Eu sunt imaginea ta fidelă în oglindă, de aceea fugi de mine. Iubește-mă, și atunci vei ști că te iubești pe tine. Altfel, vei fugi toată viața de tine însuți, și-ți vei căuta scăparea în imagini ieftine, ușor de manevrat, distorsionate și distorsionante. Îți vei umple viața cu mărunțișuri care nu te vor ajuta deloc; și vei fi din ce în ce mai nefericit pentru că nu-ți vei găsi liniștea. Pentru că, de fapt, nu trăiești cu tine, ci cu o himeră, o imagine mincinoasă a ta care se schimbă și te schimbă în permanență.
Nici măcar nu mai știi cine ești și ce reprezinți pentru tine.
Uită-te la tine, fugi de mine și lupți cu mine în permanență dar, de fapt, asta o faci cu tine însuți.
Nu am nevoie de un om puternic alături de mine, cum mi-ai spus, pentru că asta ar fi tot o minciună.
Puterea vine din mine însămi, și dacă nu e așa, niciun seamăn nu mi-o poate furniza, ci doar înlocui cu a lui. Iar asta nu aș mai fi eu.
Am nevoie de iubire, nu de cineva!
Am nevoie să iubesc fără să mă justific în fața ta, sau a oricui.
Am nevoie să te iubesc, așa cum știu eu să o fac.
Nu am așteptări, nu am proiecții. Doar iubire!
Pentru că tu mă reprezinți pe mine, ești imaginea mea în oglindă. Ești cel care mă reflectă pe mine, cu bune, cu rele.
Oricum sunt doar aprecieri în funcție de toanele noastre. Vrem să vedem doar plusul, niciodată minusul.
De aceea am luptat cu tine non-stop. De aceea am luptat, de fapt, cu mine!
Pentru că am refuzat să văd realitatea. Am încercat, în permanență, să creez o altă realitate, confortabilă statusului și emoțiilor mele de atunci. Iar dacă ele se schimbau, schimbare să fie și în realitatea pe care am creat-o!
Acolo mă simțeam bine; încercam să fac o lume veselă. De cele mai multe ori primeam exact opusul, pentru că refuzam să văd rebuturile și lucrurile neterminate din cotidianul meu.
Sigur, acestea erau momentele în care numai Universul era de vină, sau avea ceva personal cu mine, de parcă eu aș fi fost Calea Lactee!
Nu! Eu eram cea care avea ceva cu mine, pentru că mă mințeam. Refuzam să văd realitatea!
Când te-am văzut pentru prima dată, m-ai lăsat fără suflare!
Plexul meu solar și ceilalți centri energetici au reacționat instinctiv. A fost ceva magic, o feerie, ceva ce nu mai doream să se încheie, ci să se prelungească le nesfârșit.
Acum îmi dau seama: atunci m-am văzut pentru prima dată pe mine! Și m-am iubit, îndrăgostindu-mă de tine, imaginea mea!
Au urmat lunile în care drumul de la agonie la extaz și înapoi a devenit cotidianul meu, scuturând din temelii lumea pe care mi-am construit-o, sau am crezut că o construiesc cu atâta migală.
Am avut senzația că s-a prăbușit totul, atunci când ai dispărut după ce m-ai învinuit de lucruri crude, crunte și total neadevărate.
Dar, de fapt, acolo nu era nimic, nici o lume!
Era un mare balon de săpun pe care îl numeam „viață”, și în care mi-am auto-distribuit rolul principal. Furiile mele îndreptate spre tine erau, de fapt, pentru mine.
„De ce, de ce?” strigam, urlam în sinea mea.
Acum știu. „De ce, de ce te minți singură și refuzi să vezi realitatea? De ce?”
Pentru că e mai comod și mai la îndemână. Pentru că minciuna e mai ușor de suportat, e mai maleabilă; se mulează pe toanele noastre de moment, și poate crea instant un univers în care suntem zei, indiferent că prestația noastră e jalnică sau nu.
Îmi doream să mă iubești, pentru că nu știam cum să mă iubesc eu.
Îmi doream să mă vezi frumoasă, pentru că eu nu mă mai vedeam.
Îmi doream să mă îmbrățișezi, pentru că refuzam să mă alint pe mine.
Îmi doream prezența ta, pentru că pe a mea am uitat-o.
Îmi doream să mă faci să râd, pentru că nu mai știam cum.
Îmi doream să mă atingi pentru că nu mă mai atinsesem demult, nici măcar cu un gând.
Îți vânam privirea, pentru că eu am refuzat să mă mai privesc.
Îmi doream să mă vezi, pentru că nu mă mai puteam vedea.
Îmi doream să aud vocea ta, pentru că la vocea mea eram demult surdă.
Visam să mă întregești pentru că nu știam cum să fiu întreagă.
Voiam să mă ajuți, pentru că nu mai știam cum să mă ajut.
Îmi doream respectul tău, pentru că demult nu mă mai respectam.
Îți doream iubirea…pentru că eu am uitat să mă iubesc.
Am uitat că trebuie să mă iubesc.
Am uitat de mine!
Ai reapărut în viața mea, și am știut că totul are un scop.
Auzul vocii tale m-a rearuncat în haos.
Și eu care mă mințisem atât de frumos că am o viață în care „echilibrul” era cuvântul de ordine…
Mintea striga „de ce, de ce?”, singura tânguire pe care o știa manevra pe drumul sigur al victimizării.
Și atunci, sătulă de lamentări, am hotărât să dau ascultare sufletului.
„De ce?”, l-am întrebat pe Dumnezeu. Și mi-a răspuns : „Află cine este el, pe cine reprezintă, și vei ști de ce”.
Cine este el?
„Dar cine ești tu?”, m-a întrebat o altă voce.
Chiar, cine sunt eu?
„Dar tu cine ești?”, am întrebat.
„Sunt cel ce încearcă, cel ce se îndoiește, cel ce te face să te îndoiești, sau multe alte nume . Rolul meu este să îți pun întrebări, să nasc îndoieli, să îți clatin credința”.
Am știut cu cine vorbeam, pentru că eram deja aruncată în abis. Dar nu-mi era frică.
„- De ce nu îmi este frică?
– Pentru că nu îți mai e frică de tine, iar asta înseamnă că ești pregătită.
[…]
Și atunci am știut răspunsul la întrebarea pusă de Dumnezeu; am știut cine ești tu.
Ești…EU! Esti oglinda mea, prin care pot sa ma vad reflectata si sa ma cunosc.
Te iubesc, pentru că mă iubesc pe mine!
Nu am nevoie de tine, ci am nevoie de mine.
Nu te vreau pe tine, mă vreau pe mine.
Nu mai vreau nimic de la tine, acum știu ce vreau de la mine.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Te iubesc din tot sufletul!
Te eliberez!
Mulțumesc!
Mă iubesc din tot sufletul!
Mă eliberez!
Te îndemn să mă iubești pentru că sunt imaginea ta fidelă.
„Placerea de a trai si placerea orgasmului sunt identice.
Anxietatea orgasmica extrema este baza fricii de viata.” ~ Wilhelm Reich
Ma preocupa „corpul” uman si felul cum acest „invelis fizic„ poate fi un instrument asa de special pentru a canta la el. Pentru a ne bucura de placere si in acelasi timp de placerile vietii.
Corpul e facut sa fie viu, sa fie alimentat de placere.
Hrana pentru corpul fizic este placerea. Placerea mancarii si a gustului, placerea atingerii, placerea erotica…etc
Iar hrana sufletului este iubirea.
Toate zise bine…dar de unde atata lume fericita si orgasmica? Nici pe departe…
Unde ne blocam totusi?
Multi oameni respirand superficial pierd contactul energetic cu ei insisi. Am fost invatati sa ne folosim respiratia pentru a ne controla, a ne abtine, in loc sa ne bucuram, sa simtim placerea vietii, ceea ce ne face frustrati pentru ca pierdem bucuria intimitatii. Si uneori ajungem sa ne fie chiar frica de ea.
