INCREDEREA IN SINE – se naste atunci cand te asculti

Beyonce-Listen
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Una din melodiile mele preferate este “Listen”  : as ptea-o numi un  manifest al propriei identiati – vocea unei femei se inalta, afirmandu-si unicitatea, gasind forta de a  se desprinde de asteptarile celor din jur (oricat de dragi), pentru a se gasi pe sine si a se manifesta  urmand vocea launtrica, glasul propriei inimi.


Cred ca fiecare inima e unica. 
Si cred ca fiecare inima vorbeste.


In taina, inima ne indeamna spre ceea ce este bun pentru noi; ne povesteste despre ceea ne dorim cu adevarat si ne da ghes, tresarind, ori de cate ori in viata noastra se ivesc ocazii de a ne implini visele, dorurile, aspiratiile, dorintele cele din inima, ce fac sa ne creasca inima de bucurie.


Ei bine, din aceasta ascultare a inimii,din aceasta afirmare de sine si manifestare a ceea ce suntem, in mod unic si irepetabil fiecare, se naste INCREDEREA IN SINE.

Pentru ca increderea in sine e acea certitudine ca tu esti tu si ca e bine ca esti . 
Este un dar pe care ti-l faci tie insati ori de cate ori apleci urechea ca sa auzi si talmacesti susurul inimii tale; un dar care te face sa zambesti, sa iti faci vocea auzita in inaltul cerului, sa dansezi libera pe scena vietii, sa fi -simplu- TU insati.

* “A iti dori sa fii altcineva, inseamna sa pierzi ceea ce esti”.
* “De ce sa te compari cu altcineva? Nimeni din intreaga lume nu se pricepe mai bine decat tine sa fie Tu”.

* “Inainte de a iubi pe cineva, trebuie sa te iubesti pe tine insati. Acceptand ceea ce esti si fiind la maxim tu insati, ii vi face fericiti pe ceilalti prin simpla ta Prezenta.”

Vine o vreme in viata oricarei femei, o vreme de rascruce, cand este tipul ca ea sa se retraga, in inima, pentru a se privi pe ea insasi. Pentru a se asculta si cunoaste pe ea insasi. Un timp pentru a cerne si a discerne.O rupere din lantul obisnuintelor, o desprindere de ceea ce e cunoscut. Solitudine si oglindire in ape limpezi.

Ca si cum, din foaie plina de ceea ce au scris ceilalti despre tine si tu ai incercat sa cofirmi, devii creion cu radiera – stergi si corectezi, renunti la cee ce nu esti…Adaugi si scazi,scrii si compui…ASCULTI. 
Te asculti si vocea inimii tale, desprinsa din murmurul multimii, regasita in sine, se desfasoara in acorduri de celesta simfonie, iar viata ta devine AUTENTICA.

****************************

Anima


Imbratisarea

Nu sunt bine. 
O pereche de bocanci cu chip zambitor a trecut prin sufletul meu.. Inca se vad urme de senile peste straturile frumos ingrijite de flori. Dar e soare. Trebuie sa fie..Pentru florile sufletului..pentru semintele ce au nevoie sa rodeasca..Pentru ca nu conteaza ce a fost, ci ce o sa fie daca aleg sa cred nu in bocanci, ci in flori.
Apoi, mai sunt si picaturile blande de ploaie care spala urmele din gradina si deschid petalele sufletului – mangaierea atingerii sufletelor prietenilor…Si un cer inalt, care le imbratiseaza pe toate –  flori si bocanci si urme adanci si seminte si fire de ploaie.. si ne cuprinde pe toti, cu toate ale noastre.

Privesc spre Cer si-i simt imbratisarea atotcuprinzatoare si infinit de curata, vindecatoare, regeneratoare si blanda din mijlocul si de pretutindeni din afara sufletului meu.

Pana la urma.. realizez ca imi traiesc viata in imbratisarea infinita a Cerului.

Si Cerul e peste tot si tot timpul !
Ma cuibaresc in bratele sale, ca un copil , fara teama, in bratele ce-l leagana.


Si voi intoarce aceasta imbratisare, imbratisand bocancii laolalta cu florile..

Poate ca va ramane pana la urma doar zambetul 🙂


**********************************************

Anima

Raul este doar absenta Binelui – sa facem bine!

Dumnezeu vs. stiinta ?

 

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie… Profesorul ateu  ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare  
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
  Da dle, spune studentul  
Deci crezi in Dumnezeu? 
 
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.

E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
 
Da

Profesorul zambeste cunoscator.  Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.  
 Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
 

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul 

 

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”

De unde vine Satana?

Studentul ezita. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?  

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
 

Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

Da

Deci cine le-a creat?


 
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.


Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?  

Nu, dle. Nu L-am vazut.  
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

  Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da

Si exista frig?  

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.


Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.


Studentul incepe sa explice.


‘Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.


Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.


 
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?


Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?


Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?    

Daca te referi la procesul evolutiei , tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?  

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce ati observat, ci doar ceea ce  credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? 

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

 
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
 
  Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul. 
 
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.  

Profesorul s-a asezat.
 
   
PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata “Dumnezeu vs. stiinta” in 1921….


