iubeşte.
3. Am avut o întâlnire în care mi s-a părut că nu a fost destul de atent sau de afectuos şi plec supărată de lângă el? Îmi repet în gând una dintre afirmaţiile: „Mă eliberez de orice iritare.” „Mă eliberez de orice nemulţumire faţă de iubitul meu.” „Mă eliberez de pretenţia ca iubitul meu să fie şi să se poarte întotdeauna aşa cum îmi doresc eu.” Repet de 15 ori la rând afirmaţia pe care am ales-o. Dacă sunt singură o spun cu voce tare, pentru a-mi insufla energie şi a da putere ideii pe care o exprimă. Dacă sunt la birou sau acasă scriu de 15 ori. După ce simt că am inima cu adevărat uşoară mă gândesc cu drag la el.
4. Atunci când sunt nemulţumită pentru că el reacţionează altfel decât mă aşteptam? Pentru a mă elibera de orice supărare, ranchiună sau tensiune spun: „ ___________(numele) te binecuvântez şi te privesc cu dragoste.” Repet fraza aceasta de câte ori este nevoie ca starea de împăcare şi înţelegere să apară.
5. Lipesc pe perete, la vedere, sugestii încântătoare despre relaţia de cuplu – pentru că ştiu că orice ajutor în plus, pentru a mă face mai conştientă, e întotdeauna bine venit.
6. Ţin un jurnal de care el nu va şti niciodată. Aici notez toate nemulţumirile mele; e mai bine decât să-i fac lui o mulţime de reproşuri, după care să regret. În plus, atunci când recitesc ce am notat, pot învăţa din propriile greşeli, fără să mai sufăr de pe urma lor.
7. Îi propun să ne aşezăm în linişte faţă în faţă, să ne privim ţinându-ne de mână şi să ne simţim reciproc. După un timp închidem ochii. În asemenea momente nu e nevoie să vorbim, intensitatea trăirii ne este de ajuns. Tot ce auzim atunci este vocea iubirii noastre.
Articol preluat de pe site-ul http://venus.org.ro
Calitatile femeii fascinante -2. CREDINTA – Cum să ne rugăm… în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile
Ai cunoscut vreodată o femeie care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Pacea, echilibrul si forta pe care le simti in preajma ei te fac sa ii cauti mereu prezenta. Ea este libera, increzatoare, stabila. Are ochii foarte curati si limpezi si o prezenta linistitoare, ce te alina. Chiar si daca nu este aparent frumoasa,(de ar fi sa o studiezi trasatura cu trasatura), il are pe vino-ncoace. Ea este fascinanta intr-un mod simplu,fara sa caute sa atraga si sa seduca. Pur si simplu, este irezistibila, atat pentru barbati cat si pentru alte femei, pentru ca ce simti in preajma ei este ca iti face bine la inima si…nu te-ai mai da dus/a de langa ea. Fiinta ei emana bucurie…si pace, multa, multa pace, ce iti imbalsameaza sufletul.
Iata in continuare un extras dintr-un articol foarte graitor (daca nu ai rabdare, poti sa il sari si sa citesti doar ceea ce am scris cu litere cursive la final) :
“Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…
Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. Se convinsese că Dumnezeu dorea si el ca ea să se bizuie pe El în acest mod. Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ca: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. “
Atunci cum se face că unora dintre oameni li se pare ca Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile lor?
Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?
Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.). El ne aculta toate rugaciunile, mai mult sau mai putin pure, mai mult sau mai putin egoiste si apoi face in asa fel incat noi sa primim ceea ce este cu adevarat bun pentru noi si ne ajuta cu adevarat sa fim mai fericite, mai deschise, mai pline de iubire, mai impacate si nu sa ne pacalim cu realizari ce nu ne fac bine pe termen lung. Cand cerem ceva ce este bun pentru noi si ne ajuta cu adevarat, putem fi sigure ca Dumnezeu raspunde oferindu-ne inzecit acel lucru. In mod asemanator, cand ne dorim ceva ce ni se pare noua indispensabil, insa pe termen lung ne-ar sfasia inima, demnitatea, bunatatea, puritatea, etc, Dumnezeu ne previne ca ne vom rani singure daca vom insista sa obtinem ceea ce cerem. Depinde daca avem sau nu rechi de ascultat si ochi de vazut semenele trimise de El. Sa tinem cont si ca lucrurile pe care noi le cerem sunt uneori doar pentru orgoliul nostru si nu pentru inima noastra, iar singura care ne aduce fericirea este inima, in ea rezoneaza adevarata bucurie si Dumnezeu are grija de ea in primul rand. Insa daca insistam, Universul, in generozitatea sa ne va oferi orice pana la urma, dar vom si suporta consecintele. Tu ce iti doresti – sa obtii intotdeauna tot ceea ce vrei sau sa fii cu adevarat fericita facand bine inimii tale?
