Cand un barbat trezit iubeste o femeie…

Cand un barbat trezit spiritual  iubeste, o face cu toata inima lui.

Pentru el, nu exista jumatati de masura. El stie ca este datoria lui sacra sa adore femeia spre care sufletul il cheama si ca pasiunea si dorinta lui pentru ea ii deschid inima. Doar cu inima complet deschisa el este cu adevarat pregatit sa o primeasca. Doar cu inima complet deschisa, ea se poate trezi si revela.

El se imbata de parfumul pe care ea il raspandeste, daruindu-i feminitatea ei, lasandu-se purtat i n sfere necunoscute pana atunci de iubire, de dor, de aspiratie ardenta pentru o uniune completa.

Amintirea ei, imaginea zambetului ei seducator curge prin el ca o seva datatoare de viata. Atunci, iubirea explodeaza in particule infinite in tot ceea ce atinge, curge prin sarutul si imbratisarea lui, se revarsa in jocul lui cu ea si cu viata insasi.  Este inceputul real al devenirii lui ca barbat.

Iubind-o, realizeaza ca misterul ei este de nepatruns pentru minte si renuntand sa mai incerce sa o inteleaga, incepe in sfarsit sa se inteleaga pe el insusi, asa cum este facut, sa isi cunoasca puterea, unicitatea, sa se apropie de esenta. Cu cat iubirea si pasiunea dintre ei devine mai intensa, cu ata mai mult el se intoarce catre interior, este purtat prin labirint, spre a-si descoperi centrul.

Iar centrarea lui, ancorarea lui in iubire si in ceea ce este de nepatruns, devotiunea lui stabila si ferma ii deschid femeii iubite de el portile si ii ofera aripile necesare pentru ca zborul sa inceapa.

Desfacandu-si aripile, petelalele de floare si inima strabatuta de misterul iubirii ce o inalta, ea capata increderea de a se dezvalui ca o Zeita a Iubirii, asa cum este. Se descopera pe sine, in oglinda ochilor lui luminosi, mai frumoasa si mai puternica decat a crezut vreodata ca poate fi si se minuneaza de miracolul ce exista in ea. Fiinta ei raspandeste ceresc parfum si parca naste universuri, daca vrea.

Nu mai este vorba de frumusetea de suprafata, a formei, ci de Frumusetea dintai, ce  danseaza acum libera prin ea. Nu mai este nevoie de puterea superficiala, a masculinizarii fortate, de puterea rigida a nenumaratelor scuturi pe care si le ridicase plecand la lupta, crezand ca doar luptand se va apara, caci ea descopera ca are de partea ei Forta Vietii, a creatiei, a tuturor stelelor si a planetelor, a Mamei Pamant si o putere infinita de a hrani, de a naste si de a crea. Devine miraculoasa. Magica. Fericita.

Si abia atunci, ea ii ofera totul lui, caci abia acum ii este permis sa ofere, acum, cand el, iubind-o si iubind-o si iubind-o,  i-a oferit accesul la propria comoara interioara. Poarta este in ea, dar cheia este la el.

Iar ea ii ofera, celui care stie iubi, la nesfarsire, comoara dupa comoara.

Cine stie, tace.

Alina Dospinescu