  ****************************************
Prin facerea de Bine, raul va fi gradat anulat.
Sa facem deci mult bine si (o) sa ne fie de Bine! 🙂
Anima

Rugaciunea femeii cu simtul umorului:)

 
Doamne Dumnezeule,

astazi am reusit sa fac totul  bine.

Nu am barfit , nu mi-am pierdut cumpatul, nu am fost lacoma, nici tafnoasa, nici meschina sau nepoliticoasa, nu am dat dovada de egoism, nici de comoditate. Nu m-am vaicarit, nu mi-am plans de mila, nu am spus prostii si nici nu am mancat ciocolata ! Nu am folosit cartea de credit.

Dar urmeaza sa ma dau jos din pat peste un minut si atunci cred ca voi avea maaaree nevoie de tine! 
:)))
 
**********************************

Anima

 
 
  
 

Rugaciune



Motto: “Eu sunt Femeia, sunt Izvorul
Sunt Frumusetea, sunt Izvorul
Sunt Compasiunea, sunt Izvorul
Sunt Fericirea, sunt Izvorul
Fiti însetati
fiindca ma aflu mereu aici lânga voi”

Este atat de frumoasa si vie aceasta rugaciune, incat trebuie sa o public..chiar daca  astazi nu este nicio sarbatoare religioasa. Rugaciunile isi gasesc singure momentul potrivit in calendarul sufletului
 **************************************

Nadejde si-ntarire
si zid de mantuire
pe tine castigandu-te,
ingenunchem rugandu-te:
de chinuri ce ne bantuie,
Marie, tu ne mantuie!

O, Sfanta Marie!
Tu, maica durerilor,
regina tariilor,
taria soliilor,
izvoru-ndurarilor
luceafar al marilor,
indura-te, pleaca-te,
nadejdea corabiei,
invingerea sabiei,
limanul sarmanilor
si soarele anilor,
balsamul ranitilor,
norocul iubitilor,
o, da-ne tarie,
Sfanta Marie!

Iisuse Hristoase,
de oameni iubitorule,
Mantuitorule,
izvor mantuirilor,
de acum si pururea
si-n vecii vecilor!

de Mihai Eminescu

Sursa:  http://fiifericit.blogspot.com/

 Icoane pe sticla – pictor: Anca MUSCELEANU  
Sursa:  www.icoanepesticla.3x.ro/

***************************************

Sa ne ajute sufletele !

Anima

UN DAR PENTRU SUFLET – Dan Puric, "Despre omul frumos"

Motto: Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.Mark Twain

            Omul cind iarta,imita pe Dumnezeu.- Chilea Sebastian

 
 “Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cumtrebuie sa ajung”. Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse: “Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai”.

Noaptea trecu repede… De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf. “Ce este aceasta?”, intreba copilul. Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.” Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.. Si ce-am sa fac aici?”, intreba copilul. “Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea”. Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.

Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate: Cum merge, cum iti e?” “Mi-e foarte bine”, raspunse pustiul. “Am de toate.” Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batrinul ii simti linistea si il iscodi in continuare. “Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut.. Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?” “Mie…, nimic, se hotari intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?”, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran. Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca. “Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru
ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia. Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu. “Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.

Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire.

Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.. “Hai, vino sa mananci!”, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!” Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru.

Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten!

Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.

Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?” Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit. “Ce-ai facut inauntru?”, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui. “N-am facut nimic”, raspunse pustiul tremurand. “Minti! Spune ce-ai facut?”, l-au intrebat din nou calugarii furiosi. “Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce”, raspunse copilul inspaimantat. “Care Frate?”, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii. “Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare”, raspunse pustiul. “Si ce-a facut Fratele?”, au intrebat tulburati calugarii. “A coborat si-a mancat”, raspunse dintr-o suflare pustiul.

Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa…” “Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?” “Da, poti sa iei cat vrei”, raspunse tremurand egumenul.

Si seara din nou cobori peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica. “Hai sa mananci!”, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobori de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului. “Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa”.

Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine decit pacatele lui… Nu poate sa vina”. “Nu poate sa vina?”, ramase uimit copilul. “Nu!”, fu raspunsul scurt al Fratelui.

Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand. “Ce-a zis Fratele?”, intreba acesta, gatuit de emotie. “A zis ca nu te poate primi!”, raspunse copilul. “De ce?”, intreba inspaimantat egumenul. “Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa”.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans. “Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte” Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse: “Bine, am sa-l rog din nou si maine !”

Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta.. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire.. Dar toti se faceau ca lucreaza. Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea. “Pot sa iau mancare?”, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie. “Poti”, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul. Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica. “Hai sa mancam!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, raspunse acesta, indreptandu- se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte: “Te roaga egumenul sa-l ierti… si sa-l primesti si pe el la masa!…”

Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe… “Am inteles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobori din nou in inima copilului si acesta indrazni. “Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?”, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara. Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna. “Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa…”

Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau. “De ce?”, intreba nedumerit copilul. “Batranul a plecat la Domnul”, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu!

Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
“Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah in parte. “Nu se poate! strigau acestia.

Cum arata?” “E plin de iertare”, murmura copilul. (…)

Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat in cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos”.
**********************************************

Anima

iertare