În concluzie… Cum să ne rugăm
Cand te increzi in Dumnezeu chiar cu totul ajungi sa fii foarte sincera si foarte smerita si gata sa alegi ceea ce El iti reveleaza ca e bun. Esti asemenea unei fetite pure si Dumnezeu e acolo, langa tine, aproape il vezi, caci peste tot sunt semne prin care El iti vorbeste si te ajuta sa faci alegerile cele mai potrivite si mai bune pentru tine.
Insa nu toţi oamenii au o legătură personală cu El… Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când, dar Il simt ca fiind departe, sus, in cer. Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu, atata vreme cat ne simtim separate de El. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta…” Apoi in ei insisi isi spun: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă… că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru…” Iată, oamenii se simt nedemni … Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei… este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că Dumnezeu îi va auzi… Va lua aminte la rugăciunile lor.
Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Si nu pentru ca El are nevoie de asta, ci pentru ca noi avem nevoie de aceasta familiaritate cu El pentru a simti cu adevarat ca suntem copiii lui si a fi pline de spontaneitate si mai ales incredere cand ne rugam…exact cum o fetita s-ar cuibari in bratele tatalui ei, cu inocenta si deschidere totala, stiind ca El o protejeaza si are grija de ea in fiecare zi si ca ea este foarte, foarte importanta pentru El.
Modul in care gandesc oamenii cand se gandesc la a avea o relatie cu Dumnezeu (daca ajung vreodata sa se gandeasca la asta) este bazat foarte mult pe frica si pe teama. Spre exemplu, citeam intr-o carte: “Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.”
Premiza este insa nu ca Rectorul (Dumnezeu) trebuie convins, ci noi insene suntem cele care avem nevoie sa simtim aceasta apropiere pentru a avea deschiderea sa ne ducem sa apelam la ajutorul lui. Si sa il consideram tatal nostru, prietenul nostru, iubitul nostru, cel mai apropiat inimii noastre, caci aceasta ne va face sa actionam din iubire si nu din teama in fata Lui. Gandeste-te, in fata cui esti tu cea reala, in fata unui Rector care te evalueaza sau in fata celui care stii ca te iubeste orice ar fi, oricum ai fi, asa cum tu insati iti iubesti copilul in orice situatie si esti gata oricand sa ii oferi ajutortul tau neconditionat, pur si simplu pentru ca il iubesti foarte, foarte mult, enorm?
Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu si iti dai seama ca si El te cunoaste si iti e aproape? Ai o relaţie cu El, o incredere care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic, e mai degraba un judecator sever ori o autoritate in fata caruia e si normal sa simti ca ti-e greu sa dai socoteala, asa ca ajungi sa Il ignori pur si simplu? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum.
Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu… fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte important! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică.
Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul lucrurilor in viata noastra. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea. El va face uneori sa para ca nu ne-a indeplinit rugamintea (de a lua un examen spre exemplu sau de a pastra o relatie, etc, pentru ca peste ani sa constatam ca asa a fost d efapt mult mai bine pentru noi si ca atunci cand ne-a inchis usa d ecare cu incapatanare trageam de si nu era usa noastra, El sa ne deschida mai multe usi spre taramurile in care ne simtim cu adevarat Acasa.
Dumnezeu este foarte intelept, dar si foarte jucaus si este bine sa ne amintim aceasta si sa ne jucam cu El, cu incredere totala, lasandu-ne ghidate, in loc sa ne incordam si sa ii cerem crispate din nou si din nou sa faca voia noastra. Vom avea surprize absolut incantatoare si foarte delicioase de cele mai multe ori. Just let go!
Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?
Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este… Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, in sensul in care credem noi, cum si cand am vrea noi, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne va da pacea in suflet. Iar pacea este tot ce avem nevoie intotdeauna ca sa mergem mai departe si sa descoperim, cu uimire, ca drumul este de fapt presarat cu cadouri la care nici nu ne gandeam.
Iti recomand sa citesti si acest articol desore Rugaciunea inimii, de pe blogul Astrodeva.
În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare – să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. Si nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe iubireal lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.
În mod asemănător Dumnezeu spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”..„ In orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. Aminteste-ti mereu:
Prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El spunandu-i tot ce ai pe suflet sincer si simplu cum ai vorbi cu cel mai intim si apropiat prieten.”
Prelucrare dupa un articol de Marilyn Adamson