Cand suntem in contact cu respiratia suntem in contact cu Forta Vietii din noi. Ne bucuram din plin de momentele vietii, de ceea ce facem, de relatiile noastre, de intimidate, de placere…etc
Din cauza conditionarilor, a tensiunilor fizice, emotionale si mentale ne-am blocat energia sexuala si in acelasi timp si energia iubirii. Avand energia sexuala blocata nu ne putem conecta la ceilalti pentru ca nu ne putem conecta in primul rand la noi insine. Acest blocaj are ca rezultat faptul ca ne simtim grei, blocati – retinem in corp frici, tristete, furie si chiar fericire reprimata.
Prin diverse metode de vindecare si deblocare energetica/emotionala precum si respiratie constienta si profundaputem topi acest inghet interior, sa facem sa circule energia intre centrul sexual si inima pentru a intra in contact cu starea de sanatate, energia vietii si capacitatea de a iubi.
Sa vedem ce spun oamenii de stiinta despre acest subiect. Cercetari in psihologie asupra legaturii dintre placere si orgasm pe de o parte si pofta de viata pe de alta.
Mi-am pus multe intrebari despre vitalitate, placere si legatura cu satisfactia in viata pana am ajuns la cateva nume de referinta: Osho, Wilhelm Reich, Alexander Lowen (creatorul metodei bio-energetics), Arthur Ianov ( creatorul terapiei primare) si altii.
Sa vorbim putin despre Wilhelm Reich si cercetarile lui asupra „formulei orgasmice”. Pentru cei care nu stiu, Wilhelm Reich este un om de stiinta si psihiatru, unul dintre discipolii lui Freud. El a descoperit ceea ce numea a fi „orgonul” (o combinatie de termeni intre orgasm si organism) sau cum el insusi spune, energia sexuala, baza vietii, chi-ul, prana…etc. A creat „capsule orgonice” in care erau tinuti oamenii si se incarcau cu aceasta energie…
În cartea sa șocantă, „The Function of the Orgasm”( Functia Orgasmului), publicată în anii 1940, Wilhelm Reich și-a expus viziunea conform căreia sănătatea emoțională a unei persoane este legată de capacitatea de a experimenta eliberarea orgasmică completă în timpul actului sexual. A considerat că un orgasm complet este una dintre cele mai vindecătoare experiențe, atât fizice cât și emoționale, pe care o persoană o poate avea. O persoană sănătoasă, după părerea lui Reich, este aceea care se implică în mod regulat în experiențe sexuale pasionale lipsite de inhibiții care duc către un orgasm desăvârșit. Reich a fost de asemenea primul sexolog occidental care a considerat că actul sexual sănătos este conectat cu abilitatea de a experimenta stări mai înalte de conștiință. Este considerat a fi precursorul Tantrei in Occident.
Pentru ca imi place sa experimetez ceea ce citesc, asa am ajuns sa-l intalnesc pe Andrew Barnes. El este un renumit psiho-sexolog mondial din Australia. Cand a venit in Romania pentru prima oara in feb. 2014 a fost clar o foarte buna oportunitate sa-l cunosc. A fost un workshop despre Cum poti sa ai orgasm in intreg corpul. Si ne-a prezentat o metoda energetica( fara atingere) de a accesa starea de orgasm in tot corpul. Eu unul am fost uimit de efecte. A propos…pentru cei curiosi sa experimentati, va fac cunoscuta venirea lui in Romania in octombrie cu 2 workshopuri. Detalii aici! (Va rog sa ma contactati personal pentru a beneficia de Reducere!)
Si, nu in ultimul rand va urez: Sa faceti dragoste cat mai mult si va aveti pofta de viata!
„Când l-am văzut pe Iisus şi ochii noştri s-au întâlnit, am înţeles că noi am fost predestinaţi unul altuia.” – spune manuscrisul Mariei Magdalena, un text transmis prin channeling unei femei-medium speciale, pe care îl poţi citi în întregime la acest link.Sună uimitor, dar conţine unele idei vehiculate şi de multi alţi cercetători ai acestui personaj enigmatic. În evangheliile canonice, Maria Magdalena este menţionată ca prima femeie vindecată de Iisus Hristos, pe care ea apoi l-a urmat. Tot ea este cea căreia Iisus i s-a arătat prima oară după Înviere. Legenda ei este spectaculoasă, pentru că se credea că era prostituată – adică o expresie a păcatului însuşi – şi a atins apoi o treaptă superioară de sfinţenie.
Unii experţi o numesc chiar apostola apostolorum – apostola apostolilor, pentru că ea a fost împreună cu Iisus în timpul predicilor lui, a fost martoră la moartea şi la învierea lui şi le-a transmis şi celorlalţi învăţătura. De altfel, ea a fost prima care a înţeles că Iisus a înviat. Din această perspectivă, se poate spune că Maria Magdalena a adus o contribuţie esenţială la întemeierea creştinismului.
Există şi o evanghelie apocrifă care îi este atribuită ei. Manuscrisul a fost găsit în 1896, lângă localitatea Nag Hammadi, în Egipt. Ulterior, două copii în limba greacă a acestui document au fost descoperite în nordul aceleiaşi ţări. Cercetătorii au stabilit că Evanghelia după Maria Magdalena a fost redactată în jurul anului 160 d.H.
Enigmatica femeie a revenit în atenţia publicului cu ocazia lansării romanului Codul lui Da Vinci, al lui Dan Brown. Acesta îndrăzneşte să afirme că personajul aflat în dreapta lui Iisus în tabloul Cina cea de taină, pictat de Leonardo da Vinci, despre care se credea până acum că este feciorelnicul apostol Ioan, este nimeni altcineva decât Maria Magdalena. Mai spune şi că ea era căsătorită cu Iisus şi că au avut un copil, din care îşi revendică originea dinastia Merovingiană.
Cu prilejul acelei Cine de taină, Iisus ar fi numit-o pe Maria Magdalena garant al Noului Legământ al lui Dumnezeu cu oamenii. Această decizie nu a fost agreată de unii dintre ceilalţi apostoli, mai ales de Petru, care ar fi fabricat apoi povestea în care se spune că ea era prostituată.
E foarte greu să fii sigur în privinţa documentelor care ne-au parvenit din acele vremuri. Multe dintre ele nu sunt complete, iar cele din care nu lipseşte nimic au fost copiate de multe ori de-a lungul timpului. Unii dintre cei care copiau făceau şi comentarii personale, pe care următorii copişti le includeau în text ca atare. Apoi, au mai fost şi sinodurile bisericeşti. Motivele pentru care unele pasaje erau înlăturate au fost marcate de multe ori de interese politice şi economice.
Dacă ar fi să ne luăm după manuscrisul transmis recent prin channeling, Maria Magdalena era iniţiată în secretele Egiptului, în Alchimia lui Horus şi în Cultul Magiei Sexuale al lui Isis (toate acestea au la bază principiul continenţei sexuale). Purta o anumită brăţară de aur, la fel ca toate celelalte femei care aparţineau ordinului Magiei Sexuale. În ochii evreilor contemporani, aceasta însemna: „prostituată” – şi aşa a ajuns să fie considerată şi în Evanghelii, insa asa-numitele prostituate sacre erau de fapt preotese ale lui Isis, femei initiate, foarte pure si foarte intelepte, ce erau pastratoarele tainelor spirituale .
Poate ca nici pe vremea aceea nu toti oamenii de rând înţelegeau că sexualitatea poate fi sacră, chiar dacă existau temple speciale pentru aceasta, insa aceste preotese erau totusi privite cu un inalt respect, consideratie si chiar veneratie. Manuscrisul susţine că tehnicile secrete sexuale pe care Maria Magdalena le-ar fi practicat împreună cu Iisus l-ar fi ajutat să-şi îndeplinească Opera. Biserica a vrut insa să priveze femeile de aceste învăţături, luându-le astfel puterea, caci puterea femeii initiate in secretele sexulaitatii sacre si ale spiritualitatii stravechi reprezantau un pericol pentru acei reprezentanti ai Bisericii ce urmareau o suprematie absoluta asupra oamenilor de rand. Geniul Mariei Magdalena este controversat, dar poartă recunoaşterea lui Iisus – de altfel, singura care contează.
O altă evanghelie apocrifă, cea după Filip, spune că Maria Magdalena era discipola favorită a lui Iisus. Dacă El a ales-o pentru a-i apărea prima oară după Înviere, dacă ea a înţeles măreţia situaţiei şi ne-a transmis-o apoi nouă tuturor, mai are rost să ne întrebăm dacă era o fiinţă spirituala, speciala, initiată sau nu?
Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să devin conştientă de mine însămi şi de prezenţa Ta. Ştiu că, în mare măsură, eu mi-am ales Calea, dar Tu m-ai ajutat să merg pe ea şi îţi mulţumesc că ai avut grijă să nu mă rătăcesc!
Îţi mulţumesc pentru florile minunate pe care mi le-ai crescut în suflet, pentru că ele mi-au atras privirile şi, astfel, nu m-au mai speriat ciulinii împrăştiaţi în jur ce păreau gata să-mi năpădească potecile. Astfel, nu m-am descurajat şi, chiar dacă, uneori, m-am mai întristat, nu m-am schimbat. Chiar dacă mi-au mai zgâriat uneori tălpile, nu mi-au atins şi sufletul, înălţat fiindu-mi de parfumul dulce şi blând al înfloririlor Tale. Îţi mulţumesc că ai grijă de ele aşa cum ai grijă de mine.
Îţi mulţumesc pentru spaţiul liniştit şi cald din interiorul meu pe care m-ai învăţat să mi-l creez şi să mi-l menţin curat şi frumos. Astfel, m-am retras acolo şi nu mi-a fost prea greu când, uneori, cerul se înnegura, când ploaia îmi părea prea rece peste umeri, ori când crivăţul îşi îndeplinea şi el menirea, bătându-mi pe la ferestre.
Îţi mulţumesc pentru că m-ai ţinut de mână şi mi-ai mângâiat inima când drumul mi s-a părut mai anevoios, că mi-ai ridicat privirile spre înălţimi ca să pot vedea mai întâi lumina cerului şi a soarelui lumii şi abia apoi noaptea şi pământurile ei, care păreau pe alocuri aride. Astfel, am putut să merg înainte cu credinţa în frumuseţea jocului, în minunea reuşitei şi în extraordinara comoară din mine pe care, pas cu pas, o adunam sau o dăruiam pe drum, după cum sfaturile Tale mă îndrumau să fiu.
Îţi mulţumesc pentru oamenii frumoşi pe care mi i-ai trimis înainte, pentru că ei mi-au dăruit zâmbete şi încredere, mi-au trezit entuziasmul şi dragul de viaţă, mi-au inspirat visele şi curajul de a le împlini. Astfel, m-am îndepărtat de aceia care ar fi putut să mă deturneze, ori să-mi lege aripile de pietrele grele şi negre în interiorul cărora sălăşluiau.
Îţi mulţumesc că mi-ai pus în faţă oglinzi care mi-au arătat cum sunt şi care m-au ajutat să nu mă îndepărtez de aceea care îmi doream să devin. Îţi mulţumesc pentru frumuseţea lor interioară, pentru bunătatea şi generozitatea lor, pentru răbdarea şi înţelegerea lor faţă de tot ceea ce au primit din mine, pentru bucuria şi recunoştinţa lor faţă de tot ceea am însemnat pentru fiecare, pentru corectitudinea şi fermitatea răspunsurilor primite, precum şi pentru neaşteptatele daruri. Îţi mulţumesc pentru liniştea lor, în care m-am privit, pentru limpezimea lor, în care m-am recunoscut, pentru strălucirea lor, de care m-am dorit învăluită.
Îţi mulţumesc şi pentru că mi-ai arătat, totodată, şi petele răzleţe, şi cioburile, căci m-au ajutat să înţeleg cât de atentă să fiu, câtă grijă să am, cât de dedicată să devin pentru a-mi păstra Lumina oglindită întreagă, curată şi strălucitoare. Astfel, n-am avut prea multe regrete şi nici prea multe remuşcări, nici prea mult de iertat şi nici prea mult de corectat, nu mi s-a părut nici prea greu de uitat şi nici prea mult de aşteptat.
Îţi mulţumesc că mi-ai deschis ferestrele şi uşile potrivite, că nu m-ai lăsat să bat prea mult pe la porţi închise, că mi-ai descuiat lacăte ferecate ce mi-ar fi blocat calea, că ai rupt zăgazuri şi ai desfiinţat barierele din trecătorile spre care mi-ai căzăuzit paşii, că mi-ai desfăcut aripile dincolo de colivii, că mi-ai deschis cerurile şi mi-ai arătat infinitul acela din care am plecat.
Îţi mulţumesc că mi-ai sădit în inimă dorul de Tine, dar şi pofta de viaţă, că mi-ai dăruit candoarea copilului, dar şi intuiţia adultului, că m-ai ajutat să mă accept şi să mă simt bine cu mine însămi, în solitudine sau în mijloc de mulţime, dar şi să-mi doresc desăvârşirea sufletului în trup omenesc, că m-ai trimis aici să învăţ să-mi amintesc că, în timp ce sunt Eva alături de Adam, mai presus de ea, EU SUNT.
Şi îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să uit de IUBIRE! Mi-ai sădit-o în suflet, mi-ai scris în inimă cuvintele ei, mi-ai pictat-o în cele mai frumoase culori, mi-ai deschis ochii să o văd şi inima să o primesc, m-ai învăţat că o merit, m-ai împins pe încurcatele Tale cărări, Doamne, pentru a fi îmbrăţişată în nemărginitele-i aripi. Din frumuseţea a toate câte sunt pe pământ nu aş fi văzut, poate, atât de mult dacă Tu nu ai fi reaprins în mine, mereu şi mereu, focul sacru al Iubirii, dacă nu m-ar fi mistuit dorul de ea şi dacă n-aş fi fost renăscută, de atâtea ori, în atâtea vieţi, din cenuşă, în toată splendoarea şi măreţia ei.
Dar cel mai mult îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mă adormi în fiecare seară în îmbrăţişarea lui şi pentru tot ceea ce împreună suntem, pentru tot ce nu pot cuprinde aici, în această pagină. Tu ştii ce-i în şi al sufletului meu. Mulţumesc!
Acceptare. Probabil ca stiti ( sau poate nu) ca, de cand ma aflu pe aceasta minunata planeta, am luptat cu mine. Impotriva mea. De ce am facut asta? Doar universul stie… si nu vrea sa imi spuna. Poate pentru ca sunt perfectionista de cand ma stiu, de cand sunt constienta de consecintele actiunilor mele. Am vrut sa fiu cea mai cea. Cuminte, ascultatoare, visatoare, placuta de cei din jurul meu, frumoasa, sexi. Cand am fost mica ma vedeam intruchiparea Ilenei Cosanzene chiar de eram de fapt o gogosica mica si dulce. Dar sanatoasa!! Nu cu E-uri si alte combinatii naspa. Ma vedeam cu parul lung si auriu, cu rochii de zana pe mine, prinsa intr-un turn si asteptand pe Fat Frumos sa ma salveze. De cate ori citeam povesti, inima imi urca in gat de emotie si parcurgeam textul intr-un suflu pana la final, sa fiu salvata. Mai apoi am inceput cu pianul. Nu stiu daca are vreo relevanta cu ceea ce incerc sa dezbat aici dar musai sa scriu: nu imi placea defel!!!!! Gata.. i let it go now :)))) Mai tarziu am inceput sa cresc. Si sa cresc. Si sa cresc. Si m-am trezit la 16 ani cu multe kilograme. Dar diva ( respectiv Ileana Cosanzeana) din mine s-a trezit si a zis gata: dieta si sport. Si asa am dat jos vreo 30 de kilograme, ajungand in extrema cealalta ( usor anorexica – 43 kg). Ideea este ca, de cand ma stiu, mi-a placut si nu mi-a placut de mine. Si mai mult a doua varianta. Mereu m-am criticat aspru – ca sunt prea plinuta, ca am celulita, ca am fata rotunda, ca nu am parul cret. Niciodata nu m-am acceptat cu adevarat asa cum m-a lasat natura pe acest pamant. Recunosc ca aceasta autocritica a fost si constructiva la randul ei, fortandu-ma sa ies din zona mea de confort ( gastronomic) si sa fac ceva in aceasta directie.
And now… cut to the case i say! Buna, sunt Corina, am 33 de ani si sunt mandra de ceea ce vad in oglinda. Imi iubesc corpul il accept cu bucurie asa cum este acum. Pentru PRIMA data in viata mea, in adancul si strafundul sufletului meu sunt fericita de reflexia mea in oglinda. Adica fericita pe bune oameni dragi! Vad o femeie frumoasa, aromonioasa, plina de vitalitate! Daca in urma cu un an trageam cu dintii sa am 50 de kilograme, acum mi-am dat seama ca NU un numar conteaza ci felul cum te simti. Si ce rau si ce greu imi era sa ajung la 50 si sa raman acolo. Ma chinuiam degeaba. Ma sabotam singura. Oare unde imi era mintea? Acum am pus inapoi cateva rotunjimi si ma umflu toate in pene de mandrie cu ele! Acum nu mai conteaza numarul! Cum ajungi sa te accepti? Ii cale destul de intortocheata, lunga si anevoioasa. Sau e simpla si dreapta! Te accepti asa cum esti. Atata timp cat esti sanatos da? Mie mi-a luat 33 de ani. Sau hai sa zicem vreo 23 de ani ( considerand ca pana pe la 10 ani nu am avut prea multe batai de cap cu aceasta problema).
Nuditate. Se impleteste usor subiectul si cu ce am scris mai sus. Corpul uman este prefect in cele mai mici detalii. Cand esti gol ( nud, fara haine), esti asa cum te-a lasat universul pe acest pamant: intr-o stare de beautitudine ( euforie, extaz) Nu te leaga nimic, nu te defineste nimic. Esti tu. Daca nu simti asta, work on it! Alergam dupa haine, accesorii vestimentare, cand de fapt uitam cine suntem noi cu adevarat. Si uitam cum suntem: frumosi, liberi, unici. Tot pentru prima data in viata mea am acceptat sa fac o sedinta foto nud. Imi faceam griji si ganduri, ca mai apoi sa dau la o parte inhibitiile si temerile inutile, si sa ma simt in largul meu. Frumusetea corpului meu era surprinsa si redata de ochiul fotografului prin intermediul aparatul de fotografiat. Rezultatul: pe masura asteptarilor mele – magnific. Am un corp minunat! Autoare: Corina Bacalu Sursa: Simplicity of life
In Lumea în care trăim toată afecțiunea si deschiderea de care sunteți voi capabile vor fi considerate uneori slăbiciuni, călcate în picioare si folosite împotriva voastră. Bărbații (și deseori femeile masculinizate) vă vor disprețui și vor arunca cu noroi în tot ce-i frumos în voi. De aceea vă îndemn să vă impuneți, să aveți 100% încredere în ceea ce vă spune Femeia din voi, să vă impuneți standardele cu care natura v-a înzestrat ca sa faceți lumea un loc mai bun. Nu faceți niciun compromis, fiți aspre și neîngăduitoare cu inconștiența bărbaților și răsplătiți-le sinceritatea și deschiderea cum știți voi mai bine. Ajutați bărbații să scape de frica asta în care trăiesc, încurajați-i să fie sensibili, vulnerabili, deschisi sufleteste si astfel iubitori în fața voastră, pentru că principalul motiv pentru care noi suntem altfel decat am putea si ar trebui sa fim este faptul că ne e frică că nu vom fi acceptați de voi dacă ne acceptăm slabiciunile și vulnerabilitățile.
In schimb fiți cât puteți de aspre cu manipulatorii, testați bărbații, nu dați nicio șansă inconștienței. Nu acceptați nicio prefăcătorie, nu aveți milă de manipulatorii care pozează în bărbați necăjiți care vor ajunge să vă calce în picioare imediat ce le veți încredere și vă veți deschide. Folosiți-vă feminitate să faceți toate aceste lucruri. Nu vă fie frică să vă impuneți. Nu credeți prostia că femeia trebuie să fie sub bărbat. De fapt femeia trebuie să conducă relația din punct de vedere emoțional, prin iubire inteleapta, fara compromis si fara limite, iar bărbatul să fie doar unealta prin care femeia își manifestă iubirea ce o are în ea. Lumea trebuie condusă de bărbați predați în mânile binevoitoare ale femeilor. Nu a femeilor care s-au dedicat scopurilor mărunte împrumutate din lumea bărbaților, ci a celor care își ascultă inima.
Cautați bărbați capabili să se predea și în același timp capabili să înțeleagă și să protejeze comoara din voi. Fiți ca o floare gata să se deschidă în fața unei iubirii autentice. Căutați relații autentice, conexiuni reale, căutați privirea bărbaților… ea vă va spune totul despre ei. Nu-i credeți pe bărbații care vă vorbesc fără să vă privească. Nu căutați doar sexul, nu vă lăsați pradă nevoilor primare, ci mai degrabă căutați o conexiune sufletească care să culmineze în sex. Lăsați-vă conduse de feminitate, care este un indicator foarte exact și exigent în ceea ce privește bărbații . NU oferiți sex bărbaților inconștienți, pentru că prin asta le veți da impresia că sunt pe calea cea bună, când de fapt sunt în mijlocul deșertului și habar n-au în ce direcție s-o apuce.
Nu credeti niciodată în bărbații care vor să vă convingă că au dreptate atunci cand sunt reci si nu iubesc, pentru că cei care fac asta o fac doar pentru că sunt incapabili să ofere afecțiune…și au impresia că dacă vă conving că au dreptate nu mai e nevoie să vă ofere afecțiune reală. Credeți doar în bărbații care vă iubesc și fiți cât puteți de aspre cu teoreticienii si intelectualii incapabili să ofere afecțiune. Alegeți o imbrățișare în locul oricâtor vorbe frumoase. Căutați o privire sinceră și deschisă la un bărbat, nu vă lăsați prinse în aspectele superficiale.
Fiți convinse că adevărata valoare a unui bărbat nu stă în bani, fizic sau inteligență, ci mai ales în capacitatea de a fi lângă voi plin de afecțiune si intelepciune la randul lui.
Aveți incredere că puteți fi iubite necondiționat! Alegeți să aveți o relație de iubire, nu o convenție.
Acesta este un articol foarte important, scris de catre un barbat pentru noi, femeile. Va invit sa cititi cu atentie, sa urmariti si celelalte parti, pe care le voi publica in zilele urmatoare aici si sa lasati acest cuvinte sa va conecteze la adevarata putere a inimii voastre, la acel foc interior care trezeste demnitatea interioara, care dinamizeaza si indeamna la actiune si la transformare. Meritam o viata mai buna si pentru aceasta este necesar sa ne privim cu ochi mai buni. Este necesar sa nu mai imitam ceea ce este masculin, sa ne regasim feminitatea, dar nu la modul moale si lipsit de putere, ci acea esenta tare a feminitatii conectate la iubire, la inima, la verticalitate si deminitate, la starea de zeita. Femeile au puterea de a schimba fata acestei lumi. Ele sunt cele care educa generatiile urmatoare, dar si cele care inspira barbatii atunci cand sunt cu adevarat femei si nu se abat de la ceea ce este frumos, adevarat si bine.
Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar poate fi şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă. De îndată ce începem să ne trezim Spiritul, simţim noi posibilităţi în viaţă, de care nu eram conştienţi înainte şi vrem să le descoperim. Ca şi cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, începem să privim lumea cu alţi ochi şi ne regăsim simţul curiozităţii. Începem să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, vrem să ştim despre ce e vorba!
Odată ce intri în faza de trezire a transformării tale spirituale, lumea, aşa cum o ştii, se zdruncină – pentru ca niciodată să nu mai poată fi reordonată. Şi în plus, descoperi că era doar o cochilie ce ascundea de tine o realitate mult mai amplă şi mai expansivă, care promite recompense, realizări, provocări şi linişte aşa cum nu ai cunoscut vreodată. Aşadar, pe măsură ce intri în faza de trezire şi îţi vezi lumea destrămându-se, nu te lupta să o refaci. În schimb, caută „printre bucăţi” părţile pe care le simţi a fi autentice. Caută ceea ce ar putea reflecta Spiritul tău şi continuă să păstrezi doar acele aspecte. Ţine minte că ţi-ai început propria trezire spirituală ca răspuns la propria dorinţă internă de a te conecta cu adevărata ta putere. Cu alte cuvinte, trezirea nu apare pur şi simplu – cu toate că ţi s-ar putea părea aşa – ci mai degrabă tu faci să se întâmple asta, la nivelului sufletului.
Când începi procesul, fii conştient de faptul că nu eşti singur pe drumul transformării tale. În calitatea noastră de fiinţe care evoluăm, noi toţi trecem în permanenţă printr-o oarecare formă de trezire mai înaltă. Chiar şi cei care par că se află deja pe o cale spirituală vor continua să descopere mult mai mult din potenţialul lor Divin de-a lungul întregii vieţi. Atâta timp cât ai formă umană, scopul tău este să atingi niveluri mai înalte ale conştiinţei şi puterii personale. Trezirea spirituală este un semnal al faptului că eşti pregătit să înveţi mai mult despre adevărata ta identitate şi să treci într-o stare activă de cocreare, împreună cu Universul.
Aşa cum prima zi de şcoală este plină de emoţii, indiferent de clasa în care eşti – de la grădiniţă la facultate – te afli în faţa acestui prag deoarece ai muncit ca să ajungi aici… şi eşti pregătit să îl treci, chiar dacă pare incomod la început. Ai progresat până în punctul în care lucrurile de care te-ai agăţat, ca de nişte pături ce îţi dădeau senzaţia falsă de protecţie, nu îţi mai sunt de folos; şi eşti pregătit să renunţi la relaţii, idei şi convingeri limitate, astfel încât să poţi cunoaşte altele noi, mult mai puternice.
În cele mai multe dintre cazuri, ceea ce este cel mai şocant pentru oameni este modul în care începe adevărata experienţă a trezirii. Ne surprinde fără să fim conştienţi şi ne umileşte în aşa fel, încât intelectul nostru (sau ego-ul) nu poate să o explice, să o minimizeze ori să-i anuleze impactul. Trezirile Spiritului anunţă momentele de adevăr şi ne cheamă înapoi către adevăratul nostru eu. Nu există nicio forţă care să poată nega impactul trezirii Spiritului. Odată ce Spiritul tău te bate pe umăr, eşti obligat să te ridici, să fii atent şi să asculţi. Întocmai aşa cum te-ai trezi în timpul unei nopţi agitate şi nu mai poţi adormi din nou.
Ţine minte că aceasta este prima etapă a reconectării cu adevărata ta putere. Unii oameni sunt pricepuţi să amâne procesul pentru o vreme, dar în cele din urmă, asemenea unui computer a cărui baterie se descarcă, ei vor rămâne fără energie datorită faptului că nu se reconectează la Sursă. Permite-ţi deschiderea către ceva mai amplu decât percepţiile tale limitate bazate pe ego, pentru a-ţi alimenta un alt fel de experienţe profunde de viaţă la care ai tânjit îndelung şi pe care le meriţi. Dacă nu facem o alegere conştientă de a ne conecta cu Spiritul şi nu acţionăm zilnic pentru a o menţine (şi cuvântul cheie este zilnic), dacă nu ne concentrăm atenţia şi intenţia de a ne conecta direct la Spirit de-a lungul întregii zile şi nu renunţăm la obiceiul de a ne lăsa conduşi de ego-ul nostru, vom rămâne sub controlul acestor vechi şabloane limitate… şi nimic nu se va schimba.
Nu trăim într-o cultură care ne susţine Spiritul. Dimpotrivă, lumea noastră a fost creată să înlăture Spiritul cu totul şi să ne ameţească cu înlocuitori jalnici care ne fac să fim obsedaţi şi dependenţi de aceşti „zei falşi” ai lumii. Preambulul trezirii noastre este marcat de o senzaţie crescândă de copleşeală, epuizare, anxietate, nelinişte, nerăbdare, iritare, depresie şi victimizare deplină. Cu alte cuvinte, avem sentimentul că viaţa este o luptă şi noi nu putem face nimic.
Faceţi schimbarea
Ego-ul nostru crede că schimbarea reprezintă moartea şi va face tot ce îi stă în putere să o evite. Iată de ce mulţi dintre noi rămânem blocaţi, spunându-ne în sinea noastră că vrem o schimbare spirituală, însă făcând totuşi foarte puţin, dacă nu chiar nimic, pentru asta. Discutăm despre un plan bun, dar nu reuşim să facem un singur pas pe drumul către transformare. Promitem să citim cărţile de spiritualitate care ne-au fost date de cei ce ne-au ascultat lamentările, sau pe care le-am cumpărat singuri, însă rareori reuşim să trecem mai departe de un capitol sau două, înainte de a fi atraşi înapoi în aceeaşi dramă veche.
Promitem să mergem mai adânc şi să privim în interiorul nostru, dar uităm îndată – asta până când viaţa devine atât de frustrantă sau de dureroasă, ori circumstanţele se schimbă atât de mult, încât nu mai putem fi aceiaşi. Discuţia cu alţii despre transformare, chiar şi atunci când ne exprimăm cu adevărat dorinţa de a trăi noi înşine liniştea şi puterea specială a Spiritului, nu este altceva decât o discuţie şi nu o acţiune. Dar până când nu acţionăm concret şi regulat şi nu facem ceva pentru a ne conecta direct cu Spiritul nostru plin de bucurie în fiecare zi, zi de zi, până când această obişnuinţă nu devine fundamentul central al vieţilor noastre, nimic nu se va schimba.
Este periculos să fii prins în „roata ego-ului”, încercând să-ţi controlezi viaţa. Îţi dă senzaţia că eşti într-o competiţie. Jocul „ţinerii lucrurilor sub control” îţi conferă o falsă senzaţie de putere, motiv pentru care poate fi aşa de captivant. Şi devine copleşitor, în special atunci când ego-ul tău chiar reuşeşte să ţină lucrurile sub control pentru un timp. Treci temporar printr-o stare psihologică înălţătoare, o izbucnire de adrenalină care te face să te simţi mulţumit pe moment. Este ca şi cum ai câştiga jocul… dar îl câştigi oare cu adevărat? Ştiţi răspunsul. Nu poţi câştiga pentru că jocul ego-ului nu se sfârşeşte. Niciodată. Continuă la nesfârşit. Nu-i de mirare că este obositor! Nu te poţi relaxa niciodată, atunci când joci jocul controlului, dar poţi renunţa. Şi când faci asta, viaţa devine a ta pentru a o trăi cu adevărat şi a te bucura de ea. Aceasta este transformarea despre care toată lumea vorbeşte zilele astea.
Pentru a renunţa la jocul de putere, de luptă şi de dualitate al ego-ului, „eu împotriva ta”, sau oricum vrei să îi spui… aceasta este cea mai importantă decizie pe care o poţi lua. Nu poate avea loc decât dacă faci ceva cu totul diferit în viaţa ta, începând chiar de astăzi şi continuând în fiecare zi, până când devine singurul mod în care vrei să trăieşti.Când ne conectăm cu Spiritul nostru, nu există nicio luptă pe care trebuie să o câştigăm, niciun duşman împotriva căruia să concurăm şi nimeni care să aibă control complet asupra noastră.Trebuie să încetăm să ne mai luptăm cu noi înşine, cu ceilalţi, ba chiar şi cu timpul. În loc să trecem grăbiţi prin viaţă, cu respiraţia blocată, trebuie să respirăm exact aşa cum făceam atunci când ne-am născut: complet, lent, profund. Trebuie să evităm conştient jocul lipsit de Spirit al ego-ului şi să ne amintim că cei care îl joacă mor – nu trăiesc.
Puneţi întrebările
Acum scoateţi-vă jurnalul şi îndreptaţi-vă atenţia spre interiorul vostru. Cântăriţi atent fiecare dintre următoarele întrebări şi invitaţi-vă Spiritul, eu-l vostru cel mai autentic, să răspundă la fiecare dintre ele. Oferiţi-vă suficient timp pentru a simţi răspunsul sincer ce vine din sufletul vostru, sursa puterii voastre.
Cu ce schimbări, aşteptate sau neaşteptate, vă confruntaţi acum?
Cu cine sau cu ce situaţie vă luptaţi acum?
În ce domeniu simţiţi cel mai mult stres?
Aveţi suficient timp, în cadrul rutinei zilnice, să verificaţi cum vă simţiţi? Ce anume vă ocupă cel mai mult timp?
Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult vă aflaţi de obicei în „stare de urgenţă”?
Ce anume vă provoacă senzaţia unei stări de urgenţă cel mai des?
Cum staţi cu sănătatea din punct de vedere fizic? Aveţi dureri sau suferinţe?
Cum staţi cu nivelul de energie? Aveţi suficientă energie în timpul zilei sau vă simţiţi adeseori epuizaţi?
Dormiţi bine? Dormiţi suficient în fiecare noapte?
Vă faceţi timp ca să vă ocupaţi de lucrurile care vă plac? Le duceţi cu adevărat până la capăt?
Ce gânduri, îngrijorări, temeri şi / sau oameni încercaţii să controlaţi?
Cine sau ce vă conduce (in) viata?
După ce notaţi răspunsurile, lăsaţi jurnalul deoparte şi rămâneţi în această poziţie. Închideţi ochii, inspirați şi respiraţi liniştit pe nas. Începeţi cu un suspin sau chiar două pentru a putea să vă relaxaţi. Simţiţi tensiunea energică pe care trecerea grăbită prin viaţă o creează în corpul vostru. Observaţi cum vă stoarce de energie, de forţa vitală, de pofta de viaţă?
Odată cu următoarea respiraţie, lăsaţi orice tensiune să dispară şi existaţi pur şi simplu pentru un moment sau două, chiar mai mult dacă este posibil. Bucuraţi-vă că staţi jos şi că respiraţi adânc, goliţi de orice gând, eliberaţi de orice plan şi mai ales trăind în acest moment. Simţiţi această vibraţie prin care sunteţi conectaţi la Sursă. Observaţi cât de liniştiţi, de mulţumiţi, ba chiar cât de energizaţi vă simţiţi. Aceasta este puterea Spiritului vostru şi vă este disponibilă oricând. Sunteţi voi înşivă cu adevărat. Ţineţi minte asta!
Astazi sunt obosita. Obosita pana in adanc, sfredelitor, dureros. Sunt obosita de tot ce inca nu reusesc sa inteleg – si poate nici nu trebuie inteles?- obosita de framantari, de intrebari, de neincredere, de teama. Sunt intr-o stare de lupta. Si am obosit.
Astazi simt ca ma indoiesc de dreptul meu la fericire, de faptul ca voi primi intotdeauna exact ceea ce am cel mai mult nevoie, de faptul ca sunt in siguranta si ca sunt iubita. Astazi e greu. E greu de multe zile, de zile si nopti de incordare si neincredere…dar azi sunt obosita de toate capcanele mintii in care, incep sa intuiesc, m-am prins incercand sa ma lupt cu ceea ce nu inteleg.
Ce face o femeie ce imbratiseaza Arta Feminitatii atunci cand crede ca e la capatul puterilor?
Gaseste puteri noi. Renunta la puterea ei personala, egotica si se abandoneaza unei Puteri mai mari, de dincolo de ea. Inchide ochii, deschide inima si cade in genunchi. Regaseste astfel contactul cu Pamantul Mama, cu Tatal Cer. Si se roaga sa poata avea incredere, sa poata avea speranta, sa traiasca totul cu credinta.
In valuri de lacrimi sau in vartej de ganduri, in razvratire navalnica sau in renuntare, se roaga sa aiba lacrimi adevarate si nu izvorate din mandrie, sa aiba ganduri inspiratoare si nu ganduri ce separa si inchid portile inimii, se roaga ca razvratirea ei sa fie dreapta manie si forta de transformare si nu orgoliu habotnic, se roaga ca renuntarea ei sa fie detasare de rezultate planuite si de binele pe care l-a facut si nu pesimism si cedare in fata tentatiei de a nu mai pune inima.
O femeie in contact cu energia feminina stie, simte, ca in toate, chiar si in suferinta, inima e cel mai bun ghid. Si o pastreaza deschisa, deschisa spre iubire, spre intelegere, spre iertare, spre inspiratie, spre transformare si invatare si crestere launtrica. Nu se lasa ferecata niciodata in turnul de fildes al vanitatii -“eu am facut totul, eu merit totul”, isi pastreaza simplitatea si modestia si are incredere in ceea ce a descoperit deja demult, ca Dumnezeu are grija sa ne dea intotdeauna ceea ce meritam…si ca El stie mai bine.
Cand femeia ramane in contact cu sentimentele ei, cu ceea ce se misca in ea, urmarind ca un martor goana gandurilor si jocul emotiilor, stiind ca niciunele nu sunt adevaruri absolute, ci interpretari si semne si jaloane pe drumul catre inima ei, reuseste sa se conecteze treptat la Inteligenta Inimii. Pornind de la ceea ce traieste in prezent, cautand adevarul din spatele conditionarilor si obisnuintelor mentale, folosind ca pe un ac indicator intensitatea trairilor si devenind astfel din ce in ce mai autentica, ea descopera ca pana si suferinta este un ghid. Si simtind intens ceea ce isi doreste sa simta si sa traiasca in locul a ceea ce to nelinisteste acum, descopera si constientizeaza ce vrea ea cu adevarat. De ce anume are nevoie. Si mai ales, se regaseste pe sine, pentru ca incordarea dispare si ea poate sa curga din nou, libera si flexibila, la unison cu neasteptatul curs al Vietii.
Acesta este exercitiul pe care il practic, atunci cand vreau sa imi gasesc calea cu inima. Exercitiul meu de constientizare. Un exercitiu din Inteligenta Inimii care imi face imens de bine atunci cand sunt trista, suparata, iritata, disperata chiar (se mai intampla uneori, desi nu pentru foarte mult timp:)). Ma ajuta si cand vreau sa iau o decizie importanta, ma ajuta ori de cate ori ma pierd in speculatii mentale sau temeri, sa ma centrez, sa imi recapat echilibrul, sa traiesc din inima. Si sa ma conectez la Bucurie, la Implinire, la Inima. Ma duce drept la tinta, conectandu-ma ca o sageata maiestrit trimisa la Adevarul Inimii mele si astfel la Fericirea care este dreptul meu divin.
– Inteligenta Inimii –
EXERCITIU DE CONSTIENTIZARE
Este simplu. Dupa ce m-am rugat ca Dumnezeu sa ma ghideze, imi pun interior aceste 4 intrebari:
– CE OBSERV CA SIMT ACUM IN TRPUL MEU, IN ENERGIA MEA, IN EMOTIILE MELE SI CARE SUNT GANDURILE CARE APAR IN MINTEA MEA CAND OBSERV CEEA CE SIMT CHIAR ACUM?
– AVAND IN VEDEREA CEEA CE OBSERV CA SIMT ACUM IN MINE, CE IMI DORESC SA SIMT? M-AS SIMTI MAI BINE DACA IN LOC DE CE SIMT ACUM AS SIMTI…….
– CE MA OPRESTE, CE MA RETINE INCA SA MA SIMT MAI BINE? ESTE REAL?
– CE AM NEVOIE PENTRU A PUTEA SIMTI CEEA CE VREAU SA SIMT IN LOCUL A CEEA CE SIMT ACUM?CE AM NEVOIE SA FAC, SA PRIMESC, SA EXPRIM,SA CER PENTRU A MA SIMTI IN SIGURANTA SI A ACCESA CEEA CE M-AR FACE SA MA SIMT MAI BINE?
Spre exemplu:
“Ce simt acum, ce observ ca se intampla in mine? “Ma simt obosita, trista, imi simt energia oprita in spatele unui zid de care nu pot trece, imi vine sa plang, parca nu mai pot sa tin totul in mine.” “Care sunt gandurile care apar cand observi asta?“ “Gandesc ca sunt tinuta sub capac, este enervant ca nu ma pot manifesta si e frustrant, cred ca o sa explodez si ca asta o sa aduca doar si mai multa suferinta, pentru ca daca ma supar si imi manifest supararea se supara si el si e un cerc vicios. Nu imi pot manifesta sentimentele, supararea,energia, trebuie sa stau sub capac fiindca el se supara.” “Este adevarat? Energia ta este sub capac din cauza lui? El face asta? Sau tu o tii sub capac pentru ca iti este teama?” “Da, eu o tin sub capac, dar este din cauza lui…” “El este responsabil? Este o alta fiinta umana responsabila pentru ceea ce se intampla cu energia ta?” “Off..cred ca nu. Nu, eu sunt. Eu sunt responsabila pentru energia mea, pentru sentimentele mele, pentru viata mea. Eu aleg ce sa fac cu ele” “MMM..Asta suna adevarat. Si te simt deja mai centrata cand recunosti asta. Ca si cum iti iei inapoi puterea pe care ai cedat-o lui cand l-ai facut responsabil de starea ta, de fericirea ta. Si vad o sclipire in ochii tai acum, cum te simti,mai esti obosita?” “Nu, in acest moment nu ma simt obosita. Ma simt furioasa, ma simt hotarata, simt un foc in fiinta mea care arde si ma mobilizeaza sa fac ceva, sa nu mai stau asa plansa si reprimandu-ma. Vreau sa spun ceea ce gandesc, vreau sa imi asum ceea ce simt, pentru ca asa m-as simti mai bine. Banuiesc ca atunci cand realizam ca nimeni nu ne poate influenta si ca noi suntem cei care alegem – fie ca alegem manati de teama, fie ca alegem manati de iubire – ne asumam responsabilitatea. Si cand ne asumam responsabilitatea ne recapatam Puterea. Ne luam inapoi puterea pe care o predasem in mainile altcuiva, pentru ca il facusem responsabil pentru noi.” “Exista ceva ce te retine sa te exprimi asa cum vrei, asa cum simti?“ “Da, exista teama de consecinte. Inca imi este teama ca el se va supara. Dar simt ca e bine sa urmez ceea ce simt eu si nu ceea ce cred ca ar simti si ar face el. Vreau sa imi respect propriile sentimente. Interesant, toata perioada aceasta mi-am spus ca el nu ma respecta si am suferit mult din cauza asta. Descopar acum ca eu nu m-am respectat, pentru ca nu am respectat acea parte din mine care simtea diferit decat el si am inabusit-o, i-am luat dreptul de a se exprima. Eu m-am tinut sub capac, din teama, eu nu mi-am dat dreptul sa simt, nu am crezut in ceea ce simt, am vrut ca el sa imi arate ca respecta sentimentele mele cand eu insami nu le respectam, pentru ca le luam chiar dreptul sa existe.” “De ce anume ai avea nevoie ca sa exprimi in sfarsit ceea ce simti in prezenta lui, chiar daca iti este teama ca el se va supara?” “Am nevoie sa gasesc un echilibru, sa nu fiu acuzatoare, sa ma centrez in iubire si sa exprim de acolo ceea ce simt. Dar in acelasi timp sa fiu foarte ferma si foarte clara in legatura cu ceea ce simt si sa spun tot adevarul”. “Suna bine. Si ma simt mai bine. Cred ca pot sa fac asta. Si e extraordinar ca mi-am dat seama ca eu insami nu ma respect cand ascund ceea ce simt doar pentru ca imi este teama de reactia celuilalt. Eu sunt eu si a ma iubi pe mine insami inseamna sa imbratisez ceea ce simt. Sa cred in mine cu alte cuvinte. Daca nu eu, atunci cine?:) Si e extraordinar sa realizez ca ma pot exprima cu si din iubire. Iar daca si atunci cand exprim cu iubire o nelamurire sau chiar frustrare pe care o am sunt intampinata cu raceala si suparare, inseamna ca acolo nu exista o conexiune reala, de la inima la inima. Si atata timp cat stiu ca eu sunt atenta sa fiu centratain inima si sa vorbesc cu iubire, sunt impacata. Eu am facut ceea ce e bine, iar el va alege ceea ce vrea, iar acela va fi adevarul. Si adevarul poate va fi dureros, poate voi descoperi ca el chiar e inchis indiferent de cata iubire manifest si ca teama mea era reala, dar macar voi sti adevarul. Si stiu ca adevarul ne elibereaza, intotdeauna. Si cine stie, poate ca adevarul va fi ca odata ce imi simte centrarea in inima si faptul ca nu mai vin spre el din teama, ci din iubire, totul se va schimba. Vreau sa fiu optimista.”
Sa recapitulam mai concis,cele 4 intrebari simple, dar foarte eficiente intotdeauna sunt acestea:
CE OBSERV CA SE PETRECE ACUM CU MINE? CE SIMT?
CE AS PREFERA SA SIMT CA SA IMI FIE BINE?
CE MA OPRESTE INCA?
CE AM NEVOIE SA FAC ACUM CA SA IMI FIE BINE?
Am simtit sa impartasesc cu voi acest exercitiu de constientizare si alchimizare a starii interioare, specific metodei Heart Intelligence (Inteligenta Inimii), pentru ca pe mine ma ajuta intotdeauna si am vazut cat de mult le ajuta si pe femeile minunate cu care lucrez prin sesiunile de Inteligenta Inimii. Atunci cand stim unde suntem, cand constientizam ceea ce simtim, primim claritate si stim unde vrem sa ajungem, spre bucuria inimii noastre.
Atunci cand ne intrebam ce ne opreste inca sa ajungem unde vrem sa fim, descoperim ce avem nevoie si ce ne putem darui ca sa ne simtim in siguranta. Cand ne simtim in siguranta, ne recapatam puterea si putem sa ajungem oriunde ne-am propus. Putem accesa starile bune, ne conectam la increderea in sine, la glasul inimii, la ghidarea superioara, la toate resursele noastre latente. Cu totii avem nevoie de asta. Numai cand ne simtim in siguranta, adica pe teren ferm, sigur, cand avem o stare de claritate ca de cristal putem sa pornim la drum intregi. Pentru mine asta a fost o revelatie- sa recunosc importanta sigurantei si stabilitatii emotionale, inainte d ea face altceva. Si cand spun siguranta, nu ma refer la confort. Confortul este cu totul altceva, e un obstacol in calea cresterii pentru ca se hraneste din dependenta si genereaza atasament si posesivitate, cu alte cuvinte creeaza mai devreme sau mai tarziu suferinta si slabiciune. Dar despre asta vom mai vorbi intr-un episod viitor:).
Astazi ma simt obosita. Ma dor intrebarile pe care mi le-am tot pus, sunt intrebari care cantaresc greu pentru ca sunt izvorate din teama. Acum insa stiu ce am de facut. Care este primul pas spre a imi urma inima. Este un pas mic, dar care ma va duce departe in mine, pentru ca ma conecteaza la adevar, asa cum este el prezent in viata mea. Si stiu ca adevarul intotdeauna ma elibereaza.
Tu ce faci atunci cand esti trista sau te simti la capatul puterilor? Cum capeti claritate si cum iti recapeti puterea? Crezi ca te va ajuta sa aplici acest Exercitiu simplu de Inteligenta Inimii?
Metoda Heart IQ te poate inspira si ajuta sa creezi o viata pe masura inimii tale, alaturi de oameni deschisi la minte, dar si la inima! Clientii cu care lucrez sunt oameni care isi doresc sa il transforme pe “trebie sa fac (si) asta” in “fac doar ceea ce ma reprezinta si pun in tot ce fac toata inima mea, pentru ca viata mea este condusa de Bucurie”. Este nevoie de curaj, dar o viata condusa mai mereu de “trebuie” este atat de departe de adevarata viata! Contact:dospinescu.alina@yahoo.com
Te imbratisez cu caldura si speranta si credinta in Bine, suflet sora.
Alina Dospinescu
Sunt ceea ce sunt. Am încredere în frumuseţea din mine. Creez încredere. În blândeţe, am forţă. În tăcere, păşesc împreună cu zeii si zeitele. În pace, mă înţeleg pe mine şi înţeleg lumea. În conflict, armonizez. În detaşare, sunt libera. Prin respect pentru toate lucrurile vii, mă respect pe mine însami. Prin dăruire, cresc curajul din mine. Prin compasiune, respect eternitatea din natura tuturor lucrurilor. Prin dragoste, accept necondiţionat evoluţia celorlalţi. În libertate, manifest puterea spiritului meu. În individualitatea mea, îl exprim pe Dumnezeu din sinea mea. Slujind, ofer ceea ce am devenit. Sunt ceea ce sunt: Eterna, Nemuritoare, Universala şi Infinita. Aşa este! Amin! ~Stuart Wilde(adaptare)
Iti doresc din inima ca indiferent cat de departe de “Acasa” te vei simti, de rupta de pacea si lumina interioara, sa ai credinta, sa ai deschiderea sa te rogi ca sa capeti putere si sa fii inspirata sa iti gasesti adevarul si claritatea, care ne reconecteaza intotdeauna la Inima.
Probabil ai auzit de multe ori expresia “urmeaza-ti inima”. Insa poate nu ai inteles exact, cat este de important sa iti urmezi inima, sa faci ceea ce simti, in ciuda tuturor aparentelor, obstacolelor, sau provocarilor care ar putea aparea in calea ta. Am sa incerc in articolul de astazi, sa iti explic de ce trebuie sa iti asculti vocea interioara si sa o urmezi, chiar daca nu stii exact unde te va duce si ce vei gasi la capatul drumului. Dintotdeauna eu am fost loiala inimii mele, chiar si fara sa fi facut dezvoltare personala. Pur si simplu, cand simteam sa fac ceva, faceam fara sa imi pun prea multe intrebari. Mult timp mai tarziu, am reusit sa inteleg ce facusem defapt. De-abia cand am inceput sa studiez dezvoltarea personala, mi-am dat seama ca eu practic, facusem tot ce facusem, instinctiv, fara sa fi aplicat vreun principiu, sau fara sa fi constientizat ceea ce fac. De multe ori mi se spunea ca sunt visatoare, sau ca nu sunt realista, ca nu ma gandesc bine inainte sa fac ceva.. Iar cand lucrurile imi ieseau mai bine decat ma asteptam, se considera ca am avut noroc. Interesant… si totusi, atunci de ce nu au toti asa noroc? Pai simplu… Cati dintre noi, au curajul sa isi urmeze cu incredere si curaj, inima, sa faca numai ce simt si sa nu isi faca niciodata griji despre ce se va intampla sau cum vor decurge lucrurile? Nu suntem invatati sa facem ceea ce simtim, ci suntem invatati sa actionam conform unor anumite tipare, sa ne incadram in normele sociale, sa nu iesim prea mult in evident fata de restul lumii. De multe ori am auzit la parinti si la bunici expresia “a fi in randul lumii”… Si ani de zile am incercat sa “intru si eu in randul lumii”, insa am observant cu uimire ca, oricat as fi incercat, parea ca nu imi iesea deloc acest lucru. Si cu cat eram mai aproape de “randul lumii”, cu atat mai nefericita ma simteam.
Cum era posibil asa ceva? Mult timp am trait cu impresia ca eu am o problema, ca nu ma puteam adapta, ca eu eram diferita de ceilalti si incercam din rasputeri sa fiu si eu ca ei. Ma simteam total dezorientata si deprimata, ca nu puteam fi si eu o persoana “normal”. Nu imi placeau aceleasi lucruri ca celor din jur, nu voiam sa fac aceleasi lucruri ca cei din jur. Eu aveam vise multe, imi doream mult mai mult decat ce vedeam in jurul meu. Insa, bineinteles ca nu stiam cum as fi putut vreodata sa obtine ceea ce imi doream. De mica am fost o visatoare. De mica am refuzat sa accept “realitatea” din jurul meu si am ales sa imi creez eu realitatea mea; chiar daca era doar in mintea mea. Imi amintesc ca, de cate ori incercam sa fac ceva ce nu imi doream, ce nu simteam sa fac, ma simteam foarte deprimata si nefericita. Si frustrarea era si mai mare, cand vedeam ca eu eram singura nemultumita si ca toti cei din jurul meu pareau sa fie ok cu viata si cu situatia lor. Abia dupa mult timp am inteles ca defapt, eu nu aveam nici o problema, ca eu nu eram “defecta”, ci probabil, la mine programarea sociala nu avusese asa de mult succes ca la cei din jurul meu. Inima mea striga mai tare la mine, decat o faceau normele sociale si toti cei din jurul meu, care incercau sa ma “aduca cu picioarele pe pamant”. Chiar daca la inceput nu mi-a fost usor, am decis sa imi urmez vocea inimii, sa fac ceea ce simt, chiar daca nu stiam ce se va intampla si unde ma va duce acel drum. Imi amintesc cat de greu mi-a fost cand mi-am dat demisia din primul meu job intr-o multinational (job “sigur si stabil” cu beneficii), dar in care ma simteam ca intr-o inchisoare. Inima imi spunea sa plec, striga la mine sa nu mai stau acolo; insa nici nu stiam ce sa fac si unde sa ma duc. Imi era clar ca un alt job ca acela nu imi doream, dar nu imi era inca clar, ce sa fac. Totusi am plecat, chiar daca nu stiam ce voi face, chiar daca parintii au facut “ca trenul in gara” si nimeni nu ma intelegea si nu aproba decizia mea. Mai tarziu am aflat ca au fost persoane care m-au admirat pentru curajul meu si pentru determinarea de a renunta la ceva ce nu imi placea. Ulterior, am mai facut astfel de alegeri “in necunostiinta de cauza”, cand am decis sa renunt la ceva, chiar daca nu stiam ce voi face in continuare.
Mult timp dupa aceea, cand am inceput sa studiez dezvoltarea personala, am invatat una dintre cele mai importante lectii de viata, pe care eu inconstient o aplicasem: “Trebuie sa invatam sa renuntam la anumite lucruri care nu ne mai servesc in viata, pentru a putea face loc altora mai bune”. Multi oameni spun: “Imi voi da demisia, cand voi gasi un loc mai bun de munca”. Si trec anii si ei tot in acelasi loc sunt, tot nefericiti sunt, tot se plang de situatia lor, insa nu fac nimic pentru a o schimba. Am invatat ca, pentru a putea avea ceva mai bun, trebuie mai intai sa renunti la ceea ce ai acum, chiar daca, poate ca, pentru o perioada nu vei stii ce sa faci si unde te va duce acest drum. Insa este singurul mod in care poti schimba ceva in viata ta. Ai curajul sa renunti acum la ceva ce nu te multumeste, pentru ca apoi, sa poti atrage in viata ta, ceva mai bun, iar cand si acel lucru nu iti mai serveste, lasa-l si fa loc pentru ceva si mai bun. Asa a fost viata mea pana acum, si de fiecare data cand am lasat ceva in urma, altceva si mai bun mi-a aparut in cale si m-a ajutat sa mai urc o treapta pe scara evolutiei personale, sa ma cunosc mai bine si sa ajung din ce in ce mai aproape de MINE insami!
Am invatat ca, inima imi spune intotdeauna ce trebuie sa fac.. Insa poate nu am fost intotdeauna pregatita sa o ascult. Am invatat totusi, sa o urmez cu incredere si curaj si sa nu mai imi pun zeci de intrebari inainte sa iau o decizie. Am invatat ca, intotdeuana, tot ceea ce se intampla, este cel mai bun lucru care se poate intampla in acel moment. Asa ca, indiferent de decizia pe care o iau, rezultatul este cel mai bun lucru posibil in acel moment pentru mine. Am invatat ca, atunci cand iti asculti inima, viata este frumoasa si plina de experiente minunate, neasteptate, care te fac sa simti ca traiesti cu adevarat. Asadar, de ce este important sa iti urmezi inima? Deoarece ea stie mereu ce este cel mai bine pentru tine; stie unde sa te duca pentru a-ti oferi experientele de care ai nevoie pentru a te aduce mai aproape de TINE, pentru a trai cu adevarat viata TA! Inima ta ce iti spune? Cat timp ai de gand sa o mai ignori? Pe ai cui viata o traiesti? Cand ai de gand sa traiesti viata TA? Te incurajez sa iti uremezi inima!!! Este cel mai de pret cadou pe care ti-l poti face…
Tu simti ca traiesti cu adevarat sau doar ca supravietuiesti?
Metoda Heart IQ te poate inspira si ajuta sa creezi o viata pe masura inimii tale, alaturi de oameni deschisi la minte, dar si la inima!
Clientii cu care lucrezs sunt oameni care isi doresc sa il transforme pe “trebie sa fac (si) asta” in “fac aceste lucruri pentru ca ma reprezinta si de aceea pun in tot ce fac si o scanteie din inima mea”. Este nevoie de curaj, dar o viata condusa mai mereu de “trebuie” este atat de departe de adevarata viata!
Pentru că am refuzat să văd realitatea. Am încercat, în permanență, să creez o altă realitate, confortabilă statusului și emoțiilor mele de atunci. Iar dacă ele se schimbau, schimbare să fie și în realitatea pe care am creat-o!
Și atunci am știut răspunsul la întrebarea pusă de Dumnezeu; am știut cine ești tu. 
ARTA FEMINITATII CONȘTIENTE 
